**lui Bill Mack**
linii de tren,
pietre,
peron prăfuit de plictisul cotidian;
călători nerăbdători să ajungă cât mai repede la Polul Nord,
duc
în geamantale din piele de caprioară
căldura şi seninătatea primelor zile de primăvară.
locomotive cu aburi-fetuşi
predestinaţi sa se nască după marele cerc din cărămidă al sferei albastre,
mârâie la microfon
incantaţiile
drămuitorilor de destine
călăuziţi pe cărări şerpuite
de stele căzătoare.
melodia cântată cândva de roţile de tren,
se destramă în scame de confetii lucitoare,
împodobindu-i astfel părul cu străluciri de stele.
drăgălăşenia nopţilor cu lună plină,
recheamă dorul din unghere de plăcere,
să-nvăluie cu vraja de iubire
gingaşa perlă sidefie
întinsă in cochilie.
piciorul drept alunecă din vaporoasele aşternuturi,
atinge cu călcâiul rama nopţii
şi se scufundă-asemeni unor cugetări ascunse,
în undele
oceanului de vise.