Abia acum PSD culege roadele eforturilor sale de a pastra sefia Senatului. Jocul aliantelor parlamentare care i-a permis obtinerea acestui post, ca si energiile consumate pentru a nu-l pierde, isi dovedesc importanta. Nicolae Vacaroiu putea sa ramana in fruntea Senatului pana la urmatoarele alegeri fara ca nimeni sa-i ceara mai mult, dar in actualele imprejurari domnia-sa capata rolul unui pion transformat in rege. In aceasta situatie, nu e deloc lipsit de importanta ca Nicolae Vacaroiu e omul pe care Ion Iliescu l-a facut prim-ministru. Uite cum cresc actiunile „Bunicutei”!
Desi va fi prezent in fruntea tarii numai pana la reinstalarea lui Traian Basescu sau pana la instalarea unui alt presedinte ales, presedintele interimar nu va soma deloc. Profitand de o solida majoritate antibasesciana, PSD va trece prin Parlament orice lege ii e de folos. Parlamentul voteaza, presedintele interimar promulga legea, eficienta maxima!
O luna pana la referendum? Prin consens parlamentar, se stabileste ca doua-trei-sase luni! Si de ce nu, cu posibilitatea amanarii! Motive? Berechet! „Nu se poate face referendum sub presiunea strazii!”; „Sa lasam Guvernul sa lucreze!”; „Nu avem bani!”; „Au inceput inundatiile de primavara!”; etc. Legea se dezbate, se supune la vot, se voteaza cu bile (a propos, de ce am dat banii pe un sistem electronic de numarare a voturilor, daca tocmai in momentele importante se recurge tot la votul cu bile?), rezulta aprobat, iar presedintele interimar, cum sa nu promulge o lege care-i prelungeste interimatul?
Are presedintele prea multe prerogative? Se ingradesc prin lege, daca se poate pana la anulare, sa moara Basescu de necaz cand s-o intoarce la Cotroceni! Ca legea o voteaza Parlamentul, care-i problema? Poate una singura, ca presedintelui interimar s-ar putea sa nu-i placa, dar inca mai exista disciplina de partid.
Exista undeva, pus la naftalina, un dosar antiBasescu? E nevoie de o lege prin care sa se umble la imunitatea presedintelui? Prinde bine sa echivalam un presedinte aflat in stare de suspendare cu un cetatean oarecare, cand e vorba de anumite infractiuni de importanta „majora”? Daca da, atunci la ce e buna o coalitie parlamentara, daca nu la votat legea potrivita?
Ceea ce se scapa din vedere e ca o lege votata la un moment dat pentru interese punctuale, isi arata consecintele mai tarziu, de multe ori spre surprinderea celor care au pus-o la cale. Slabirea puterii prezidentiale, mergand pana la transformarea presedintelui intr-un simplu decor, sustinuta azi de PSD si aliatii, pentru ca presedinte e Traian Basescu, nu va insemna foarte mult pentru actualul Parlament care va preda stafeta in 2008 (chiar si o eventuala amanare pana in primavara lui 2009 nu e mare lucru), dar va aduce urmatorului Parlament ales, o putere pe care e greu de crezut ca o va oferi pe tava locatarului de la Cotroceni, oricare ar fi acesta.
Domnule Popescu,
Educatia kominternista a domnului Iliescu este foarte temeinica. S-ar putea ca mutarile actuale de sah politic sa fi fost decise mult inainte de evenimentele care agita astazi Romania si toata lumea euro-atlantica.
Inselarea UE in privinta bunelor intentii ale actualilor pseudo-politicieni va fi, va asigur, ultima inselatorie de tip comunist care s-a petrecut la noi. Simulind democratia si reforma, fortele politice retrograde de la noi s-au folosit de integritatea, buna credinta si puterea de munca a unor oameni ca Monica Macovei, Blaga sau presedintele Basescu. Cu sacii in caruta fiind, au facut puciul la care asistam astazi. Acum se incearca debarcarea acestora si decredibilizarea lor.
Sa le dam, vorba australienilor, destula fringhie ca sa se spinzure cu ea.
Revolutionar ocazional, apoi redactor la un ziar nou aparut imediat dupa revolutie, am avut ocazia sa cunosc in focul tragediilor politice numeroase figuri foste si actuale ale lumii politice si de prin jur.
Mironov, Hrebenciuc, Iacubov, clica din jurul personajelor iliesciene…
Ceea ce se propaga imediat dupa revolutie, ca idee esentiala, era acapararea urgenta de mari averi de catre clasa politica. Acest fenomen era argumentat de ideea ca la o iesire a Romaniei pe piata afacerilor, romanii sa poata fi concurenti credibili in licitatiile de tot felul.
Asa a inceput lupta pentru putere si averi. Acest joc a fost jucat de mai toti politicienii, emanatii…
Nu ar fi reusit niciunul sa isi duca la capat gindurile, daca nu ar fi avut in permanenta sprijinul din umbra al politiei si serviciilor secrete.
Practic au inceput sa curga sume uriase de bani in contul unor firme cu patroni bufoni. Citi stiu ca marii baroni locali nu sunt decit mici jucatori in propriile lor firme?
Puterea si averile majoritatii politicienilor si afaceristilor apartin in fapt unor grupe din umbra. Ascunsi in dosul unor capete jertfelnice, acestia isi numara vilisoarele, paminturile, milioanele de euro. Majoritatea nici nu mai stau prin tara, preferind umbra palmierilor exotici.
Fortele de stinga se dovedesc in fapt fortele ce au stat in prima linie a apucarii!…
Exista o prapastie intre nivelul de inteligenta/ cultura/ seriozitate ce se poate observa la anumiti reprezentanti importanti ai partidelor, si eficienta mutarilor politice la care ei participa. Pare evident ca adevaratii strategi sunt in umbra, in timp ce dintre cei care ies la vedere multi sunt doar caini credinciosi priceputi doar la muscat inamicul si lins mana stapanului, niste simpli actori, sa nu zic saltimbanci. Sigur, nu se poate generaliza.
Folosim comparatia cu jocul de sah, dar este un sah mai aparte. Tabla de joc e mare cat tara si fiecare jucator are propriile piese, nu toate piesele sunt la vedere, unii triseaza mutand de mai multe ori iar daca le atragi atentia devin violenti si fara maniera, altii schimba regulile de fiecare data cand le convine, smecherii striga a victorie de fiecare data cand pierd o piesa in timp ce publicul naiv ii crede, si nu in ultimul rand, nu exista alb si negru, ci complexe nuante de gri ce par, doar par, uneori, a fi alb imaculat sau negru clisos.