În sondajele cele mai optimiste pentru ARD (cele realizate de CSOP), alianţa nu reuşeşte sǎ ajungǎ, de când s-a format, la 25% din intenţiile de vot. În toate celelalte, se situeazǎ sub 20%. Cu un asemenea scor, parlamentarii PDL nu vor putea ocupa mai mult de 20% din plenul Parlamentului (câteva mandate urmând sǎ revinǎ reprezentanţilor celor partide din alianţǎ).
De cealaltǎ parte, chiar dacǎ USL se va situa sub 50% (48%, conform aceluiaşi CSOP), PSD, care se pare cǎ şi-a asigurat colegii mai „productive” decât colegii lor de la PNL, va obţine in jur de 25% din totalul mandatelor. Asta face ca, chiar în interpretarea sui-generis a Constituţiei conform cǎreia nominalizarea premierului ar trebui fǎcutǎ nu de cǎtre alianţa electoralǎ cea mai bine plasatǎ, ci de cǎtre partidul cu cei mai mulţi parlamentari, Preşedintele sǎ nu poatǎ evita mandatarea lui Ponta pentru formarea guvernului.
M-am referit la datele CSOP pentru cǎ, acesta fiind institutul cu care lucreazǎ PDL de ani de zile, pe ele se bazeazǎ liderii ARD în stabilirea strategiei de campanie, strategie pe care încerc sǎ o desluşesc.
Obiectivul principal al campaniei ARD îl constituie aducerea lui Traian Bǎsescu în poziţia de a avea o cât mai largǎ marjǎ de manevrǎ dupǎ 10 decembrie. Pentru asta, este necesarǎ împiedicarea USL de a depǎşi pragul celor 50% din mandate. Într-o asemenea situaţie, Preşedintele ar putea reedita „performanţele” din 2004 şi 2009 când, prin soluţii imorale, a creat majoritǎţi de conjuncturǎ.
Aşadar, în mod paradoxal, rezultatul obţinut de cǎtre ARD este în sine un obiectiv secundar al acestei formaţiuni. Acest scor ar putea fi îmbunǎtǎţit, de exemplu, printr un atac îndreptat cǎtre PPDD, partid cu un electorat mult mai volatil decât cel al USL ; logica votului util ar fi putut atrage, în apropierea scrutinului, o parte din electoratul anti-sistem prin vocile lui Neamţu, Pavelescu şi ale celorlalţi candidaţi ARD veniţi din afara establishmentului politic. Faptul cǎ o asemenea acţiune este total absentǎ confirmǎ ipoteza dezinteresului pentru propriul scor. Ar mai fi un motiv pentru care discursul ARD nu poate sǎ fie foarte contondent faţǎ de PPDD: în ipoteza în care chiar se ajunge la situaţia în care PDL ar trebui sǎ încropeascǎ o majoritate parlamentarǎ, dialogul cu PPDD ar fi inevitabil (poate, Ogicǎ şef la Loteria Naţionalǎ?).
Nici promovarea propriului mesaj şi a candidaţilor nu pare sǎ facǎ parte din strategia de campanie a ARD. Cum altfel putem interpreta un afiş întunecat, în care se disting în alb-negru (tehnicǎ ce sugereazǎ desuetudinea) figurile lui Blaga şi Ungureanu, alǎturi de afirmaţia, contradictorie cu sugestia de ansamblu, „Noi avem oameni noi”? Pe prima paginǎ a site-ului oficial gǎsim aproape exclusiv mesaje despre USL: MRU se plânge cǎ Antonescu îl protejeazǎ pe Diaconu şi cǎ transportul feroviar e în pericol, Traian Ungureanu se referǎ la „pizza USL”, Anca Boagiu ne spune cǎ premierul minte, Videanu se rǎzboieşte cu sondajele, pe Anca Constantinescu o doare cursul de schimb. Cum s-ar spune, „any PR is good PR”.
Situaţia ARD în aceastǎ campanie electoralǎ este în mare mǎsurǎ similarǎ cu cea de la referendumul de suspendare. Intenţia de vot este la mai puţin de jumǎtate din cea a principalului adversar – în varǎ, sondajele indicau cǎ 30% ar vota „nu” şi 70%, „da”. Atunci s-a ales strategia câştigǎtoare a boicotului. Poate din inerţie, au optat şi acum pentru un fel de non-combat. Riscul constǎ în demobilizarea propriului electorat, cǎruia i se transmite obsesiv cǎ riscul e ca USL sǎ câştige la un scor prea mare, în baza cǎruie sǎ modifice Constituţia etc. Nu seamǎnǎ asta cu strategia unei echipe de fotbal care, intimidatǎ de un adversar cu blazon, îşi propune doar sǎ nu primeascǎ prea multe goluri, sǎ obţinǎ o „înfrângere onorabilǎ” ?
Aritmetica electoralǎ e însǎ nemiloasǎ. Dacǎ ARD nu trece de 25%, PPDD nu prea are de unde sǎ obţinǎ peste 10%, UDMR îşi îndeplineşte norma obişnuitǎ de 7%, cum poate fi împiedicatǎ USL sǎ obţinǎ majoritatea absolutǎ?
Nu spun cǎ nu existǎ metode, dar despre ele vom discuta cu proxima ocazie.
Articolul a fost preluat de la ziarul Romania Libera http://m.romanialibera.ro/stire-285413.html
Analiza corecta si pertinenta.
Eu doar intreb: de ce ar trebui sa castige ARD-ul mai mult? Pe strada mea a venit, in campanie, un candidat ARD care pana nu demult fusese director la o mare termocentrala (el neavand nimic cu meseria de energetician). Ce calitatea morala poate avea un astfel de om care a sustinut, fiind membru PDL, un program economic de taieri de salarii si pensii, in timp ce el primea un salar de cateva mii de euro? Cred ca una din cauze pentru rezultatele slabe estimate pentru ARD este faptul ca nu apar mai multi candidati noi, credibili. La aceasta se adauga saracia existenta, rezultata in urma masurilor de austeritate care au afectat foarte multi oameni.
Din partea moderatorului: Vă rugăm să citiţi cu atenţie şi să respectaţi Regulamentul (http://www.acum.tv/reguli-privind-comentariile/), inclusiv Pct.4, dar nu numai. În particular, nu publicăm comentarii scrise integral cu majuscule. Vă mulţumim anticipat.
Ca o completare: au trecut deja multi ani de la revolutie. Ar cam fi timpul sa apara candidati care au ceva realizari profesionale in CV. Majoritatea vor in parlament sa se „realizeze”.
De ce oare „trebuie” ca un partid să aibă un anume procent? Și de ce ar trebui ca președintele să se gîndească la tot felul de tertipuri, de șmecherii pt a numi un prim-ministru? Acesta e sensul unor alegeri, ca cel care-l numește pe premier să aibă marjă de manevră întru șmecherii? Constituția nu este aici, e drept, extrem de clară, deoarece cei care au conceput-o nu s-au gîndit, sper, la faptul că numirea unui premier ar putea fi ocazia unor șmecherii, dar în niciun caz textul și spiritul acelui paragraf nu permite interpretarea că președintele poate numi premier pe cineva vrea el, nici că formularea „consultări cu partidele” în vederea numirii premierului și apoi a guvernului ar putea fi cumva interpretată în conotația „ne întîlnim la o vorbă pt ca apoi să fac ce voi eu”.
Nu e vorba aici de simpatii sau de antipatii, este vorba de un principiu de drept, de textul și de spiritul constituției. Interpretarea cu rea credință a unui text de lege înseamnă altceva decît dreptul la a fi șmecher.
Domnule Paliga, am incercat sa inteleg ce vreti sa spuneti, dar mi-a fost imposibil.
Daca vorbiti despre desemnarea primului ministru, nu mi se pare ca este atat de complicat. Domnul Presedinte nu are decat sa incerce sa desemneze pe cine doreste si va vedea urmarea. Ca la sah! Daca nu esti novice, stii ce se va intampla, cu 10 mutari inainte.
Distinsă doamnă Tania. Chiar așa să fie? Pe cine dorește? Așa scrie la document? Dacă pricep bine, formularea „președintele numește pe primul ministru” se traduce prin „președintele numește pe cine vrea el”? Puteți dezvolta pe tema asta?
Și, ca să continui. Cred că PD putea obține relativ ușor mult peste 15 % la locale și, teoretic, și la parlamentare peste 20 %, chiar dacă a luat măsuri antipopulare după 2009. Cred că cetățenii, cuminți cum sunt, și-ar fi spus: „ei, asta e, e criză, răbdăm”. Dar cum vine treaba cînd, pe de o parte, puternicii zilei spun „strîngem cureaua” iar, pe de altă parte, apar la TV cu haine scumpe (și de prost gust, chiar dacă scumpe), în mașini de lux, afișau cheltuieli inutile în diverse domenii… Și toate ar fi fost cum ar fi fost, dacă nu ar fi fost aroganța, mitocănia parvenitului incult ajuns sus, golăneala, vulgaritatea… Cred că acestea din urmă au fost mult mai rele decît prima parte a cauzelor. Nu-l pot uita pe fostul ministru al transporturilor care, dorind să fie spiritual, și-a arătat primitivismul intelectual cînd spunea, golănește (citez din memorie): „dom’le, cum știau dacii ăștia pe unde o să treacă autostrada”. Atunci, dacă mai aveam cumva o ezitare, l-am citit. Dv. nu?
Deduc regretul dl Kivu că PD va fi jos, dar – în condițiile date – nu putea fi altfel. Și ce ușor ar fi fost să fie altfel. În politică, asemenii vieții de zi cu zi, rămîne etern un principiu: bunul simț, modestia, umilința.
Acum, stimată doamnă, am fost clar? Ați priceput? Sau e nevoie să traduc?
P.S. Îmi aduc aminte de o vorbire cu un coleg sociolog care, la un moment dat, studiase reacția studenților la profesori și a făcut un sondaj e opinie: pe cine apreciau studenții? pe profii „buni”, care dau note mari, ori pe cei „răi”, exigenți? REzultatul a fost, cum mă așteptam: pe cei „răi”, pe cei exigenți, dar corecți, pe cei care erau exigenți în mod constant cu toți, nu cu unii răi, iar cu alții buni. Exact la fel este și în politică, distinsă doamnă: exigent, dar competent; exigent, dar corect; exigent, dar curat.
Liniște? Nicio plusvaloare?
M-am abținut, la vremea sa, să comentez sintagma „peste 25 %”. Toți știam că limita e pe la 15–16%, cum a și fost. Un titlu mai corect ar fi fost „de ce oarece ARD sare, totuși, de 10 %?”, procentul de 15%, cel din vară, mi se pare uluitor de sus.
Deduc faptul că autorul plînge după marii politicieni din PD care nu au mai intrat în parlament. Ca o consolare, deja știe că au intrat destui și, prin tupeu și mașinațiuni, vor învinge în final. Faptul că au intrat acolo marile rateuri ale PD-ului e mult, prea mult pt acest popor umilit. Dle Kivu, puteți fi fericit: marea reformă politică, vizînd un parlament de 300 de incompetenți, s-a finalizat cu un parlament cu un număr aproape dublu, tot de incompetenți.