Cand scriu doar despre moarte
un mort ma simt si eu
aud doar despre moarte
un mort doresc sa fiu
ma pierd in simbioza nedorita
m-arunc in versul alb
cu forta nemaipomenita
a dansatoarei tinere de-odinioara
si pur si simplu ca o nehalita
incerc sa-nghit speranta
dar negru el vorbeste
si parca doar otrava-mi intra-n sange
nimic nu mi se pare omeneste
nici divin
de post prea rar imi amintesc
si uit sa merg in catedrale
de fapt sunt toate-nchise aici
cand mie-mi pasa
dar uite port doar alb acum si vin
poate inveselesc
printr-un oras intrand in primavara
un templu-n flori poate gasesc
mancarea n-are nici un gust
sau poate mirodeniile-mi sunt prea vechi
fosile in bucataria unui bucatar
scarbit de-amestecat
fara sa vreau ma amagesc
si orice cantec imi aduce-aminte de ceva
ce nu mai vreau sa-mi amintesc
orice parfum imi da un gust prea trist
un ceai amar din frigider aluneca prea lenes
in sala mult prea larga de chioraieli
si pe terasa far-de flori incerc sa trag
un fum in pieptul de artist pierdut
care de fapt nici nu a fost poet vreodata
nici n-a stiut ca trandafirii au si spini
prea oarba de la inceput dar nici cand sangele
i-a aparut in fata nu s-a oprit pictand
doar trandafiri….doar asta i-a dat viata…
Adela-Adriana Moscu, 14 Martie 2007, SUA