Alte ganduri de la noi. adica din razboi
Soare si cerul inalt…dupa ploaie parcul a inverzit deja. eu si Gemma ne facem plimbarea de dimineata. Bicicletele alearga pe piste intr o nebuna vajaiala ,vaj vaj vaj ..pina cand capul alergatorului se goleste de orice gand si orice spaima. Cat de departe de camera in care un televizor isi deapana fara oprire stirile(unde a cazut,cand,cine a zis, ce a zis??…),
De saltelele aruncate pe jos , pe care de sase zile deja isi omoara oboseala, plictisul si teama zeci de copii …cat de departe de claustrophobia „camerei blindate”,de raceala casei scarilor..si cat de aproape…Parcul e plin de pasari si cantecul lor pare firesc, normal. Nici un avion greu, de lupta nu trece pe cer si ufff un zambet incolteste pe fata .Ma gandesc la copiii nostri adunati la granite (baieti si fete fara deosebire) de parca ar fi in tabara de vara, in corturi asteptind. Cum poti sa astepti sa te lupti? Sa omori? si apoi pe partea cealalta sint tot copii obositi si murdari cautind vreo urma de normalitate sub daramaturi…
Cine este dusmanul? Racheta care se pravale din cer? Omul cu basma pe fata si versete pe frunte ce si falfaie arma deasupra capului in gest de mandrie,vitejie? Soldatul in salopeta si ochelari (si el fiu, nepot, tata), mama care si acopera fiul cu bratele? Bunica in scaun cu rotile, orasul, pubul, scoala????
In parc e atit de departe si atit de aproape si intri in el ca sub un clopot de sticla pina cand toate zgomotele orasului , alarma ,televizorul, frica ,asteptarea,nu mai sint decit un zumzet inabusit…Gemma scormone pamatul reavan dupa melci.
Consemnat astazi de Adriana Moscicki , 20 noiembrie 2012, Tel Aviv
