Cititorule, tu cel framinatat si obosit nu o data de si in acest prezent continuu si atit de nebulos, vreau sa iti reamintesc cuvintele lui Andre Malraux: “Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”. Astfel, mutatis mutandis, eu zic asa: Mileniul III va fi religios sau nu va fi deloc. Si tocmai de aceea, iti cer ingaduinta sa ma asculti cu putina rabdare si atentie, caci sint si eu ca si tine, un om care isi cauta alinarea si salvarea in lumea ce ne impresoara si ne patrunde zilnic cu toate ale ei, uneori mai multe rele decit cele bune. Iata deci:
Dintre cele mai cunoscute credinte si idei religioase antice, dar vii, viguroase, parca revigorate de trecerea timpului, si extrem de active si azi, preocupate constant si intens de problema salvarii individuale, iudaismul si budismul (le numesc in ordinea aparitiei istorice) sint religii care pina la urma, ambele cauta solutii practice pentru eliberarea de chinurile existentei/suferintei umane.
Necesitatea vitala a gasirii acestor solutii eliberatoare de durerea existentei este motivata fie escatologic (iudaism), fie de posibilitatea atingerii Nirvanei /”stingerea setei”, Mircea Eliade/(budism).
Prin urmare, avem formulate urmatoarele enunturi capitale:
IUDAISM:
– Primul Comandament: Asculta, Israele! Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este Unul singur! Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata gindirea ta si cu toata puterea ta!” (Vechiul Testament: Deuteronom 6/4-5)(dar si in Noul Testament: Matei 22/37-39, Marcu 12/ 29-31, Luca 10/27, Ioan 17/3)
– Al doilea Comandament: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti!”
(Vechiul Testament: Leviticul 19/18) (dar si in Noul Testament: Matei 22/37-39, Marcu 12/29-31, Luca 10/27)
Cele doua Comandamente /adevaruri fundamentale/ ale iudaismului sint completate prin adaugarea la /pentru ele a binecunoscutului Decalog al Vechiului Testament (Cele 10 Porunci revelate lui Moise de Dumnezeu pe muntele Sinai/ Exod 20/2-17 si Deuteronom 5/6-21), cod spiritual, moral si social care, nu e altceva decit calea practica de implinire a celor doua Comandamente.
Cu alte cuvinte, in iudaism, Cele 2 Comandamente plus Cele 10 Porunci definesc/alcatuiesc o cale a eliberarii de suferinta proprie iudaismului.
BUDISM:
– Cele Patru Adevaruri Nobile: 1)E xistenta suferintei . 2) Originea (cauzele) suferintei (ignoranta, dorinta si existenta). 3) Eliberarea de suferinta (Nirvana). 4) Calea de mijloc sau Calea cu opt brate.
Desigur, urmeaza Cele 8 Reguli ale caii; practic, ca si in cazul Celor 10 Porunci, reguli de existenta zilnica: 1) punct de vedere corect sau opinie corecta/adevarata si 2) gindire corecta, acestea doua (1 si 2) constituind – intelepciunea; 3) vorbirea corecta – sa nu minti, sa nu defaimezi, sa nu calomniezi, sa nu injuri etc.; 4) activitate corecta – sa nu inseli, sa nu furi, sa nu comiti adulter, sa nu ucizi etc. 5) mijloace de existenta corecta – sa nu practici profesiuni daunatoare altora, acestea trei
(3, 4 si 5) fiind – conduita etica; iar ultimele trei: 6) efort, 7) atentie si 8) concentrare corecte, alcatuiesc – disciplina mentala / Samadhi /(prin exercitii ascetice de tip Yoga).
Asadar, decurgind din Cele 4 Adevaruri Nobile (budiste), si adaugat lor, acest cod al Celor 8 Reguli formuleaza in budism, la fel de precis precum Cele 10 Porunci in iudaism, calea practica de implinire a Celor Patru Adevaruri Nobile ale budismului. Iar impreuna cu aceste adevaruri – o cale proprie budismului pentru eliberarea de suferinta.
***
In ambele religii avem deci 12 (douasprezece) trepte ale eliberarii de suferinta. Chiar daca formal cele doua seturi de trepte par a nu semana deloc, la o analiza mai atenta se va observa ca de fapt, fiind nascute de ideea de salvare individuala ca si contopire/ dizolvare intru Dumnezeu Unul Singur, adica intru “Eu sint Cel care este” (Vechiul Testament, Exodul III/14 ), iar Brahman – cel in/cu care se produce contopirea prin Nirvana – este Fiinta absoluta, Absolutul cosmic (conform Vedelor si Upanisadelor, cartile sacre ale Indiei, si Buddha nu le-a omis nicicind), adica unirea cu si intru Cel imposibil de cunoscut altfel decit prin parcurgerea integrala a celor 12 trepte, setul iudaic si setul indian sint identice in esenta lor.
Insa, aceasta observatie nu inseamna absolut deloc o ne-recunoastere a valorii distincte si extraordinare a iudaismului, precum si a budismului: prin gigantica, fascinanta lor forta spirituala; dar si prin inalta lor tinuta morala si conduita etica; totodata si prin ansamblul de solutii practice extrem de benefice sanatatii individuale, fizica si psihica; si prin imensa bogatie a cunoasterii oferita omenirii; in sfirsit, dar nu si in ultimul rind, prin puterea reala de a practica si realiza in mod propriu eliberarea de suferinta.
***
Dimpotriva, eu unul le admir, le respect sincer si invat continuu din lectia lor, fara a fi insa adeptul acestor religii.
***
Iata totusi ca, fiecare dintre aceste doua cai (religii), incepind cu comandamentele iudaice sau adevarurile budiste, continuind si sfirsind cu treptele practicii propriu-zise, prezentate ori succint, ori cu lux de amanunte, se va infatisa omului modern acum la inceput de mileniu III – din nefericire – doar ca o poveste buna de cunoscut cam asa: fie din curiozitate, fie din snobism, fie din interes profesional; fie ca una ori alta sint religii institutionalizate/nationale; fie dintr-un impuls care contine cite ceva din toate acestea sau, finalmente, fie pentru ca reprezinta traditii (etnico-) religioase respectate /implinite cu diverse ocazii festive, familiale sau nationale. Dar in nici un caz, la nivelul intelegerii imediate si mundane, iudaismul sau budismul nu sint receptate ca fiind un crez religios posibil de acceptat fara rezerve; ori atractiv in asemenea masura pentru a fi insusit si practicat zilnic ca solutie individuala viabila (profitabila – in limbajul de astazi) in scopul eliberarii de suferinta;sau, altfel spus, de practicat ca salvare individuala
intr-o lume ce tinde evident spre salvari de tip colectiv datorita uniformizarilor sociale create prin accesibilitatea variilor tehnologii si a produselor generate de ele, dominante global. Nu vorbesc despre rabini si evrei evlaviosi, despre hasizi sau despre calugarii budisti. Desi ei sint cu siguranta sute de mii si milioane, din punctul meu de vedere, intre miliarde alti semeni, ei nu reprezinta decit exceptiile care confirma regula. Iar regula celui neinteresat de credinta/religia lor este doar una, cit se poate de simpla si de dura: “N-am timp pentru asa ceva!” Si,intr-adevar, aceste cai ale eliberarii de suferinta cer acel timp statornic si generos al reflexiei individuale, act care nu prea mai are loc, individul comun abia respirind, strivit continuu astazi intre timpul subzistentei computerizate si timpul relaxarii tehnologizate, amindoua dind timpului individual o singura dimensiune:
money, money, money. Comentariile sint de prisos.
***
CRESTINISMUL: nu neaga nicidecum solutiile propuse de iudaism si budism.
N-are cum: fiindca viata, cuvintul si invatatura lui Christos Iisus le contin implicit.
Bine ar fi sa demonstrez afirmatia anterioara, dar cum nu aceasta urmaresc acum, va propun sa cititi atent Evangheliile.
Sint texte scurte si extrem de lizibile. Apoi, cautati citeva dictionare specializate sau folositi Internetul si studiati cite ceva despre Vechiul Testament, precum si despre viata si invatatura lui Buddha. Vor fi lecturi placute, chiar pasionante (va garantez asta!) si veti constata si singuri ca am dreptate fara sa mai aveti nevoie de argumente sofisticat elaborate.
Totusi, spre deosebire de iudaism si budism, crestinismul propune eliberarea de chinurile suferintei in aceasta lume, avind doar atit, un singur enunt fundamental:
– Iisus Christos
si o cale practica cu o singura treapta:
– calea Domnului Dumnezeu Iisus Christos, adica Evanghelia.
***
Ce inseamna asta? In esenta, ceva simplu si omeneste posibil, pornind cu lectura, continuind cu intelegera,apoi practica/trairea Evangheliei – adica, sa incerci a-L iubi pe Iisus Christos cel putin cit te iubesti pe tine insuti.
RESTUL VINE DE LA SINE.
***
Intr-adevar, pare mult mai usor sa te eliberezi de suferinta devenind crestin, decit ai putea sa faci asta devenind adept al iudaismului sau al budismului.
“Da, dar nu trebuie sa suport povara tuturor acelor comandamente, adevaruri si reguli imposibil de respectat… Nu-i asa?“ va replica omul din fata computerului.
Si, intr-adevar, in lumea actuala, la inceput de mileniu III, crestinismul este religia majora, dominanta: ca raspindire si ca civilizatie. Daca nu neaparat ca numar al adeptilor (dar este in continua expansiune), atunci neindoilenic dominanta si economic si militar si politic si cultural.
Sa insemne asta oare ca avem de a face cu sute de milioane de oameni care se afla deja pe drumul eliberarii de suferinta, fara a mai socoti puzderia de preafericiti oameni ai Bisericii, traind printre noi ca ingerii Domnului…? N-ar fi rau deloc…, daca n-ar exista intrebarea ce nu poate fi evitata nicicum:
– dar citi dintre noi sintem crestini adevarati?
Citi dintre noi nu accepta crestinismul decit pentru ca este cea mai simpla, cea mai comoda si libertina religie si, (… sa fim realisti, nu?) cea mai eficienta economic, cea mai eficienta in vreme de pace si razboi si asa mai departe?…
Si astfel, fara nici un fel de probleme legate de respectarea stricta si impovaratoare a comandamentelor, adevarurilor, poruncilor si regulilor, cu minimum de efort personal a fi crestin echivaleaza practic si automat cu, a fi salvat…; eliberat de suferinta in lumea asta. Esti crestin, esti mintuit inca de acum 2000 de ani. Punct. Nu mai continui, caci nu mi-am propus sa fac critica crestinismului institutionalizat, adica a Bisericii.
***
Da, asa precum mai sus e prezentat, pentru salvarea individuala crestinismul pare a fi o solutie simpla si la indemina oricui.
Nu pare, chiar este asa. Nu are decit un enunt fundamental si o cale practica doar cu o treapta, asa cum am aratat mai inainte.
Atit doar ca, vrind sa implinesti acel indemn mai sus citat, deci:
– sa incerci a-L iubi pe Iisus Christos cel putin cit te iubesti pe tine insuti, inseamna a fi in stare de cel putin atit:
– sa intrebi zilnic, macar o data pe zi, cum a intrebat Sfintul Apostol Toma (Ioan 14/ 5-6):
“Doamne, nu stim unde Te duci; cum putem sti calea?”
“EU SUNT CALEA si ADEVARUL si VIATA; nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine”, iti va raspunde Domnul Iisus Christos.
***
Doar asa, incet, incet, cu rabdare, pe calea crucii tale, cu Credinta vei cuprinde si trai intelegerea faptului ca de 2000 de ani Domnul Iisus Christos moare pe cruce si invie perpetuu, cu speranta nestinsa ca tu sau eu vom pricepe odata si o… data ca:
– eliberarea din chinurile suferintei in aceasta lume, nu poate fi decit PUTEREA DE A FI FERICIT DARUIND FERICIRE CELOR DIN JURUL TAU.
***
Asadar, draga cititorule – SFINT PASTE FERICIT!
***
(„Theophil Magus – Confesiuni 2004-2006”,
volum in curs de publicare in Romania)