Toate condiţiile pentru o participare masivă la primul tur al prezidenţialele 2007 au fost întrunite: un timp admirabil pe toată întinderea exagonului; o campanie electorală extrem de activă; o dorinţă generală de a rupe cu trecutul; vârsta relativ tânără a candidaţilor, cu excepţia „redutabilului” tribun Le Pen; programe electorale diferite, dar focalizate în intenţia de a repune ţara pe linia de plutire, atât pe planul social cât şi pe cel economic.
Rezultatele, în pofida suspansului care a durat până în ultima clipă, au confirmat, în mare măsură, cronologia sondajelor: Nicolas Sarkozy (31,11%), Ségolène Royale (25,84%), François Bayrou (18,55%) şi Jean-Marie Le Pen (10,51%), rămânând numărătoarea voturilor celor din streinătate. Celelalte formaţii de stânga, extrema stângă sau simpatizante ale stângii, s-au mulţumit cu rezultate de o reală modestie. Este pentru prima oară că Partidul Comunist Francez, reprezentat de fosta ministru Marie-George Buffet, s-a ales cu un scorul atât de umilitor, 1,9%. Niciodată, în cadrul prezidenţialelor celei de a V-a Republici, cei patru protagonişti nu s-au găsit în situaţia de a fi prezenţi în al doilea tur, inedit fiind de altfel şi numărul ridicat al ezitanţilor care au zăbovit până în momentul limită, pentru a se decide cărei personalităţi îi vor acorda votul. Potrivit sondajelor, între zece şi optsprezece milioane au aşteptat inspiraţia din cabina de vot.
Nicolas Sarkozy şi Ségolène Royal sunt doi finalişti reprezentând curentele noi ale confruntării dreapta – stânga. Spectacolul electoral va atinge momentul culminant şi decisiv când cei doi candidaţi vor fi puşi, faţă-n faţă, pe platourile televiziunilor, unde argumentele cele mai demne de încredere vor desena victoria de la 6 mai. Temerile se fac simţite deja în amândouă tabelele, iar negocierile secrete cu centrul sunt inevitabile chiar dacă nemărturisite. În mod natural, o mare parte a extremei dreapte, se va alătura lui Sarkozy, ca şi marea majoritate a partizanilor lui Bayrou, deoarece UDF-ul este, tradiţional, aliata fidelă a dreptei republicane. Socialiştilor le rămân voturile derizorii ale stângii care, puse grămadă, nu-l va afecta decât tangenţial pe Nicolas Sarkozy. Mai mult decât atât, tânărul troţkist Olivier Besancenot, singurul care a şi-a asigurat un scor cât de cât onorabil, 4,11%, nu împărtăşeşte decât într-o foarte mică măsură ideile Ségolènei Royal. Astfel, socialiştii, neştiind cu ce să înceapă ostilităţile „luptei finale”, s-au decis să constituie un „front anti-Sarkozy”, autorizând, bineînţeles, chiar şi loviturile sub centură, dealminteri prezente şi înaintea primului tur. Ca şi cum programul populist pe care-l propun n-ar fi suficient ipoteticii victorii. La polul opus, în discursul său după anunţarea rezultatelor, N. Sarkozy a pledat în favoarea unei dezbateri de idei şi a respectului faţă de adversar, întinzând mâna celor dispuşi ca împreună să realizeze o nouă Franţă, unde nimeni nu va rămâne pe tuşă.
Speranţele Ségolènei Royal rămân suspendate unei „noi dinamici” şi a dezbaterilor care-ar opune două modele de societate, una capitalistă, liberală şi democratică, alta statală, unde societatea datorează totul cetăţenilor, fără a pretinde mai nimic în schimb.
Maturitatea francezilor s-a dovedit de data aceasta la înălţime, selectivitatea lor, demnă urmaşe a doctrinelor raţionaliste ale lui Descartes şi Gaston Bachelard.
