Din cât se pare, gluma începe să se îngroaşe rău de tot! Când Adunarea Generală ONU a admis Autoritatea palestiniană ca observator ne-membru în Organizaţia Naţiunilor Unite, preşedintele Autorităţii, Mahmud Abbas, s-a grăbit să-şi clameze victoria printr-un discurs vituperant la adrea „ocupaţiei” teritoriilor palestiniene de către Statul Israel şi a politicii de ocupaţie brutală a conducerii acestuia. Fără a omite să menţioneze, cu declaraţii sforăitor-mârâitor-demagogice, că Palestina crede în pace şi că această recunoaştere a statului paletinian (sau ceea ce consideră el drept recunoaştere) ar fi ultima şansă pentru două state a două popoare, convieţuind într-o pace „dreaptă şi onestă”. Mahmud Abbas a omis totuşi să menţioneze că în anul 1993, în Declaraţia de principii în privinţa aranjamentelor de autoguvernare, cunoscută oficial ca „Declaraţia de principii”, printre prevederile acestui acord figurau două, care cu prilejul „marii sale victorii” au fost încălcate: orice divergenţă dintre părţi trebuie dezbătută bilateral şi respectarea unei ordini a procesului tratativelor.
Pentru nimeni nu este un secret că Abbas a întreprins acest demers – reţineţi – unilateral, cu o deplină „binecuvântare” a organizaţiei teroriste din Gaza, Hamas, în speţă a conducătorilor politici ai acesteia, Ismail Hania şi Haled Mashal. Mai mult, ca parte din „victoria” operaţiunii israeliene „Pilon de apărare”, cei doi au considerat şi un simulacru de împăcare cu Autoritatea Palestiniană, convinşi că o opoziţie neînarmată ar conduce spre atingerea „scopului comun”. Tocmai în privinţa acestui „scop comun”, chiar înainte de 29 noiembrie, declaraţiile lui Haled Mashal deveneau din ce în ce mai confuze: dacă iniţial s-au străduit – nu cine ştie ce – să creeze impresia că renunţă la ideea unui „stat palestinian mare”, acceptând un stat cu capitala la Ierusalimul de Est, în care Israelul să fie „retrimis” în perimetrul graniţelor din 1967, după „victorie”, un înalt demnitar din cabinetul politic al Hamas-ului, Ayzath A-Rishk, s-a considerat îndrituit să declare că în fapt, nu se va renunţa nici măcar la un centimetru din pământurile Palestinei. N-a ezitat, îmbătat de aceeaşi „victorie”, să declare că după ce Mahmud Abbas va fi obţinut recunoaşterea statului paletinian, înlăturarea sa nu va mai fi nici o problemă, Occidentul va aplauda şi va „pompa” bani pentru conslidarea tânărului stat, iar Hamas-ul va putea astfel trece la următoarea şi ultima etapă a planului său, anume „recucerirea întregii Palestine, desigur „pe cale de-mo-cra-ti-că”!
Cu aceasta, ajungem la preţul unuia dintre primejdioasele extremisme, în primul rând cel israelian. Adică, extremismul stângii israeliene, care în ultimii ani a luat proporţii cum nu se poate mai periculoase. Înainte de orice, prin discreditarea până la descalificare a stângii „normale”, echilibrate, care nu a numit vreodată organizaţia teroristă Hamas „militantă în rezistenţa contra ocupaţiei israeliene din Gaza, ca şi din Cisiordania”, spre deosebire de formaţiile care, cu cât se deplasau mai vizibil (chiar „cu ochiul liber”!), către extrema „ultra” până la fanatism, cu atât deveneau mai periculoase. Prin ce? Printr-un soi de „pactizare” girată la modul cel mai stupid cu putinţă, până la a semăna confuzie în impresia-convingere de partea cui au ajus să se situeze. Personal, consider că şi această deviere spre extrema (marginalizată) de stânga a constituit în mare măsură tot o „binecuvântare” şi o legitimare a stângii europene, care a înţeles astăzi să se alăture „militantismului” şi rezistenţei, cu precădere al celor din Gaza. Restul – l-a făcut fundamentalismul islamic, care îşi întinde făţiş tentaculele în lumea liberă occidentală. Să fie aceasta o explicaţie – desigur nu unica, dar cel puţin adiacentă şi plauzibilă – pentru opţiunea manifestată prin vot a statelor din UE, în majoritate „pentru” recunoaşterea Autorităţii palestiniene şi în cel mai bun caz – şi în mică măsură – abţinându-se de la vot?
Dar se pare că un rol cu mult mai nociv şi cu consecinţe cu mult mai grave a revenit celeilalte extreme a eşichierului politic israelian. Şi aceasta, de-a lungul anilor, în timpul (prea) îndelungatei guvernări a Likudului, cu liderul său devenit „legendar”, prim-ministrul Beniamin Netaniahu. Deşi la ultimele alegeri a avut mai puţine mandate decât liderul partidului de centru Kadima, Tzipi Livni, dat fiind că aceasta nu a putut alcătui un guvern în timpul rezervat acestei întreprinderi, misiunea a trebuit încredinţată lui Netaniahu! Iar compromisurile pe care acesta le-a făcut, unul după altul, cu partidele de dreapta-spre-ultraextremism-religios, denotă două lucruri: în primul rând, abilitatea de a fi „învăţat lecţia” din experienţa lui Livni, care a declarat, în plină campanie electorală, că nu va ceda sub nici un motiv presiunilor şi şantajelor acestor formaţii politice şi în al doilea rând, faptul că demagogia sa, care nu mai înşeală de mult, pe nimeni, este… rentabilă pentru „scopul său suprem”, nu, nu v-aţi gândit, sper, nici o clipă că acesta ar fi securitatea şi bunăstarea marii mase a cetăţenilor Israelului, ci menţinerea sa în înalta funcţie cât şi până unde se poate, şi mai ales… cu orice preţ!
Inclusiv discreditarea şi deteriorarea imaginii Israelului în plan mondial, până la rezultatul de acum câteva zile! Desigur, au fost concesii de durată îndelungată, în trecutul apropiat şi nu tocmai! Printre cele multe – ar fi de-ajuns tolerarea provocărilor perpetue ale ciracilor acestei extreme-drepte-ultareligioase, la adresa palestinienilor, cu precădere din Cisiordania, declanşând o infinită sarabandă a provocărilor şi a revanşelor, de o parte sau de alta! În virtutea aceloraşi presiuni-şantaje ale extremei drepte Netaniahu s-a pomenit prins în cleştele duplicităţii, prin promisiunile-angajamente în cadrul forurilor internaţionale, făcute de primul-ministru fără ca el însuşi să creadă fie şi pentru o clipă că le va îndeplini, şi demersurile exact… contrarii la revenirea „acasă”. Cel mai grăitor – şi mai periculos exemplu – sistarea şi îngheţarea construcţiilor din afara aşa-numitei „linii verzi”, din Cisiordania, şi mai rău, tergiversarea – în cel mai bun caz – a evacuării aşezărilor ilegale din acest perimetru. Cel puţin la fel de grav? Contribuţia ca toţi provocatorii şi instigatorii „ideologici” ai acestei atitudini-activităţi să fie „fofilaţi” peste – ori pe dedesubtul – rigorilor legii, cu o aş spune criminală toleranţă!
Şi ceea ce personal mi se pare de o extremă gravitate, este faptul că nici acum, în „ceasul al 12-lea”, sau, dacă preferaţi, după o expresie israeliană, împrumutată cred din fotbal, „în minutul 90”, Beniamin Netaniahu nu se trezeşte la realitate şi la cerinţele urgente ale acesteia.
Dacă secretarul de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, şi-a justificat votul „contra” acceptării-recunoaşteri a Autrităţii ca stat observator-nemembru în ONU, prin concepţia administraţiei americane că acest demers eronat nu contribuie cu nimic la reluarea tratativelor de pace dintre Israel şi palestinieni şi subliniind că drumul spre acest demers urmează traiectoria Ierusalim-Ramallah, fără a „ocoli” prin New York, Netaniahu s-a mai grăbit cu o „consolidare” la fel de primejdioasă a ceea ce opinia publică mondială consideră un răsunător eşec politico-diplomatic: motivând că decizia adoptată la ONU a permis o încălcare a celor două prevederi mai sus-amintite a „Declaraţiei de principii” din cadrul acordurilor de la Oslo, s-a considerat el-însuşi „degajat” de obligaţia ca Israelul să-şi mai respecte angajarea fermă privitoare la colonizări: a aprobat construirea a 3000 de unităţi de locuit în aşa-numitul „spaţiu E1”, cuprins între Ierusalim şi localitatea Maaleh Adumim, ceea ce ar însemna, practic, fragmentara continutăţii teritoriale dintre Ierusalimul de Est şi Cisiordania. Ceea ce i-a atras remarca pe deplin justificată a secretarului de stat Hillary Clinton că (şi) acesta este un demers de natură să tergiverseze şi să diminueze posibilitatea tratativelor directe ale celor două părţi implicate. Desigur, menţinând poziţia Statelor Unite de a respinge tratativele cu Hamas-ul, care nu renunţă la violenţă, la terorism şi la nerecunoaşterea Statului Israel, declarându-şi făţiş obiectivul de a-l distruge.
Dacă vice-ministrul israelian de externe, Dani Ayalon, s-a declarat iniţial surprins de „ipocrizia” comunităţii internaţionale, inistând că diplomaţia israeliană a făcut tot ce a fost posibil pentru a convinge statele Uniunii Europene să voteze contra deciziei ONU, sau să se abţină de la vot şi că Mahmud Abbas ar fi un sistematic negaţionist al păcii, încercând să îndepărteze posibilitatea reluării tratativelor directe şi chiar asigurând, în primele declaraţii, că decizia nu va influenţa politica construcţiei din colonizări, după ce s-a expus proiectul privitor la spaţiul E1, a ţinut să „sublinieze” cu aceeaşi insistenţă, că respectivul proiect nu a fost aprobat ca o consecinţă a „victoriei” autorităţii palestiniene şi că – mai ales – nu are vreo legătură cu actuala campanie electorală a formaţiei-hibrid Likud-Beiteinu (Likudul şi partidul prezidat de ministrul de externe Avigdor Liberman)!
Ceea ce am încercat să spun în repetate rânduri, şi anume că Netaniahu şi Liberman vor atrage asupra Israelului această gravă stare creată în prezent, a declarat acum două zile liderul Partidului Muncii, Sheli Yehimovici, care i-a criticat virulent pe cei doi lideri ai dreptei-spre-extremă, făcându-i direct răspunzători pentru acest răsunător şi dureros eşec politic al Israelului, prevenind că trebuie recuperat controlul asupra procesului politic, pentru a nu se permite Hamasului să ne decidă viitorul! Mă opresc aici, nu înainte de a-i da dreptate, dar cu optimismul – cam pe fundul jumătăţii de sticlă plină!
O victorie într-una din fazele unui război încă nu înseamnă câştigarea războiului! Din perspectiva unei păci trainice pentru Israel si Autoritatea din Gaza, există două (cel puţin) abordări posibile, niciuna din aceste abordări nu trebuie să depindă de luptele politice intestine ale democraţiei israeliene. Aceste abordări, după părerea mea, sunt:
1. Aplicarea teoriei lui Kissinger de a rezolva un conflict după aducerea lui in criza maximă posibilă.
2. Aplicarea teoriei lui Lenin, „pace cu orice preţ”, cu concesii momentane, dar revizuibile în viitor.
Din păcate teoria lui Kissinger a fost abandonată, în momentul când operaţia militară „pilon de apărare” s-a încheiat cu mult înainte de a-şi atinge scopul.
Mai rămâne varianta concesiilor de moment, şi aici trebuie să includem „victoria diplomatică” obţinută de arabii din Gaza (nu-mi sună bine expresia de „palestinieni”). Oricând, cu multă răbdare din partea Israelului, şi cu certitudinea că până la urmă Hamasul îşi va da „arama pe faţă”, se va putea reveni la decizia actuală a ONU.
În ceeace priveşte Ierusalimul, nu poate exista un compromis privind cedarea zonei de Est a acestuia. În schimb, nici Israelul nu trenuie să se cramponeze cu ocuparea prin construcţii a unor terenuri, care vor fi probabil retrocedate in viitor, către partea adversă. Israelul, cu tehnologiile avansate pe care le deţine, poate să valorifice cu succes zonele aride din Neghev, sau de ce nu, să recupereze terenuri din Marea Mediterană!
Mulţumiri Doamnei Rodica Grindea pentru prezentarea exhaustivă a prezentului politic din Israel!!
Dna Grindea, nu va inteleg admiratia aproape netarmurita pentru Tzipi Livni…
Este a 3 oara cand vorbiti despre „nedreptatea” facuta in 2009 cand Livni nu a fost nominalizata „prim-ministru” de catre presedintele Peres. Stiti foarte bine ca Livni nu putea sa formeze un guvern, la fel cum nu a reusit nici in 2008, cand ar fi trebuit sa-i urmeze lui Olmert.
Culmea ipocriziei, Livni a refuzat pana si un guvern de rotatie (dupa exemplul guvernului Shamir-Peres) cu Netaniahu. Apoi, in urmatorii 4 ani, a reusit sa distruga pseudo-partidul Kadima. Cand a pierdut conducerea Kadimei, a anuntat ca se retrage din politica numai pentru a crea dupa cateva luni un nou partid care se declara de centru dar in care si-l alatura pe Mitzna(un alt fugitiv, de stanga de data asta- din partidul Muncii – si creatorul moral al teoriei care a dus la dezastroasa retragere din Gaza).
Tzipi Livni, la fel si Sheli Yehimovici au un orgoliu nemasurat si nu pot concepe sa fie pe locul doi. Asa au reusit sa farame stanga israeliana in vreo 5-6 partide mici fara nici o sansa sa castige alegerile…
Poate ne explicati care este diferenta intre „Miscarea” lui Livni, partidul Muncii a lui Iehimovici si noua miscare „Viitorul exista” a lui Lapid… …Asta intr-o perioada cand dreapta este pe val si prevad ca va iesi mult intarita in comparatie cu actuala structura in Kneset.
Ii criticati pe Netaniahu si Liberman ca nu gasesc o solutie diplomatica… Eu personal nu mai cred ca este posibila o solutie diplomatica. Din pacate, armele vor vorbi in curand din nou asa ca pregatiti-va maman-ul (adapostul personal) din care sa ne transmiteti reportaje induiosatoare. Eu si copiii mei ne pregatim armele din dotare….
@Radu Rufu: Nu pot înțelege, d-le Rufu, de unde ați scos „admirația mea aproape neărmurită” pt. Tzipi Livni.
Personal, am explicat motivele pt. care nici în 2008, nici în 2009, nu a putut alcătui guvernul. Care este deosbirea între cele 3 partide? Exact deosebirea dintre dreapta centru (Tzipi Livni și Yair Lapid) și stânga-centru (Sheli Yehimovici). Cât despre faptul că Livni a găsit acum cu cale să-și întemeize propria „Mișcare”, poate aveți dv. vreun aparat de măsură a… admirației. Deducând că sunteți israelian, nu sunt probleme, mă spun, dacă doriți măsurătorii! Ați descoperi, desigur, valori cu mult scăzute față de 2009!
Găsiți că reportajele mele sunt „înduioșătoare”? Nu vă obligă nimeni să le citiți! Vă pot asigura că și fiul meu, care fiind fiu unic, nu a făcut armata la combatanți, se pregătea și el pentru concentrare și, ca mamă, am tremurat destul! Iar dacă Doamne ferește, va mai fi nevoie, își va pregăti și el arma!
Nu am în bloc adăpost și nici o cameră cu toți pereții spre interior, și va trebui să mă mulțumesc doar cu… casa scărilor, coborând două etaje mai jos, ca toți ceilalți vecini, de altfel! Asfel încât v-aș recomanda mai curând să vă grăbiți cu pregătirile, pt. orice eventualitate, să nu vină, decât cu… insinuările și cu vorbitul după ureche!
Oare am uitat eu limba româna? ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant.
Scuze, nu inteleg despre ce insinuari vorbiti.
Iar Livni si Yair sunt mult mai la stanga decat credeti (cel putin asta este parerea presei israeliene).
D-le Rufu, vă asigur că „gurile rele” spun că știu și eu destul de bine limba română, deci știu ce înseamnă „înduioșător”. Poate că fiind prea des folosit cu un ton, ori cu o notă ironică, mai ales când îmi recomandați să-mi pregătesc adăpostul personal și să scriu de-acolo reportaje înduioșătoare, căci dv. și copiii dv. (să vă trăiască și să fie sănătoși), vă pregătiți armele din dotare, m-am gândit în primul rând la băiatul meu, căci mie, la cei 67 de ani ai mei, nu-mi mai poate cere nimeni să pun mâna pe armă! Poate că am văzut în asta o insinuare, și dacă nu asta vă era intenția, scuzele mele, dar în situația dată, devii mai susceptibil decât ești în condiții „normale”!
Cât despre părerea presei israeliene despre „cât de stânga Livni și Yair Lapid”, ce, asta ar fi singura prostie pe care ați găsit-o în presa israeliană? Și ce, e singura presă din lume unde găsim uneori și… bazaconii?
Pentru un evreu din Diaspora (ca mine,de ex.), este greu de înţeles cum doi intelectuali de rasă se pot încăiera pentru convingeri politice adverse, în timp ce deasupra Israelului atârnă norii negri ai ameninţării islamismului fundamentalist.
Să Va aduc aminte, cum în URSS, atunci când s-a profilat distrugerea ei de către fasciştii germani, au făcut front comun, în apărarea Patriei, şi intelectuali de avangardă, cum a fost Şostakovici, şi deţinuţii politici din Iakutia (unde mi-am petrecut o parte din copilărie) şi absolut toată populaţia (cu excepţia trădătorilor!!) s-a supus chemării „totul pentru front, totul pentru Patrie!”.
Stimată Doamnă Rodica Grindea, vârsta Dvs. care este la nivelul unui copil faţă de vârsta mea, nu este un motiv să afirmaţi că nimeni „nu poate să va ceară să puneţi mana pe armă”!! Aveţi arma scrisului, folosiţi-o ca şi până acum, dar fără nuanţe de „clejism” căruia i-aţi luat apărarea în faţa criticilor ce i-au fost adresate pentru etichetările şi jignirile adresate de P.C. aproape tuturor oponenţilor săi, cu excepţia Dvs.
Despre mine pot să spun, că deşi am 80 de ani, mă gândesc zi şi noapte la a 48-a mea invenţie, o armă specială antitero. Dacă nu o să reuşesc eu, o să reuşească alţii, importantă este atitudinea faţă de acest flagel mai grav pentru toată civilizaţia, decât a fost fascismul.
Sunt de aceiaşi părere cu Stimatul Domn Relu Rufu, că nu mai este loc de discuţii diplomatice, măcar pentru motivul că nu activiştii Hamas sunt principalii adversari, ci fundamentalismul islamic orb, care nu concepe calea diplomatică decât ca un motiv de propagandă prozelită şi faţă de care, pot vorbi doar armele.
D-le Sfartz Pincu, dacă dvs. veniți cu citate din „Tânăra Gardă” (treaba cu Stalin eu mi-o amintesc din nuvela „Aproape trei ani”, de Vera Inber, citită pe la 9 ani), uitați, o să vă dau și eu un citat care aparține (ori i se atribuie) baroanei Nadine de Rothschild: „Nimeni nu poate să-ți facă vreun rău, dacă nu-i permiți acest lucru”. Desigur, ca orice „bon mot”, nu trebuie generalizat, iar în articolul meu tocmai asta încerc să demonstrez! Nu cred că vom ajunge la o nouă confruntare armată, sau nu prea curând, fiindcă înțeleg cred, că nu convine din nici o parte!
În ceea ce-l privește pe dl. Clej, nu cred că are nevoie să-i iau eu apărarea.
Și să fim exacți, eu nu sunt o „excepție” a remarcilor d-sale nu întotdeauna binevoitoare, dacă ați citit (și ați reținut) unele din răspunsurile la comentariile mele, am luat și eu vreo câteva „bobârnace” de la d-lui. Dar, după prima reacție de mâță furioasă, care izbește amenințător cu coada în podea (nu mi le îngădui decât atunci când sunt singură, detest să mă dau în spectacol în public), am recurs la metodele mele de a mă calma și m-am întrebat dacă nu cumva are (cel puțin parțial) dreptate, și că, de voi mai invoca mult scuza că sunt o mare zăpăcită, deși e adevărat, asta o să frizeze în cele din urmă cinismul și mi-am sporit eforturile de a mă aduna!
Și am ajuns la concluzia că oricum, am ce învăța de la d-lui, și nu sunt singura, cred. Și revenind, nu fără vreo legătură cu asta, la tema articolului meu, măcar de ar manifesta nu puțini dintre guvernanții Israelului nostru cel puțin jumătate din exigența față de sine pe care o am eu, și măcar de-ar mai arunca peste bord hai să zicem o treime din orgoliile și setea lor de putere și posturi înalte!
Stimată Doamnă Rodica Grindea
..cine nu iartă, nu are dreptul să greşească! Cu cât înveţi mai mult din propriile greşeli, cu atât devii mai uman.
Absolut nimeni nu se îndoieşte de talentul de jurnalist a Domnului Clej. Dar dacă nu a învăţat până acum (în special la ACUM) să-şi ceară măcar o dată iertare pentru gură parşivă, va suporta în final consecinţele unui orgoliu nemăsurat, aşa cum dealtfel se va întâmpla cu eminenţii noştri Ponta şi Antonescu, cărora Isărescu le-a spus în public „Gura bate ..fundul…”.
Va cer scuze sincere pentru aluziile făcute pe nedrept la adresa Dvs.
P.S. Am experienţa unui inventator solitar care, din pricina orgoliilor decidentilor, a trebuit să accepte toată viaţa „colectivismul”, ca un dat imperativ în creaţia tehnică!!
@Rodica Grindea
Stimată doamnă, scrieţi în articol şi într-un comentariu că primul ministru B. Netaniahu şi alţi „guvernanţi” au drept „scop suprem” nu securitatea Israelului, ci „menţinerea sa în înalta funcţie… cu orice preţ”, „orgoliile şi setea lor de putere şi posturi înalte”.
Eu sunt mereu surprins când cineva crede că ştie care sunt resorturile care mână pe alţi oameni. Sunt două căi de a şti: să fi mărturisit ei, sau acel cineva să le fi citit gândurile. Cred că putem exclude ambele.
Cu privire la B.N. (şi în general la orice politician), prima explicaţie care îmi vine în minte este el că este convins că numai politica sa poate cel mai bine servi intereselor Israelului şi că ceilalţi sunt nişte proşti. Poate că se înşeală şi politica sa este de fapt proastă pentru că există una mult mai bună, dar de ce să dăm drept sigură o explicaţie – carierismul – care este atât de greu de dovedit?
Asta fiind situaţia, singurul lucru constructiv pe care adversarii (inclusiv dv.) îl pot face este să arate că politica actualului guvern este greşită, iar pentru asta trebuie
– să spună care este, după ei, politica corectă,
– de ce este corectă
– şi de ce cred ei că va duce la rezultatul scontat – securitatea pe termen lung a statului, adică a locuitorilor.
Despre opinia dv. cu privire la politica optimă am mai discutat dar, dacă îmi aduc bine aminte, nu aţi dorit să răspundeţi la argumentul meu că Israelul, ca stat ne-musulman, pur şi simplu nu este acceptat în regiune, aşa că, cel puţin în viitorul previzibil, orice ar face şi orice şi oricât ar ceda, va putea obţine doar un răgaz (hudna, ştiţi dumneavoastră…).
Iar acum, de vreo doi ani, cu revoluţiile arabe, situaţia din regiune este foarte fluidă, iar asta nu e propice pentru ca Israelul să ia decizii pe termen lung.
Deci, iată, aşa văd eu faptele (concluzii încă nu le-am tras!). Contestaţi aceste fapte? Dacă nu, cum le încorporaţi în soluţia dv.? Doar din punctul de vedere al soluţiei dv. criticaţi politica actuală, nu? Sau nu contestaţi faptele, dar preferaţi să le îgnoraţi?
D-le Leibovici, soluția… soluție nu am cum să o întrevăd, deocamdată.
Dacă ați observat, în articolul meu mă ocup cu precădere de ceea ce NU trebuia să facă nici primul-ministru, nici factorii strict implicați în chestiune, Sau, dacă preferați formula „să nu… să da”, atunci, doar ca primii pași către soluție ar fi fost: să nu vorbească „pe două voci”, adică să se angajeze la ceva în cadrul forurilor internaționale (Consiliul de Securitate ONU) și să facă exact contrariul, ca politică internă; să restrângă influența factorilor perturbatori ai procesului de pace, în primul rând elementele extremiste de dreapta pe care, după cum spuneam, le-a lăsat să ocolească legea; să NU aducă la disperare marea masă a populației laice, practicând o politică economică de natură să accentueze polarizarea socială; să controleze forța politică-religioasă, astfel încât liderii acesteia, ajunși în înalte funcții ministeriale, să servească interesele marii mase a populației, nu accentuând discriminarea religioasă, în privința unei împărțiri juste a obligațiilor economice și de securitate a statului, permițând guvernului să-și onoreze obligațiile asumate în precedenta campanie electorală; să contracareze propaganda deșănțată a conducerii palaestiniene, cu demnitate și cu o argumentație bazată pe dovezi, care ar fi trebuit să demonstreze politica israeliană onestă și cu spirit de răspundere (lucru de altfel imposibil, dacă nu s-au făcut lucrurile pe care le-am expus la „punctele” anterioare).
În rezumat, să asigure credibilitatea Israelului și probitatea sa politică. Fără ca pentru asta, să degenereze în lamentabila victimizare a Hamas-ului, fiindcă n-ar fi fost necesar. Poate că, de-ar fi făcut-o, pâna la ora când dezbatem noi, aici și „Acum”, ar fi ajuns, ori s-ar fi apropiat de soluție, sau cel puțin ar fi avut sprijinul cuvenit în găsirea acesteia. Dar după cum vedeți și-a pierdut și credibilitatea din interiorul statului, și în fața comunității mondiale!
Doamna Grindea, scrieţi
> soluţia… soluţie nu am cum să o întrevăd, deocamdată
Întrebarea nu era ce soluţie credeţi că se va găsi până la urmă, ci în lumina cărei soluţii plauzibile credeţi dv. că ceea ce face guvernul actual este contraproductiv.
> primii paşi către soluţie [a problemei palestiniene] ar fi fost…
Cum nu aveţi o idee de care ar fi o soluţie plauzibilă, deci care ar fi direcţia corectă, nu puteţi spune care paşi sunt pe direcţia bună 😉
Dv. vorbiţi de paşi greşiţi în politica internă – probleme sociale, economice, etc., comportări îndoielnice legate de obţinerea şi păstrarea majorităţii în parlament.
Acuma, indiferent dacă aveţi sau nu dreptate în acestea, vă întreb:
în ce mod toate acestea vor putea schimba faptul esenţial care împiedică o pace de lungă durată, şi care este refuzul tuturor din regiune de a accepta acolo un stat nemusulman?
Mai spuneţi că cacofonia internă din politica israeliana duce la pierderea credibilităţii pe plan internaţional.
Eu vă întreb: dv. credeţi că guvernele străine îşi determină politica în funcţie de „credibilitatea” de care vorbiţi? Cel mai probabil este că la ONU ţările europene au fost ghidate de dorinţa de a întări poziţia lui Abbas în interiorul AP şi în raport cu Hamasul.
Singura credibilitate care contează şi de care are nevoie Israelul este capacitatea de disuasiune militară. Nu de puterea militară (o are), ci de capacitatea de a o folosi cu toată hotărârea necesară pentru ca adversarilor să le fie frică. Pe asta n-o mai are…. Înclusiv datorită stângii care, cum scrieţi, a „pactizat”, şi care influenţează mult opinia publică israeliană în sensul iluziei că soluţia este acceptarea cât mai rapidă a unui stat palestinian. Iluzie care cred că o împărtăşiţi, ignorând cu consecvenţă „mica” dificultate pe care am semnalat-o…
În lumina acestei „mici” dificultăţi, cred că cea mai urgentă măsură este… de a nu întreprinde nimic ireversibil până nu se schimbă condiţiile : la palestinieni şi în ţările din jur.
Impresia mea este că actualul guvern asta şi face – tergiversează. Deşi mai bine ar fi fost să spună clar: nu ne mişcăm, aşteptăm vremuri mai bune, ripostăm dur dacă suntem atacaţi.
Chiar dacă, eventual, ducea acea politică din alte motive decât ale mele, din motive pe care le consider proaste, de exemplu din naţionalism, eu sunt de acord cu ea – dacă mă întreabă cineva 🙂
Articolul doamnei Grindea reflecta realitatea.
Agresivitatea politica dusa de Netaniahu este dur criticata atât de Europa cât si de America. Cu toate acestea, în ciuda protestelor internationale de a înceta actiunea Israelului sa mai construiasca ilegal, Benianim Netaniahu nu da semne ca se lasa înduplecat.
În ziarul israelian „Haaretz” purtatorul de cuvânt al ministerului de externe recomanda, luni, Frantei si Marii Britanii sa-si retraga ambasadele de pe teritoriul acestei tari.
Miercuri seara va avea loc o întâlnire între cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si Netaniahu.Relatia dintre Ierusalim si capitala Germaniei e grav afectata cum nu a fost de foarte mult timp.
Actiunea prim-ministrului israelian nu este decât o pura provocare la adresa arabilor.
Domnule Leibovici, enumerati câteva puncte care sa demonstreze ce face Israelul pentru mentinerea pacii.
Doamna „Ana Manoliu”,
Uitaţi-vă numai la oamenii ăştia: Netaniahu, Abbas, Mashal, Haniyeh. După cât de înfloritori arată, sunt cu siguranţă mâncători de cadavre. Tot aşa şi majoritatea populaţiei de acolo. În plus, cadavrele nici nu sunt fabricate după normele europene… Şi cum, nu-i aşa, „omul este ceea ce mănâncă”, la ce altă comportare vă puteţi aştepta de la ei? De unde să aibă ei sentimente de pace, dacă „hrana influenteaza pe termen lung starea noastra psihica si mentala”?
Deci doamnă, dacă credeţi cu adevărat în cele de mai sus, mă mir că în acelaşi timp credeţi că toţi aceşti oameni pot să facă şi altceva decât fac de fapt, dat fiind că sunt strict determinaţi în faptele lor de cadavrele pe care le îngurgitează.
Doamna „Ana Manoliu”,
Acuma… eu nu vă iau chiar în serios cu propaganda dv. vegetarianistă, cum nici dumneavoastră nu vă luaţi cu adevărat în serios, aşa cum bine să vede din ce scrieţi în ultimul dv. comentariu.
În primul rând, nu daţi sursa acestei analize (să nu-mi spuneţi că citiţi dumneavoastră personal ziarul israelian Haaretz!), şi nu se face… Apoi: se vede că nu v-aţi interesat la sursă de situaţie – de fapte, prevederi legale, tratate şi convenţii internaţionale. Repetaţi şi dv. ce spune lumea: că aia este ilegal, că ailaltă încalcă nu mai ştiu ce, că ăla trebuie să facă ailaltă ş.a.m.d. Nu vă fac un curs de drept internaţional despre cine ce obligaţii are, cu citate de care o să fiţi sigur surprinsă, pentru că nu cred că ajută la ceva.
Vă răspund însă la întrebarea pe care mi-o puneţi mie direct:
Doamnă „Manoliu”, premiza întrebări dv. este greşită: credeţi, fără să justificaţi, că Israelul este cel care trebuie să facă ceva.
Vedeţi dv., pacea este perturbată pentru că locuitorii Israelului, civili şi militari, sunt atacaţi din teritorii care sunt sub control străin, adică din străinatate; mai sunt atacaţi şi de oameni care vin în Israel din străinătate. Deci „să facă ceva pentru menţinerea păcii” trebuie autorităţile acelor străinătăţi (Gaza, Cisiordania), pentru că lasă teritoriul lor să fie folosit drept bază pentru agresarea unui stat străin.
Să vă dau un exemplu, o să înţelegeţi imediat. Să zicem că locuiţi în Germania, iar din Austria se trage cu rachete, tunuri, arme, etc. asupra localităţilor germane de graniţă. Poate trage armata austriacă, poate nişte bande înarmate, poate nişte intruşi. Cine trebuie să întreprindă ceva pentru restabilirea păcii? Cine poartă răspunderea? Statul austriac, evident. Germania poate să dea o mână de ajutor, dacă vrea, dar atât. Iar dacă Austria nu vrea să întreprindă nimic, Germania are dreptul să facă ce este nevoie pentru ca să restaureze pacea, inclusiv să bombardeze părţi din Austria sau să trimită trupe.
Exact aşa şi cu Israelul: în raport cu Israelul, Cisiordania şi Gaza sunt ţări străine şi ca atare sunt în întregime răspunzătoare pentru atacurile care pornesc de acolo, Iar Israelul are tot dreptul să facă ce ar face şi Germania în exemplul de mai sus.
Domnule Leibovici,
când vorbim de ceea ce se întâmpla acum în Israel, nu are sens sa folosim acel „sa zicem”. V-ati bâlbâit în vorbarie inutila, fara a fi în stare sa aduceti argumente inteligente.
Faptul ca sunt vegetariana si sustin vegetarismul nu are legatura cu subiectul actual. Si daca tot va legati de aspectul fizic al unuia sau altuia va amintesc ca nici Ariel Scharon nu era un barbat atractiv. Din contra.
Cetatenii Israelului traiesc într-un razboi continuu, amenintati cu atentate sau alte actiuni brutale venite din partea islamistilor si palestinienilor, se simt tinte vii în fata gloantelor, parasiti de regim sau uitati de restul lumii.
De cele mai multe ori palestinieni reactioneaza la agresivitatea israeliana uneori preventiv, alteori fara motiv.
Dar exact aceleasi amenintari le suporta si tarile vecine arabe sau Palestina.
Dupa parerea dumneavoastra solutia ar fi ca „adversarilor sa le fie frica”. Total gresit.
Observatorii arabi cred ca Netaniahu vrea, cu pretul sângelui palestinienilor morti, sa trezeasca sentimente de patriotism în tara sa pentru a avea el o noua sansa la alegerile care vor avea loc pe 22 ianuarie. Iar dumneavoastra sunteti victima acestei tactici gresite de a mentine pacea în aceea zona.
@Ana Manoliu
> fara a fi în stare sa aduceti argumente inteligente
Văd că evitaţi să le combateţi, deşi, cum nu sunt inteligente, n-ar trebui să vă fie greu.
Iar „să zicem”, adică anlalogia respectivă, era foarte potrivită, dar preferaţi s-o ignoraţi. Şi nici chestia cu aspectul fizic înfloritor n-aţi înţeles-o.
Domnule Leibovici,
atâta timp cât pentru dumneavoastra argumentul împotriva situatiei de tensiune din zona respectiva este cel al bataii, e normal sa nu îmi consum prea multa energie sa va aduc contra-argumente pentru ca, consider ca e o mare diferenta între un om care da (sau asteapta) prea multe argumente si un om înzestrat cu ratiune si care adeseori tace. Vorba lui Einstein: „Este mai dificil sa distrugi o parere gresita decât un atom”.
Oricine poate înflori daca are sclavii internationali care sa-i munceasca. Dar acesta este deja alt subiect.
@Ana Manoliu
> pentru dumneavoastra argumentul împotriva situatiei de tensiune din
> zona respectiva este cel al bataii
Când toate celelalte au fost încercate şi au eşuat, nu rămâne decât forţa.
> e o mare diferenta între un om care da (sau asteapta) prea multe
> argumente si un om înzestrat cu ratiune si care adeseori tace.
Da doamnă, pentru mine raţiunea este asociată cu argumente, iar trucul cu „prea multe” nu-l înghit.
Prin urmare nu avem baza comună minimă de discuţie.
@Ana Manoliu: Considerațiile dv. privitor la politica Israelului (nu a conducerii sale) mi se par atât de incoerente, cu unele idei care se bat cap în cap chiar în același ecou (agresivitatea israeliană, la care palestinienii ar răspunde fără motiv ori „preventiv” – poate e prea subtil pt. mine!) – mă îndrituiesc, cred, să deduc că nu ați înțeles mare lucru din ceea ce se petrece aici. Personal, încercam să demonstrez că poate oprobiul comunității internaționale a avut drept cauză politica oscilantă a primului-ministru. Și cu asta, ajung la…
@ Alex. Leibovici:
Îmi atrageți atenția că aș fi prea sigură de intențiile „carieriste” ale primului-ministru Netaniahu. Voi încerca să nu vă argumentez cu… bătaia, ci doar să vă aduc drept argumente – fapte:
– de cel puțin patru ani încoace, provocările perpetrate de tinerii fanatici extremiști de dreapta, reunite sub titlul generic de „etichetă de preț”, au fost nu numai tolerate, dar lăsate nepedepsite, chiar și atunci când conducerea israeliană s-a obligat s-o facă: când acești „tineri de pe coline” au incendiat o moschee dintr-o așezare palestiniană învecinată, toți politicienii, inclusiv cei din partidele politice ultrareligioase (au declarat că a fost un act total.. neiudaic), au blamat acest act josnic, iar cei din conducere s-au obligat prin mai mult de o declarație în presă că făptașii vor fi capturați, judecați și pedepsiți. Aiurea, nu s-a mai auzit nimic despre asta!
– când Bibi, strâns cu ușa, la un moment dat, a trebuit să dispună evacuarea unor colonizări ilegale, asta a trebuit făcut sub supravegherea poliției și a armatei, tot de răul „descreieraților de pe coline”! Dar pe de altă parte, la presiunile acelorași factori extremiști de dreapta, s-a permis „evacuaților” și „tinerilor neliniștiți” veniți să-i susțină să înainteze reclamații la cea mai mică urmă de „violență” a poliției. Rezultatul? Tinerii au sărit la bătaie la polițiști și la soldați, iar dacă aceștia doar ce au încercat să-i îndepărteze, s-au trezit cu reclamații, al căror mod de a li se da curs a fost riguros urmărit, de astă-dată. Altfel spus, poliția a fost „legată de mâini”, pentru ca sălbaticii extremiști să-și poată aface de cap!
– Un rabin ultraextremist a scris cartea „Tora regală”, o adevărată cazuistică pentru situații în care nu este doar permis, ci obligatoriu să ucizi goim (principalii vizați fiind arabii). Desigur, rabinul a trebuit anchetat și trimis în judecată pt. instigare, dar dosarul a fost închis.
Și acum vă întreb, dacă toate aceste fapte, după încercarea – sortită din start eșecului – de a convinge aceste elemente ultrarextremiste că nu se răspunde la teroare tot prin teroare, nu îndreptățesc cumva presupunerea (la mică distanță de certitudine), că Netaniahu a vrut să-și „menajeze” electoratul tradițional”?
Mai adăugați la aceasta faptul că acțiunea „Pilon de apărare” (pe deplin justificată, fără doar și poate), a fost declanșată aproape imediat după ce s-au decis alegerile anticipate, întemeind alte… presupuneri.
Aș mai avea de nu știu câte ori mai multe asemenea argumente, dar e totuși un ecou, nu al doilea articol! Deci – vă pasez mingea, răspundeți, dacă mai vreți, mai am!
Doamna Grindea, o analiza admirabila.
Nu intru in detaliile la care as putea avea unele disocieri, vreau numai sa subliniez un lucru care nu trebuie uitat de nimeni care analizeaza sau se informeaza in problema conflictului israelo-arab. Am scris israelo-arab si nu israelo-palestinian, asa cum se cam obisnuieste, pentruca ultima forma este ea insasi o diversiune.
Acest conflict nu este pentru niste granite sau altele, pentru o bucata sau alta a ceeace s-a poreclit „Cisiordania”, pentru o parte din Ierusalim sau intregul sau.
Conflictul este neto razboiul arab pentru distrugerea fizica a Israelului, stergerea sa de pe harta lumii.
Obiectivul acesta nu s-a schimbat cu niciun milimetru din 1948 incoace.
In decursul anilor, insuccesul arab de a invinge Israelul a condus la forme suplimentate de lupta, cele mai ticaloase fiind propaganda naziforma, diversiunile cele mai variate posibile si efortul de a delegitimiza pur si simplu exisenta Israelului. Nu intru in amanunte, ar fi imposbil pentru un comentariu.
Obiectivul arab a ramas acelasi, iar intelegerea problemei, atat in ansamblu cat si in detaliile sale, sa le zicem tactice, va ramane intotdeauna deficitara daca nu se va intelege in mod clar, fara dubii ca acesta e scopul si nu altul.
In aceasta lumina trebuie sa se vada tot ce fac inamicii Israelului.
Iar atunci cand diversi conducatori arabi si musulmani la cele mai diferite nivele, proclama acest scop in mod deschis, ascultati-i cu luare aminte si nu-i taxati ca pe niste excentrici. EI SPUN ADEVARUL AFLAT IN CONSENSUL LUMII ARABE SI MUSULMANE.
Doamna Grindea,
Netaniahu nu-si cauta voturile printre „tinerii fanatici” cum ii numiti… Tinerii astia sunt prea acupati ca sa aiba timp sa mearga sa voteze.
Eu cred ca actiunea „Pilon de aparare” putea aduce voturi doar lui Ehud Barak si nu lui Netaniahu. Cum insa Barak se retrage din viata politica s-ar parea ca totul a fost degeaba… Poate ati fi preferat ca tot sudul tarii sa suporte pana pe 22 ianuarie cate 40-50 de rachete pe zi?
Chiar credeti ca toate relele vin de la colonisti? Cu toate ca nu sustin provocarile lor, consider ca nu luati in considerare toate aspectele problemei…
Ati fost vreodata dincolo de „linia verde”? Ati fost vreodata atacata cu pietre in timp ce mergeati cu masina printr-o localitate araba (de ambele parti ale „liniei verzi”)? Ce parere aveti despre Shalhevet Pass (fetita in varsta de 11 luni -„colonista” din Hevron – care a fost ucisa de un sniper palestinian in timp ce era plimbata de mama ei intr-un carucior)?
Sunteti de acord cu mine ca si Kasam-urile sunt un fel de „etichete de pret”? Numai ca nu sunt doar cateva litere scrise cu vopsea pe un zid… Au si putin exploziv…
Poate ca daca ati fi urmarit presa israeliana din ultimele zile ati fi aflat ca 4 autori ale „etichetelor de pret” au fost arestati. Nu era scris despre aceasta arestare in fituica „Viata Noastra”? Sau in editia in engleza a lui Ha’aretz?
Referitor la violentele din timpul evacuarii „tinerilor fanatici”… Vreti sa va aduc aminte de evacuarea din Gaza? Zeci de mii de oameni au fost dati afara din casele in care s-au nascut ori au trait majoritatea vietii. Cimitirele au fost stramutate, localitati intregi au fost rase de pe fata pamantului… Care a fost rezultatul atator suferinte? Locurile „eliberate” de colonistii israelieni sunt acum rampe de lansare pentru rachetele care cad in Rishon Letzion sau Tel-Aviv.
Eu personal am toata stima pentru acesti „tineri fanatici” care se opun distrugerii caselor in care locuiesc. Ii invidiati poate pentru ca au reusit sa gaseasca „locuinte la pret redus” fara mashcanta si alva’a?
Sincer, „Tora regala” nu ma prea intereseaza. E vorba de o carte religioasa aparuta intr-un tiraj redus, pentru initiati. Din comentariile acestor initiati am inteles ca de fapt este vorba despre o metafora… Apropo, stiti care este cartea cu cel mai mare tiraj in tarile arabe dupa Coran? Va spun eu: „Mein Kampf”! Din pacate acolo nu prea sunt metafore…
@”Ana Manoliu”:
„…enumerati câteva puncte care sa demonstreze ce face Israelul pentru mentinerea pacii.”
In data de 21 Nov 2012 la ora 21:00 a intrat in vigoare armistitiul dintre Israel si Hamas. Armata israeliana a oprit focul si nu a raspuns intensului baraj de rachete declansat de Hamas. Timp de 3 ore palestinienii au bombardat fara replica sudul Israelului. E deajuns?
@Corneliu: Mulțumesc pt. apreciere. Spui că totuși, ai putea avea unele disocieri (adică, nu ești de acord cu unele afirmații din articol). Te-aș ruga să le exprimi, totuși, te asigur că întotdeauna, dacă cineva mă convinge, logic, că nu am dreptate, o recunosc.
Totuși, ceea ce scrii d-ta a fost făcut cunoscut unei lumi întregi, de către mass-media arabe. Atunci cum ai explica faptul că totuși, la ONU s-a votat pt. acceptarea ca stat ne-membru, în asemenea măsură? Au fost doar majoritatea statelor din UE, să fie cu toții atât de… naivi, încăt să fi crezut că o șansă acordată lui Abbas, cum au motivat unii, ar schimba cu ceva datele problemei? Atunci? Nu cumva ceea ce înșiși comentatorii israelieni au recunscut că a fost pt. noi un eșec politic s-ar putea explica prin acele greșeli capitale, pe care nu ai voie să le faci într-o atare situație, și pe care încerc să le decelez în materialul meu?
@Rodica Grindea
V-am explicat că, după mine, faptul esenţial care împiedică o pace de lungă durată este refuzul tuturor din regiune de a accepta acolo un stat ne-musulman.
Am repetat aceasta de mai multe ori şi m-am aşteptat să luaţi atitudine: fie să spuneţi că nu-i adevărat sau că nu este important sau că este o tâmpenie, în fine, ceva…
Dar dv. îmi povestiţi despre orice numai de asta nu: ba carierismul lui Netaniahu, ba incendierea unei moschei, colonii ilegale, „Tora Regală”, oportunism politic, etc., etc., etc.
Propun deci să încheiem aici această discuţie nefructuoasă 🙁
D-le A. Leibovici,
Din indepartata Colombia protestez impotriva insistentei d-voastra de a primi feedback de la d-na Grindea la „faptul esenţial care împiedică o pace de lungă durată este refuzul tuturor din regiune de a accepta acolo un stat ne-musulman”.
De unde si pina unde? De-ar reveni odata Israelul la granitele din`67, va garantez eu ca lumea araba ne va accepta in Orientul Mijlociu, si se va instaura aici (acolo) o Pace Vesnica.
Nu intelegeti ca daca dinsa/CG (si cei care care se manifesta similar) si-ar exprima acordul cu d-voastra, analizele si luarile dumneaei de pozitie s-ar dovedi lipsite de orice temei? D-voastra chiar vreti ca d-na Rodica sa inceteze sa ne mai analizeze situatia din Israel si din zona? Cine o sa ne mai citeze din „HaAretz”? Cine o sa-l mai faca praf pe Bibi (ala prins in clestele duplicitatii), cine ne-o va promova pe Mrs. Clean Tszipi Livni (de ce nu si pe Olmert)? Si cine va desfiinta virulent pe ciracii extremei drepte ultra-religioase???
Spuneti adevarul: sunteti gelos pe rating-ul de care se bucura d-na Grindea!
@ Alex. Leibovici
Nu aveti dreptate ca discutia nu a fost fructuoasa!! Expunerea a diferite pozitii in contradictoriu arata ce importanta are ingrijorarea pentru viitorul Orientului mijlociu, a Israelului in special, iar noi cei mai putin initiati in meandrele politicii israeliene, ne-am mai luminat cu cateva conceptii fundamentale pentru supravietuirea acestui stat.
Dupa parerea mea, singurul aliat de viitor al Israelului trebuie sa devina crestinismul in ansamblul sau, crestinism care este o creatie majora a iudaismului!!
Majoritatea conflictelor de dupa al 2-lea Razboi Mondial, au fost cauzate, in special, de intoleranta inter-religoasa. Nici crestinii sarbi nu tolereaza un stat musulman langa teritoriul lor. Sub acest aspect, un Israel in Pace putea exista numai pe o insula, asa cum a existat o propunere facuta evreilor de a se amplasa in Madagascar! Dar nici acolo nu ar fi avut pace, pentruca si negrii de acolo au vrut si au obtinut Republica Mali.
Acum putem incheia disputa, in situatia de remiza! Dar cum spune un proverb german: „Nicht ist fertig, dann ist fertig, wenn ich sag– FERTIG !!”.
Doamna Rodica, ar fi exagerat sa spun pana intr-atata ca nu sunt de acord cu unele sau altele din lucrurile pe care le prezinti. Pur si simplu consider ca anumite lucruri sunt minore si nu ating adevaratul miez al problemei.
Asazisele extremisme din Israel exista, dar sunt ridicole, atat ca idee cat si ca influenta, in comparatie cu extremismele arabe. Extremismul cel mai grav din Israel cere instapanirea asupra intregului Eretz Israel (numit de straini Palestina), lucru care in tot felul de privinte ar fi foarte rau si personal nu agreez solutia. Iarasi nu vreau sa ma pierd in detalii.
Dar, big deal!… Asta e tot. Caci extremistii nostri nu pretind sa se instapaneasca peste uriasa patrie araba (cu o arie x600 cat Israelul), nici peste imaginarul imperiu de la Nil pana la Eufrat, nici macar peste ceeace a fost modestul regat al lui Solomon. Acesta este deci tot extremismul lor teribil si ridicol.
Ce vor extremistii arabi si musulmani? Nu numai ei, de fapt intregul lor mainstream.
Vor ceeace am amintit, adica stergerea noastra de pe harta. Acesta este consensul si poftesc pe oricine are prilejul sa poarte o discutie sincera cu un arab, nu neaparat israelian, sa verifice afirmatia.
Deci avem de a face cu un mainstream extremist care doreste stergerea de pe harta a Israelului, fata de un stat care se straduieste sa-si apere existenta, chiar daca in mod inerent actiunile sale intotdeauna isi vor gasi critici, uneori pe drept.
Asimetria este totala.
As dori sa vad macar o singura data o critica consistenta in lumea araba impotriva ideii de anihilare a Israelului. Poate gasiti voi.
As dori sa vad macar o singura miscare asazis pacifica in lumea araba, in genul „Peace Now” sau „Be Tselem” care sunt in stare sa-si vanda si tatal pentru ceeace inteleg ei prin pace. Poate totusi gasiti voi.
Banuiesc ca unii ati citit Carta OEP, „partenera pentru pace” sau Carta Hamssului.
Amandoua sunt in vigoare, nimeni nu le-a anulat, iar cea de a doua este reafirmata zi de zi oficial.
Divergenta intre ele este, dupa expresia unui prieten vechi, este in modul cum trebuie sa ne gateasca: fierti in oala sau prajiti in tigaie.
O foarte recenta exprimare am gasit-o intr-o stire scurta acum o ora pe internet si nu o mai caut in alte surse, caci nu poate fi decat reala. Un „ministru” Hamas, vorbind despre crearea unui „Minister al Apararii” in disidentul Hamastan Gaza, Fahti Hamad zice, printe altele si avertizeaza:
„…războaiele noi cu Israelul vor fi mult mai înverşunate, însă intenţionăm ferm să eliberăm Palestina”.
http://romanian.ruvr.ru/2012_12_06/FaSia-Gaza-Hamas-creeaza-un-Minister-al-Apararii-propriu/
Hamasul este in consensul lumii arabe si primeste sprijin nelimitat, chiar daca pentru pudoare politic corecta o parte vine pe sub masa.
Acuma, ce este cu ONU? La fel de simplu. Acolo exista o majoritate automata. Aceasta majoritate fabrica si un numar imens de rezolutii antiisraeliene in fiecare an, care intrec de cateva ori numarul rezolutiilor privind toate celelalte state. Pana si rezolutia adoptata in legatura cu statutul „Palestinei” (insusi numele „statului” este o alta diversiune) nu are de fapt vreo valoare legala internationala, intrucat „statul” nu indeplineste niciuna din cele 4 conditii de a fi numit stat.
Asta desigur ca nu va opri „prietenii” Israelului sa nu tina cont de aceste criterii elementare.
( http://www.israelnationalnews.com/Articles/Article.aspx/12533 )
In privinta Europei, aceasta pur si simplu nu intelege problema si crede inca ca conflictul este de teritorii si poate fi rezolvat prin formula „teritorii in schimbul pacii”, existand desigur si niste interese economice. Europa inca nu a aflat de planul in trepte al OEP.
Despre erorile guvernului israelian (cel prezent si cele dinainte) este cat se poate de just sa vorbim. Dar ele sunt departe de a fi ele cele care impiedica rezolvarea conflictului.
Oameni buni, despre ce vorbim aici?
@V-am apreciat ironia subtilă, d-le Epstein! Nu însă și modul în care-mi atribuiți intenții pe care nu le-am avut, nici afirmații pe care nu le-am făcut.
– nu eu am citat din „Haaretz”
– unde ați găsit că aș pleda pt. revenirea la granițele din 1967?
–ați pierdut cumva din vedere că într-unul din răspunsurile pe care le dau unui comentator anterior, menționez scăderea simțitoare a admirației mele pt. Tzipi Livni? Cât despre Olmert, am pomenit măcar, admirativ (n-aveam cum!), sau cu dezaprobare?
– n-am fost eu prima care într-unul din articolele mele relativ recente, menționez că în fapt, Hamas-ul nu vrea un stat alături de Israel, ci unul în locul Israelului?
Singurul lucru de care mă ocup în prezentul articol, este ferma mea dezaprobare contra extremismului de… ambele laturi, dar asta n-ați sesizat în ecoul dvs., căci în caz contrar, v-ați fi limitat în a vă exprima părerea (favorabilă sau nu), numai pe aceasată temă. Să vă spun mulțumesc? Nu, că n-am pentru ce!
Nu am decat o replica: Strasnic articol si „Bravo interlocutori!” Dupa mine, la… varsta deacum a 4-a, tema abordata, dar mai ales reactiile, luarile de pozitie pro si contra, verbiajul, ideile trimise ca sagetile, reflecta stadiul, nivelul intelectual al „combatantilor”. Un astfel de popor, care da nastere unor asemenea oameni, nu poate pieri in veci!
Poate suna patetic, dar ce sa fac? Sunt confruntat zilnic cu ce-i la noi. Las’ca nici cu unii din EU nu mi-i rusine…
Deasemenea este remarcabil ca redactia ACUM poate (oare cat timp?) sa adune asemenea intelectuali care produc articole de valoare pe intelesul tuturor. Felicitari!
Domnule Leibovici, n-am mai ras de mult asa cum am ras la comentariul dvs. legat de ecoul d-nei Manoliu, cea care comenteaza retetele culinare. M-ati binedispus.