Sper ca titlul acestor rânduri să nu contrarieze prea tare. După cum s-a exprimat Ehud Barak, ministrul israelian al apărării, aproape că nu se mai poate vorbi de spatele frontului, fiindcă întreg Israelul este acum un front propriu-zis, cu şase milioane de combatanţi. În încercarea de a completa această aparentă metaforă, s-ar putea spune fără emfază, cred, că în prima linie a acestui front comun se află (şi nu numai de vreo cinci zile încoace), un milion de locuitori din regiunea de sud a Israelului. Şi asta nu numai de la începutul operaţiunii „Pilon de apărare” (în traducere aproximativă mai exactă, s-ar numi „Coloană de nori”, sau „de fum”), ci de vreo 12 ani încoace, când oamenii aceştia îşi programează viaţa pe termenul (scurt nu o dată), dintre două alarme şi dintre două căderi de rachete, şi nu o dată au fost nevoiţi să-şi petreacă zile şi nopţi în adăposturi.
De curând a fost transmis la televiziunea israeliană un reportaj despre copiii care s-au născut şi au atins vârsta (religioasă) a maturizării în această realitate, fără a cunoaşte „pe viu” o alta. Reportajul se concentra asupra localităţii Sderot, cea mai încercată localitate din ţară, având ca „protagonişti” băieţi la vârsta maturităţii religioase (bar-mitzva, 13 ani), şi fete (bat-mitzva, 12 ani). Nici unul din aceşti copii nu încerca să facă pe eroul, nici să ascundă că îşi duc viaţa în umbra fricii şi toţi încercau să arate cum înţeleg ei să se măsoare cu această continuă teamă. Unii dintre ei fuseseră chiar răniţi, la vârste mici şi ştiau să spună că nu-i foarte greu de trăit cu cicatricile corporale, marea confruntare a vieţii lor de până acum fiind cicatricile din suflet! Teribilă traumă pentru ei, splendidă lecţie de viaţă pentru noi!
- Zoe cu fetitele (nora si nepoatele Rodicai Grindea) in adapost in Tel Aviv
Dacă ne amintim bine, chiar acum patru ani a avut loc o altă operaţiune a forţelor armate israeliene în Gaza: operaţiunea „Plumb călit”, desfăşurată între 27 decembrie 2008 şi 18 ianuarie 2009. Se părea că atunci, organizaţia teroristă Hamas, care înainte cu un an înlăturase guvernul legitim al Autorităţii Palestinene, preluând puterea şi adjudecându-şi în Gaza un soi de „feudă teroristă antiisraeliană”, a izbutit să aducă arta victimizării aproape de o sinistră perfecţiune!
Riposta israeliană din 2008 şi-a atras, în primul şi în primul rând, oprobiul comunităţii internaţionale, iar în cercurile politice ale stângii de pretutindeni s-a pronunţat nu o dată expresia „crime de război”, în asociere cu armata şi conducerea noastră. Nu au ajutat la (mai) nimic explicaţiile Israelului precum că obiectivele acelei operaţiuni de distrugere a infrastructurii şi a arsenalului de care dispuneau teroriştii din Hamas nu puteau fi realizate printr-o acţiune militară „sterilă”, dat fiind că toate acestea erau (şi mai sunt) postate în locaţii cu o mare densitate de populaţie civilă, cetăţenii fiind transformaţi în adevărate scuturi vii.
În actualul context al evenimentelor, operaţiunile militare se rezumă la atacuri concentrate ale Aviaţiei militare israeliene, cu obiective precise şi atinse (nu uşor) unul după altul. De altfel, episodul de deschidere a acţiunii a fost „lichidarea” lui Ahmed Djabari, şeful statului major al aripei militare a Hamas-ului. A urmat distrugerea tunelurilor prin care se făcea aprovizionarea cu armament şi muniţie în Fâşia Gaza, sfărâmându-se metodic depozitele de muniţii şi punctele de lansare de acolo. Multe dintre acestea se află în locaţii subterane, reperate cu rigurozitate de sistemul nostru de informaţii. Ceea ce nu a împiedicat ca în seara celei de a doua zile a operaţiunilor să ne trezim suprinşi de o alarmă chiar în regiunea Tel Avivului (ansamblul de aşezări Dan, în ebraică Gush Dan). Vă asigur că nu a fost câtuşi de puţin o experienţă plăcută pentru una ca mine, singură în casă, să audă o alarmă. Prima reacţie – nu mi-a venit să cred şi conform „bunului” meu obicei de a vorbi… cu mine însămi, mi-am pus întrebarea „ce (…) mai e şi asta”, desigur condimentând-o cu înjurătura aceea sănătoasă şi de multe ori salutară – neaoş românească! Dar n-am aşteptat să-mi dau răspunsul, ci am ţâşnit în casa scării, unde cu două etaje mai jos, se şi adunaseră mai toţi vecinii!
Doar a doua zi am auzit la primele ştiri ale dimineţii că racheta căzuse la… Bat Yam, orăşelul-satelit al Tel-Aviv-ului, unde locuiesc, ce-i drept în spaţiu nepopulat, în afara oraşului! De-atunci au mai fost vreo trei alarme. Ultima – chiar acum vreo jumătate de oră, când de-abia apucasem să salvez ceea ce scrisesem până atunci, şi să fug iar două etaje mai jos, eu locuind la cel mai periculos – al patrulea şi ultimul!
În urmă cu două zile a fost distrus întreg cartierul general al conducerii Hamas din oraşul Gaza, ceea ce a determinat, cum era previzibil, înteţirea furibundă a tirului cu rachete asupra localităţilor din sud şi nu numai.
Desigur, numărul victimelor noastre (până acum, acesta cifrându-se la şase), a fost redus în mod semnificativ de rachetele de tip „Cupolă de fier”, perfectate de Compania pentru cercetări şi producţie de utilaj şi armament pentru Zahal, „Raphael”, dar la intervale de timp frecvente mass-media asigură că acestea nu pot asigura în proporţie de sută la sută devierea şi neutralizarea în aer a rachetelor ucigaşe.
Între timp toată lumea stă branşată pe canalul principal al televiziunii care transmite non-stop ştiri de pe teren, precum şi comentarii şi interviuri cu ofiţeri superiori din Zahal, ca şi interviuri cu personalităţi din conducerea politică, statală şi locală. Chiar ieri a fost întrerupt un interviu cu ministrul apărării interne Iţhak Aharonovici aflat printre locuitorii din Sud. Acesta, îndreptându-se încet spre spaţiul protejat, a găsit câteva secunde pentru a recomanda tuturor cetăţenilor ţării să nu-l imite şi să se grăbească spre adăposturi sau încăperi protejate.
Dat fiind că în presă s-au pus cam multe întrebări însoţite de comentarii, asupra „coincidenţei” fixării acestei operaţiuni exact în campania electorală, în urmă cu patru ani, cu „Plumb solid”, ca şi acum, cu prezenta operaţiune, liderii de partide, desigur, cu precădere ai Likudului asigură cu străşnicie că de astă-dată cel puţin, nu există nici o legătură cu relativ apropiatele alegeri parlamentare şi că „Pilon de apărare” este rezultatul înteţirii semnificative a tirului de rachete al Hamas-ului din ultimele săptămâni.
N-am avut – şi deocamdată– n-am timp să cuget prea mult asupra acestei afirmaţii, fiindcă din nou a trebuit să mă întrerup din scris! Din fericire, nu din cauza unei noi alarme în regiunea Tel-Aviv, ci fiindcă la televizor s-a transmis un scurt comunicat de presă al primului-ministru Beniamin Netaniahu, în timpul şedinţei zilnice de analiză şi dezbateri a guvernului. Netaniahu afirmă că în toate convobirile cu oameni de stat ai comunităţii internaţionale, asigură că în cadrul acestei acţiuni se fac toate eforturile posibile şi imposibile de a se evita victime umane din rândurile populaţiei civile din Gaza. Primul-ministru a subliniat de asemenea că se menţine proiectul extinderii operaţiunii, asociindu-se şi atacuri terestre în cadrul acesteia, deşi deocamdată, la nivel superior politic şi militar, există încă destule controverse cu privire la acest pas. Dar toţi aceşti factori sunt de acord că actuala operaţiune nu se va termina prea curând!
Totodată el a insistat să se respecte ad-literam instrucţiunile Comandamentului pentru spatele frontului, repetând în fapt ceea ce ni se spune în presa electronică din oră în oră. De altfel, chiar azi dimineaţă, cu prilejul unei căderi de rachete în alt mult-încercat oraş, Ashqelon, au fost nimerite în plin două clădiri şi două persoane au fost rănite uşor spre nivel mediu, iar cu prilejul recentului tir din ansamblul de aşezări Shaar Hanegev a fost rănită grav încă o persoană.
Vreţi să ştiţi ce simt în acest moment? Cam acelaşi lucru cu toţi cetăţenii Israelului, deveniţi în aceste zile „combatanţi” pe frontul unde se desfăşoară operaţiunea „Pilon de apărare”: mi-e frică, teribil de frică! Pentru nepoţii şi copiii mei, dar – fără ipocrizie – şi pentru mine, fiindcă de-abia la vârsta mea înveţi, în sfârşit, să iubeşti viaţa şi să preţuieşti fiecare clipă care ţi-a mai fost dăruită! Și nu-mi ajută nici un citat al nu mai ştiu cărui înţelept, de pe facebook, cum că a fi curajos nu înseamnă să nu-ţi fie frică, ci să ştii să-ţi domini frica!
Nu mai sunt (de mult!) nici atât de copilă – dar încă nici atât de senilă – ca să-mi „girez” viaţa după facebook! Dar un lucru ştiu, dacă-mi repet prea des că mor de frică, risc să mor de-a binelea! De aceea, iată un medicament furnizat de primarul martirizatului Sderot, care le-a transmis ieri celor din Tel Aviv şi împrejurimi următorul mesaj la televiziune: dacă nu mai puteţi de frică după cele câteva rachete căzute la voi, veniţi aici la noi, la Sderot, că vă găzduim cu plăcere! Cam macabru, dar umor bun, şi asta da, ajută.
Ceeace simte Rodica Grindea, simtim cu totii.
[…]
Nota moderatorului (A.L.): „jimbo”, dacă doriţi să publicăm comentariile dv., vă rog să scrieţi în viitor comentarii scurte, la obiect, clare, corecte, îngrijite, concise. Evitaţi scrierea textului cu majuscule (cf. Regulamentului).
Vă rog să nu mai postaţi comentarii cu conţinut identic sau similar.
Doamna Grindea , din nou revin de acolo de unde credeati ca ma aflu, pentru a va impartasi cat de emotionant mi se pare articolul dvs. , scris in toiul evenimentelor si de la fata locului. Nu exista nimic mai relevant pentru ceea ce simte intreaga populatie datorita acestor atacuri pline de lasitate, lansate special pentru a omori copii si batrani, populatii fara aparare. Credinta nu mai conteaza, sant la fel de expusi evreii, rusii, arabii musulmani, arabii crestini, beduinii , druzii samd.Sentimentul de teama este absolut firesc , si asa cum se spune :este cu mult mai sanatos sa avete”explozii” decat „implozii”…Va felicit pentru simtul dezvoltat al umorului ,pe care vi l-ati pastrat si in aceste clipe atat de grele.Sante cu Dumneavoastra, si sper ca aceste bombardamente vor inceta cat mai curand.
@ Lyz Taylor, dacă ții atât de mult la pseudonimul d-tale, n-am ce-ți face, că doar n-o să te botez eu! În orice caz, îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele d-tale pline de căldură și empatie, cât și pentru înțelegere, atât pt. mine, cât și pt. compatrioții mei (sau ai noștri)? Cât despre credință, am tot respectul, oricare ar fi, dar până nu-și schimbă numele în fanatism, că atunci, uite ce se-ntâmplă! Aici, se așteaptă peste vreo două ore, declarația după dezbaterile de la Cairo, privitoare la încetarea focului. Deocamdată, aici a nimerit o rachetă chiar la Rishon le Zion, un oraș nu prea depărtat de cel în care locuiesc. De astă dată, a pocnit în plin un bloc-turn, o femeie a fost ușor rănită, dar au fost avariate mai multe etaje și se pare că locatarii nu vor mai avea casă o bucată de vreme. Se vorbește despre un soi de înțelegere, nu de un acord, dar cu începere de la… miezul nopții! Până atunci, se pare că vom mai avea… distracție cu câteva alarme, numai de-am scăpa cu bine! Între timp, țineți-ne pumnii, că acum, doar un lucru am în cap: ieșim noi și din asta, că mai avem treabă pe-acest pământ, deasupra, nu Doamne ferește spre… interior! S-auzim de bine!
Cata deosebire intre razboaiele noastre personale, cu noi insine si cu cei din jur, si un razboi real, cand iti este amenintata existenta pe pamant, cu bune cu rele, cum este ea. In Israel si in alte locuri in lume, in mod paradoxal, razboiul se desfasoara in spatele frontului, populatie neinarmata si nepregatita nici fizic nici psihic este aceea care suporta prelungitele bombardamente.
Va trebuie mult curaj in continuare d-na Rodica Grindea, fiindca din pacate conflictul pare departe de a fi solutionat. De asemeni v-as sfatui ca in aceasta perioada tulbure sa va retrageti in nordul tarii la vreun prieten(a), care in prezent nu e amestecat in acest razboi. Cu multa simpatie, Lyz.
Fără să vreau, aseară s-ar putea spune că… am dezinformat! De-abia peste o oră, astăzi, 21 noiembrie, se va declara încetarea focului. De astă dată, pare sigur! Promit un articol, cât se poate de repede!
Aştept analiza dv. cu nerăbdare, inclusiv rezultatul cugetărilor dv. asupra afirmaţiilor legate de „‘coincidenţa’ fixării acestei operaţiuni exact în campania electorală”…
D-le Leibovici, ați citit desigur articolul meu „suplimentar” în prezenta ediție, scris – și publicat – azi-noapte. Veți fi desigur de acord că am și eu dreptul „să-mi mai trag sufletul”. Totuși, poftiți „un aperitiv” servit tot în orele nopții de simpaticul reporter-prezentator tv. Dani Kushmaru: „Acum, că s-a convenit încetarea focului, ne mai odihnim și noi, reporterii, mai ales că a venit timpul să încetăm transmisiile noastre non-stop, pentru a lăsa locul scurt-metrajelor de campanie (propagandă!) electorală! Pe curând”.
Înţelegere privind încetarea focului în Fâşia Gaza
1a. Israelul trebuie să pună capăt tuturor ostilităţilor terestre, maritime şi aeriene în Fâşia Gaza, inclusiv incursiuni şi vizări ale indivizilor.
1b. Toate facţiunile palestiniene trebuie să pună capăt tuturor ostilităţilor lansate din Făşia Gaza împotriva Israelului, inclusiv atacurilor cu rachete şi tututor atacurilor de-a lungul frontierei.
1c. Deschiderea punctelor de frontieră, facilitarea deplasării indivizilor şi transporturilor de mărfuri, abţinerea de la impunerea restricţiilor asupra deplasării libere a rezidenţilor, vizarea rezidenţilor din zonele frontaliere precum şi procedurile de implementare, vor fi soluţionate la 24 de ore de la începutul încetării focului.
1d. Vor fi rezolvate orice alte problemă ridicate.
2. Mecanismul de aplicare
2a. Fixarea unei ore zero de intrare în vigoare a acordului de încetare a focului.
2b. Fiecare parte trebuie să se angajeze în faţa Egiptului că va respecta termenii acordului.
2c. Fiecare parte trebuie să se angajeze să nu comită nici un fel de acţiuni care ar constitui o încălcare a acestui înţelegeri. În caz oricăror observaţii, Egiptul, în calitatea sa de sponsor al acestei înţelegeri, va trebui să fie informat pentru a acţiona în consecinţă.
Haaretz 22 noiembrie, 2012 9:30PM
Hillary Clinton (US Secretary), l-a avertizat pe Primul Ministru Benjamin Netanyahu intr-o convorbire care a avut loc in Israel in aceasta saptamana, sa nu reactioneze impotriva palestinienilor, care vor sa fie recunoscuti ca “”non-member observer state” la Natiunile Unite. O reactie extrema a Israelului poate periclita situatia intre Autoritatile Palestiniene si Israel. Palestinieinii vor sa faca acest demers pe data de 29 noiembrie. Aceasta data este semnificativa, pentru ca este aniversarea la Natiunile Unite cand s-a votat sa fie acceptat in 1947 The Partision Plan. Acest plan a adus mai tarziu la infintarea statului evreiesc.. Deasemenea, la Natiunine Unite se sarbatoreste Ziua Internationala de Solidaritate cu Poporul Palestinian.
Textul integral al articolului din Haaretz este aici şi nu e vesel deloc.
O analiză politică şi mai ingrijorătoare – aici
S-ar putea că armistiţiul, şi poate şi toată operaţiunea aşa cum a fost făcută, să fi fost o idee foarte proastă. Asta confirmă teama că Israelul nu mai este demult psihologic capabil să câştige un război.