Iată cum uită pasărea zborul
iată cum tălpile uită drumul
iată privirea cum nu mai înţelege
care e flacăra şi care e fumul
Iată mâna cum uită forma sânului
şi cea a şoldului şi cea a mijlocului
şi oricât mângâie nu poate-nţelege
dimensiunea de apă a focului
Iată ureche cum uită sunetul
armoniile îşi pierd formele pure
depărtările sunt tot mai adânci
ca un râu, ca o pădure
Şi iată cum toate-ale mele
trec înspre bronz cu un pas grăbit
ridicaţi soclul de piatră
şi mie redaţi-mi chipul cioplit.
Superba poezie iar expresia “dimensiunea de apa a focului” este neasteptata si minunata in acelasi timp.Felicitari pentru reusita estetica si urarile mele de bine pentru Craciun si Anul Nou.
Vasile Morar
Fara “doar si poate” am deosebita placere de a citi si reciti mult interesantul poem al d-lui. VASILE MORAR, care reuseste in cateva strofe adanc gandite si perfect cizelete, sa desvaluie in modul cel mai verosimil posibil stari oarecum penibile, dar crunte si adevarate .