Încă o seară cu discurs sforăitor şi alte bla-bla-uri de-ale mamei.
De pildă acum încearcă să-mi cultive imaginea femeii anilor ’60, completând pe ici pe colo cu braţele vânturate deasupra capului. O bătaie în uşă îi dădu mamei motiv de respiro.
Uitai să vă spun că era sărbătoarea Bobotezei, aşadar cei doi preoţi fură invitaţi în casă. Un bătrânel şi un tinerel.
Mama prinse a-l plimba pe bătrânul preot prin toate încăperile timp în care eu mă pun pe admirat statura atletică a tânărului popă.
Hehe! pârdalnica de imaginaţie o luase razna şi mă trezesc muşcând sălbatic coperţile cărţii pe care încercam s-o citesc.În clipa imediat următoare începu să „plouă” şi să te ţii, neică.
Tocmai îmi amintesc bancul cu papagalul fericit că reuşise să-şi ferească capul la timp. Mă pornesc hohote de râs (elan adolescentin manifestat de imaginaţia bogată a generaţiei ’90) care, în ciuda eforturilor mele disperate, nu puteau fi oprite.
– Doamne! zise mama crucindu-se. Iar ţi-a luat Dumnezeu minţile, fată? Părinte, dă-i cu busuiocul că are făcături.
Îmi salt privirile, oarecum uimită şi văd obrăjorii trandafirii ai popii, care, vizibil stînjenit, se ferea de privirea iscoditoare a bătrânului preot. Apoi, involuntar, privirile mi se opresc pe patrafirul popii şi încep să râd continuu, ruptă de cele sfinte.
Bătrînul popă, care numai prost nu era, se apropie de mine petrecându-şi patrafirul deasupra capului meu, bolborosind ceva nedesluşit.
Mare greşeală.
– Spun, părinte, spun, mă aud răcnind.
– Ce spui, fată?
– Am păcătuit, părinte. Vreau să mărturisesc.
– Văd că eşti agitată. Descarcă-ţi sufletul, copilă.
Inspir adânc aerul tămâios ce plutea deasupra capetelor noastre.Apoi, cu privirea unui copil nevinovat, încep să povestesc clipind des pe măsură ce ochii căpătau acea strălucire diavolească.
– Povestea mea, părinte, este una erotică, senzuală, suculentă…
Hehe! câtă tămâie îmi inhalară plămânii şi câte descântece îmi auziră urechile după fuga preoţilor…