ACUM.TV

Dacă numai în urmă cu o săptămână, la începutul fiecărei zile ştirile din presa scrisă şi electronică israeliană aveau ca titlu generic „Pilon de apărare”, în traducere literală „Coloană de nor” – a cincea (sau a câta?) zi “, iată că astăzi, ştirile ar fi putut avea ca titlu „A treia zi de linişte”! Într-un destul de complicat exerciţiu de optimism, mulţi israelieni s-au abţinut să adauge în acest titlu şi adverbul de timp „deocamdată”! Și asta, în condiţiile în care la două ore după declararea încetării focului, Hamas-ul a fost ocupat să mai arunce, după cum a numit un comentator mai… romantic, o „trenă” de vreo 20 de rachete asupra aşezărilor din sudul Israelului şi după care aceiaşi „militanţi” ai acestei mişcări teroriste au şi început să-şi clameze victoria! Au şi apărut mulţimile euforice pe străzile oraşului Gaza. De fapt, după informaţiile care au parvenit în timpul şi după operaţiunea israeliană, ar fi fost mai corect de spus „euforizate cu de-a sila”. O primă întrebare: de ce? Fiindcă, deşi încă din prima oră a începutului operaţiunii, locuitorii din Gaza au avut dreptul la o ploaie întenţionat binefăcătoare de manifeste, în care erau preveniţi să se îndepărteze pe cât posibil de punctele de lansare a rachetelor şi să evacueze locuinţele în care se ascundeau liderii-criminali-terorişti din Hamas, destinaţi a fi ţintuiţi la „Pilonul de apărare”, locuitorii, cu precădere ai oraşului Gaza, au fost siliţi, sub ameninţări, să rămână acolo unde se aflau, pentru a participa la luptă în calitate de scuturi vii, fără excepţie de vârstă! În fapt, „scuturile” aveau rolul de a proteja nu numai „preţioasa” existenţă a combatanţilor şi comandanţilor terorii, dar şi să mai „peticească” şi să sporească empatia internaţională faţă de „militanţii din rezistenţa palestiniană”, dat fiind că o bună parte a nobilelor sentimente de solidaritate şi a înţelegerii ultra-stângii mondiale s-au cam şifonat şi chiar a pleznit pe la cusături, în favoarea înţelegerii dreptului – şi îndatoririi – Israelului de a-şi proteja cetăţenii. Mai bine mai târziu decât niciodată, ce-i drept!

Chiar în zorii „zilei de după aceea”, întrebările, frustrările şi îndoielile şi-au făcut loc, după cum era previzibil, şi de cealaltă parte, mai ales că multe din răspunsuri le-au fost destul de repede… sugerate! Cea mai insistentă dintre aceste întrebări a fost – şi mai este – cât o să dureze această linişte! A fost avansată cu precădere de locuitorii în mare măsură frustraţi şi dezamăgiţi ai greu-încercatelor localităţi din sudul ţării.

De altfel, primii care se întrec în a da răspunsurile sunt înşişi… capii Hamas-ului, printr-un veritabil tsunami de ameninţări şi de minciuni sfruntate , dispuse de astă dată într-o adevărată „Coloană a dezinfomării”. Înainte de orice – purtătorii de cuvânt ai mişcării teroriste s-au grăbit s susţină că Egiptul – care împreună cu secretarul de stat american Hillary Clinton s-a dovedit a fi „părintele” înţelegerii de încetare a foculuui – nu s-ar fi obligat să evite înarmarea Hamas-ului şi a altor organizaţii teroriste din Gaza, nici la acceptarea unor unităţi americane speciale în zona de frontieră. Chiar de a doua zi, locţiitorul cabinetului politic al Hamas-ului, Musa Abu-Marzuk, s-a grăbit să comunice că va spori ajutorul militar şi financiar pentru „forţele de rezistenţă” din Gaza, din partea Iranului, care în fapt nu l-a precupeţit nici până acum, mai ales cu rachetele Fadjer. Un alt răspuns la întrebarea pertinentă privitoare la durata acestei stări de acalmie s-a grăbit să-l dea însă un înalt demnitar din Hamas, Ossama Hamadan. Pe acesta, l-a cam luat gura pe dinainte când a declarat că în vederea „atacului israelian”, previzibil de altfel, înarmarea Hamas-ului a fost destul de anevoioasă, mai ales ca urmare a relaţiilor cu Siria, unde birourile de la Damasc ale organizaţiei au fost închise.

Un alt demnitar al mişcării teroriste, Ali Bareke, s-a grăbit şi el să „pună lucrurile la punct”, subliniind că de fapt încetarea focului trebuie văzută doar ca un „răgaz al luptătorului”!

De altfel, s-ar mai putea vorbi şi de o altă îndoielnică victorie-fanfaronadă pe care şi-o adjudecă Hamas-ul, anume reaşezarea relaţiilor cam de mult „îngheţate” cu organizaţia la fel de oficial teroristă, din Liban de astă-dată, Hizballah. Și asta, în contextul în care readctorul publicaţiei-oficios a Hizballah, Ibrahim Amin, a emis critici virulente la adresa Hamas-ului, reproşându-le că s-au grăbit, la încheierea înţelegerii de încetare a focului, să mulţumească Egiptului, Turciei şi Qatar-ului, dar omiţând să adreseze binemeritatele mulţumiri Iranului, Siriei şi Hizballah, uitând „cine i-a înarmat şi sprijinit” de-a lungul anilor, dar fără a uita să transmită mesajul liderului Hizballah, Hassan Nasrallah, cum că aceste ţări nu vor abandona, totuşi, Hamas-ul.

Numai că Hamas-ul nu s-a mulţumit doar cu declaraţiile-balon-de săpun, având, se pare, probleme în a-şi ţine în frâu ciracii fanatizaţi: la numai o zi după încheierea înţelegerii, peste 200 de combatanţi s-au adunat în apropierea gardului de securitate, la est de Han Iunes, înaintând în încercarea de a pătrunde în teritoriul israelian. Respectând cu toată rigurozitatea posibilă şi imposibilă, de la somaţii, la împuşcături în aer, apoi la picioarele „invadatorilor”şi doar în ultimă instanţă deschizând focul, soldaţii noştri n-au reuşit să-i pună pe fugă, de la primul foc de armă, pe temerarii „combatanţi”: au fost vreo câteva zeci de răniţi, iar un tânăr în jur de 20 de ani, care s-a ambiţionat să spânzure de gard stindardul Hamas-ului, şi-a pierdut viaţa. Foarte puţin probabil ca „tinerii neliniştiţi” hamasnici să fi acţionat din proprie iniţiativă. Analiştii israelieni au pronunţat nu o dată cuvântul „provocare” şi se pare că pe bună dreptate: conducerea Hamas-ului, inclusiv liderul politic Ismail Hania, care a ieşit prudentă din bârlogurile-ascunzători, a şi asigurat prin purtătorul său de cuvânt, Sami Abu-Zohari, că va informa Egiptul asupra primei încălcări a înţelegerii. Iar observatorul palestinian la ONU, Riad Mansur, s-a şi repezit să scrie Consiliului de Securitate o scrisoare asupra „flagrantei încălcări a înţelegerii de încetare a focului, din paratea Israelului, riscând reînteţirea violenţelor din zonă”.

O altă „realizare” pe care şi-o revendică Hamas-ul: reluarea tratativelor de conciliere cu conducerea Autorităţii palestiniene, preconizându-se semnarea unui acord în Qatar, unde se află şeful cabinetului politic al Hamas-ului, Haled Mashal.

Ca prim pas al acestei „pactizări”, liedrul Autorităţii palestiniene, Abu-Mazen, şi-a reafirmat intenţia fermă ca peste câteva zile, să ceară la ONU acceptarea Autorităţii ca stat observator ne-membru.

Desigur, conducerea politică şi militară israeliană nu s-a lăsat impresionată de atitudinea revanşardă a Hamas-ului. Chiar dacă s-au auzit critici, dictate de frustrarea şi neliniştea locuitorilor din sudul ţării, care şi-au făcut auzite protestele prin destul de restrânse demonstraţii, dar şi prin conducătorii locali din această regiune. Din punctul de vedere al acestora, operaţiunea ar fi fost întreruptă înainte de vreme, renunţându-se la continuarea acţiunilor terestre, ceea ce ar reduce durata stării de acalmie, de la care oricum nu se aştepta nimeni la prea mult. Deocamdată, explicaţiile ministrului pentru chestiuni de strategie, generalul (rez.) Moshe Yaalom, sunt cum nu se poate mai acceptabile, anume că întreruperea la timpul potrivit al acţiunii a fost rezultatul unei politici rezonabile, cu un dezvoltat simţ al răspunderii, dat fiind contextul în care Egiptul, cu tulburările sale interioare, dă semne că îşi va respecta obligaţiile asumate la încheierea acestor înţelegeri, conştient că nerespectarea prevederilor ar crea o situaţie absolut „nerecomandabilă” şi nedorită pentru egipteni. Declaraţia ministrului Yaalom a fost întărită de preşedintele Consiliului pentru Apărare Naţională, general (rez.) Yakov Amidror care, după ce a subliniat că demersul intenţionat de Abu-Mazen nu face decât să adauge – în fapt să confirme – faptul că Abu-Mazen este, fără echivoc, în cadrul conflicului israelian-palestinian, responsabilul cu teroarea militară, în condiţiile în care Hamas-ul şi-a asumat „menirea” terorii politice, a explicat motivul renunţării deocamdată la o acţiune terestră. Avidror a subliniat faptul că opţiunea trecerii la faza operaţiunilor terestre a fost păstrată pentru eventualitatea că intervenţia Aviaţiei militare nu şi-ar fi atins obiectivele propuse şi a adăugat că aceste obiective au fost atinse, prin recuperarea forţei Israelului de descurajare a terorismului şi de asigurare a unei vieţi normale, în siguranţă, a celor un milion de locuitori din sudul ţării, obiectivul operaţiunii nefiind unul lipsit de realism, precum nimicirea totală a Hamas-ului.

Iar concluziile au aparţinut şefului Statului Major al Armatei de Apărare a Israelului (Zahal), care a subiniat că este necesar un anumit timp pentru estimarea gradului de reuşită a operaţiunii „Pilon de apărare”, ca şi pentru analizarea eventualelor deficienţe în această acţiune. Ce altceva ne mai putem dori noi, israelienii, decât ca această perioadă de evaluare să fie… cât mai îndelungată şi chiar depăşită, prin aceeaşi linişte!

Acest articol a fost publicat duminică, 25 noiembrie 2012 la rubrica Polemica.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.