Citind Jurnalul Monicăi Lovinescu, nu se poate să nu ai cel puţin câteva revelaţii. Cele mai importante dintre ele cred că se referă la… natura umană. De la pagină la pagină, vezi cum oamenii (şi nu oricare, ci mai toate numele importante ale culturii noastre moderne) au o multitudine de nuanţe pe care nu le-ai fi crezut posibile. Simplele imagini – a lui Cioran postind in Vinerea Mare, a lui Eliade făcându-şi rugăciunea înainte de culcare, a lui Eugen Ionescu terifiat la ideea propriei morţi, ca să enumăr doar câteva dintre ele – sunt suficiente pentru a constata că te afli în faţa unuia dintre cele mai importante documente ale recentei noastre istorii.
Dincolo de asta, însă, întrebarea fundamentală pe care o zăreşti în mai toate fragmentele textului este ce facem cu comunismul nostru? Procesul real al comunismului îşi aşteaptă încă debutul. Nu e vorba, neapărat, de un proces în sens juridic, ci de dotarea societăţii româneşti actuale cu memorie. Prea multe s-au uitat. Şi nu prin mecanismul firesc al uitării. S-au uitat conştient, pentru că, altfel, mă tem că am fi realizat un lucru deloc comod, confortabil: că prea mulţi, buni şi răi deopotrivă, au participat, complice, naiv, interesat, – ce mai contează? – la grobianizarea, abrutizarea, provincializarea României, toate desăvârşite în deceniile comuniste.
Dacă privim în urmă, avem atât de puţini indivizi, din elita noastră sau nu, care au ieşit din comunism cu o conştiinţă neapăsată de vreun compromis major! Aşadar, uitarea pe care o deplânge atât de lucid Monica Lovinescu, şi uşor patetico-isteric Herta Muller nu e, probabil, nici ignoranţă, nici rea-credinţă, ci un mecanism de apărare. Sunt supravieţuitori ai temniţelor comuniste care refuză să vorbească în detaliu despre ceea ce li s-a întâmplat. Simpla idee că fiinţa umană a ajuns într-o asemenea stare de degradare e umilitoare. Ea nu poate fi admisă cu voce tare fără o anume jenă interioară. Mecanismul e de înţeles. Însă, amnezia generalizată în legătură cu ceea ce a fost înainte de 1989, are, desigur, alte cauze. Prima dintre ele ar fi că, în mare, actorii sunt aceiaşi. A admite că Ceauşescu de unul singur, fără mărunte sau meschine complicităţi (generalizate, uneori), nu putea arunca România înapoi în timp, echivalează cu un proces de conştiinţă. Or, la noi auto-critica, cu enorma ei butaforie, are încă întâietate.
Amnezia e, totuşi, de preferat lucrurilor care se întâmplă astăzi, când comunismul în România, în discursul public, pare un capitol încheiat. Căci ceea ce se întâmplă astăzi e cu mult mai pervers. Absenţei memoriei i se suprapune, grotesc, falsificarea ei. De la falsificarea măruntă, vecină cu bagatelizarea, de genul lasă, domnule că nu era chiar aşa de rău, şi până la falsificarea grosieră, până la transformarea victimei în călău şi, mai ales, a călăului în victimă. În Memorialul durerii se pot vedea, frecvent, scene în care torţionarii, deveniţi între timp bunici bonomi care-şi tratează reumatismele, îţi spun că şi-au făcut datoria faţă de ţară, aşa cum era ea atunci. Adică, ni se transmite în subsidiar, aşa cum Cuza, Regele Carol I sau Ferdinand şi-au făcut datoria, şi-au îndeplinit-o şi ei, cu unica diferenţă că statul era altfel construit, altfel organizat. Carevasăzică, ce diferenţă există între a tortura în slujba statului şi a fi un biet funcţionar într-un ghişeu, în slujba aceluiaşi stat?! Aici e vorba de… datorie. E schizofrenic. În primul rând, mulţimea de politruci şi torţionari comunişti n-au lucrat vreo secundă pentru ţară, ci pentru ei înşişi. Asta e şi problema, de altfel. Cu siguranţă, nu venea Ceauşescu personal să le spună câte palme ar trebui date deţinuţilor, în ce fel exact ar trebui torturaţi şi anihilaţi, câte unghii le-ar trebui smulse sau la ce oră din noapte ar trebui treziţi pentru interogatorii. Era o afacere, nu de puţine ori, între anchetator şi deţinut. Primul decidea cât sânge va trebui vărsat, care e exact cantitatea de umilinţă care trebuie aplicată. Probabil, în cele mai multe dintre cazuri, ordinul era vag. Restul era completat cu imaginaţia executanţilor. Şi abia atunci se dezlănţuia infernul, paranoia, sadismul. Comunismul românesc a fost aşa cum a fost pentru că el a fost grefat pe o calitate umană deja abjectă.
Mi se poate spune, ce sens mai are să discutăm vindicativ astăzi? Oricum, torţionarii regimului sunt fie morţi, fie aproape de a-şi privi în faţă Creatorul… Corect, însă întrebarea care se pune este: abjecţia propriului lor caracter a dispărut şi ea? Regimurile se schimbă, chiar şi atunci când se hrănesc cu iluzia eternităţii, însă complicităţile celor care le-au făcut posibile nu dispar la vot, nu sunt exorcizate definitiv prin revoluţii şi, uneori, supravieţuiesc vieţii fizice a gazdei, transmiţându-se ca un virus. Or, astăzi, senzaţia generală e că ne-am purificat cu toţii in decembrie 1989, şi am intrat în Noul An curaţi ca lacrima. Ne-a fost de ajutor aproape analfabeta familie Ceauşescu. Au luat cu ei în mormânt toate păcatele celorlalţi, ca un fel de Iisus Cristos răsturnat, de prost-gust şi macabru. Unde sunt, deci, caracterele care au făcut posibil comunismul şi, mai ales, ce fac ele astăzi? De răspunsul la aceste întrebări depinde totul. Iată, deci, de ce n-ar trebui să ne grăbim să evacuăm problematica aceasta, considerând-o depăşită si de interes cel mult pentru istorici sau cercetători.
Aproape că nu există român iubitor de patrie care să nu-ţi spună cât de blânzi şi ospitalieri sunt românii. Îţi vor da exemple, ba chiar, dacă eşti o persoană cât de cât importantă, te vor aştepta cu pâine şi sare la intrarea în sat, doar-doar te-or convinge de blândeţea şi ospitalitatea acestui popor binecuvântat de Dumnezeu. Ajungi să te şi întrebi, cine erau cei care torturau în închisorile comuniste, din ce altă ţară fuseseră ei aduşi?! Cine erau cei care l-au umilit pe Coposu, cine erau cei care l-au ucis pe Gheorghe Ursu, cine erau cei care au implementat experimentul Piteşti? Cine erau secretarii de partid, activiştii din fabrici, tovarăşii care te-ar fi turnat la Securitate doar pentru a se putea instala, mai apoi, în propriul tău apartament, ceva mai mare decât al lor? Cui datorează moartea necunoscuţii din gropile comune? Nu cumva toţi aceştia, după ce ajungeau acasă, după ce îşi spălaseră mâinile de sânge, perorau la rândul lor despre cât de blânzi şi ospitalieri suntem?
Comunismul românesc nu a fost doar un regim politic, el a fost, în primul rând, eşecul unor caractere. A unor caractere mici, violente, sălbatice. Şi nu au fost puţine. În absenţa lor, Ceauşescu ar fi rămas un patetic conducător de stat. Iar naţiunea care a permis ca în rândurile ei să activeze din plin, uneori la lumina zilei, torţionari sadici şi maniaco-depresivi ar trebui să fie ceva mai jenată în a-şi atribui virtuţi din gama blândeţii şi a valorilor creştine. Cel puţin pentru o vreme, am putea practica tăcerea vinovată.
Bună analiză a relaţiei dintre „comunism” şi caractere umane! În esenţă aţi mers pe ideea exprimată foarte bine de dictonul „apa trece, pietrele rămân”. Comunismul a trecut (oare?), caracterele parsive au ramas!
Termenul de „comunism” este impropriu pentru ideologiile transpuse în practică, în diferite variante, specifice fiecărei ţări „comuniste”. Pentru unii intelectuali şi oameni creduli, comunismul era o alternativă la ideologia capitalistă, plină şi ea de trăsături negative. Ideologia comunistă, deşi improprie naturii biologice a omului, cu simţul său exacerbat de „proprietate”, nu putea să fie acceptată decât de cei care nu aveau nimic. Şi de fapt această tară biologică a creat monştrii comunişti, prin faptul că a oferit posibilitatea de „a avea” oamenilor lipsiţi de caracter.
Problema oricărei ideologii este ca oamenii care o aplică să fie bine intenţionaţi. Dacă comunismul ar fi fost aplicat de oameni competenţi şi sinceri, alta ar fi fost faţa lui. Dar, aşa cum s-a întâmplat, dacă aplicarea ideologiei comuniste a fost lăsată pe mână unei pături incompetente, era de aşteptat să se întâmple ororile descrise în articolul Dvs. Aplicarea comunismului de către clasa muncitoere, şi nu „în folosul clasei muncitoare” de către intelectuali competenţi şi cinstiţi, a generat inadvertenţe monstruoase !
Domnule Şfartz, pe ACUM a avut loc de mai multe ori discuţia despre comunismul care ar fi fost, zice-se, un frumos ideal care a eşuat din cauză calităţii scăzute a oamenilor care l-au aplicat. De exemplu aici şi aici.
Fapt este că însăşi teoria comunismul marxist implică reprimarea fizică. Doar ştiţi foarte bine (de la învăţământul politic 🙁 ) că capul tuturor răutăţilor este proprietatea privată, că ea e vinovată de exploatarea omului de către om şi că deci proprietatea privată trebuie suprimată.
Dacă citiţi Manifestul Partidului Comunst sau scrierile lui Lenin (de fapte nu mai vorbesc…), veţi vedea că punctul principal al programului comunist este desfiinţarea proprietăţii private. Aceasta va fi sarcina luptei de clasă în cadrul statului organizat ca o dictatură a proletariatului. Nu numai în practică, ci şi în teorie aceasta nu poate fi realizată decât prin violentă, o violentă cu atât mai formidabilă şi extinsă, cu cât numărul celor expropriaţi va depăşi câteva zeci sau sute de mii de mari şi mici capitalişti şi meseriaşi, şi va cuprinde în mod necesar şi pe ţărani, a căror stare socială de ţărani depinde de calitatea lor de proprietari ai pământurilor, uneltelor, animalelor, etc.
Deci violenţa se află în însăşi inima marxismului – cel puţin ca metodă pentru a atinge frumosul „ideal”, moment în care toţi oamenii o să accepte voluntar să fie ca fraţii (autorii n-au auzit de fraţi care sunt inamici de moarte!), o să muncească voluntar unii pentru alţii din toată inima, fără chiulangii, fără invidie, şamd.
Bineînţeles că visul ăsta milenarist nu se va realiza niciodată, iar între timp – adică în veci – va domni o teroare care să reprime numeroasele nemulţumiri. Pe de altă parte, chiar conducătorii se vor măcelări între ei – din motive de divergenţe privind cauzele eşecurilor, privind soluţiile şi/sau în lupta pentru putere.
Un asemenea regim nu poate fi implementat de „oameni bine intenţionaţi, competenţi şi sinceri”: chiar dacă la început, în primele luni (ani?), aderenţii la idee se înşelau sincer, după foarte scurt timp vor trebui să devină călăi datorită masivei opoziţii pe care o vor întâmpina.
Ce va depinde într-adevăr de caracterul dictatorului de moment, şi de obiceiurile locului, este doar intensitatea şi cruzimea violenţei / represiunilor / măcelurilor.
Chiar şi comunismul nemarxist, adică cel care nu era bazat pe exproprierea violentă ci pe voluntariat – mă refer la chibuţurile israeliene şi alte comunităţi de acest gen – au eşuat în momentul cănd lumea înconjurătoare (capitalistă) a refuzat să-i mai subvenţioneze.
„Simţul exacerbat de proprietate” de care vorbiţi – fără drept de proprietate omul îşi pierde independenţa şi deci şi libertatea.
Aşa că, domnule Şfartz, vă rog să citiţi atent cele de mai sus, mai gândiţi-vă. Poate va veni timpul când n-o să mai credeţi că comunismul marxist este altceva decât o mare maşină de tocat carne… de om!
Conducătorii statelor socialiste n-au fost excesiv de cruzi – în raport cu sarcina pe care o aveau. Cei care au fost suficient de cruzi au murit în patul lor: Lenin (este cel care a dat exemplul pentru nivelul necesar de cruzime), Stalin, Mao, Tito, cei din Corea de Nord, Castro…
Alţii n-au fost suficient de cruzi în raport cu gradul de nemulţumire al oamenilor – Ceauşescu, Jivkov, Gorbaciov, Honecker (ăsta a fugit până hăt în Chile!), etc. – şi au pierdur puterea, unii plătind cu viaţa.
Pentru a păstra puterea în socialism-comunism, ca în orice dictatură, secretul este să fii gata să omori pe oricâţi este nevoie pentru a băga la loc frica în oameni; vezi Assad din Siria în comparaţie cu Mubarak (Egipt) sau Ben Ali (Tunisia).
Domnule Sfartz, as vrea sa stiti ca indiferent in mainile cui, ideologia comunista este criminala. Asa cum nu se pot aplica in mod profesional si moderat prevederile din cartile care predica fundamentalismul religios ci se ajunge la crime si eliminarea celor care nu impartasesc aceeasi credinta, la fel si comunismul isi elimina opozantii in mod fizic.
Sa zicem bogdaproste ca Romania n-a ajuns totusi pe mainile unor „comunisti profesionisti”. Aceia ar fi aplicat cu constiinciozitate lupta de clasa, aplicand cele mai brutale metode naziste, staliniste si Pol Pot-iste (reamintesc, Pol Pot a reusit „performanta” de a elimina fizic, de a ucide efectiv, peste o cincime din populatia propriei tari).
D-le Sfartz, scrieti ca „Problema oricărei ideologii este ca oamenii care o aplică să fie bine intenţionaţi.”
Daca privim ideologia ca pe un „proiect”, reprezentand un „plan de operatii” care la randul lui sa duca la confectionarea unui produs final, un sistem (poate fi un avion de pasageri).
In conditiile acestea, bunele intentii ale proiectantului si celui care comanda produsul nu sunt suficiente. Inca din faza de proiectare, chiar de producere a temei de proiect, exista o autoritate (internationala) care pretinde ca proiectantii si apoi executantii sa urmeze niste proceduri stricte. Se for face deci analize de risc, se va proiecta sistemul cu redundante (de exemplu un altimetru de rezerva, plasat in alta parte a avionului) care sa poata intra direct in functie cand sistemul primar a picat. Se fac teste, evaluari, se noteaza rezultatele, se documenteaza fiecare pas urmat, se lanseaza un prototip. Orice component nou montat trebuie sa fie certificat si sa aibe un numar de identitate.
Daca proiectantii si executantii nu urmeaza aceste proceduri, atunci ei nu vor fi absolviti pe motive de naivitate, ci vor da socoteala.
In cazul sistemelor politice, ele sunt prevazute cu mecanisme de protectie: redundanta (de ex sistem pluripartist) si „pereti etansi intre componente” (separarea puterilor in stat). Numai asa proiectantii pot cat de cat garanta ca sistemul va face fata cu pierderi rezonabile unor atacuri neprevazute. Bunele intentii sunt necesare dar nici pe departe suficiente si numai pe baza lor nu ti se da pe mana mai nimic. Asa ar trebui sa fie.
Dar lucrurile acestea le stiti bine si dumneavoastra. In materie de afaceri, aceste idei se traduc prin invatatura acceptata teoretic de a nu te baza niciodata pe „gentleman agreement”.
D-le Ivancu, din textul dvs reiese o limitare a dictaturii comuniste la „iepoca Ceausescu”.
Pentru o mai buna si corecta analiza a celor 50 de ani de comunism, nu credeti ca ar trebui sa incepeti cu 23 august 1944? Haideti sa discutam toata perioada, sa vedem cum si cine a instaurat regimul comunist. Cine a instaurat teroarea rosie, cine a condus tara in perioada marii terori si cat de pro-comunist era poporul roman in acei ani. Pentru ca, d-le Ivancu, temnitele s-au umplut pana in ’64, unghiile au fost smulse tot in acea perioada si da, dl. Coposu tot in acea perioada a facut temnita grea. Atunci, in acei ani, a fost distrusa clasa politica, intelectualitatea si proprietatea in Romania.
Sa vedem daca toate acestea s-au intamplat din cauza unei calitati „abjecte” a poporului roman sau nu cumva au fost „produse de import”? Dupa ce analizam intreaga perioada, Dej+Ceausescu, putem sa ne pronuntam in legatura cu „blandetea” abjectului popor roman. Ce ziceti, n-ar fi mai corect sa-i aducem in discutie si pe Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Luka László, Jakob Roitman, Chivu Stoica, Emil Bodnarenko, Carol Loncear, Gheorghe Grossman, Alexandru Szenkovits, János Vincze, Vasile Malinschi, Ernő Neuländer, Leon Silaghi, Lothar Wuertzel, Florica Ciumetti, Mogyorós Sándor si Nicolschi (n. Boris Grünberg). Mentionez ca aceasta este componenta guvernului Romaniei la 1949.
Sunt de acord ca filozofia si aplicarea comunismului au necesitat in practica masuri extreme. Iluzia ca un conducator mai „uman” ar fi produs o societate mai „blanda” ramane o iluzie. Daca va reamintiti: se spunea ca Lenin, daca ar fi fost in viata, spre deosebire de Stalin, ar fi creat o societate mai apropiata de teoria vizualizata de parintii socialismului.
Documente gasite despre modus operandi a lui Lenin dovedesc ca era la fel de bestial ca si Stalin, sau poate Trotzki daca ar fi fost la putere. Deci legenda despre Lenin cel bun si Stalin cel rau nu e decat o legenda.
Cel mai dureros lucru de observat este aitudinea „intelectualilor” in timpul regimului comunist in Romania. Am plecat de multi ani din Romania si numai de curand am citit spovedania lui Paul Cornea. Comunist din tinerete scrie el a fost „lamurit” despre esenta regimuli comunist practicat in timpul lui Stalin cu oczia unui congres la Moscova. A avut niste discutii „discrete” cu o tovarasa de partid din Rusia care i-a explicat, terorizata cum era, natura regimului comunist. Si asa Paul Cornea si-a continuat cariera universitara cu mare glorie, ascunsand in „inima” secretul regimului comunist. A durat mai mult de 50 de ani ca sa se descarce de aceasta povara. Altii n’au carat aceasta povara si platit din plin. A continua viata cu o minciuna in suflet se pare ca este asa de greu!
Legat de ceea ce inteleg ca scrie Monica Lovinescu despre Cioran si Eliade (nu am citit jurnalul ei asa ca ma bazez pe cele scrise aici): este evident ca Eliade isi facea rugaciunile zilnic, pentru ca era un crestin declarat. In schimb Cioran nu era crestin: el a scris interesanta fraza in care definea crestinismul ca fiind un amestec de ridicol si sublim. In plus a adaugat:” Nimeni nu va putea calcula vreodata cantitatea de suferinta adusa in lume de crestinism!” Insa asa cum am mai vazut sunt destui oameni care adopta anumite forme ale religiei in care au fost crescuti in copilarie, fara a crede dogmele respective. In aceasta situatie se afla si cosmologul Vera Rubin. Pentru Cioran postul din zilele de vineri nu are legatura cu religia.
In privinta naturii umane in general, psihologii americani au ramas uluiti de rezultatele studiilor lor.
Un prim experiment, efectuat acum 20 de ani si repetat de curand, a constat in angajarea unor „actori” pe post de subiecti „conectati” la niste aparate care in principiu ii curentau (erau supusi unor socuri electrice daca faceau greseli la intrebarile puse de subiectii cercetati, aflati de cealalta parte a unor paravane). Subiectilor respectivi li s-a spus ca trebuie sa „penalizeze” cu socuri electrice crescatoare in voltaj greselile celor aflati dincolo de paravan Evident ca totul era simulat.
Subiectii cercetati au inceput experimentul cu socuri electrice mici, apoi au crescut voltajul ajungand la valori mortale si mult peste!
Ei s-au justificat dupa final plasand responsabilitatea spre cei care i-au sfatuit (pe psihologii experimentatori!). „Ei mi-au spus sa fac asta!”
Deci oameni obisnuiti, daca li se dau ordine „de sus” se pot comporta ca niste criminali, in primul rand datorita spiritului de turma!
Repetarea experimentului a dus la aceleasi rezultate, dupa 20 de ani!
Un experiment si mai sofisticat a dus la concluzia ca tot oamenii obisnuiti, in aparenta morali („oamenii medii”) pot deveni in anumite conditii chiar…criminali. Fara sa intentioneze initial sa ucida!
Parintii Americii (pe care ii admir atat de mult, (Thomas Jefferson, Benjamin Franklin, George Washington etc) au conceput un sistem politic gandit pana in cele mai mici amanunte sa functioneze chiar si in situatia in care oamenii care compun societatea sunt de proasta calitate! nu intru inamanunte, dar in gandirea lor conexiunea inversa joaca un rol social esential, Deschiderea sistemului face posibila critica si reglarea aproape automata cu conditia ca mijloacele de informare sa functioneze si ca sa existe macar un dram minim de patrotism in populatie.
In cazul nostru, ceea ce se intampla este ca in bancul cu badea ardelean care conduce o caruta, iar cand cineva il intreaba „Departe-i Clujul?” El raspunde NU. Mai iei si pe mine in caruta? „Suie-te”. Merge, merge merge si seara ii spune carutasului: „Mi-ai spus ca nu-i departe Clujul si merem de o zi intreaga”. La care badea raspunde: „No amu-i departe!”
In loc sa luptam sa inculcam valori in populatie, noi luptam sa renunte si la cele putine care au mai ramas! Jos patriotismul, nu-i asa?
Cat despre Lenin si Stalin, am avut si eu curiozitatea sa citesc din scrierile lor.
Lenin a reactionat violent cand un muncitor din Siberia i-a scris ca este nevoie sa existe si posibilitatea de a critica partidul. Deci si el mergea pe aceeasi linie ca Trotzki si Stalin. Din Stalin am citit intre altele o fraza care spune totul” „Voi inmuia oasele celor care se opun”. Asta e totul. Si s-a tinut de cuvant!
Este o diferenta de la cer la pamant intre modul cum puneau problema Washington, Jefferson, Franklin etc si „revolutionarii rusi”.
As vrea sa adaug aici un fapt divers nu prea cunoscut; Franklin a fost care pe langa atatea alte inventii a inventat si…sobele de interior! Nu mi-a venit sa cred ca inaintea lui nu existau sobe in casele oamenilor!
Pentru informarea cititorilor, referitor la comentariul dlui Liviu Miron care dă compoziţia guvernului României din 1949, şi anume sub următoarea formă:
Iată componenţa reală a guvernului României în 1949, în ordine protocolară (preş. Consiliului de miniştri, vicepreşedinţi, miniştri; am omis secretarii de stat), cf. Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până în zilele noastre – 1995, Ed. Machiavelli, Bucureşti, 1995 (citat din Wikipedia):
Petru Groza
Gheorghe Gheorghiu-Dej
Traian Săvulescu
Ştefan Voitec
Teohari Georgescu
Ana Pauker
Avram Bunaciu
Stelian Niţulescu
Emil Bodnăraş
Vasile Luca
Chivu Stoica
Miron Constantinescu
Gheorghe Vasilichi
Gheorghe Gaston Marin
Alexandru Sencovici
Vasile Vaida
Ion Vinţe
Constantin Prisnea
Bucur Şchiopu
Vasile Malinschi
Nicolae Profiri
Theodor Iordăchescu
Leontin Sălăjan
Lotar Rădăceanu
Florica Bagdasar
Nicolae Popescu-Doreanu
Octav Livezeanu
Eduard Mezincescu
Stanciu Stoian
Sunt 29 de persoane, faţă de 19 din lista dv., şi totuşi, curios, din lista reală lipsesc câţiva din cei citaţi de dv. iar alţii sunt trecuţi cu alte nume decât cele sub care figurau în guvern. Nu mă avânt în interpretări. Poate că domnul Miron ar dori să-şi verifice sursele.
Se pare ca intr-adevar experimentul descris de Anton ne-a impresionat si este in continuare de actualitate. El a mai fost tratat in paginile ACUM la o tema similara, in articolul „Milgram Redivivus” (http://www.acum.tv/articol/21683/)
Stimate Domnule Anton Constantinescu
Ideea nu era cine a fost crestin si cine nu intre Eliade si Cioran. Cum ambii erau extrem de complicati, intelectual vorbind, nu ma aventurez sa spun ca unul era crestin si altul nu. Nu pot pune sentinte atat de simpliste.Religia e o chestriune de intimitate, lucru pe care si unul si celalalt il intelegeau. E concluzia dvs. Ea nu mi se pare nici macar interesanta. Eu am citat aici faptul ca unul postea si altul isi spunea rugaciunile, urmarind altceva: falia care se poate naste intre scriitura si om, si biografia lui. In acest sens, jurnalul Monicai Lovinescu e unul revelator.
Domnule Liviu Miron,
Putem discuta toata perioada, daca doriti, atata doar ca nu a fost scopul acestui text. Comunismul a fost impus de un context care excedea capacitatea Romaniei de a se opune, de acord, doar ca a rezistat in forma monstruoasa in care a existat din cauza complicitatilor, unele mai mari, altele mai mici. Teoria ca cei care sunt vinovati de ororile ceausismului sunt fie strainii, fie cei care au instalat initial comunismul in Romania, e eminamente falsa. Turnatorii, secretarii de partid din fabrici si uzine,procurorii si avocatii care consimteau sa fie parte a unui simulacru de justitie, profesorii care, in asteptarea unei catedre, faceau sluj pe unde se putea, in general in fata usilor de partid, scriitorii care pentru ceva avantaje scriau ode pe care le dedicau patetic unui presedinte de stat criminal, tot aparatul acesta abject nu era importat din Rusia sau de pe Marte. Componenta guvernului Romaniei din 1949, pe care inteleg ca o invocati in mod eronat, nu va slujeste la nimic. Decat poate, cel mult, sa arate ca sunteti de rea-credinta., distorsionand fapte pentru a va sluji propaganda. La limita, pana si acest tip de comportament e unul de sorginte comunistoida: asa procedeaza Omul Nou.
@Iancu
Un regim nu poate fi impus „de” un context ci „intr-un” context, pentru rigoarea gramaticala a textului. In Romania el a fost in contextul ocuparii tarii de catre Armata Rosie bolsevica. As vrea, in acest context, sa-mi dati un exemplu de tara comunizata de rusi care s-a democratizat inainte de ’89 si in care nu au existat colaborationisti in toate structurile societatii. Un singur exemplu va rog. Tot aparatul abject, de care amintiti, exista numai in Romania sau era la fel in toate tarile comuniste ? Ma acuzati de rea-credinta cand dvs persistati in a va limita la perioada ceausista, care nu se compara la capitolul „orori” cu perioada dejista. In planul rezistentei la comunism da, nu mai aveam luptatorii din anii 40-50, dar nu puteti acuza poporul roman ca si-a propus sa devina comunist vreodata, spre deosebire de cehi, de exemplu, care dupa razboi i-au adus la putere fara alegeri trucate ca-n ’46 la noi. S-au trezit in ’68 dar trecusera 20 de ani pana sa se dumireasca si rusii erau langa Praga… Lista de ministri prezentata nu are nimic eronat in ea, sunt persoanele cu numele lor reale din guvernul IV Petru Groza 1948-1952 si ajuta in a demonstra cine era mana de fier a bolsevicilor care siluia poporul roman, aruncandu-l in temnitele comunismului. De rea-credinta dati dovada dvs cand limitati ororile comunismului la perioada ceausista (nu stiu din ce motive…).
@Leibovici
ca sa-l parafrazez pe Caragiale am sa va spun: „Sa lasam frazele d-le Leibovici, astea sunt bune pentru gura-casca”, nu va faceti ca nu recunoasteti numele din lista mea, nu pot sa cred ca o persoana culta, ca dvs, incearca ascunderea numelor reale sub cele romanizate. Nici nu inteleg la ce va foloseste. Dar presupunand ca nu le stiti (ceea ce nu cred) hai sa le prezint eu:
Petru Groza – ajuns prim ministru dupa ce A. I. Vâșinki a urlat „Ialta sunt eu !”
Gheorghe Gheorghiu-Dej – muncitor
Traian Săvulescu – biolog și botanist român,coordonator Minister de agricultură
Ştefan Voitec- lider PSD care a acceptat unificarea cu PCR în anul 1948
Teohari Georgescu-instruit la Moscova 1940,ca activist al Internaționalei Comuniste
Ana Pauker-(Hanna Rabinsohn,evreica) activistă Comintern
Avram Bunaciu- aparator al comunistilor în procesele perioadei interbelice
Stelian Niţulescu-jurist
Emil Bodnăraş-(Emil Bodnarenko, ucraino-german)1932 dezertează din armată şi fuge în URSS, agent NKVD
Vasile Luca-(Luka László, maghiar)a luptat de partea Republicii Sovietice Ungare a lui Béla Kun împotriva armatei române
Chivu Stoica- fierar, mana dreapta a lui Dej
Miron Constantinescu- sociolog marxist
Gheorghe Vasilichi- ministru al minelor
Gheorghe Gaston Marin(Gheorghe Grossman, evreu) ministru al Energiei Electrice
Alexandru Sencovici(Szenkovits, maghiar)”Și de ce să îl declarăm pământ românesc?” Transilvania
Vasile Vaida- ministrul agriculturii
Ion Vinţe (János Vincze, maghiar) acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului
Constantin Prisnea- publicist
Bucur Şchiopu- economist
Vasile Malinschi- economist
Nicolae Profiri- inginer
Theodor Iordăchescu- a susținut fuziunea între PSDR și PCdR
Leontin Sălăjan(Leon Silaghi(Szilágyi),evreu-maghiar)-ministru al Construcțiilor
Lotar Rădăceanu (Lothar Wuertzel, german) a susținut unificarea PSDR cu PCdR
Florica Bagdasar (Florica Ciumetti, macedoneanca) doctorita
Nicolae Popescu-Doreanu-Ministrul învățământulu
Octav Livezeanu- ziarist, ministerul artelor
Eduard Mezincescu- ministerul artelor
Stanciu Stoian- Ministrul cultelor
Valter Roman (Ernő Neuländer, evreu)-șef al Direcției Superioare Politice a Armatei
Alexandru Moghioroș (Mogyorós Sándor, maghiar)Președintele Comitetului pentru Colectarea Produselor Agricole
Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg, evreu) tartorul Securitatii.
Daca doriti, intram in detalii despre cine conducea cu adevarat Romania dupa 1946
Liviu Miron
Domnule Liviu Miron, este bine să ştiţi că eu nu bat la tastatură mai repede decât umbra mea 😉 şi că deci fiecare cuvânt este bine ales iar fiecare fapt este verificat. Este vina mea că nu v-am avertizat din vreme.
Despre componenţa guvernului român din 1949 aşa cum o daţi dv., am scris că, faţă de cea reală:
1. lipsesc câţiva din cei citaţi de dv., adică i-aţi băgat dv. în guvern
2. unii sunt trecuţi cu alte nume decât cele sub care figurau în guvern
Vă rog să notaţi că nu am făcut nici un fel de alte comentarii.
Să le luăm pe rând.
1. În lista reală a guvernului 1949 lipsesc câţiva din cei pe care îi citaţi dv.
Iată cine lipseşte:
– Valter Roman (Ernő Neuländer)
– A. Nicolschi (Boris Grünberg)
– Iosif Chişinevschi (Jakob Roitman)
– Carol Loncear
Deci acest punct se confirmă: aţi plasat în Guvernul 1949 patru persoane care n-au făcut de fapt parte din acest guvern.
1-0 pentru mine.
2. În lista dv. a Guvernului 1949 unii membri figurează cu alte nume decât cele sub care figurau în guvern. Iată-i:
Luka László, Emil Bodnarenko, Gheorghe Grossman, Alexandru Szenkovits, János Vincze, Leon Silaghi, Mogyorós Sándor
Şapte în total. Deci şi acest punct se confirmă: aceştia nu figurau în lista Guvernului sub aceste nume, exact cum am spus.
Deci 2-0 pentru mine.
Toate lungile dv. detalii – n-au legătură cu ce am contestat eu: cum am spus, eu am atras atenţia cititorilor numai asupra celor două elemente de mai sus.
Dar lungile dv. detalii arată ce anume vă apasă pe inimă.
Şi v-am rugat să vă controlaţi sursele; este foarte uşor să daţi de surse antisemite sau chiar virulent antisemite, fără să vă daţi seama. Internetul este un loc periculos şi e nevoie de niscaiva vigilenţă. Altfel… iată ce se poate întâmpla.
Stimate domnule Ovidiu Ivancu, spuneti:
„Religia e o chestriune de intimitate, lucru pe care si unul si celalalt il intelegeau.
Religia ca si orice altceva este sau nu este o chestiune de intimitate in functie de persoana respectiva. Cand E.M.Cioran spune despre crestinism ca este un amestec de sublim sau ridicol, unii preoti spun ca el comite o blasfemie (cum sa fie tocmai Isus Cristos, mantuitorul etc…ridicol?). Dar nici Cioran si nici Eliade nu au ales in viata sa tina in intimitate credintele lor!
Pot da nenumarate exemple care imi vin in minte despre Cioran care arata ca isi expunea opozitia la crestinism in vazul lumii. Dar prefer sa fiu concis. In privinta lui Eliade, nu sunt eu primul care sa fi afirmat ca el voia sa fie si parte si arbitru. Asa ca nu continui sa discut acest subiect.
Insa ma asteptam sa-mi dati exemple la alte lucruri. Dupa articolul dvs care respinge din start patriotismul am fost criticat de o doamna din Israel ca nu sustin blamul dvs. Dar doamna respectiva isi datoreaza siguranta personala chiar patriotismului unor soldati israelieni! Nu sunt lamurit daca dansa condamna numai patriotismul soldatilor israelieni sau si pe cel al…arabilor!
Fiindca ati starnit acea discutie, de ce nu o lamuriti?
Mai mult decat atat, in SUA un oficiu politic inalt tocmai s-a exprimat ca in China exista o forma de succes a comunismului, pentru ca asigura functionarea sistemului datorita patriotismului chinezilor care sunt decisi sa elimine pe cat posibil coruptia si unor mecansime speciale sociale. Deci pe dos de ceea ce spuneti dvs: uneori patriotismul e chiar bun. Si la noi cred eu ca ar fi fost bun macar in sensul de a micsora coruptia. Justitia singura nu este niciodata de ajuns.Si religia si mai putin.
Cat despre SUA, „the forefathers” sau mai bine-zis „the founding fathers” au reusit pentru ca erau patrioti, desi nici macar nu erau crestini (erau deisti dar nu crestini). Singura lor trasatura comuna era patrotismul lor, dorinta lor sa ajute noua patrie, pentru urmasi.
Oare nu a fost mai bine asa, decat sa fi fost niste „revolutionari” obsedati numai de puterea lor, cum au fost „sovieticii”?
Deci aveti la ce sa va referiti.
Despre articolul acesta, ce pot sa va spun?
Notiunea de popor este un construct social. Un popor nu e bun sau rau, primitor sau neprimitor, bland sau agresiv etc. Acesti termeni sunt potriviti pentru o persoana dar nu pentru un construct social, ca o natiune, un popor. Nu puteti spune ca „poporul nord-coreean este rau, pentru ca oamenii isi dau in cap si pentru un pumn de orez, iar poporul sud-coreean e bun ca oamenii au destul si nu este nevoie sa-si dea in cap pentru nimic”. Ar fi fals si neadecvat. Nu vad nici un rost pentru asemenea discutii.
@Leibovici
da aveti dreptate, propaganda in armata romana, asigurata de Walter Roman nu facea parte din guvern, Securitatea lui Nicolschi era „doar” un serviciu in Ministerul de Interne, dar ce serviciu, nu? Chişinevschi era responsabil cu propaganda a PCR pe vremea aceea. Va deranjeaza numele lor reale, sursa este comuna cu a dvs. Wikipedia. In concluzie ramane ca-n Caragiale…
@Ivancu
sa stiti ca fanteziile mele nu sunt gramaticale si v-am scris numele gresit doar dintr-o greseala, nu aveti nici o legatura cu nenea Iancu. Ca sa fiu mai precis:
Numiti o tara din lagarul comunist in care nu a existat fenomenul colaborationismului ca-n Romania ceausista si care a trecut la un regim democratic inainte de 1989. Acum puteti sa-mi raspundeti ?
Domnule Liviu Miron,
Rigoarea gramaticala de care vorbiti e o fantezie personala care trebuie respectata, ca orice chestiune de gust, insa nimic mai mult decat atat.Daca, insa, veni vorba de rigoare, desi nu am nimic impotriva numelui Iancu, tin sa va aamintesc ca el nu imi apartine. Nu ca ar fi important, e doar o paranteza in spiritul rigorii pe care se pare ca o pretuiti foarte mult. Fie nu intelegeti sensul textului, fie va prefaceti a nu-l intelege. Nu se afirma nicaieri in text ca „poporul roman” a legitimat prin vot comunismul. Am spus doar ca perpetuarea in formele pe care le cunoastem nu s-a putut face fara complicitati. Daca vreti sa ramaneti blocati pe lista guvernului din 49, puteti s-o faceti, desigur, insa e un teren infertil, cu atat mai mult cu cat, din dialogul cu domnul Leibovici, e clar ca ati comis erori.
Domnule Anton Constantinescu,
Il luati pe Cioran mai serios decat se lua el insusi. Va reamintesc ca eu nu am starnit nicio discutie privind religiozitatea lui Cioran, dimpotriva, v-am explicat ca randurile dedicate lui in acest text nu au de a face cu un subiect atat de simplist precum: era Cioran crestin sau nu? In alta ordine de idei, n-am spus ca un popor, oricare ar fi el, e bun sau rau. Tot ceea ce am afirmat a fost ca discursul despre blandetea noastra ar trebui sa fie nuantat, amintindu-ne diferitele grade de complicitate pe care le-am practicat masiv in anii comunismului. In rest, baletati printre idei si mi-e greu sa va raspund la ceva anume. Pareti a dori sa redeschideti o discutie generata de un articol al meu anterior. E contraproductiv s-o facem aici, cu atat mai mult cu cat discutia (despre patriotism) s-a purtat la timpul respectiv.
Vedeti, domnilor redactori! De aceea este nevoie, mare nevoie, de „ACUM! Spun asta pentruca am citit si rascitit articolul, dar si comentariile…
Unde a disparut Lucretiu Patrascanu de pe lista? Eliminat si impuscat dupa proces. Era prea intelectual pentru Gheorghiu-Dej.
@Liviu Miron
Ceea ce aţi dat drept „componenta guvernului Romaniei la 1949” este un fals: aţi omis 14 membri şi aţi adăugat patru – pe toţi aceşti 18 pe criterii etnice. Deci, vrând să sugeraţi că în esenţă alogenii sunt de vină pentru instaurarea comunismului în România, aţi recurs şi la un fals.
Socialismul/comunismul a fost instalat şi în Vietnam, Corea, China, Mongolia, Albania, Iugoslavia, Bulgaria, Cuba, Etiopia, Somalia, Congo, Yemen, Laos, Cambodgia, Mozambic, Angola şi altele, fără nici un fel de evrei, unguri etc., şi a fost lafel de crud ca şi la noi. În toate aceste ţări s-au găsit suficienţi „indigeni” care să ocupe toate posturile existente, şi s-au mai şi bătut pe ele.
Comunismul a fost instalat în special de o putere străină, URSS, prin cucerire militară, iar dacă n-ar fi existat evrei, unguri, etc, singurul efect ar fi fost că un număr de posturi guvernamentale (şi din partid, din securitate, etc.) ar fi fost ocupate de la început de indigeni. Acolo unde au existat, majoritatea evreilor au fost scoşi după cel mult 10 ani, sub influenţa vântului de antisemitism care sufla dinspre Kremlin şi a luptelor interne, iar după asta socialismul/comunismul a continuat nestingherit încă 35 de ani.
Deci faptul că au existat sau nu cozi de topor evrei, sau numărul lor, n-a jucat vreun rol hotărâtor. Singurul efect de durată a fost, se pare, să permită unora ca dv. să dea vina pentru cele întâmplate pe „alţii”.
Dar vă spun: dacă n-aţi fost şi dv. un stâlp al puterii comuniste, atunci nu purtaţi nici o răspundere pentru ceea ce au făcut cei ce au fost asemenea stâlpi, indiferent dacă erau „români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi” 😉 Aşa că nu este nevoie să intraţi în defensivă agresivă 🙂 de îndată ce se vorbeşte de atitudinea mai puţin decât exemplară a unor oameni de atunci.
Răspunderea este întotdeauna personală.
@Charlie
„Unde a disparut Lucretiu Patrascanu de pe lista?”
Pătrăşcanu a dispărut in aprilie 1948, arestat şi apoi interogat de tovarăşii săi de partid, după ce a fost timp de peste 3 ani (1944-1948) ministru al „justiţiei noi”.
@Leibovici
Nu am vrut sa sugerez absolut nimic. Sunt persoane cu nume si prenume care in acei ani au condus Romania si au impus regimul comunist in umbra protectoare a armatei rosii. Daca dvs. citeati ami atent lista publicata de dvs. observati ca in afara de cei 4, restul sunt cei din lista din comentariul dvs. Iar daca puteti trece cu verderea numele celor care ocupau functiile de conducere in propaganda comunista si in aparatul represivo-criminal al Securitatii, asta inseamna rea-credinta. Nu va convine prezenta multor nume de alogeni in aceasta lista, nu este nici vina mea, nici vina dvs. este doar realitatea, iar istoria nu tine cont de sentimente, ea doar consemneaza. Cel mai deranjant lucru in acest articol, din punct de vedere strict istoric, este ca se induce ideea ca poporul roman a fost pro-comunist, colaborationist si las. PCdR si apoi PMR, au fost partide anti-romanesti care numarau in jur de 1000 membri la 1944, majoritatea covarsitoare fiind alogeni. Cum puteau sa aiba aderenta in populatia romaneasca, cand ele militau pentru dezintegrarea statului national si erau finantate de Komintern ? Asa ca nu ma acuzati de fals sau rea intentie. Istoria va contrazice. Afirmati cu detasare ca: „iar dacă n-ar fi existat evrei, unguri, etc, singurul efect ar fi fost că un număr de posturi guvernamentale ar fi fost ocupate de la început de indigeni.” Poate lamuriti aceasta afirmatie, de ce au avut bolsevicii incredere mai mare in alogeni decat in colaborationistii romani si au fost tinuti in aceste functii aproape 10 ani pana cand a fost distrusa orice forma de rezistenta ? Oare il puteti contrazice pe Gheorghe Grossman(Gheorghe Gaston Marin) care declara: „În Ardeal foarte putini români erau atunci comunisti… La Oradea erau mai ales maghiari. Români nu prea erau. Putini erau.” Comunismul nu a avut nici o legatura cu poporul roman, in primul rand datorita faptului ca nu avea o componenta nationala si apoi eram un stat agrar, ori ei aveau ceva cu „muncitorii”. Nu mai incercati sa ascundeti realitatea sub pres, istoria va contrazice. Daca mai doriti mai multe date si argumente, va stau la dispozitie.
@Ivancu
astept in continuare un raspuns la intrebarea mea, va rog.
@Charlie
„Era un intelectual de bază al partidului. Dar era si un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarăsii de partid. Totusi, Dej îl pretuia. Între ’46-’48, Pătrăscanu s-a schimbat foarte mult.” (Gheorghe Apostol)
Totul i s-a tras de la faptul ca in 1946, la Cluj, la un miting tinut în fata studentilor, îsi începe discursul cu cuvintele „Înainte de a fi comunist, sunt român!”
În 1948, va fi acuzat de „nationalism burghez” si de sovinism si va fi arestat. În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954 a fost executat.
În 1922 a absolvit Facultatea de Drept a Universitătii Bucuresti iar în 1925 a obtinut doctoratul la Universitatea din Leipzig. A fost unul dintre membrii fondatori ai PCdR.
Se pare ca a afirma ca esti roman in acele vremuri, se pedepsea cu moartea…
D-lui Liviu Miron ii multumesc pentru informatile despre Patrascanu. Intr’adevar la comunsiti a a fi nationalist era anatema. Ceausescu a devenit nationalist in anumite perioade cand ii convenea. Deasemenea el dadea aparenta mai ales catre Vest ca e independent in mare masura de URSS. Bineinteles ca a continuat sa stea sluj in fata URSS. Totusi l-a ajutat sa capete dela USA conditii favorabile de comert.
@Liviu Miron
Nu umblaţi cu cioara vopsită, domnule Miron!
1. Lista aceea aţi vândut-o cu „aceasta este componenta guvernului Romaniei la 1949”, iar acuma, că v-am prins cu cioara vopsită, vreţi s-o re-vindeţi, dar sub numele „aceştia au condus România în 1949”. Nu este acelaşi lucru, aşa că reaua-credinţă este a dv.
2. „Nu va convine prezenta multor nume de alogeni in aceasta lista..”
Văd că acest lucru nu vă convine dumneavoastră, dat fiind că îi treceţi în listă cu nume sub care nu au fost cunoscuţi de public, aşa că întenţia dv. de a sugera că „alogenii” sunt de vină este limpede. De altfel, intenţia aţi declarat-o foarte clar când aţi prezentat lista: aţi prezentat-o ca să dovediţi că „toate acestea s-au intamplat din cauza [că conducătorii] au fost ‘produse de import'”. Am citat din primul dv. comentariu, paragraful al treilea.
3. „Cum puteau sa aiba aderenta in populatia romaneasca…”
Au avut tot sprijinul de care au avut nevoie, dovada fiind că s-au menţinut neclintiţi 45 de ani. Iar „alogenii” n-au fost indispensabili, cum n-au fost nici în alte ţări căzute sub dominaţia URSS sau a Chine şi pe care le-am enumerat, dar v-aţi făcut că plouă. V-aţi făcut că plouă pentru că vreţi cu tot dinadinsul să daţi vina pentru toate cele întâmplate pe „alţii”.
Aşa că da, vă acuz de fals şi rea intenţie.
4. Repet, cu detaşare: dacă n-ar fi existat evrei, unguri, etc, singurul efect ar fi fost că un număr de posturi guvernamentale ar fi fost ocupate de la început de indigeni.
Iar implicaţia dv. că România a fost condusă în primii 10 ani de evrei, etc., timp în care a fost distrusă orice rezistenţă, iar etnicii români au reluat conducerea abia din acel moment, este o minciună grosolană:
– Pentru a o sprijini, aţi şi substras 10 etnici români din lista guvernului 1949.
– Oricum, rezistenţa nu avea nici o şansă de succes contra unei Securităţi şi Armate puternice, şi URSS care avea trupe acolo
– rezistenţa armată a durat până în 1962, când Ana Pauker, de exemplu, nu mai era la putere de 10 ani. Lafel şi cu numeroşi alţi „alogeni”.
5. „de ce au avut bolsevicii incredere mai mare in alogeni decat in colaborationistii romani”
Dar ce candidaţi în d-ale colaboraţionismului au refuzat „bolşevicii”?
Pentru a construi regimul comunist, Stalin s-a sprijinit la început pe ce a avut, în primul rând pe PCdR, pe care pentru asta l-a şi cultivat şi selecţionat ;-), iar acesta a recrutat la râdul lui şi el colaboraţioniştii săi. Şi nu i-a fost scârbă să recruteze nici măcar pe legionari: „material bun, fanatizabil, gata să facă orice”.
(Tot aşa şi Goebbels: recruta cu succes în partidul său nazist pe comunişti – „material bun” – dar cu social-democraţii nu-şi pierdea vremea…)
Deci asta a fost cu acest subiect. Mai recitiţi, mai gândiţi-vă. Puteţi să comentaţi ce am scris dar eu nu vă voi mai răspunde. Cât despre „date şi argumente” pe care vă oferiţi cu amabilitate să mi le furnizaţi – nu, mersi, m-am lămurit cu calitatea ambelor.
@Leibovici
chiar nu va inteleg inversunarea (nesponsorizata, logic) cu care negati evidenta. Ar fi bine sa va recititi comentariul si veti observa contradictiile insiruite intr-un text care vrea sa demonstreze ce? Ca eu umblu cu cioara vopsita? Spuneti ca dau dovada de rea-credinta cand trec numele reale ale conducatorilor „democrati”, pentru ca NU asa au fost cunoscuti. Este o gluma ? Nu stiu daca e buna…
Spuneti ca dau dovada de rea-credinta cand afirm ca „au fost produse de import”, dar de cand PCdR avea in 1944 mai mult de 1000 de membri si majoritatea lor erau alogeni ? Vedeti ca-l contraziceti pe Gaston Marin. Si daca nu era armata rosie, mai era comunism in Romania (exemplu Germania de vest)?
Spuneti ca dau dovada de rea-credinta cand scriu ca NU „puteau sa aiba aderenta in populatia romaneasca…”, cititi mai sus nr. de membri ai PCdR si observati aderenta. Cat despre cei 45 de ani, am pus o intrebare autorului articolului, dar vad ca dl. Iancu nu binevoieste sa-mi raspunda, sau da dovada de rea credinta? Eu am rabdare si astept.
Reaua credinta a dvs sare flagrant in ochi cand afirmati ca: „un număr de posturi guvernamentale ar fi fost ocupate de la început de indigeni.” Pana la supozitii vorbesc faptele, iar faptele imi dau dreptate.
Ma acuzati de fals pentru ca imi puneti in carca ce nu am scris, nu am acuzat evreii, eu am scris de alogeni (maghiari, evrei, ucrainieni, nemti), asa ca obsesia dvs nu are temei. V-am precizat ca nu este nici vina mea nici a dvs pentru ce s-a intamplat atunci. Iar apropo de rezistenta, Ana Pauker o fi plecat in ’52 dar Nicolschi (Boris Grünberg) a ramas pana in ’61 ln conducerea Securitatii ! Vedeti ca aici il contraziceti chiar pe dl. Iancu, referitor la calitatea abjecta a poporului roman…
„Pentru a construi regimul comunist, Stalin s-a sprijinit la început pe ce a avut” si ce a avut ? Niste scursuri antinationale, un PCdR care a avut 1 singur secretar general de etnie romana, Cristescu-Plapumaru, restul fiind alogeni. Uneltele Kominternului condus de Zinoviev (Ovsei-Gershon Aronovich Radomyslsky Apfelbaum) care militau pentru impartirea Romaniei intre vecinii ei. Cum puteau romanii sa adere la o asa monstruozitate ?
Asa ca va rog sa fiti atent la limbaj, sa nu ma jigniti, pentru ca eu nu procedez astfel intr-un dialog. Cititi-va mai bine comentariile, temperativa obsesia anti-semitismului si dati dovada de bun-simt (aia 7 ani de acasa). Si veniti cu argumente bazate pe fapte nu pe fantezii sau supozitii.
Stimate dle Ivancu,
In loc sa ma contraziceti nu ar fi mai bine sa consultati pe you tube cuvintele lui Cioran insusi?
El spune cu o deosebita claritate ca nu crede in crestinism. De ce nu verificati sursele inainte de a scrie un articol?
Scrisul dupa ureche nu ajuta pe nimeni!
Stimate dle Leibovici, eu am atacat aceasta problema chiar pe acest site. Nu inteleg de ce nu consultati datele inainte de a scrie!
Partidul Comunist din Romania avea 76% alogeni, pentru ca Stalin nu a gasit suficient de multi tradatori in Romania. In Bulgaria, Romania era prezentata ca fiind „rusinea internationalei a treia” . Nici asta nu stiati?
Eu sunt de-a dreptul furios pentru cazul tavarasului kamunist din Basarabia Nicolski. Agentul sau direct Turcanu a fost ucis de Securirtate (cum ar fi fost de asteptat, dar seful lui, tov Nikolski, parasutat din Basarabia in Romania, a murit de moarte buna, intr-un apartament de langa Cismigiu. De ce? Pedepsele tov Nicolski, de care dl Tismaneanu s-a dezis atat de zgomotos, constau in punerea detinutilor studenti sa linga podeaua inchisorii cu limba. Sper ca nici dvs nu va surade iddea asta. Ca sa nu mai mentionez si altele.
Eu i-am admirat pe cei care s-au dezis de comunism, ca dl Tismaneanu. Dar evident ca nu-i admir pe cei care sustin ca „kamuniszmu a fost bun” ca unele persoane care scriu aici articole.
„Tatal meu a fost camunist de omenie” Asta suna ca si „tatal meu a fost nazist de omenie” Nu-i asa?
Cum au putut Romanii sa adere la un razboi pentru eliberarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord care fusesera cedate URSS-ului sub presiune germana? Dupa ce s-a indeplinit misiunea de eliberare, din inertie si mai ales tampenie armata romana a continuata la Odesa, cotul Donului si la Stalingrad unde s-au pierdut zeci de mii de soldati si in plus sute de mii de raniti.
Bineinteles eliberarea Transilvaniei de Nord cedata sub presiune germana la Diktatul dela Viena nicio vorba. Patrihotii romani neaosi Ion C. Antonescu, Mihai Antonescu si-au vandut sufletul Satanei naziste, noroc ca au fost impuscati drept tradatori de tara. Nu Zinoviev, nu Kaganovici erau de vina.
Problema acelor ani nu a constat, cum cred unii, in faptul ca au existat mult prea multi comunisti evrei.
Sigur ca si acest fapt a fost adevarat.
Dar problema centrala a acelor ani a constat de fapt in adevarul istoric dupa care mult prea multi evrei criminali au fost folositi de Stalin ca sa darame Romania.
Nu poate nimeni sa nu citeasca cu oroare despre uciderea lui Stefan Foris (Istvan Foris) si a mamei sale de catre… evreul Grunberg (seful tortionarilor de la Inchisoarea Pitesti). Care a murit bine mersi in patul sau de pensionar!
De ce acest „tiraspolean” Grunberg nu s-a multumit cu uciderea lui Foris si (care era tot evreu!) si a trebuit sa o ucida si pe mama acestuia, sa o inece in raul Cris cu un bolovan legat de gatul sau?
Mister si groaza.
Si in New York a existat o mafie evreiasca, care pana la urma a fost lichidata de FBI. Asa cum a existat si o mafie italiana. Din nenorocire mafia evreiasca a Romaniei a acumulat sub Stalin puterea politica. Ceea ce in SUA nu s-a intamplat!
Charlie: spui „cum au pututut romanii etc”.
Foarte simplu!
Antonescu era educat dupa doctrina franceza (de la Saint Cyr). El ii ura pe germani!
Dar ce putea face atunci?
Eu sunt de parere ca Antonescu a meritat sa fie impuscat pentru crimele sale. Dar vorbind obiectiv, ce putea face el decat sa se supuna ca o sluga a germanilor care au distrus armta franceza in doua-trei saptamani? Si-au batut joc de „linia Maginot”.
Teoria militara a acelei vremi era ca daca ataci inamicul numai partial, atunci acesta isi va reveni si te va ucide. Exact ce s-a intamplat!
Nu avea nimic de ales!
Eu il condamn pe Antonescu pentru ca a condamnat o serie de evrei din Basarabia la moarte sau la lagar fara probe contra lor. Asta a fost crima lui!
Daca i-ar fi condamnat pe evreii care au dat in cap soldatilor romani, ar fi fost altceva, si el nu ar fi fost criminal de razboi. Dar asa el si-a semnat singur sentinta din momentul cand a condamnat primul evreu fara probe, fara justitie!
Anton, daca-mi permiteti sa va tutoyer. Erau multe „motive”pentru care evreii au fost condamnati in timpul lui Antonescu.
O legenda propagata de”patrioti” romani pana si acum este ca evreii la Iasi au semnalat avioanelor sovietice la inceputul razboiului in 1941. A doua este ca in 1940 evreii i-au injosit pe soldtii romani care paraseau Basarabia. La Odesa evreii au aruncat in aer comandatura romana.
Putem sa merge inapoi si sa vorbim despre intamplarile din Evul Mediu cand a avut loc o epidemie de ciuma. Evreii au otravit fantanele de apa. De unde au baut ei apa nu se stie. Teorii simpliste de genul asta sunt usor de digerat si gloatele le inghit.
Domnule Anton Constantinescu,
Nu va contrazice nimeni. Va repet, in discutie nu a fost niciun moment crestinismul lui Cioran. E o problematica foarte complicata, daca doriti sa o transati cu nu stiu ce clipuri cu Cioran vorbind pe you tube, e problema dvs. Eu va spuneam doar ca nu intru in aceasta polemica cu dvs. pentru ca, personal, nu am atatea certitudini pe cate pareti a avea, apoi, nu mi se pare deloc interesanta chestiunea (daca Cioran a fost sau nu crestin).
Ce anume a fost scris dupa ureche? Nu stiu despre ce surse vorbiti, atata vreme cat in articolul acesta nu e vorba despre ce credeti dvs. ca ar fi vorba.
Niciunul din noi nu are expertiza necesara unei astfel de dezbateri, care, credeti-ma, presupune mult mai mult decat a consulta you tube. Nu pareti a intelege un lucru destul de evident in cazul lui Cioran; faptul ca el a fost un poseur, lucru destul de evident. Daca pentru dvs. e atat de usor a cataloga pe cineva drept crestin sau necrestin, va invidiez cu sinceritate superficialitatea, da nu ma voi compromite intr-atat incat sa va urmez in logica aceasta simplista. Expediati o chestiune ce presupune lecturi si cercetari solide cu argumente de OTV. E dreptul dvs., la fel cum dreptul meu e sa refuz sa ma angajez intr-o dezbatere de un asemenea nivel.
Textul și comentariile au abordat deja prea multe teme.
„Ospitalitatea românească” este un clișeu neverificat de fapte, e un fel de reacție a complexului de inferioritate tipic românesc (nu sîntem bogați, dar sîntem ospitalieri). Nu pricep de unde a venit clișeul ăsta, ni l-am fabricat singuri, ca autoamăgire. Și alte nații nu sînt ospitaliere? Cînd te duci în țara lor, te alungă, te înjură?! Mie nu mi-a fost dat o asemenea experiență, cel puțin în Europa și în SUA (am fost de două ori, mai de mult).
Cioran a fost, în bună parte, un bon homme, o spune chiar el, i-a plăcut viața comodă, nu i-a plăcut să se sacrifice (cui i-ar plăcea?), a avut noroc, nu tuturor le-au tihnit anii aceia. Cît de creștin sau de necreștin era… hm, astea-s vorbe nedemonstrabile. Faptul că Eminescu a fost botezat ortodox nu înseamnă că se și simțea ortodox, răzbate clar în textele lui o rebeliune de sorgine, parțial, catolică, uneori păgînă (Rugăciunea unui dac etc.).
@Anton Constantinescu
Spuneti: „Partidul Comunist din Romania avea 76% alogeni, pentru ca Stalin nu a gasit suficient de multi tradatori in Romania.”
Chestia asta e clara. Am discutat-o cu Stalin insusi.
Concluzia e corecta (poate) dar premiza in nici un caz. Stiti stimate domn ca in imperiul Roman se practica treaba asta la fiecare cucerire? Tradatori poate nu a gasit Stalin. Dar ce aveau Romanii de tradat? Imperiul otoman? Dinastiile fanariote? Pe regii de la Sigmaringen? Prietenia germanilor? Pe Arhanghelul Mihail? Corectitudinea aliatilor? De la popoarele migratoare si pana la RomTelecomul actual al grecilor, romanii au fost terfeliti si umiliti de cine apuca sa o faca.
Eu am impresia ca dumneavoastra aveti o oarecare mancarime in palmi cand e vorba de evrei (sper ca dispare mancarimea cand e vorba de Israelieni). Si daca nu e vorba de evrei, va ingrijiti cu delicatete de-a dreptul intelectuala sa aduceti vorba de ei. Domnule Constantinescu, Romania a vandut evreii pe bani marunti. Incercati sa cautati adevarul istoric si statistic la mormantul lui Ceausescu unde se aduna 0% alogeni.
Care evrei in afara celor inventati de Paul Goma au batut soldati romani? Si daca asa o fi fost, cine a inceput, oul sau gaina?
Si alte povesti de-a dreptul ilarioase din istoria evreilor romani. Ca sa va stric convingerile si buna dispozitie de prost gust, evreul Rabinovici, reprezentantul firmei Paramount la Bucuresti a fost batut cu creionul pe testicule in anii de pionierat ai comunismului in Romania de o trupa de psihopati care nu scriau comunismul nici cu K si nici cu SZ.