dan arsenie, mircea ivanescu, mihai sora,florin predescu sibiu 1985Sunt fericit sa aflu ca marele poet Mircea Ivanescu este propus jurizarii Nobel. Mircea Ivanescu reprezinta un nume de inalta tinuta in poezia romaneasca si in cultura scrisa prin meritele de a fi tradus nume de scriitori de limba engleza ca James Joyce, William Faulkner, Scott Fitzgerald sa.
Poetul traieste la Sibiu intr-o casa ticsita de carti si, in ciuda unor interventii chirurgicale dificile, poetul este mereu activ citind si scriind.
L-am vizitat la Sibiu in 2005 si am depanat amintiri legate de Sibiu, de scriitori si mai ales am fost surprinsi amandoi de evenimentele devenite pagini memorabile in cartea nescrisa a vietii.
L-am revazut in aceeasi casa din Sibiu, inconjurata de arbori si o gradina superba, insa din pacate o oaza de viata si lumina intre blocuri si asfalt, intre vacarmul citadin cu poluarea masinilor. Am revazut casa dupa mai bine de doua decenii. Am incercat si o tristete retinuta in lacrimi stiind ca Doamna Stela, sotia poetului Mircea Ivanescu, nu mai era prezenta la dialogurile noastre de altadata la o cafea si la un pahar de votca. A trecut in nefiinta, insa e mereu prezenta in amintirea unei femei – enigma si mare dragoste a poetului imortalizata in dedicatiile atribuite iubirii unice.
Am plecat cu convingerea ca traim prin poezie si prin prietenie si ca timpul nu le mai zdruncina.
Poezia lui Ivanescu se distinge printr-un ton aflat la conjunctiv si printr-o tinuta retorica distincta de relatare molcoma si usor bacoviana. Versurile sale sunt parca un sedativ in zilele ploioase si mai ales in landele cu vant si “la rascruce de vanturi”, unde sfasierile interioare sunt estompate si nicidecum declarate si strigate.
Supun lecturii un poem semnificativ si totodata admiratia fata de un creator ce nu a alergat dupa glorie si privilegii, desi ar fi meritat mult mai mult….
Dar sunt şi amintiri adevărate
Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, sa-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?
Din volumul „Versuri”, 1968
A consemnat Florin PREDESCU
Sibiul l-a adoptat pe marele poet şi traducător Mircea Ivănescu, căruia şi subsemnatul, ca sibian şi poet, îi sunt recunoscător, în primul rând tocmai pentru că s-a lăsat adoptat; prezenţa lui MI, de peste trei decenii, în oraşul de pe Cibin, a fost o permanentă îmbogăţire spirituală pentru noi toţi, o sensibilizare „de aproape” la literatură în general şi la poesie în special. El i-a sprijinit concret şi dezinteresat pe toţi scriitorii sibieni, fiecare din ei vă va mărturisi aceasta. El ne-a pus la dispoziţie nu doar traduceri esenţiale din Joyce, Musil şi alţi mari autori, dar şi o perspectivă poetică a lumii de o mare originalitate şi de o rară demnitate şi discreţie. Acestea sunt de fapt două calităţi primordiale ale lui MI pe lângă celelalte, pe care nu am loc să le înşir aici. Propunerea lui pentru premiul Nobel este o idee mai veche, dar care am speranţa că se va împlini în sfârşit în mileniul III şi pentru care îmi exprim adeziunea absolută şi pe această cale. Ar fi o reparaţie morală pe care Academia suedeză ar aduce-o în ceasul al XII-lea la adresa culturii române, ignorată atâta vreme mai ales din motive politice, nu de valoare. S-ar potrivi minunat, ca o rimă rară, şi cu statutul de capitală culturală europeană pe care o are Sibiul în 2007.
Bravo, era si timpul! eu ii tzin pumnii! c-ar fi pacat sa-l piarda in fatza unor prozatori oarecum de duzina…