Cortina oceanului îşi începe muzica,
aşezaţi în bistroul cu vedere la mare ne regăsim
cinstim pahar după pahar – se întâmpla în evul mediu sau poate altcândva între războaie
femeia şi vinul se suprapun în cântece.
Cobori stradela Chirico, piaţa împrejmuită de falduri îşi deschide obloanele,
aeroportul cu alei de scorţişoară şi palmieri înaintea zborului peste ocean înfloreşte sub mii de aripi,
tu cu un arbore de avocado mijit în eprubetă şi-l porţi cu grijă. Pomul – prunc şi vis, îşi poticneşte zborul,
îl duci cu tine crescând continuu.
La Sibiu arinii ceara peste ape o cern,
adâncă e rana scrijelită în coaja copacului cu briceagul în vremea liceului,
adânc e drumul în noapte
pentru cel ce pleacă,
şi îţi cauţi aleea şi locul de unde se priveau stelele.
Umbra din tine îţi furase înfăţişarea celui tânăr,
îşi poartă mantia nevăzutului şi cântă.
Poarta greu surpă seara,
norii îmbulzindu-se peste zidul despuiat de culoare,
camera cu cărţi, ecranul atâtor lacrimi şi străvezime a primelor atingeri
toate se înclină către mare.
– Nu văd drum de mure-nconjurat să-i întindă calea mai dragă spre casă,
o mamă aşteptând, fluturii argintul risipesc în veranda
florii – de – colţ.
O stea în mătase de cămaşă neîmbracată îşi schimbă
tivul în ape tulburi.
– Face-m-aş în floare sau în pom
să-i fiu umbră
şi aproape, a rămas la geam veghind –
lumina sângelui,
floare luminând din geam în geam,
peste sat
din ţărm în ţărm,
peste oceane.