Cu mişcări măsurate, bătrânul deschise cele două ferestre, de-a dreapta şi de-a stânga odăii văruite.
Se aşeză apoi la masă.
Încet, ca şi când i-ar fi fost teamă să nu tulbure liniştea din jur.
Apucă pâinea cât roata, o puse la subsuoară şi începu să taie felii mari, ovale, cu brişca mereu ascuţită.
Le aşeză una câte una pe blatul negeluit.
Rupse o bucată şi o înmuie în strachina cu lapte.
Mestecă molcom, în timp ce palma aspră i se plimba pe lemnul de brad.
Sub degetele noduroase se iviră, rând pe rând, un tors de femeie, o coamă de cal, o frunte de copil, un câmp de maci…
Îşi împreună mâinile a rugă, apoi şi le scutură de praful de făină.
Mai rupse o bucată de pâine şi cătă spre fereastră.
Un pui de vrabie se năpusti înăuntru şi se cuibări, speriat, între firimituri.
Începu să ciugulească.
Bătrânul dădu să-l dezmierde cu unghia crenelată.
Pasărea zvâcni şi zbură iute pe cealaltă fereastră.
Rămaseră în urmă ei doar urme de ghiare, pe-un petec răvăşit de făină…