Si-a amintit de un cuplu mai in varsta. Ei ar fi putut intelege situatia ei.
Richard si Zsozso Unterreiner!
Fratele lui Zsozso era jurist in departamentul lui Nick Doggendorf. O intalnise o data, cu ani in urma venita in vizita in Romania. O unguroiaca fermecatoare, scunda, cu par negru tuns scurt, cu 17 ani mai in varsta decit sotul ei, mereu tacuta. Isi croia singura hainele, lungi rochii parca desprinse din Evul Mediu. Ii revenea in minte vocea ei domoala, de parca fiecare cuvant ar fi fost o culoare transpusa pe picturile ei.
Zsozso devenise pictorita, graficiana cu renume. Lucra pentru mari cataloage de moda, in publicitate.
Blondul Richard cu ochi albastri, parea rupt de ea, insa o completa ca intr-un concert de Bach cu punct si contrapunct. Oare isi vor aminti de adolescenta Lilly, intalnita in treacat in satul natal Ortisoara?
Sigur isi vor aminti de tatal ei, Nicholas. Au trecut sapte ani de atunci. A gasit numarul lor de telefon in carnetel. A introdus alte monezi in telefon:
– Hallo, ii raspunse Jojo cu aceeasi voce de apa lina.
– Zsozso… glasul i se stinse, Zsozso, nu stiu daca iti amintesti de mine, sunt Lilly Doggendorf, din Timisoara…
– Sigur, Lilly. Fata lui Nicholas. Ce faci, draga mea?
– Sunt in Frankfurt… Imi cer scuze ca va deranjez, stiu ca nu ma cunoasteti prea bine, dar nu ma puteam gandi…
– Orice ar fi, Lilly, nu-ti face griji. Ai dat de bucluc? Te-ai ratacit?
– Nu, nu m-am ratacit, eu… Lilly incepu povestea sosirii ei in Germania Federala.
– Cati bani ai la tine?
– Aproape 40 de marci.
– E bine… Ia un tren in directia Karlsruhe si suna-ne cind ajungi. Venim sa te luam.
– Oh, Zsozso, multumesc, e atat de frumos din partea ta, nici nu stiu cum sa-ti multumesc
– Poti sa-mi multumesti aici. Acum lasa telefonul si urca-te in tren. Si nu-ti face griji. Va trebui sa pregatesc cina. Nu avem oaspeti in fiecare zi.
Lilly incepu sa scrie ilustrata mamei. Ar fi preferat o scrisoare. Un plic cu timbru german ar fi trezit suspiciuni. Cateva insemnari de vacanta adresate mamei pe o ilustrata deschisa nu ar atrage atentia. Cine ar trimite mesaje secrete la vedere? “Mutti, am ajuns in siguranta, totul e bine. Cu dragoste, Lilly.” O trimisese pe adresa manastirii catolice, nu departe de casa parinteasca, avand destinatar pe Maicuta Bernadette, cea intalnita in spatele bisericii pe cand asculta orga cea mare. Devenise prietena ei cea mai buna, omul in care te puteai increde oricand. Comunistul Doggendorf era informat ca fiica lui mergea in incinta bisericii sa invete limba maghiara, nu sa se roage.
A lasat ilustrata sa cada incet intr-o cutie postala din afara garii.
Ani de zile mama purta ilustrata aceea in amintirea zilei de 23 august din anul 1983. Fotografia se tulburase, scrisul ingalbenise, timbrul abia se mai tinea, un fel de ultima frunza in toamna.
Se deplasa ca un convalescent in gara imensa, cu anunturi, cu risipa de lumini, cu bistrouri si zeci de linii de cale ferata.
Cativa politisti isi faceau rondul de rutina. Au trecut pe langa ea. Lilly inghetase. Inca ii mai era teama ca ar fi reperata si deportata inca din prima zi dupa sosirea ei.
Politisitii isi vedeau de drumul lor. Timida s-a apropiat de biroul de informatii. O duduie intr-o uniforma inchisa o intampina cu un zambet prietenos. Functionara i-a scris pe o hartie orarul urmatoarelor trenuri cu mentiunea ca inspre Karlsruhe trec trenuri din ora in ora, si daca doreste un tren rapid pentru cateva marci in plus, sa ia un Intercity, dorindu-i calatorie placuta.
Trenul glisa usor prin fermecatorul land Baden-Wurthemberg. Ferme, casele, parcelele intr-o simetrie perfecta presarau orizontul. Traversele trenurilor romanesti erau departe acum, a atipit uitand de geanta de voiaj, de avion, de vamesi
S-a trezit la anuntul din difuzoarele vagoanelor. A coborat prin multimea de calatori. Stateau unul linga celalalt, undeva in partea dreapta, cu bratele inlantuite lejer. Un zambet de bun venit traversa pe fata lui Zsozso, dadu drumul bratului sotului ei si veni catre ea, o cuprinse intr-o imbratisare indelunga.
– Esti in siguranta, spuse ea cu stridentul ei accent maghiar, accentuand mereu prima silaba.
– Hai sa-ti luam geanta si sa mergem.
Richard ii strinse prietenos mina, ii lua geanta si o puse in portbagajul unui Mercedes de culoare inchisa. Deschise portiera. Lilly s-a strecurat inauntru strangandu-si fusta in jurul genunchilor. Ei s-au urcat in fata, masina a pornit la fel de lin ca si trenul inspre Karlsruhe.
A avut o conversatie usoara in masina, Zsozso stia ca nu trebuiau puse multe intrebari. Au oprit in parcarea unui complex de vile din afara orasului.
Apartamentul cu ferestre largi o intampina cu un miros imbietor de paprica si ceapa, pe fundalul sonor al unui Cantec de leagan de Chopin in mangaierile ferigilor inalte insiruite in deplina simetrie cu asezarea parcului din fata vilei. Sufrageria se ingropa in ultimele sclipiri ale soarelui. Lilly, intr-un colt al studioului intr-un pat cu cearceafuri parca decupate din cerul de deasupra unor livezi cu mar verde, inconjurata de sevalete, culori in ulei, picturi mari cu crizanteme, lalele, floarea-soarelui, flori de nu-ma-uita incerca sa adoarma.
– Iti multumesc, Doamne si binecuvanteaza acesti oameni, sopti catre tavan.
A doua zi s-a trezit in clinchetul pensulelor lui Zsozso scuturate in borcane cu dizolvanti minerali.
– Imi pare rau sa te trezesc, ii sopti ea. Un calendar ilustrat proiectat pentru anul viitor. Aici artistii sunt platiti in avans, zambea, scutura pensulele, le stergea de un colt al sortului pe care-l purta si se aseza in dreptul unei panze. Doresc sa onorez contractul cat mai repde cu putinta.
– Micul dejun e gata, ai prosoape curate in baie. Cand doresti tu.
Lilly era intampinata de aroma unei cafele neimaintalnite. Se simtea in largul ei, iesise din obligatia de a sta la masa in discutii formale, in obiceiurile de acasa unde regulile casei erau impuse de gazda. Simtea pentru prima oara ca nimeni nu-i spune ce sa faca, unde si cand. Tovarasul Nicholas Doggendorf, alias tatal-cel-cumplit era departe.
In bucatarie, Richard citea ziarul deasupra cafelei.
Inainte de plecarea din Romania, Lilly se interesa de mersul actelor pana la primirea cetateniei germane.
Primul pas insemna o cerere depusa intr-un birou federal din Nurnberg, unde se afla si centrul de refugiati de etnie germana din intreaga Europa de Est. Ei se puteau stabili in Germania occidentala prin repatriere, deveneau imediat cetateni o data cu marturia sub juramint a doi martori. Stia, de asemenea, ca trebuia sa se prezinte cat mai repede, altfel ar fi fost incadrata ca refugiat economic si respinsa.
Nu stia cum sa abordeze subiectul. Richard si Zsozso se vorbisera inainte. Ghicisera intentiile ei:
– Te rog sa te servesti cu cafea si ce doresti tu, Lilly, spuse el, inca absorbit de lectura ziarului. Vei avea nevoie de energie la Nurnberg, astazi. Nu vreau sa ne intelegi ca te dam afara din casa, ne esti draga, insa trebuie sa te supui procedurii federale.
Lilly s-a servit cu sfiala cu o chifla, a rupt-o pe jumatate.
– Multumesc. Nu am vazut niciodata atatea feluri de paine, raspunse. S-a ridicat, a luat o cana, a umplut-o cu cafea, a scos din frigider un vas mic cu lapte, l-a pus in fata de parca ar fi fost la ea acasa.
Zsozso pictase deja o ora si era gata sa o insoteasca la gara, sa-i plateasca biletul de tren spre Nurnberg. Imbracata intr-un splendid caftan cu dungi aurii si maro, Zsozso ii puse mainile pe umerii lui Lilly
– Va sunt recunoscatoare, .
– Esti gata?
Lilly isi aduna putinele lucruri.
La despartire Zsozso i-a strans mana puternic.
– Vei petrece cateva zile grele acolo, Lilly! Dar nu uita pentru ce faci toate astea. Si sa mai stii ca multi au mai fost pe drumul asta si multi te vor urma. Ai nevoie de mult curaj. Dar tu deja stii asta.
– Da, abia rosti Lilly cu lacrimi in ochi.
– Te las atunci. Eu urasc despartirile, Zsozso isi disimula cu greu emotiile.
– Da, stiu! Lilly si-a lasat miinile-i tremurande in miinile stropite cu vopseluri ale pictoritei.
– Dupa ce te-ai inregistrat, intoarce-te si mai stai la noi. Ne bucura compania ta.
– Asa voi face. Multumesc…
In gara Nurnberg a ratacit pina cand a dat de “misiunea trenurilor”, o statie coordonata de asistenti sociali gata sa-i ajute pe cei fara casa cu bilete de tramvai, mancare. I-au dat un bilet de tramvai, directiile catre centrul de refugiati, altfel spus un lagar, usor de recunoscut. Grupuri cu oameni saraci, agatati de pungi – tot avutul lor indesat, se intindeau pina la ghiseele unde functionari scriau frenetic datele lor in formulare, cu mersul de la un birou la altul. O tuse innabusita se amesteca cu vocile lor slabite. Un barbat intr-o haina mult prea calduroasa pentru luna august statea pe o banca, cu capul plecat. Lilly s-a alaturat acelui grup de oameni tacuti, in asteptarea randului la intrarea in libertate
Au trecut doua ore de asteptare. Stia pe de rost intrebarile puse de femeia de dincolo de ghiseu, o voce mai degraba masculina, amenintatoare. In sfarsit i-a venit rendul. Lilly a ramas cu pasaportul romanesc intins la fereastra ghiseului.
– Pauza de masa, spuse femeia taios si inchise geamul cu zgomot.
A ramas pentru cateva clipe cu ochii impietriti la ghiseul inchis. Avea senzatia trenului ratat, si il privea cum se departa miscsorandu-se departe.
Oamenii s-au imprastiat care incotro.
– Wilkommen in Deutschland, ii murmura o voce cunoscuta in spatele ei.
Se intoarse. Un buchet de trandafiri prea aprinsi pentru dezolarea din fata lagarului ii umpleau bratele prabusite odata cu inchiderea ghiseului.
– Bastian, esti tu ? Lilly nu-si mai gasea cuvintele.
(Va urma)
Lilly Pierce
Florin Predescu