Vă povesteam în episodul anterior cum am ajuns, din întâmplare, să lucrez la România liberă în primele zile ale lui februarie 1990.
Am ajuns acolo într-o perioadă în care istoria se făcea sub ochii noştri, în care trebuia să deprind meseria de jurnalist “din mers”.
În fiecare zi se petreceau evenimente neaşteptate, care îţi puteau schimba – potenţial – viaţa. De pildă, într-o dimineaţă bagă capul pe uşă în biroul unde lucram redactorul şef Anton Uncu şi mă întreabă: “Vrei să pleci la o bursă în America?” Pe vremea aceea ploua cu oferte de acest gen, iar ziarul România liberă primea partea leului.
După un moment de uluială, am zis “Da, de ce nu?” şi peste câteva zile aveam să fiu invitat la … Comisia de politică externă a Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) – puterea proviziorie în stat la acea vreme, unde am fost intervievat de doi domni pe care nu-i cunoşteam – Ioan Mircea Paşcu, (ulterior consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, ministru al apărării şi actualmente eurodeputat) şi Vasile Secăreş (ulterior consilier prezidenţial al lui Iliescu).
N-am înţeles de ce trebuia să mă intervieveze aceşti domni, care mi-au fost instantaneu antipatici şi care aveau alură de activişti ai fostului PCR. Aveam să înţeleg mai târziu că de fapt bursa nu era oferită cuiva de la România liberă, ci era la alegere dintre reprezentanţii celor trei mari cotidiane, alături de Rl fiind Adevărul şi Tineretul liber. Până la urmă nu era o bursă de trei luni, ci de şase luni şi nu era pentru ziarişti de ştiri, ci pentru ziarişti din presa literară.
Bursa era obţinută prin intermediul Ambasadei SUA la Bucureşti, de care se ocupa ataşata culturală Agotha Kuperman. Peste câteva zile la o recepţie la care participam şi eu, Anton Uncu şi celălalt redactor şef, Mihai Creangă, i-au tras un perdaf doamnei Kuperman pentru ceea ce părea o promisiune falsă. Agotha Kuperman s-a scuzat şi a promis că se va revanşa. Cum, o să vă povestesc mai încolo.
Pe la mijlocul lui martie 1990 a fost adoptată legea electorală şi data alegerilor fixată pe 20 mai. Era evident că alegerile veneau prea devreme pentru ca opoziţia, mai ales partidele istorice, PNȚCD, PNL, PSD, să aibă vreo şansă în faţa FSN, care tocmai se transformase în partid.
România liberă avea o politică clară de sprijinire a opoziţiei, date fiind abuzurile constante ale FSN şi de tendinţa de revenire a comuniştilor în structurile puterii.
Ca reporter mergeam zilnic la evenimente, mai ales politice, şi cu acest prilej am cunoscut numeroase figuri publice ale vremii. Cel mai mult m-a impresionat grupul de tineri (35 – 40 de ani) politicieni de la Partidul Naţional Liberal – Dinu Patriciu, Călin Tăriceanu, Raymond Luca, Andrei Chiliman şi Radu Cojocaru.
Erau extrem de promiţători şi aveau o prezenţă în public mult mai atrăgătoare decât feseniştii sau chiar ţărăniştii. Din păcate, promisiunile nu s-au împlinit decât în mică măsură.
Pe data de 22 aprilie – o duminică – eram în Piaţa Aviatorilor (ulterior redenumită Charles de Gaulle) unde se ţinea mitingul electoral al PNȚCD, la care participau vreo 15000 de oameni. La sfârşitul mitingului, un grup de tineri au luat-o înspre Piaţa Universităţii, unde s-au oprit şi au blocat circulaţia, strigând lozinci anti-FSN.
Avea să fie începutul manifestaţiei din Piaţa Universităţii care a durat până la evenimentele violente din 13 – 15 iunie şi venirea minerilor.
Treceam pe acolo în fiecare seară, era plăcut să vezi oameni care doreau cu sinceritate o democraţie reală, nu una “originală”, oferită de Iliescu, Roman & co. Dar nu era pentru ei decât un fel de defulare, într-o ţară în care spălaţii pe creier de comunism erau ultra-majoritari (după cum aveau să o dovedească alegerile din 20 mai) şi în care televiziunea (canalul de stat – singurul la vremea aceea) – trata populaţia cu o doză zilnică de dezinformare şi rea credinţă.
Doi reporteri ai României libere – Roxana Iordache şi Paul Gheorghiu – monopolizaseră practic Piaţa Universităţii, iar ziarul se transformase, vorba lui Ștefan Maier, într-o gazetă de perete a pieţei. Mă deranja la cei doi tonul ultra-militant, anti-comunismul de paradă care era pe placul unei minorităţi, dar care-i îndepărta pe alţii, probabil mai mulţi.
Aici am cunoscut şi numeroşi ziarişti străini, atraşi de ineditul manifestaţiei care se desfăşura sub ferestrele camerelor lor de la Intercontinental. Și tot în acea perioadă am trimis CV-ul meu la BBC redacţia română care făcea prima recrutare de redactori din România.
Luna mai a fost una pasionantă, pe măsură apropierii alegerilor, dar eu am aflat atunci că nu aveam să urmăresc rezultatul scrutinului în ţară, deoarece urma să plec într-o călătorie sponsorizată în Canada.
Agotha Kuperman s-a ţinut de cuvânt şi s-a revanşat când, prin intermediul Ambasadorului Canadei la Bucureşti, Saul Grey, a obţinut pentru mine o invitaţie de a face parte dintr-un grup de nouă jurnalişti din ţările foste comuniste, care să vizităm timp de 12 zile Ottawa, Toronto şi Montreal.
Urma să plec în această călătorie chiar pe … 20 mai, Duminica Orbului în calendarul ortodox şi data primelor alegeri, presupuse libere şi corecte din ultimii 52 de ani. Dar despre asta în episodul viitor.
(va urma)
Ar fi fost interesant de descris atitudinea dvs. fata de evenimentele traite, ce v-a impresionat mai mult, cum ati receptat schimbarile si ritmul lor, cine v-a trezit admiratie sau cine v-a trezit dezgust, direct si vulgar spus: cu cine erati? Pe cand asa, ne-ati plimbat pe o traiectorie destul de banala intre Piata Universitatii, Statele Unite, si Toronto, Montreal si Ottawa si „Romania Libera”.
Este o simpla parere, personal citindu-va, va consider un ziarist extrem de talentat.
Se pare ca persoana care se ascunde sub aliasul ridicol „Lyz Taylor” nu prea citeste cu atentie. Altfel ar fi retinut remarcile mele despre jurnalistii care relatau din Piata Universitatii sau grupul de tineri politicieni din PNL. De asemenea, ar fi retinut si faptul ca despre calatoria in Canada -extrem de importanta pentru formarea mea ca jurnalist – voi vorbi in episodul viitor.
Am sa-l las pe Petru sa raspunda la aceasta intrebare pentru el insusi, dar nu pot sa nu adaug un comentariu personal despre cum l-am perceput eu. Petru si-a pastrat in permanenta o distanta de la care a putut cantari faptele, ca jurnalist. Spre deosebire de majoritatea colegilor de la Romania libera, care vedeau in ziar fie o „rampa de lansare” fie un instrument de modificat istoria, Petru si-a limitat perspectiva la aceea a unui reprezentant al societatii civile considerand de datoria lui sa informeze cat mai corect. In timp ce unii dintre colegii mei au „decolat” spre pozitii-cheie in care n-au facut nimic (cum ar fi cele de directori ai SIE sau SRI) Petru si-a indeplinit misiunea ca jurnalist si si-o indeplineste in continuare cu succes pentru ca isi vede de „job-description”-ul pe care si l-a impus cu multi ani in urma.
Ii multumesc lui Stefan pentru cuvintele sale de apreciere. As adauga faptul ca inca de la inceputul carierei mele de jurnalist mi-a repugnat spiritul microbist de care dadeau dovada numerosi jurnalisti. Spirit de care dau dovada, iata, si cititorii, care te intreaba – cu vulgaritate – „cu cine erai?”. Ingustime de spirit.
Prima parte mi-a placut. A doua este superficiala.Period.
Din această dilemă nu puteți ieși. Am zis!
In acei zbuciumati ani ai ultimului deceniu al secolului XX presa a reprezentat, probabil, domeniul celor mai rapide transformari cantitative si mai ales calitative. De la pagina de ziar neprimitoare si plina de fotografii retusate aproape grosolan ale „iubitilor conducatori’ s-a ajuns la publicatii ce prezentau in fiecare zi realitatile cotidiene cat de cat obiectiv.
„Presarii” (neologism aparut in acea epoca) erau in general oameni tineri, studenti sau intelectuali de calitate. Ziaristii acelei epoci cunoasteau foarte bine pericolele meseriei si stiau ca sunt in permanenta expusi unor pericole si ostilitati bine directionate. Cu toate acestea putini au renuntat la noua lor meserie. Tot putini au fost aceia care si-au modificat scara de valori in functie de cerintele „patronului”. Au fost, desigur, cativa. Aceia nu au reusit insa sa schimbe mentalitatile cititorilor in functie de ordinele primite de la patron.
Astazi presa are un alt chip. Un chip „matur” care-i sta foarte bine! Fara indoiala ca si astazi mai sunt multe de facut in lumea presei. Cu timpul vom mai vedea si alte transformari.
Principalul deziderat este la ora actuala numai cel legat de independenta ziaristului. In momentul in care jurnalistul va accepta sa scrie materiale „la comanda” el va deveni un sclav cu mentalitatea specifica sclavului. Din acel moment „scriitorul la ziar” isi va pierde menirea si de pierdut vom avea toti. Vrand-nevrand este un risc asumat de toti consumatorii de presa. Adica cititorii.
Nu numai tonul militant super-anti-comunist de opereta era caracteristic ziarului Romania Libera in acea perioada de dupa 1990, ci si rabufnirea in presa a frustrarilor celor mai adanci ale personalului acestui ziar.
La inceput am ramas uluit de inlocuirea prostiei comuniste cu prostia necomunista, dar acest lucru era de asteptat. Mai ales dl Bacanu publica pe atunci fotografii ale icoanelor cu „Maica Precista” pe suprafata a doua pagini ale ziarului!
Bietul om se „racorea” in acest mod! Educatia crestina din copilaria dumisale a rabufnit pe mari suprafete dupa ce „icoana” lui Ceausescu a picat!
Dar atunci nu numai aceasta caracteristica era „de toata minunea”. Pe atunci am copiat la xerox unele articole din Romania libera si le-am impartit prietenilor mei din tara, ca sa ne distram. Sa explic exact despre ce era vorba:
Pe aceeasi pagina de ziar se puteau citi la inceput un articol visceral homofob dar ceva mai jos un articol melodramatic despre un tanar care isi pierduse prietenul, care a murit „impuscat de teroristi”. Acel articol facea referinta la baiatul mort si la sperantele lui acum moarte, de a vizita inpreuna cu iubitul sau prieten Grecia ca sa onoreze „iubirile grecilor antici” etc.
Partea distractiva era ca dl Bacau nici nu intelegea ce publica!
Atunci eram de parere ca vechea garda de partid va parazita inca multa vreme acel ziar, pentru ca bietii ziaristi de partid si de stat, tot comunisti au ramas si dupa caderea comunismului si ca e nevoie de o noua generatie care sa aiba acces la o educatie corecta pentru a schimba situatia. Asa a si fost. Romania libera a continuat cu acel ton de homofobie viscerala inca multi ani, pana cand dl Bacanu, Uncu si ceilaltui au disparut. Iar eu am boicotat cat am putut acest ziar pe care l-am considerat a fi cel mai reactionar din acel timp.
Anton Constantinescu, un mare admirator al sketch-ului lui Mircea Crisan cu elevul si castravetele, nu pare sa fi citit ale ziare in perioada 1990 – 1991, in care am lucrat la Romania libera.
S-au scris multe lucruri gresite, ceea ce era inerent in acea perioada, dar ca sa numesti acest ziar cel mai reactionar inseamna ca n-ai habar de presa romana din acea perioada cu ale sale Adevarul, Azi sau Dimineata, Romania Mare sau Europa, ca sa citez numai pe unele.
Da, Bacanu, Uncu si Creanga aveau minusuri, dar ca sa-i asimilezi vechii garzi de partid e fie ignoranta, fie rea credinta, caci cei trei alaturi de Stefan Maier la conducerea revistei din temnita sau din domiciliu obligatoriu, dupa ce fusesera anchetati in primele luni ale lui 1989 si amenintati cu pedeapsa cu moartea.
E usor sa-ti dai cu parerea despre acest ziar imediat dupa 1990, fara sa stii exact in ce atmosfera politica fiinta. Am sa povestesc ce s-a intamplat dupa 20 mai 1990 si mai ales in timpul mineriadei din 13 – 15 iunie.
Anton,
Nu cred ca ai vreun exemplu cu <<“Maica Precista” pe suprafata a doua pagini ale ziarului!>>
Tu, ca om de stiinta, ar trebui fie sa-ti sustii afirmatiile cu dovezi, fie sa retractezi si sa-ti ceri scuze. Nu ma indoiesc, existau refulari religioase (crestin ortodoxe) la acel ziar (in nici un caz initiate de Petre Mihai Bacanu) si, poate, articole homofobe (eu ca director de productie nu prea aveam timp sa citesc si n-am dat de asa ceva – insa ar trebui aduse dovezi in sprijinul celor afirmate).
Romania libera ziar reactionar? In nici un caz. Si cu atat mai putin prin comparatie cu ziare extremiste mentionate de Petru in comentariul lui.
Stefan, eu am pastrat mai multe exemplare din Romania Libera cu asemenea fotografii imense.
Urmeaza sa aduc o proba cand ajung iar in tara, adica in curand.
Sper ca macar tu iti amintesti si de cealalta parte a argumentului meu.
In primul rand eu nu am contestat aici meritele tale absolut deloc. Nu de asta este vorba. Nici macar cele ale dlui Bacanu!
Dar tu stii bine ca pana si acest site a fost extrem de homofob pana cand am initiat eu o discutie cu tine, cand eram in Califonia. Ti-am spus atunci ca toate argumentele lui Cionoiu si ale lui popa Boila, un memberu al guvernului Constantinescu si parlamentar au fost exact cum spun: visceral homofobe. Am scris texte lungi (pe atunci mi-au fost forfecate de cei doi) si le-au folosit numai ca sa minta in continuare! Sa dea citate din ce scriu eu si sa nege!
Si tu stii ca ai avut totusi taria sa schimbi pana la urma politica acestui site! Dar asta s-a intamplat tarziu de tot…la vreo zece ani dupa ce Dl Bacanu inca publica prostii in ziarul Romania Libera din tara!
Sper ca macar tu sa confirmi ce spun. Desi mai tarziu pana si dl Petru Clej mi-a sustinut argumentele, totusi nu ma astept ca dansul sa-si mai „aduca aminte”. Dansul sare mereu cu insulta cu castravetele! Dar de la tine ma astept!
Iar daca dl Petru Clej considera ca adevarul este castravete, asa sa fie!
Deci, Stefan, te intreb in mod clar:
1. Iti aduci aminte ca in articolele publicate de Boila si Cionoiu pe acest site acestia sustineau ca „pana si a discuta cererea Uniunii Europene ca homosexualii sa nu mai fie pedepsiti in Romania cu inchisoarea reprezinta o ingerinta inacceptabila in politica noastra nationala”? Sunt dovezi chiar pe acest site!
2. Tii minte cand am discutat cu tine nu numai pe internet, dar si la telefon, pe cand lucram in California si te-am rugat sa te informezi corect si ti-am oferit surse din postarile Asociatiei Psihologilor Americani?
Tii minte ca mi-ai dat apoi dreptate?
Tii minte ca pana si dl Petru Clej care a aparut cu mult mai tarziu pe acest site a discutat pe atunci in contradictoriu cu acesti domni (un gradinar si un popa catolic) si sustinea pozitia mea? Din nou, sper ca discutiile respective mai exista in arhive!
Si reamintesc ca toate aceste a se intamplau la …peste zece ani de la primele articole homofobe din ziarul Romania Libera din tara! Iar dl Bacanu a continuat netulburat cu homofobia lui dezgustatoare atata vreme cat a mai scris.
Domnul Anton Constantinescu, simpatizantul lui Mircea Crișan, este economic cu adevărul. Eu am venit la ACUM pe 1 aprilie 2008 când nu era nici urmă de Anton Constantinescu. Eu sunt acela care am determinat curățarea revistei de homofobi, de-alde Cionoiu sau Limberea (popa catolic, Matei Boilă, dispăruse demult când am venit eu și a fost membru al „guvernului” Constantinescu tot așa cum a fost Stefan Zweig homosexual), după care a (re)apărut și Anton Constantinescu. Împreună cu Ștefan în vara lui 2008 am schimbat RADICAL politica editorială a revistei ACUM (la care contribuția lui Anton Constantinescu a fost ZERO, eu l-am invitat să scrie, el fiind un anonim în ceea ce privește jurnalismul, solicitându-i pentru început un serial despre istoria homosexualității) în care combaterea homofobiei era un obiectiv clar: http://www.acum.tv/articol/8199/.
Așa încât domnul Anton Constantinescu, căruia îi place să deturneze toate discuțiile către propria persoană, ar face bine să nu-și mai inventeze merite imaginare.
Iar acest articol este despre România liberă în anii 1990 – 1991, nu despre fobiile lui Anton Constantinescu la care revine precum elevul cu catravetele din sketch-ul lui Mircea Crișan.
Cateva cuvinte acum despre ceea ce inteleg eu prin ziar reactionar.
Incep cu faptul ca societatea comunista avea tare foarte mari. Numai ca s-ar fi prabusit de la inceput daca ar fi desfiintat de la inceput stiinta si tehnica. Stalin a incercat sa o faca, dar dupa moartea lui s-a revenit totusi la o oarecare normalitate.
Stalin spunea ca „cibernetica este o pseudostiinta reactionara menita sa abata atentia proletariatului de la lupta de clasa” si alte enormitati. Stalin l-a sustinut pe „savantul Lysenko”, cel care cerea ca tundra siberiana sa fie brazdata de pluguri cu adancimea cutitului „de cel putin un metru”.
Este adevarat. Numai ca dupa moartea lui, urmasii au vazut ca au nevoie de stiinta, tehnica, etc si au schimbat linia politica. Nu au mai atacat stiintele in programa scolara si in universitati.
Si asa ar fi trebuit sa ramana!
Numai ca dupa anul 1989, in Romania a invins pozitia de extrema dreapta, nu numai cu „ortodoxismul” respectiv, dar si cu introducerea unei gandiri deficitare, iar ziarul Romania Libera a fost in fruntea acestei tendinte, care a dus in final la halul in care se afla azi invatamantul romanesc. Nu o spun numai eu; am colegi in tara, profesori universitari, care mi-au povestit despre degradarea invatamantului datorita acestei tendinte. Nu este o problema inventata de mine!
Vreau sa spun clar, ca eu sunt convins ca toti cei care au fost la Romania Libera au facut ce au facut din convingeree, nu ca altii de la alte ziare. Numai ca si ei erau departe de cultura adevarata si de stiinta. Deci, Bacanu era poate un om bun; a fost cinstit, sunt sigur. Dar a fost foarte homofob ca asa era societatea romaneasca si el nu facea parte dintr-o minoritate informata ci din majoritatea care spunea ca „da cu parerea” nu ca „isi da parerea”. Reminiscenta proletara!
Eu te felicit, Stefan, ca tu ai fost suficient de elastic ca mentalitate incat sa accepti faptul ca stiinta spune altceva decat credeai inainte si ti-ai schimbat parerile dupa ce te-ai informat. Dar unii nu s-au schimbat.
Dar ma asteptam la asta! Este ceva foarte omenesc!
Max Plank, care a fost exasperat de faptul ca nici macar Einstein nu avea puterea de intelegere necesara ca sa-si insuseasca ideea ca natura nu functioneaza numai dupa legile Newtoniene sau numai dupa cele (totusi clasice!) ale teoriei relativitatii, ci dupa regulile cu totul de neinteles ale mecanici cuantice, a afirmat odata ca:
„O ideie noua si adevarata nu invinge prin faptul ca reuseste sa-i convinga pe ceilalti, care au idei preconcepute, ci prin faptul ca vechea generatie moare si o alta generatie, obisnuita cu noua ideie din prima tinerete ii ia locul.”
Cam la asta m-am asteptat eu cand am refuzat sa mai citesc ziarul Romania Libera al lui Bacanu.
Domnule Stefan Maier, va aduceti aminte ca pe cand discutam eu din California la telefon cui dvs nu era nici urma de dl Petru Clej?
Atunci v-am intrebat daca nu sunteti cumva ruda cu dl profesor universitar maier, cel care a murit in mainile militiei in Cluj.
Va rog sa va amintiti si sa-i amintiti si dlui Clej!
Anton, nu prea inteleg unde duce discutia asta, dar:
1. Nu am oprit niciodata de la publicare o argumentatie homofila – prezenta ta cu comentarii pe aceasta tema fiind cea mai buna dovada – ti-am oprit eu ceva de la publicare vreodata?
2. Pe mine m-a interesat intotdeauna dialogul, chiar daca unele pareri nu coincideau cu ale mele.
3. Opinia mea despre homosexualitate a evoluat in timp. Din pacate eu am venit in contact cu homosexualitatea prin doua evenimente care mi-au marcat copilaria: un individ absolut necunoscut care s-a apucat sa ma pipaie pe intuneric la cinematograful Timpuri Noi din Bucuresti in timpul unui desen animat, de am fugit rupand pamantul si respectiv un grup de homosexuali care faceau sex in grup intr-un veceu de la Sala Palatului unde am fost nevoit sa intru din cauza unei urgente extreme si am dat peste ei in plina euforie. Din fericire ne-am facut reciproc ca nu ne observam, dar nu-ti pot spune ce a fost in creierul meu. Si azi ma infior cand imi amintesc, bietii oameni! (bieti, ca erau nevoiti sa recurga in acel regim la asemenea practici…)
Nu am cunoscut homosexualii educati cu care am venit in contact mai tarziu si care mi-au schimbat acele traume in alta viziune. Asadar e bine ca tu sa iti continui misiunea de educare – dar nu deturnand sensul unui articol ca al lui Petru, in care e vorba de altceva – daca ma intelegi ce vreau sa spun.
4. Nu apar nimic aici, nici macar reputatia mea, ma rezum strict la fapte.
Acum sper sa se revina la articolul lui Petru…
Pentru consemnare corecta, Anton a comunicat cu mine si a avut comentarii pe acest site si inainte ca Petru Clej sa devina Redactor Sef (exista materiale in arhive). Din nou, nu are relevanta si rog sa nu fiu implicat ca martor – martor este situl pentru tot ce a existat in trecut. In acelasi timp va rog sa privim in viitor.
Multumesc pentru confirmare, Stefan. Stiam ca pot avea incredere in memoria ta.
Eu as fi preferat sa am discutii normale, dar sunt mereu jignit de dl Clej cu castravetele dumisale.
Atunci cand eu gresesc imi cer scuze. Nu l-am vazut niciodata pe dansul sa faca asa ceva.
Din punctul meu de vedere voi spune pe scurt ce gandesc: desi ziarul Romania Libera a avut merite in confruntarea lui Ceausescu si unii au si suferit din acest motiv, totusi multi dintre noi au fost foarte dezamagiti de evolutia acestui ziar. In primul rand eu credeam ca stiinta va triumfa, dar constat ca orientarea ziarului timp de multi ani spre religie si miracole a fost daunatoare. Si majoritatea celor de la ziar nu au evoluat usor sau chiar nu au evoluat deloc.
Au trebuit sa treaca decenii pentru ca unii sa poata evolua in directia civilizatiei moderne.
Chiar si acum eu sunt mahnit de faptul ca in general religia este situata pe un tron nemeritat, si vedem tot felul de poze cu pelerini care isi julesc genunchii pe la manastiri dar nu vad deloc eforturi de a introduce logica in scoli.
In ultima vreme insa atat ziarul din tara cat si acest site au evoluat totusi. Sigur ca evolutia a fost prea lenta pentru gustul meu, dar in definitiv nici in SUA evolutia mentalitatii nu a fost nemaipomenit de rapida.
Dar este foarte adevarat ca in anii ’90 nu numai eu ci si altii copiam articole din Romania Libera ca sa radem de ele. De celelalte ziare nici nu vorbesc!
Din fericire evolutia mentalitatii omului de rand din tara a fost (dupa cum mi-au confirmat unii) relativ semnificativa.
Cum rămâne cu afirmația că România liberă era „cel mai reacționar ziar” în acea vreme?
Iată articolul scris de mine în mai 2008 “Poponarilor!” – homosexual la Chişinău, http://www.acum.tv/articol/7914/. Venisem la ACUM de la 1 aprilie 2008 și atunci și-a făcut apariția la comentarii, la un moment dat, Anton Constantinescu. Acesta este adevărul. De altfel, atitudinea mea față de homofobi în Republica Moldova mi-a atras includerea în „lista rușinii” a lui Vitalie Marian, a persoanelor care susțin homosexualitatea în Republica Moldova. Ca urmare publicării acestei liste, Vitalie Marian a fost acționat în judecată de organizația Gender DOC de apărare a drepturilor LGBT.
Dar revenind la afirmația ridicolă a lui Anton Constantinescu că „România liberă” era cel mai reacționar ziar în perioada de care vorbesc – 1990 – 1991 – ea nu se susține din simplul motiv că Anton Constantinescu habar n-are, decât din auzite, de atmosfera acelui timp și nu știe ce înseamnau ziarele Adevărul, Azi, Dimineața, România Mare sau Europa.
Homosexualitatea era o chestiune complet marginală în acea vreme și nu apărea decât foarte rar în paginile ziarelor. Trebuie să reamintesc că 1990 a fost anul când homosexualitatea fusese scoasă din nomenclatorul bolilor OMS și atitudinea hață de homosexuali era cu totul alta decât cea de azi nu doar în România abia ieșită din dictatură, ci și în alte țări cu democrație avansată.
Așa încât, intervenția lui Anton Constantinescu este, ca de obicei, o tentativă de deturnare a subiectului către propria persoană și propriile-i obsesii.
Fapt curios, dl Constantinescu revine – chiar în articolele interesante – constant şi pasionant, la două idei de care pare marcat profund: credinţa şi homosexualitatea. Nu ştiu dacă în vreunul din textele scapă aceastei obsesii. Nu vreau să justific unele erori persistente în ziaristica post-revoluţionară, a cărei inerţie le-ar putea explica. Observ însă că după 20 de ani de „uzură”, problema homofobiei începe să-şi găsească o ieşire sub „escorta” Uniunii Europene. Traumatismele din copilăriei ale dlui Ştefan Maier, privind unele aspecte ale pederastiei, dacă le pot numi astfel, s-au reflectat probabil şi în timpul funcţiei sale la direcţia României Libere. Dar, fiind bine cunoscută butatda cum că „numai imbecilii nu-şi schimbă ideile”, evoluţia mentalităţilor s-a produs şi în sânul multor intelectuali români. Ca să te declari pro sau contra homosexualităţii sau a credinţei, nu este o necesitate absolută. Eşti îndreptăţit numai în cazul când pledoiaria „pro sau contra…”, se produce în mod repetitiv (provocator), şi începe să ia formă prozelitismului.
@Anton: pana la proba contrarie sper sa fim de acord ca Romania libera NU a publicat poze cu < <“Maica Precista” pe suprafata a doua pagini ale ziarului!>>. Eu consider aceasta o acuzatie nefondata, desi curentul religios luase o mare amploare in redactie. Insa fiind vorba de o acuzatie, o consider nefondata pana la dovedirea ei. De acord, Anton?
@Stephane: rolul meu la ziar era acela al unui director de productie. Scriam foarte rar. Si niciodata din ceea ce am scris nu s-a putut desprinde daca am o pozitie pro sau anti homofoba. Relatarea cu intamplarile din copilaria mea a aparut prima data… in comentariile de la acest articol!
Stefan: voi face poze ale acestor ziare. Romania Libera era cel mai „credincios” ziar de atunci. „Adevarul” nu era cu credincioslacul, „ziua” nu era cu credincioslacul” ba chiar „Ziua” a indraznit sa publice in acel timp si materiale in care au prezentat vietile unor premianti de la diverse liceie, homosexuali, si suferintele lor datorate homofobiei sociale. Mai am copii ale acelor articole si pot sa le republic aici daca mi se cere, daca nu sunt crezut.
In schimb, in acelasi timp Romania Libera (un exemplar din 2003) a publicat articole exclusiv homofobe dintre care cel mai ridicol este cel al domnului Dan Pavel care scria: „poporul roman este un popor viril si nu admite homosexualitatea” Asta arata nu numai mentalitatea acestui domn vestit dar si cea a a celor care publicau asemenea quatch.
Ziarul Ziua nu exista in perioada 1990 -1991 la care se refera acest articol. Il rog pe Anton Constantinescu sa justifice cu probe afirmatia ca in aceasta perioada Romania libera era „cel mai reactionar ziar” sau, in caz contrar, sa inceteze cu off-topicurile si cu acest sindrom al castravetelui.
Domnule Stephane Ionesco,
Sper sa reusesc sa va explic cu succes lucrurile. Cand am dat de publicatii antisemite, le-am dezavuat. Revista „Viata Crestina” am criticat-o in mod serios.
In principiu, acest site („acum”) are o politica indreptata atat contra antisemitismului cat si contra homofobiei.
Eu cred ca acest site se achita foarte bine de sarcina cand vine vorba despre antisemitism. Dar cand vine vorba de homofobie, listele cu „parazile gay” comentate aici nu sunt suficiente.
Adevarul istoric (care poate fi verificat) arata ca ziarul Romania Libera din tara, incepand cu anul 1990 si pana foarte recent a fost extrem de homofob. Acest lucru s-a datorat insa in mare masura homofobiei religiei ortodoxe.
Nu am criticat neconditionat orice grupare religioasa, chiar daca eu sunt agnostic. De exemplu sunt prieten cu reprezentantii bisericii episcopaliene din SUA (cu episcopul Spong pot spune chiar ca am discutat foarte prieteneste). Mai mult, nici nu am criticat biserica…Iehovista, care este pro-gay. Si ei au avut mult de suferit intotdeauna!
In schimb critic din plin sursa ideologica a homofobiei romanesti: religiile ortodoxa si catolica.
Ce s-a intamplat dupa anul 1990? La „Romania Libera” dl Bacanu a a stabilit practic ce se publica si ce nu. Nu s-a publicat niciodata vreun articol antisemit (felicitari, kudos!) in schimb homofobia a fost la ea acasa.
Din acest motiv am criticat si critic istoria acestui ziar.
In alte tari, ca in Cehoslovacia, societatea a fost mai avansata, cu vreo 40 de ani. Dar Domnul Bacanu, un lucrator curajos dar umil si fara a avea vreo ideie despre ceea ce inseamna o abordare stiintifica a problemei, a ramas tot homofob. Si eu nu pot lauda acest lucru, mai ales cand din acest punct de vedere ziarul „Romania Libera” era virtual infratit cu „Romania Mare” (amintesc ca in acest ziar ultrahomofob nu existau practic numere fara articole infame sau caricaturi infame ale ambasadorului american in pozitii sexuale).
Situatia s-a schimbat azi in Romania, dar nu datorita muncii de informare a ziarului „Romania Libera” ci in ciuda ei.
Eu va inteleg pe dvs ca nu stiti nimic despre homosexualitate deoarece in domeniul dvs de lucru (balet si jurnalism despre balet) inteleg ca nu ati intalnit niciodata asemenea oameni, dar va rog sa intelegeti macar in mod „abstract” situatia!
Incapabil sa argumenteze afirmatia aberanta ca Romania libera era „cel mai reactionar ziar” Anton Constantinescu continua cu diversiunile. Mai nou il ataca la persoana pe Stephane Ionesco.
De asemenea, dovedeste ca habar nu are care este politica editoriala a revistei ACUM, care nu este menita sa combata doar antisemitismul si homofobia, ci si nationalismul, habotnicia, rasismul, xenofobia, misoginismul si in general orice extremism.
Anton Constantinescu este atat de obsedat de problema homosexualitatii incat isi permite sa faca aprecieri despre cat de bine „se achita de sarcini” revista ACUM in combaterea homofobiei. Cine este Anton Constantinescu ca sa dea note la capitolul asta? Cine se crede?
I-am acordat un spatiu editorial pe care nu I l-ar fi acordat nimeni. Omul sufera clar de attention seeking syndrome si totul se reduce la eu, eu, eu si obsesia lui cu homosexualitatea.
Si spun asta ca cel care a curatat revista ACUM de orice urma de homofobie. De abia dupa ce a fost schimbata politica editoriala si-a facut (re)aparitia Anton Constantinescu, cel care face afirmatii si pe urma nu poate sa le argumenteze.
Pentru a nu se interpreta nimic in mod gresit, fac urmatoarele precizari:
In prima parte a ciclului pe care dl Petru Clej vrea sa-l prezinte aici, dansul s-a referit doar la niste aspecte de inceput.
Din acest punct de vedere nu pot sa nu-mi amintesc cat de entuziast eram si eu!
Speram ca in sfarsit si ziaristii romani vor da de realitatile lumii civilizate, vor intelege rolul stiintei in viata si vor elimina impostura!
S-a facut observatia ca domnul Clej nu a afirmat ca ziarul „Romania Libera” de atunci si de mai tarziu nu a fost homofob. Dar daca recunoaste ca a fost homofob, ma asteptam sa vad acest lucru scris de la inceput! Cum de la inceput am scris eu despre voluminoasa colectie a revistei „Viata Crestina” ca a fost antisemita!
Dar dansul nu a pomenit nimic nici despre faptul ca mentalitatea generala a ziaristilor importanti de atunci era homofoba si ca politica editoriala instituita timp de mult peste un deceniu dupa 1990 a fost intr-adevar homofoba.
Am avut (eu si altii) sperante enorme in legatura cu victoria acestui ziar, pentru care unii si-au riscat libertatea. Chiar si pe dl Bacanu l-am apreciat enorm, cu toate ca mi-am pus de la inceput intrebarea: Oare el nu va continua politica comunista, fiind „La meme Jeanette autrement coifee?”
Din punctul de vedere al homofobiei asta s-a intamplat.
Cum am mai scris, noua homosexualilor nu ni s-a mai dat in cap „cu steaua”, ci cu un instrument relativ nou-vechi, „cu crucea”! Pana si schimbarea legilor in Romania a intarziat pana mult dupa anul 2000 cand Uniunea Europeana a impus-o iar ziarul „Romania Libera” era contra!
Astept si celelalte articole ale domnului Clej. Sper ca nu va repeta la sfarsit poveastea dumisale cu castravetele.
Ceea ce am descris aici a fost dezamagirea mea crunta (si nu numai a mea) cand am vazut ca in loc sa reintroduca respectul pentru stiinta, acest ziar a devenit mai debraba un for pentru mentinerea unor prejudecati religioase mai vechi.
Eu nu m-am referit la homofobie, pentru ca in perioada 1990 -1991 cand am lucrat la Romania libera nu m-am izbit de asa ceva. Pe atunci nu se punea aceasta problema. Ce s-a intamplat mai tarziu, nu ma mai priveste.
Ceea ce astept din partea lui Anton Constantinescu este sa justifice afirmatia generalizatoare ca Romania libera era in acea perioada „cel mai reactionar ziar”. Dar vorba englezului, I won’t hold my breath.
In orice caz, nu se poate scutura de obsesii si ca atare nici de ochelari de cal.
Domnule Constantinescu,
Am înţeles foarte bine că homofobia primară vă scoate din sărite şi că orice aluzie la presiunile homofobe, îndurate în România trecutului, vă sunt insuportabile. Nu credeţi totuşi că trăgând o linie peste o perioadă atât de sinistră, vă veţi elibera, reuşind să vă iepuraţi articolele de aceste amprente dureroase? Am citit analiza dvs.,privind Obama – Romney, interesantă şi originală, regretând că nu va-ţi putut împiedica să strecuraţi câteva fraze privitoare la homosexualitate şi la religie.
Pe de altă parte, ţin să vă semnalez că aproape 24 de ani, pe timpul prigoanei homosexualilor, am avut câţiva colegi (balerini) homosexuali care, după ce au făcut închisoare, au fost obligaţi să se căsătorească pentru a se „lecui”. Vă pot da două exemple de „cuplu” printre primii balerini ai Operei Române, Gabriel Popescu – Leni Dacian şi Gelu Barbu – Magdalena Popa, persoane de o înaltă factură artistică, astăzi, fiecare, trăindu-şi viaţa potrivit opţiunilor personale. Chiar dacă nu sunt de acelaşi „bord”, pot să vă asigur că acestor colegi, le-am împărtăşit suferinţele, înţelegând, nu umai „abstract”, ce probe le-a rezervat viaţa. Vă mai pot aminti un detaliu la fel de grotesc: persecuţia despre care vorbesc, era organizată de un dansator şchiop, realmente schiop, secretarul de partid al compartimentului de balet, Dumitru Bivolaru, fie-i ţărâna uşoară, la rândul lui frecventând cercurile homosexuale. Probabil pentru a le turna mai cu spor…
Încă un amănunt: graţie familiei de la Bucureşti primeam, înainte şi după Revoluţie, tăieturi din presă şi, mai cu seamă, din „România Liberă”, unde am avut ceva colaborări ca cronicar de balet, nu însă ca „jurnalist de balet”…Cum însă nu aveam tangenţe cu viaţa politică, n-am fost niciodată incomodat sau cenzurat. Dar, în definitiv, toate aceastea n-au un raport prea evident cu subiectul articolului dlui Clej.
Excelenta ideea lui Petru Clej de a rememora jurnalistic acei ani istorici cand ne-am format ca oameni de presa. Au fost ani extrem de tulburi, de provocatori, de „vii”. Ani plini de frustrari si satisfacii, de lacrimi dar si de frenezii entuziaste. Ani in care antagonisme ancestrale, manipulate cu cinism de FSN, faceau ravagii in interiorul unei societati descatusate si debusolate. In acei ani, „Romania libera” era, practic, singura voce credibila si influenta din mass media – avand in vedere cvartetul dizidentilor care conducea ziarul la acea data – capabila sa se opuna tavalugului neocomunist rostogolit de Ion Iliescu peste naiva si flamanda populatie autohtona! Pretul platit pentru aceasta cutezanta a fost imens si a culminat cu ocuparea redactiei de catre coloanele de mineri conduse de capitanul de Securitate, N. Camarasescu. Poate am sa spun povestea asta la un moment dat… Tatal meu i-a asteptat singur pe mineri in biroul sau si a preintampinat devastarea sediului „Romaniei libere”, cu pretul opririi pentru o zi a aparitiei ziarului. In acest timp, vajnicul ziarist Cristian Tudor Popescu scria in „Adevarul” ,cuminte si plin de intelegere parinteasca, despre descinderea minerilor la Bucuresti. Devastarea Capitalei de catre acei nefericiti mineri, devastarea sediului Universitatii, atrocitatile din infernul de la Magurele, mortii acelor zile de „democratie originala” au fost trecute cu vederea de celebrul, astazi, CTP. Remember…?
Domnului Petru Clej:
Nicaieri nu am scris ca ziarul „Ziua” din care inca am articole copiate ar fi aparut in anii 1990-91. Vreau sa-mi aratati exact unde credeti ca am afirmat asa ceva! Am articole copiate din acest ziar de cand am revenit in tara si am comparat presa.
Deci: astept citatu;l dvs.
Cat despre faptul ca „pe atunci nu se punea aceasta problema” (dica in anii 1990-91) va raspund direct: ba se punea si s-a pus tot timpul. Este adevarat ca dl Bacanu nici nu era constient de sensurile articolelor aprobate de dansul devreme ce a aprobat publicarea unui articol (pe care si eu l-am copiat) foarte pozitiv despre un tanar care a fost impuscat de „teroristi”, in care se specificau si visele explicite ale acelui tanar, in versiunea prietenului sau (intim, se intelegea, dar nu se specifica, alaturi de unele articole homofobe.
A spune ca in acei doi ani nu era vorba de homofobie este gresit si chiar…caraghios. Sigur ca nu era folosit acest cuvant dar ura exista si era exprimata. Nici nu cred ca dl Bacanu cunosteaa cuvantul homofobie!
Iar eu m-am referit in general la esecul unui ziar in care am avut mari sperante si care a continuat pe un ton asemanator cu Romania Mare. Nu am vazut in acele zile o adevarata diferenta intre „Romania Mare” pe care il consideram o fituica regretabila si tonul pe care erau abordate aceleasi probleme in Romania Libera.
Acum intelegeti comparatia? Intelegeti de ce puneam ambele ziare in aceeasi oala!
Daca mai aveti putina rabdare voi aduce facsimile ale ziarului RM din perioada respectiva. Nu pot insa pana la sarbatori.
Oricum va felicit pentru faptul ca „va spalati pe maini” de activitatea ziarului Romania Libera dupa plecarea dvs in 1981 de la acest ziar!
Curat profesional! Cum ar fi spus IL Caragiale!
Va felicit si pentru faptul ca nu ati mai intervenit cu castravetele dvs traditional!
Cat despre faptul ca atunci cand eu arat in mod clar ca homofobia ziarului Romania Libera in toata istoria ei a fost determinanta pentru faptul ca romanii au fost ultimii din actuala Uniune Europeana sa se dezica de ea, numnai dupa anul 2000! (si numai la interventia expresa a UE) dl Petru Clej vorbeste de „obsesie”. eu raspund ca voi avea mereu obsesia spunerii adevarului.
Stiu ca dl Clej si-a publicat si autoadmirat interventiile dumisale in privinta „parazilor gay”.
Pentru mine parazile dlui Clej sunt cu mult mai putin importante decat adevarul istoric: nu vreau ca acesta sa fie calcat in pricioare! Si daca dlui crede ca obsesia pentru a nu deforma adevarul este ceva rau, il priveste.
Eu cred ca obsesia lui exclusiva si de parada pentru parazile gay este cu mult mai condamnabila. De exemplu, fiind orbit de parazi gay, dansul nici nu a scris absolut nimic in ultima vreme despre degradarea drepturilor omului petrecuta recent in Rusia si Ucraina, unde nici macar sa vorbesti in mod stiintific despre orientarea sexuala nu mai este legal!
Corectare: dupa plecarea dvs din anul 1991
Dovada ca Ion Iliescu & Co. au reusit perfect instalarea establishment-ului neocomunist in Romania post-decembrista este si reactia unuia dintre preopinenti care considera ziarul „RL” ca fiind „reactionar”.
Daca punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi fost adoptat, acest hatis extrem de elaborat de fosti activisti, securisti, tuteri, oportunisiti si sicofanti ar fi fost in mare masura anihilat. In conditiile in care 4 fosti dizidenti – care s-au opus si au fost anchetati si inchisi de catre Securitate – sunt considerati „reactionari”, devine aproape inutila orice tentatie de coabitare intelectuala cu un asemenea personaj…
Domnule Ionesco, replica dvs cred ca nu ma face numai pe mine sa zambesc ci si pe altii.
Spuneti:
„Am înţeles foarte bine că homofobia primară vă scoate din sărite şi că orice aluzie la presiunile homofobe, îndurate în România trecutului, vă sunt insuportabile. Nu credeţi totuşi că trăgând o linie peste o perioadă atât de sinistră, vă veţi elibera, reuşind să vă iepuraţi articolele de aceste amprente dureroase?”. Nu e vorba de nici o eliberare ci de scrierea corecta a trecutului. Nu se elibereaza nimeni acceptand minciuna. Cu atat mai putin eu.
„Nu credeţi totuşi că trăgând o linie peste o perioadă atât de sinistră, vă veţi elibera, reuşind să vă iepuraţi articolele de aceste amprente dureroase? ”
Nu. Cine trage o linie peste trecut, risca sa-l repete.
„Am citit analiza dvs.,privind Obama – Romney, interesantă şi originală, regretând că nu va-ţi putut împiedica să strecuraţi câteva fraze privitoare la homosexualitate şi la religie. ”
Si ce va asteptati de la mine, sa cenzurez adevarul?
Aceste subiecte au fost majore la ultimele alegeri.
Daca ati citit corect ce am scris ati fi vazut ca pana si istoria s-a accelerat. Mai adaug ca in timp ce un homosexual din Congres s-a pensionat, alti sase au castigat alegerile. Si nimeni dintre ei nu se mai ascunde. Plus alte trei state au votat aprobarea casatoriei gay. Vreti sa bag aceste informatii sub covor, cum face domnul Petru Clej cu ascunderea situatiei din Ucraina si Rusia? Nu fac asta.
De altfel interventiile mele in comentariile presei americane au fost in general aprobate iar nu respinse.
Va dau aici un comentariu al meu aprobat primit fara obiectii de multi americani:
„16 users liked this comment Thumbs Up; Thumbs Down 0 users disliked this comment
anton c • 1 day 11 hrs ago ”
„I don’t get it: my phone number was listed in the „do not call” domain. Yet I got here in Ohio about 20 Republican phone calls. How can I sue the Republican Party for that?
Well, I also got some phone calls from the Democratic Party, but I wasn’t bothered by those ones, because I am an unrepented all the way Democratic guy, ‘cause I am gay and the Republican Party knows how to force me choose the other party!”
Din sute de mii de cititori am primit 16 voturi pozitive si nici unul negativ.
Se pare ca sunt cam de aceeasi parere cu americanul mediu in privinta aceasta!
Chiar daca aici nu sunt aprobat, altii ma aproba si nu-mi pasa ca ei sunt „de alte nationalitati”!
Nu mai adaug nimic pentru ca tot ce mai scrieti nu are legatura cu subiectul acesta.
Domnule Daniel Uncu, eu sunt de acord cu intereventia dvs. Asa a fost.
Multi si-au riscat viata. Un singur lucru as mai adauga: ar trebui ca macar acum sa se poata discuta si despre minusurile acelei perioade. Nu voi intra in alte minusuri, dar pot spune ca pana si fenomenul Piata Universitatii nu il vad acum cum l-am vazut atunci.
Iar istoria dlui Munteanu, cel care a fost atacat de mineri , spune totul: dupa acel eveniment el a devenit cand extremist crestin, cand legionar, cand securist, cand afacerist.
Cand mama mea a primit primele ziare scoase de acest Munteanu, cu Isus mare pe prima pagina si maica precista pe urmatoarele, i-a si trimis de urgenta (din banii nostri ai opiilor) o suta de dolari de incurajare, fiind impresionata ca este „un bun crestin”. Numai eu sustineam ca este un impostor.
Un fel de Rica Venturiano modern.
Imi este extrem de greu sa deslusesc in raspunsul domnului Anton Constantinescu logica dintre aplicarea etichetei – „reactionar” – ziarului „Romania libera” si legatura acesteia cu personajul Marian Munteanu… Faptul ca Marian Munteanu a esuat lamentabil in demersul sau politic este indubitabil. Ca acelasi Marian Munteanu a fost, apoi, sustinut de partidul lui Virgil Magureanu (fost sef al SRI) la o iluzorie candidatura la Presedintia Romaniei, dupa nici 10 ani de la discursurile anti-comuniste si crestin-democrate tinute de „golanul perpetuu” din balconul Universitatii, este iarasi un lucru de notorietate.
Asta nu schimba cu nimic faptul, domnule Constantinescu, ca in timp ce Uncu, Bacanu, Creanga, Maier, Chivoiu si altii ca ei erau arestati de Securitate si condamnati de o Jusitie ticaloasa, aservita unui regim ticalos, zeci de milioane de romani taceau, aplaudau, turnau la Securitate si se faceau ca ploua…
„Romania libera” pe care o considerati, iata, „reactionara” era efectiv singurul ziar din Romania care, imediat dupa 1990, incerca sa opreasca dementa de-a dreptul kafkiana a venirii la putere a esaloanelor secunde ale nomenklaturii securisto-comuniste. „Romania libera” a esuat, din nefericire, in demersul sau! Cu largul concurs al celui mai slab presedinte pe care l-a avut Romania pana in acest moment – Emil Constantinescu – si cu aportul memorabilei incompetente intrinseci (dar, si induse!) a guvernarii CDR, visul scoaterii tarii de sub zodia stangii s-a spulberat definitiv intre 1997 si 2000! Efectele implementarii retelei neocomuniste in Romania anilor 1990 – 1996 a facut ca vremelnica preluare a puterii politice de catre o presupusa „dreapta politica” intre 1996 si 2000 sa fie un lamentabil esec. Apoi, intre 2000 si 2004, stanga a consolidat prin revenirea la putere in frunte cu Ion Iliescu, ceea ce mai era de consolidat in establishment. Efectele le vedem astazi… Poate ca voi reveni cu o analiza pe aceasta tema.
Concluzia este trista: atat timp cat fostii dizidenti si luptatori anti-comunisti sunt considerati „reactionari”, iar fostii tortionari, securisti si nomenklaturisti s-au bucurat si se mai bucura de privilegii (financiare, relationale, politice, etc.), atat timp cat Curtea Constitutionala da aviz negativ Legii lustratiei, atat timp cat Ion Diaconescu nu a fost despagubit de catre Statul Romnan – el si alte mii de victime ale Securitatii! -, atat timp cat este nevoie ca oameni ce cauta adevarul sa intre in greva foamei pentru ca institutiile statului sa desecretizeze dosarele revolutiei si ale mineriadelor (tot nu au fost complet desecretizate!)…, exact atat timp vor exista oameni care sa isi bata joc -la adapostul unei societati imbecilizate de lipsa de valori si principii morale- de sacrificiul celor carora aceeasi societate le datoreaza, practic, libertatea!
Traim in aceasta Romanie care este perfect construita pentru tipul de gandire a domnului Anton Constantinescu!
Domnule Daniel Uncu, daca va referiti la mine (asa inteleg; sper sa nu vina iar dl Clej cu interpretarile dumisale ca „ma cred iar in centrul atentiei” sau sa intervina iar cu castravetele dumisale), atunci cred ca trebuie sa prezicez anumitre lucruri.
Spuneti:
„Dovada ca Ion Iliescu & Co. au reusit perfect instalarea establishment-ului neocomunist in Romania post-decembrista este si reactia unuia dintre preopinenti care considera ziarul “RL” ca fiind “reactionar”.”
Sa specific in mod concret cum gandesc.
Toata viata eu am fost anticomunist, dar nu de parada. Am avut motive foarte serioase sa fiu contra dictaturii prostiei. Poate chiar mai solide decat dvs sau altii!
Am avut cunoscuti care au facut mare zgomot pe atunci cu „drepturile omului” dupa care au plecat in America (crezand ca acolo ii asteapta o viata fara munca) si au revenit inapoi, scriind articole in toate ziarele despre „cat de rau este capitalismul”. Niste putori patentate.
Eu nu am facut parte dintre acestia. Eu am avut o adevarata aversiune fata de comunism, nu una de gazeta. Iar cand am sosit in SUA si nu aveam nimic decat un palton pe care dormeam, m-am pus pe munca! Am muncit pe atunci chiar si la Burger King (mai am ecusonul „Tony”), la munca de jos. Nu am refuzat nimic! Pana cand am devenit din nou cercetator stiintific si apoi Research Manager! Stiam la ce vin! Acum sunt foarte apreciat, si am creat multe lucruri noi, dar am muncit pana acum pe rupte.
Numai ca eram de parere ca acel comunism falimentar trebuie neaparat inlocuit dar nu cu o cu alta doctrina totalitara, si de aceea am dezavuat de la inceput halul in care ziarul Romania Libera (mai mult decat alte ziare) a cazut in ceea ce eu numeam pe atunci „butoiul cu ortodocseala”. Eu consideram ca a fost destul de rau faptul ca „oranduire comunista” si-a batut joc de abordarea stiintifica a probelemelor lumii si credeam ca in viitor noi trebuie sa nu permitem nici macar religiilor sa repete acest lucru!
Dar de ce mi-a fost frica nu am scapat!
In 1990 erau tot felul de ziare „de o zi” si am scris si eu cateva articole atunci. Am scris un articol „Ceausescu din noi insine” in care atrageam atentia ca daca dam vina numai pe Ceausescu, lucrurile se vor intoarce tot la punctul initial: la o alta dictatura! Din nefericire asa a fost, dar nu credeam pe atunci ca acesta va fi „dictatura lui dumnezeu”. Ca fripturistii vor folosi din rasputeri religia!
Numai ca atunci toata lumea s-a apucat sa scrie si nimic nu se citea. Am cumparat la Gara de Nord 6 exemplare din revista in care am scris si vanzatoarea m-a intrebat razand: nu-i asa ca iti cumperi propriile tale articole? Si am raspuns cinstit ca „da”! Nu se putea comunica pe atunci, dar se putea ghici in ce directie se indreapta fiecare publicatie.
Ce a urmat, va intreb eu?
Cand mult mai tarziu dl Tismaneanu a condamnat comunismul (cu presedintele Basescu, etc)eu l-am aplaudat dar foarte multi altii, inclusiv mari prelati, fosti informatori ai securitatii (ca dl fost Informator Moraru, care din cate stiu a fost seful seminarului teologic prtodox de acolo) nu au fost de acord.
Fenomenul Piata Universitatii l-a dat Romaniei pe acel odios Munteanu, Rica Venturiano, uns cu toate alifiile si incapabil dar si analfabet. Nici cand era idolatrizat nu il admiram. Intre timp Ion Iliescu si-a facut mendrele. Fara aprobarea mea, ca eram deja cetatean american si nu ajungeam des sa votez in Romania; cand am putut (prima data) am spus tuturor: votati mai bine un om de serviciu decat pe acest om.
Deci eu nu ma identific cu ceea ce ati ales dvs sa faceti in tara. Acuzatiile dvs sunt gratuite.
De ce sustin ca acest ziar (care a avut din partea mea la inceput o simpatie enorma) a ratat ocazia democratiei?
Pentru ca puteti da vina oricat vreti pe „tovarasul Iliescu”, dar nu el a stabilit politica homofoba a acestui ziar. Apoi desi aceasta jigodie comunista a inceput sa-si faca cruci peste cruci, totusi nu el a promovat un crestinism demn de secolul al 18-lea!
Ma intelegeti?
Mai adaug ceea ce am sustinut chiar din 1990:
In trecut, exista proverbul:
Cand te afli la stramtoare
Da-i cu Clasa Muncitoare.
Dar acumm ca am daramat fosta dictatura si am instalat una
„morala” spunem:
Cand te afli la stramtoare
Da-i cu Maica Nascatoare!
Sunteti sau nu de acord?
PS Iata ce scrie Petru Clej:
„Iată articolul scris de mine în mai 2008 “Poponarilor!” – homosexual la Chişinău, http://www.acum.tv/articol/7914/. Venisem la ACUM de la 1 aprilie 2008 și atunci și-a făcut apariția la comentarii, la un moment dat, Anton Constantinescu. Acesta este adevărul.”
Si acum iata ce a spus inaintea lui domnul Stefan Maier:
„Pentru consemnare corecta, Anton a comunicat cu mine si a avut comentarii pe acest site si inainte ca Petru Clej sa devina Redactor Sef (exista materiale in arhive). Din nou, nu are relevanta si rog sa nu fiu implicat ca martor – martor este situl pentru tot ce a existat in trecut. In acelasi timp va rog sa privim in viitor.”
Sa fie oare surd si orb domnul Petru Clej, sau numai de rea credinta?
Petru nu este surd sau orb, el incearca sa fie precis in afirmatiile lui. Petru a fost Redactor sef la ACUM, nu la „Romania, libera in viitor”. Asa ca amandoi aveti dreptate si te rog, pentru ultima data, mentine interventiile in legatura cu subiectul articolului. Daca vrei, publicam separat un articol sau un serial scris de tine despre Romania libera.
Stefan as fi foarte fericit daca as vedea ca nu sunt acuzat de zeci de ori de faptul ca as folosi tot timpul exemplul castravetelui lui Mircea Crisan. De cate ori a amintit dl Clej numai la acest subiect, caest castravete si acest nume?
Sunt bucuros ca ai dat explicatiile respective. Si mai bine ar fi fost ca ele sa nu fie necessare.
Dar cu atatea acuzatii venite in tromba de la dl Clej, imi ramae numai sa sper pentru viitor.
Domnule Daniel Uncu:
Cu dvs se pare ca totusi pot discuta mai deschis si sper ca veti putea totusi intelege. Dvs nu folositi recuzita folosita aici de dl Clej, cu Mircea Crisan si castravetii lui.
Sa va explic:
In primul rand, dupa ce am plecat in 1991 din tara, eu nu port (ca dvs si altii care au rams) si nu pot purta, raspunderea pentru cele petrecute dupa aceea. Deci dvs daca ma acuzati, ma acuzati degeaba.
La primele alegeri eu incercam sa-i conving pe toti ca e mai bine sa voteze pentru „cersetorul din colt” decat cu „domnul tovaras”. Dar nu am avut succes, pentru ca majoritatea spunea: „un vot pentru domnu’ Iliescu! Un vot pentru continuitate!”. Si pe atunci se scanda: „noi muncim, nu gandim” si ” nu vrem ceai, cafea, valuta ci vrem Roman sa…etc”. Va amintiti?
Eu nu voiam un vot pentru „continuitate” ca eram satul de ea! Dar multi chiar asta au vrut si asta au primit!
Mai spuneti:
„Asta nu schimba cu nimic faptul, domnule Constantinescu, ca in timp ce Uncu, Bacanu, Creanga, Maier, Chivoiu si altii ca ei erau arestati de Securitate si condamnati de o Jusitie ticaloasa, aservita unui regim ticalos, zeci de milioane de romani taceau, aplaudau, turnau la Securitate si se faceau ca ploua…”
Ba din contra am apreciat enorm acele actiuni si pe fiecare din cei care au participat! Inclusiv pe dl Stefan Maier, pe dvs si …chiar pe dl Bacanu.
Iar cu dl Stefan Maier am avut mai multe discutii prietenesti in SUA ca sa schimb anumite mentalitati. Si il apreciez ca a fost flexibil!
Dar cu ce nu am fost de acord? In primul rand cu faptul ca ziarul dvs a militat pentru schimbarea unui regim „ticalos” numai cu unul pe care il pot numi „semiticalos”. Dvs ati scapat de „justitua ticaloasa” dar eu si cei ca mine, NU AU SCAPAT ATUNCI CI NUMAI PESTE…13 ANI CANE EU NU MAI ERAM IN TARA. Injustitia s-a mentinut cu ajutorul direct al propagandei anti-homosexuale facute de ziarul dvs. In intregul deceniu care a urmat dupa 1990, ziarul dvs a publicat articole pe care le-am considerat revoltatoare si ticaloase la adresa homosexualilor, din randul carora fac si eu parte (fara sa fi vrut, fara sa fi ales). Eu credeam ca odata cu daramarea unui „regim ticalos” vor fi destule voci care vor cere dreptate.
Eu credeam ca dupa o era intreaga de nedreptati, vine in sfarsit si timpul cand legiuitorii, medicii, securistii, militienii, psihologii, pshiatrii etc dar mai ales ORGANELE DE INFORMARE CORECTA A SOCIETATII. „MEDIA” vor recurge la surse corecte de informare. Nici dvs nici dl Bacanu si nici altii de la Romania Libera nu au incercat sa se informeze corect, ci au preluat doar ceea ce le-au dictat clericii. BOR a devenit nu numai arbitrul moralei dar si stapanul societatii la nivel de mentinere a vechilor prejudecati.
Din nefericire Romania nu a avut decat un singur soi de popi: neinformati.
Deci vedeti dvs de ce eu ca persoana nu am considerat ca „m-am eliberat” cadn dvs sarbatoreati eliberarea dvs? Ci doar am simtit cum am mai spus ca (gata!) de acum incolo nimeni nu-mi va mai da in cap cu steaua, ci cu …crucea. Ceea ce nu a fost un progres pentru mine si am decis sa parasesc acest rai si sa vi-l las pe mana dvs dvs.
Dar acest lucru nu spune totul. Sigur ca cineva va sari iar sa ma atace cu „castravetele” „Mircea Crisan” etc. Nu-mi pasa de asta.
Chiar mai rau decat acest lucru a fost faptul ca Romania Libera nu a laudat spiritualitatea ci doar religia. Si asa a venit epoca impostorilor religiosi. Cunosc o familie in care sub Ceausescu sotzii respectivi se adresau unul alteia cu „tovarasul” si „tovarasa” dar care dupa 90 au schimbat salutul in „laudat fie Isus”.
Dvs nu puteti face diferentierea intre impostura si comportament corect?
Aceasta familie este putred de bogata acum.
Si nici macar acesta nu mi se pare lucrul cel mai rau!
E inca mai rau ca asa cum Stalin si-a batut joc de stiinte, si guvernul roman la incitatia BOR si-a batut joc de procesul de educatie. Si acum sunt impresionat de strigatul unei fete de liceu care a inceput sa planga: „si acum in ce sa cred, in Adam si Eva cu fiii lor? Dar cine le-a adus lor neveste?” La care preotul a spus: a avut grija dumnezeu de ei!
Oare am reusit sa ma fac inteles, domnule Daniel Uncu?
Cand un ziar aduce beneficii democratice numai unora, si ii desconsidera pe altii, isi taie craca de sub picioare. Asta simt eu ca s-a intamplat cu ziarul dvs (mai ales ca dl Petru Clej „s-a spalat pe maini ” pentru cele intamplate dupa ce dansul a plecat de la ziar.
In comentariile sale, vazandu-se incoltit, Anton Constantinescu a interat in vrie si se comporta ca un individ obsedat, exact ca elevul cu castravetele lui Mircea Crisan, pentru ca atata stie.
Prins cu acuzatia elucubranta ca Romania libera este „cel mai reactionar ziar” si nefiind capabil sa argumenteze (decat cu generalitati si chiar afirmatii false, de genul acelora pe care le-a mai folosit – Zweig a fost homosexual si Matei Boila a facut parte din „guvernul” Constantinescu) face cele mai absurde comparatii.
De pilda, nu intelege ca Romania libera din perioada 1990 – 1991, nu se poate compara cu cea din 1994, necum cu cea din 2003. Ba as putea spune ca Romania libera din prima jumatate a anului 1990 nu se mai compara cu cea din prima jumatate a anului 1991, pentru ca evenimentele se succedau cu o viteza uluitoare iar situatia Romaniei evolua extrem de rapid.
Pot afirma cu certitudine ca in perioafa 1990 -1991 homosexualitatea anu a constituit o preocupare pentru Romania libera si eu despre asta scriu la rubrica Marturii, dar un ageamiu in ale jurnalisticii ca obsedatul de homosexaulitate Anton Constantinescu nu poate pricepe acest lucru. Nu ma pot referi la rubrica Marturii despre ziarul Romania libera dupa 1991 deoarece nu am mai fost acolo ca sa fiu martor si spre deosebire de Anton Constantinescu nu practic sportul national, vorbitul dupa ureche.
In 1990, anul in care de abia era scoasa homosexualitatea ca boala din nomnenclatorul OMS si in care discriminarea homosexualiloir era oi regula in multe tari dezvoltate, atitudinea fata de homosexualitate nu putea fi una ca in 2012 in Romania (an in care in continuare homosexualii sunt batuti) si nu era o prioritate decat pentru obsedati ca Anton Constantinescu.
Fiecare an trecut insa a facut insa aceasta situatie tot mai greu de acceptat. De aceea, chiar daca ar fi cum zice Anton Constantinescu (dar nu e) nu poti compara Romania libera din 1990 – 1991 cu Ziua care s-a infiintat peste trei ani.
Mai zice obsedatul Constantinescu ca nu stiu despre ce parazi gay n-am scris. Gogomania e totala: n-am scris despre multe alte subiecte mult mai importante care intereseaza mult mai multa lume si in general acest repros se poate aduce oricui pe orice tema.
Am scris insa ce trebuia, deoarece am fost pus de cel mai mare homofob
Din Republica Moldova pe „lista neagra” a persoanelor care promoveaza homosexualitatea in RM. De altfel organizatia Gender DOC l-a actionat in justitie pe Vitalie Marian.
In schimb, Anton Constantinescu, care frecventeaza un sit de obsedati lasitate.net si se lauda ca e mare luptator pentru drepturile homosexualilor, inclusiv in RM, nu e pe aceasta lista. De ce? Pentru ca nu-l baga nimeni in seama.
In sfarsit nu e clar daca Anton Constantinescu realizeaZa ca Daniel Uncu este fiul regretatului Anton Uncu, altfel nu stiu de ce-l alatura lui Steafn si Bacanu.
In orice caz, Anton Constantinescu e un campion al off-topicului si al vorboirtului despre proprria persoana.
Palavre sinistre dle Clej!
Dupa ce pana si dl Stefan Maier a confirmat cele spuse de mine, iar o iei dumneata cu castravetele si cu Mircea Crisan? De cate ori a mai spus Dl Clej povestea asta? De 100 de ori? De 1000 de ori?
Dl Clej a afirmat ca nu raspunde de ceea ce s-a intamplat dupa anul …1991.
Cred ca nu raspunde de nimic.
Ii inteleg frustrarea. Dar nu eu, ci istoria nu-l iarta.
Citez din Petru Clej „Mai zice obsedatul Constantinescu ca nu stiu despre ce parazi gay n-am scris. Gogomania e totala: n-am scris”
Am scris exact opusul acestu lucru dar dl Clej intoarce pe dos frazele ca in comunism. Am scris chiar din contra, ca dl Clej nu vede ce se intrampla azi in Ucraina si Rusia, ca ii da inainte numai cu „parazile gay”.
Asa facea dl Clej si in trecut rastalmacea si intorcea pe dos ce spuneau altii, cu nerusinare.
Iata ce am scris eu; redau in mod exact citatul prin copy and paste:
„Stiu ca dl Clej si-a publicat si autoadmirat interventiile dumisale in privinta “parazilor gay”.
Pentru mine parazile dlui Clej sunt cu mult mai putin importante decat adevarul istoric: nu vreau ca acesta sa fie calcat in pricioare! Si daca dlui crede ca obsesia pentru a nu deforma adevarul este ceva rau, il priveste.
Eu cred ca obsesia lui exclusiva si de parada pentru parazile gay este cu mult mai condamnabila. De exemplu, fiind orbit de parazi gay, dansul nici nu a scris absolut nimic in ultima vreme despre degradarea drepturilor omului petrecuta recent in Rusia si Ucraina, unde nici macar sa vorbesti in mod stiintific despre orientarea sexuala nu mai este legal!”
Si acum iata cum a redat dl Clej ce am spus mai sus:
„Mai zice obsedatul Constantinescu ca nu stiu despre ce parazi gay n-am scris. Gogomania e totala: n-am scris despre multe alte subiecte mult mai importante care intereseaza mult mai multa lume si in general acest repros se poate aduce oricui pe orice tema.”
Mai este nevoie de vreo dovada ca dl Clej este de rea credinta?
Dansul minte ca un comunist cu datele corecte in fatza lui!
Cat despre dl Uncu, l-am apreciat, dar si aici voi spune proverbul antic:
„Mi-e prieten Platon dar adevarul mi-este si mai prieten”.
Cat despre afirmatia acestui domn Petru Clej ca „homofobia este o problema marginala” voi raspunde ca pentru el asa o fi fiind, atat homofobia cat si antisemitismul sunt probleme marginale. Dar nu pentru cei implicati.
Stiam de multa vreme ca fatzada de combatere a antisemitismului si homofobiei pe care o afiseaza Petru Clej este doar atata : o fatzada.
Dl. Constantinescu, v-ati departat extrem de tare de la subiectul discutiei:”România liberă – locul unde mi-am început cariera de jurnalist (II)”, articol scris de dl. Petru Clej, despre experienta sa Personala la ziarul „Romania libera”.
De aici si pana la a deturna adevarul, a lovi ca intr-un sac de box in ziarul „Romania libera”, care in acea vreme avea la conducere oameni care au stat in inchisoare in temnitele ceausiste, amenintati cu moartea, de mare probitate morala si intelectuala, si dl. Petru Clej deasemeni, este inadmisibil. Dvs., d-le Anton Constantinescu, cand doriti, ignorati adevarul, cu buna stiinta sau deformandu-l prin prisma vederii dvs. ingustata de obsesia persecutiilor homofobe.
Scuze pentru inexactitate, dar esența rămâne aceeași. N-am scris despre ceea ce se întâmplă în Ucraina sau Rusia, după cum n-am scris nici despre ce se întâmplă – mult mai grav în Uganda sau Malawi, n-am scris în general despre multe lucruri, dar am scris despre lucruri care contează, spre deosebire de de Anton Constantinescu care bate apa în piuă despre obsesiile lui și în general nu-l bagă nimeni în seamă.
Ca și cu revista ACUM: scria comentarii și vorbea la telefon cu Ștefan, înainte să vin eu în 2008 și să elimin homofobia și pe homofobi din revista, după care l-am invitat să scrie, oferindu-i un spațiu pe care nu l-a avut niciodată.
Sigur că nu „răspund” de ce s-a întâmplat după 1991 la România liberă. De fapt nu răspund decât în mică măsură și de ceea ce s-a întâmplat înainte de 1991. Iar articolul, îi repet din nou lui Anton Constantinescu, care în mod vădit nu înțelege, nu este despre așa ceva, se referă la anii 1990 – 1991 când am lucrat la România liberă când, a propos, homofobia nu era o chestiune la ordinea zilei. Eu înțeleg că Anton Constantinescu vrea să aplice standardele de acum, dar asta nu e valabil.
Eu combat homofobia mult mai eficient decât Anton Constantinescu, care nu face decât să dea din gură pe forumuri de frustrați.
În sfârșit, să-i spun clar că iar văd că habar n-are: Daniel Uncu este fiul regretatului Anton Uncu, așa că nu avea cum să fie în 1989 în grupul Băcanu alături de Ștefan.
În rest, rămâne cum am stabilit: Anton Constantinescu n-are absolut niciun argument în favoarea elucubrantei afirmații că România libera era „cel mai reacționar ziar”.
Domnule Constantinescu,
Cu toţii am înţeles că homofobia, misiginia, naţionalismul, rasismul sau antisemitismul, ca multe atle derapaje persistente în societatea contemporană, trebuiesc combătute fără şovăială, nu cu „bombe atomice”, ci printr-o înţelegere profundă a fenomenelor, oferind contra-argumente în beton. Dar, aceste contra-argumente nu pot ritma în leit-motiv car, cert, îşi pierd din intensitate. Excepţie fac copii distraţi sau/şi nepăsători, necesitând inculcarea permanentă a regulelor de viaţă. Pentru noi adulţii, chiar dacă râvnim la vârsta nepăsării, şocul repetiţiei nu este garantat.
Există momente propice când efectul unei revendicări devine optimal, producându-şi roadele, cum ar fi parăzile gay, unde putem demonstra, la propriu, ataşamentul la un principiu de viaţă. Nu doresc, domnule Constantinescu, să vă ofensez dar am impresia că reluarea dezbaterilor asupra homosexualităţii ne îndepărtează mult prea mult de parametrii articolului. Proporţiile pe care dăm acestui subiect, l-au determinat, probabil, pe dl Clej să „marginalizeze problema”, el care a escaladat întotdeauna baricadele contra homofobiei, rasismului şi antesemitismului. E temerar, dar şi riscant, să pui la îndoială sinceritatea unei convingeri, fără să dispui de argumente probante suficiente.
Domnule Ionesco, vă mulțumesc pentru intervenție, dar eu de mult nu prea mai pun bază în ceea ce spune obsedatul domn Anton Constantinescu. De partea mea sunt faptele, de partea lui sunt vorbele, cel mai adesea goale.
Un singur lucru doresc, pentru că trebuie penalizat pentru afirmațiile găunoase pe care le face: să explice de ce România liberă era „cel mai reacționar ziar” în perioada de care vorbesc. Asta măcar are legătură cu tema articolului. Pun pariu că nu va reuși pentru că o afirmație scoasă din burtă, de un individ profund resentimentar.
„Din pacate eu am venit in contact cu homosexualitatea prin doua evenimente care mi-au marcat copilaria: un individ absolut necunoscut care s-a apucat sa ma pipaie pe intuneric la cinematograful Timpuri Noi din Bucuresti in timpul unui desen animat…”.
Hmmmm, Ştefan Maier confundă pedofilia cu homosexualitatea, în cea mai bună tradiţie a habotnicilor religioşi? Şocant!
Rog pe onoraţii comentatori să se abţină – pe cât posibil 🙂 – de la observaţii privind personalitatea interlocutorilor (cf. pct. 2, 3 şi 1 din Regulament). Mulţumesc anticipat.
@Liz Taylor
Stimată doamnă Taylor, scrieţi:
Nu intru în esenţa disputei, ci mă refer doar la logica argumentului; vreau să notez că din faptul că oamenii de la conducerea RL au avut de suferit şi că au dat dovadă de probitate nu rezultă ca dl. A. Constantinescu nu are dreptate în ceea ce afirmă.
Într-adevăr, din câte am înţeles, dânsul nu afirmă ca acei oameni nu au stat la închisoare sau că nu au dat acolo dovadă de probitate.
D-l Leibovici va raspund print-un citat preluat din comentariul d-lui Clej:”S-au scris multe lucruri gresite, ceea ce era inerent in acea perioada, dar ca sa numesti acest ziar cel mai reactionar inseamna ca n-ai habar de presa romana din acea perioada cu ale sale Adevarul, Azi sau Dimineata, Romania Mare sau Europa, ca sa citez numai pe unele.
Da, Bacanu, Uncu si Creanga aveau minusuri, dar ca sa-i asimilezi vechii garzi de partid e fie ignoranta, fie rea credinta, caci cei trei alaturi de Stefan Maier la conducerea revistei din temnita sau din domiciliu obligatoriu, dupa ce fusesera anchetati in primele luni ale lui 1989 si amenintati cu pedeapsa cu moartea.”
Am o mare rugaminte la dvs. dl. Leibovici, din cand in cand mai verificati-va „logica argumentului” , se pare ca la dvs. lasa de dorit.
Stimată doamnă Taylor,
Nu m-aţi înţeles. Citatul pe care îl daţi argumentează că ziarul acela nu era reacţionar. Foarte bine! Dar eu nu asta am contestat! Eu am contestat numai calitatea, sau relevanţa, argumentului dv.
Într-adevăr, am scris că din faptul că oamenii de la conducerea RL au avut de suferit şi că au dat dovadă de probitate nu rezultă că ziarul n-a fost „reacţionar” (whatever this means!).
Vă rog deci să recitiţi întreaga discuţie cu mine şi sunt sigur că veţi înţelege imediat ce vreau să zic.
Vă mulţumesc pentru sfatul să-mi verific logica argumentelor mele şi vă asigur că mă străduiesc permanent să-mi îmbunătăţesc calitatea muncii 😉
„Într-adevăr, am scris că din faptul că oamenii de la conducerea RL au avut de suferit şi că au dat dovadă de probitate nu rezultă că ziarul n-a fost “reacţionar” (whatever this means!).”
Absurditatea acestei aserțiuni este uluitoare. Putem face orice afirmații oricât de elucubrante, nu rezultă că nu ar fi adevărate.
Cine face afirmația că România liberă era „cel mai reacționar ziar” al acelei perioade are datoria să o probeze căci până la urmă este o afirmație extrem de gravă care încalcă prezumpția de normalitate și bună credință de la care plecăm.
Încă aștept ca cel care a făcut această afirmație să o probeze. În rest rog să se renunțe la sofisme care deturnează discuția de la subiectul acestui articol.
Stimată doamnă Taylor (şi oricine este interesat):
am găsit pe Internet o foarte bună carte de logică, care este deosebită prin aceea că:
– este în limba română şi
– are un capitol despre sofisme
Iat-o: Dan Crăciun, Logica, aici.
Sofismele sunt tratate la Capitolul 5, Erori logice (în format PDF) aici, iar erorile logice neformale, care sunt cele mai interesante, sunt adunate în secţiunea 5.4 (vreo 8 pagini; se pot imprima). Secţiunea este bine scrisă şi nu sunt necesare cunoştinţe din restul cărţii.
O recomand cu căldură tuturor. Este interesantă şi instructivă. Eu am învăţat multe din asemenea cărţi. Singurul defect este că n-are exerciţii pentru identificarea sofismelor.
Prin sofism se înţelege un raţionament care poate să pară corect, adică pare că concluzia rezultă cu adevărat, dar de fapt concluzia nu rezultă.
Anton, ACUM a semnalat la rubrica „Se intampla ACUM” despre anomaliile privind drepturile omului din Ucraina. Ar trebui scris despre acest aspect pe larg insa nu am primit colaborari pe tema respectiva. Nu am, din pacate, nici o explicatie.
S-a consumat enorm de multa energie in comentarii la articolul lui Petru care nu au legatura cu memoriile lui. Ar fi trebuit nu Petru combatut – amintirile fiecaruia sunt ale fiecaruia ci, daca vrem, completat cu amintiri proprii despre acelasi subiect – din aceeasi perioada – si pastrand proportiile si, pe cat se poate, adevarul. De exemplu am verificat cu cineva chiar ieri daca au fost publicate imagini religioase pe doua pagini de ziar cum spune Anton, si nu-si amintea ca asa ceva sa se fi intamplat. Deci e o afirmatie care in continuare trebuie dovedita.
Una peste alta, am ajuns si eu „habotnic religios” in opinia unui cititor. L-as intreba daca cumva are o amintire asemanatoare despre cinematograful „Timpuri noi” el fiind agresorul, daca stie atat de bine despre acesta ca era pedofil. Sper sa nu-mi raspunda – pentru ca e incredibil despre ce scrie Petru si despre ce se discuta aici!
Stefan, se discuta aiurea din cauza diversiunii lui Anton Constantinescu incurajat de unii care sunt despicatori de fir in patru neavand nimic inteligent de comentat pe subiectul articolului.
E absolut fantastic ce se discută aici! Din câte știam, bărbații atrași sexual de copii mici, indiferent de sexul acestora, se numesc pedofili.
Nu, pe mine nu mă atrag copiii mici. La rândul meu, aș putea întreba persoana care m-a întrebat dacă sunt pedofil, același lucru: poate dstră sunteți pedofil dacă nu deosebiți noțiunea de pedofil, de cea de heterosexual ori de homosexual? E doar o întrebare, nu o afirmaţie.
Cât priveşte discuţia propriu-zisă, au deviat-o anume cei cu amintirile. Da, fecare om are drept la propriile amintiri. Dar unde e scris că cititorii sunt obligaţi să aibă amintiri comune cu un autor sau altul?
D-le Gheorghe, unde scrie despre „copii mici” in afara de textul dv.? M-ati intrebat cati ani aveam si cum aratam cand s-a produs evenimentul relatat, ca sa va lansati in presupuneri istete? Ati citit cu atentie textul ca sa faceti afirmatii de genul celei facute la lectura lui superficiala?
Va reamintesc, si cu aceasta ocazie vom intrerupe orice comentarii care nu au legatura cu articolul: in textul original este vorba de amintirile unui jurnalist care si-a inceput cariera la Romania libera. Daca altcineva are de asemenea amintiri despre Romania libera care sunt similare sau difera de ale autorului, poate interveni cu acestea spunand ceva in genul: „si eu imi amintesc (dar)…”. In rest, va invit sa scrieti articole independente, despre orice subiect doriti, inclusiv pe comentatorul Gheorge, despre diferenta dintre pedofilie si homosexualitate, subiect pe care pare sa-l stapaneasca foarte bine.
L-aș întreba pe comentatorul „Gheorghe” dacă are ceva de spus legat de acest articol.