caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Universul Copilariei



 

Iepurasul de Paste traieste!

de (5-4-2007)

Numele meu este Iepuras… Iepurasul de Paste. Va întrebati desigur ce legatura este între urechi lungi si Paste si de ce eu va aduc oua colorate? Mda… exista mai multe teorii dar sa fiu sincer originea acestei legaturi este cam neclara.
Stra-stra-strabunicul meu a fost mentionat prima oara în anul 1682 (alte surse: 1678) de profesorul doctor Georg Franck von Frankenau din Heidelberg, în tratatul sau de medicina “De ovis paschalibus”. El a descris obiceiurile din regiunea Elsass si teritoriile învecinate, si urmarile negative al consumului excesiv de oua.
Se stie ca noi daruim primavara multa viata sau, cum va place voua sa spuneti, suntem foarte fertili. Simbolizam fertilitatea. Daca vedeti o iepuroaica primavara cu multi iepurasi în jurul ei, sa stiti ca iarna s-a sfârsit.
La început am vorbit numai limba germana pentru ca prima aparitie a mea, ca simbol al Pastelui, a avut loc în Germania. Tot aici am fost si muza pentru cei care au inventat primele dulciuri în forma de iepurasi.
Pâna în secolul 16-lea am avut o concurenta puternica pentru ca ouale de Pasti erau aduse si de alte animale: în unele regiuni le aduceau vulpea sau cocosul, în altele barza sau cucul, cocorul sau cocosul de munte. De ce apoi am primit doar eu aceasta sarcina? Pai, cred eu, pentru ca primavara nemaigasind de mâncare pe câmp, mergeam în gradinile oamenilor de la tara sa caut de mâncare. Si drept motiv, ca sa ma apropii de ei, le lasam oua de Paste.
Bunica mi-a povestit ca, demult, zeita Eastre a gasit într-o iarna o pasare ranita si fiindu-i mila de ea sa nu moara, a transformat-o într-o iepuroaica care însa facea oua. Ca semn de multumire aceasta le decora si le daruia zeitei. Asa a aparut traditia ca iepurasul sa aduca daruri copiilor.
Legenda sau realitate am si eu totusi o nemultumire: Din 1994, varul meu “Lepus europaeus”, adica iepurele de câmp, a fost pus pe lista rosie. Vulpelor si câinelor le este greu sa alerge dupa el în zig-zag dar în fata combinelor si îngrasamintelor chimice nici o tactica nu ajuta. Mai trist, neozeelandezii nu ma mai doresc ca simbol pascal pentru ca îl considera pe acest var, parazit natural si “un blestem pentru mediu”. Acum vor sa ma înlocuiasca cu pasarea kiwi…
Dragii mei, ma grabesc acum sa pregatesc ouale pentru copiii cuminti. Mai am înca de colorat si abia astept sa le fac bucurii!

Iepus paschalis va doreste Paste fericit!

Ecouri

  • Gheorghe Banyai: (5-4-2007 la 00:00)

    Fantastic si frumos! Consider ca merita sa lucrati intensiv pentru-ca aveti TALENT !!!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Oua de Paste: Traditie si Cultura la Muzeul de Arta Folclorica Romaneasca din Philadelphia

oua de pasteMuzeul de arta folclorica Romaneasca din Philadelphia este la a 9-a editie a expozitiei de oua de Paste!...

Închide
18.118.162.193