**înţepătură**
butoniera
surfilată cu fir de mătase,
se opune oricărei costrângeri:
“nu vreau nasturi!” a spus ea.
un sân trandafiriu se întrevede prin anchiorul capotului azuriu.
golful-prinţul înaltelor coloane de piatră,
a înţeles
din vorbăria codată a dimineţilor,
că sărăcia cea de pe urmă a sufletului este mândria.
aceasta
îl va împiedica să vadă lumea mai departe de linia orizontului.
îşi strânge smerit ţărmurile spre sine.
început şi naştere este a multor poveşti de dragoste între marinari veseli şi fete năstruşnice.
nechezatul armăsarului albastru
n-o sperie
pe ea-femeia plămădită din alge.
rătăceşte pe obrazul nisipului, neştiută de oameni.
briza poate atinge micile bucăti de puzzle –episoade indescifrabile din viaţa ei.
părul despletit mătură clipa înfăşurată într-o substanţă ireală.
neputincioase scoici şi cochilii trosnesc sub tăcerea călcâiului ei.
ursitoarea răsăritului
i-a desenat pe palma stângă simbolul natriului,
iar pe palma dreaptă simbolul bobului de sare extras din dinţii mării.
odata cu marile valuri ce-acoperă plaja,
uneşte palmele, închide ochii:
lumea lăuntrică se contopeşte cu cea din afară;
visul, din adâncurile fiinţei evadează.
nu demult,
cel care asamblează cu rigla şi compasul destinele,
i-a spus, în trecăt:
„tu esti soluţia unor flămânde fluxuri de iubire
şi
rădăcină ascunsă, ce anulează ecuaţia zbuciumului fără capăt.”
un lung ţipăt deasupra platformelor petroliere…
răpeşte gândul din turbina nedumeririlor.
ridică din umeri… este timpul să plece.
tauraşul alb o aşteaptă la cotul drumului.
toboşarul vântului
şi-a luat din pod
toba.
. |