caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Deglaciaţiunea Antarcticii

de (10-4-2007)

Soarele s-a ascuns între nori; o ploaie caldă a început să cadă, udînd plaja. E un lucru neobişnuit pe aceste meleaguri, unde între echinocţii nici o dată nu plouă. Undeva, în îndepărtata Antarctică gheţurile veşnice au început să se prăbuşească; fenomen mult accelerat faţă de prezicerile cele mai pesimiste ale climatologilor.
La Roma, din Balconul Caterdralei Sfîntului Petru, Papa anunţă Un Nou Potop, chemîndu-şi credincioşii de pe Mapamond la pocăinţă, crdincioşi al căror număr se împuţinează din generaţie în generaţie.
La Teheran, Imamii shiiţi au anunţat apropierea zilei reapariţiei celui de al XII-lea Imam, Imamul Mehdi, ce va aduce „Justiţia şi Pacea Islamică” pe Pământ.
În Tibet, la Lhasa s-a convocat Conferinţa tuturor religiilor, Conferinţă aprobată în unanimitate. După discuţii îndelungate s-a ajuns la un comunicat comun de interpretare religio-filozofală a viitorului Potop.
Climatologii împreună cu fizicienii au convocat şi ei o Conferinţă Mondială pe tema „Consecinţele Deglaciaţiunii Antarctice”, concluzionînd că se va ridica nivelul Oceanelor şi Mărilor cu circa jumătate de metru. În acest sens statele riverane urmînd să ia măsuri în consecinţă.
Banca Mondială şi organismele ONU de dezvoltare s-au întrunit şi ele luînd problema în discuţie.
G 8, s-a întîlnit de data asta la Sydney, discutînd la modul serios consecinţele, deglaciaţiunii asupra industriei mondiale, luînd măsuri ca bursele să n-o ia razna, răsturnînd echilibrul economic mondial. Tot aici s-a discutat efectelor climatologice viitoare şi provocarea inundaţiilor în oraşele importante de pe mapamond.
La Geneva s-a convocat sub egida UNESCO, Conferinţa Arhitecţilor, Inginerilor şi Conservatorilor de Artă, începîndu-se proiectarea protecţiei clădirilor şi a oraşelor împotriva revărsării posibile a fluviilor şi rîurilor. Un proiect special se face pentru Veneţia, oraşul fiind închis într-o ecluză.
La Jerusalem s-a convocat Conferinţa Mondială a Turismului, conferinţă ce a luat în considerare situaţia turismului viitor în zonele riverane, considerîndu-se că majoritatea oraşelor riverane vor fi ecluzionate.
La Londra s-a întrunit Conferinţa Grupului „The Field Theory & Theory of Everything” luînd problema în discuţie sub aspectul The Zero Point.
În această atmosferă s-a întrunit Conferinţa UFO la Baalbeck, Lebanon. Ca urmare a deglaciaţiunii se va redeschide „Cosmodromul Primei Pyramide – The Ice Pyramid”. S-a concluzionat refacerea şi redeschiderea tuturor cosmodromurilor cunoscute ale lumii preistorice incluzînd sisteme de ghidare moderne folosite de NASA. Se ia în consideraţie posibilitatea unei noi ere a vizitelor Altor Lumi.
Cu tot pesimismul multor tereştrii, deglaciaţiunea este privită în mod optimist, de reluare a legăturilor cu Alte Lumi, cu consecinţele ei pozitive.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
„Declaraţie de război” – fragmente – (XXI)

În noaptea de luni spre marţi, înainte de a fi chemat la rectorat scrisesem un manifest: „Din cartea „Raţiunea contra...

Închide
18.117.100.177