În secolul al XXI-lea restrângerea dreptului de vot pe criterii de educaţie sau inteligenţă ar fi o politică nazistă
Am găsit recent pe internet un text cu o propunere care ar putea fi atractivă la prima vedere:
O abordare care merită promovată şi susţinută, chiar dacă efectele se vor lăsa aşteptate şi se vor implementa cu chinuri şi victime, din ambele tabere, dar preponderent în cea a reformiştilor care sunt mult mai vulnerabili la presiunile şi şantajul cleptocraţiei de partid şi de stat.
Cleptocraţia care uneşte sistemic politicul (de toate curentele şi orientările) cu administraţia de stat şi clientela lor „privată”, nu are nevoie de aşa ceva şi se va lupta din răsputeri sa blocheze orice iniţiativă care subminează actualul status-quo; de parte cealaltă, majoritatea electoratului va prefera mereu promisiunile populiste, patriotarde şi demagogice (vezi rezultatele alegerilor din Franţa).
Ca să se schimbe sistemul, trebuie nuanţată ideea de democraţie şi schimbată legea electorală astfel încât sa restricţioneze sau chiar sa blocheze accesul analfabeţilor, neinstruiţilor şi ignoranţilor. Cum? Simplu: ca să primeşti buletinul de vot, trebuie sa treci un test grilă cu un set minim de întrebări politice şi sociale care sa dovedească minime cunoştinţe, interes şi înţelegere a problemelor politice, economice şi nevoile comunităţii.
Autorul acestor rânduri este un jurnalist cu experienţă, pe care-l cunosc de peste 20 de ani. Un comentator pe marginea acestui text a dezvoltat ideea:
De când tot împui capul la prieteni pe tema asta. Eu cred că sistemul poate fi mai complicat, nu doar un simplu test. Un punctaj în funcţie de studii, venit, participare şi poate alte criterii.
Le-am atras atenţia acestor persoane că potrivit Constituţiei României, la art.36 se prevede:
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Cu alte cuvinte, restrângerea dreptului de vot pentru alte motive decât cele prevăzute de Constituţie este neconstituţională şi contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
“Reformatorii” nu s-au descurajat şi au argumentat că, la urma urmei, şi Constituţia poate fi schimbată.
Argumentul de neconstitutionalitate este irelevant. Constituţia se schimbă. Este doar o regulă pe care un grup de oameni asociaţ într-un sistem teritorial şi-o propun şi apoi impun. Chiar şi Convenţia drepturilor omului nu este imuabilă.
Le-am atras atenţia că, tot Constituţia României, la art. 152, prevede:
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
Am adăugat că restrângerea dreptului de vot în modul propus de aceste persoane ar contraveni şi convenţiile internaţionale privind drepturile omului la care România este parte şi care, în caz de conflict cu dreptul intern, au prioritate.
Vajnicul proponent nu s-a lăsat şi a încercat să mă convingă cu exemple concrete:
Nu este vorba de acordarea unor drepturi speciali pe criterii „meritocratice”, ci invers, restrângerea dreptului celor care nu merită să-l exercite din crasă ignorantă politică sau analfabetism, la fel cum chiar societăţile democratice restrâng legal dreptul de vot celor condamnaţi definitiv, pe care societatea nu-i consideră apţi şi demni să participe la procesul legislativ; la fel se poate face cu alcoolici analfabeţi politic, care la 10 dimineaţa sunt beţi prin crâşmele din România şi încă mai cred ca preşedinte e tov. Iliescu, care-i băiat bun. Am întâlnit personal astfel de indivizi care habar n-au pe ce lume trăiesc, dar care au drept de vot egal cu restul oamenilor care chiar vor să schimbe ceva în România, şi care la patru ani sunt cumpăraţi pe rând de toate partidele cu ţuici, mititei şi bani de nuntă.
Argumente din aceste am mai auzit. De fapt, aceasta nu este decât reîntoarcerea la un vot cenzitar, practicat în România înainte de 1918. Și pe atunci se întâlneau critici similare la adresa democraţiei.
Presupunând că o asemenea propunere elucubrantă ar fi pusă în practică, care e garanţia că cei aleşi se vor comporta altfel decât cei de azi, chipurile aleşi de o mare proporţie de analfabeţi şi ignoranţi?
Și dacă limităm dreptul de a alege a unei categorii de oameni pe criterii subiective, unde ne oprim? De ce ce să nu le interzicem şi liberatatea de exprimare sau să le limităm dreptul de proprietate sau chiar cel de a procrea, pentru că, nu-i aşa, riscă să dea naştere unor degeneraţi.
Cine a mai practicat astfel de politici? Cumva Germania nazistă? Și care a fost rezultatul? N-am învăţat nimic din catastrofa primei jumătăţi a secolului al XIX-lea?
Bunul simţ politic al votantului nu are întotdeauna legătură directă cu nivelul lui de educaţie şi inteligenţă.
Am trăit în România comunistă şi cea post-comunistă, iar acum trăiesc în Occident şi nu voi înceta vreodată să îi dau dreptate lui Winston Churchill care spunea la 11 noiembrie 1947, într-un discurs rostit în Camera Comunelor:
“Many forms of Government have been tried and will be tried in this world of sin and woe. No one pretends that democracy is perfect or all-wise. Indeed, it has been said that democracy is the worst form of government except all those other forms that have been tried from time to time.”
Adică, mai pe scurt, “într-o lume imperfectă, democraţia este cel mai prost sistem de guvernare, cu excepţia tuturor celorlalte care au fost încercate din când în când”.
Se vede însă că, orice s-ar întâmpla, sunt destui care sunt incapabili să înveţe lecţia dată de Churchill acum 65 de ani, deşi îi consideră pe alţii analfabeţi sau ignoranţi.