o mulţime de cuvinte aşternute în grabă
pe hârtie
unele încearcă o înlănţuire de sensuri şi contrasensuri
altele rămân totuşi în faza de hibernare
acolo unde acelaşi mai ştii pe care îl repetam obsesiv
îşi întinde coardele vocale
mai ştii mulţimea aceea de gânduri copleşite
la un loc cu a fost odată şi frântura aceea de vis
în care erai tu şi eram eu mult mai tânără şi poate uneori frumoasă
mai ştii întunericul acela care ne pândea din spatele oblonului
năpusteau monştri cu fel de fel de capete hidoase şi nu mai ştiu câte guri căscate
oare mai ştii
stăteai întors sau poate învăţai să mergi călcând
din poziţia de fetus într-o altă poziţie cu acelaşi început uitat
din când în când mai ştii câte ceva despre tine abia născut
un suflet alb abia citit acelaşi gând încolţit acelaşi vechi refren
mai ştii mai ştii mai ştii !!!
A !
şi să mai ştii ceva despre ideile de altădată
scornite de mintea omului care nu are altceva de făcut
sunt plânse continuu pe acelaşi fundal cenuşiu
unde şi azi se conturează aceeaşi senzaţie de…prea târziu
tu ştii!
oare mai ştii grămada aceasta de cuvinte
o ştii o ştii o ştii!
când vei înţelege
mi-ar plăcea să-mi scrii