Oraşul fantomă ţipă disperat;
Nebun hăituit cu ochii arşi de frică.
Oameni mărunţi cu feţe din moloz
Mă privesc din umbrele palmierilor
Sub uraganul de foc al patimilor deşertului.
Nu pot înţelege gândurile crescute
Printre ruinile clădirilor transformate
În cantine pentru miresele morţii.
Ronţăie cărămizile cu dinţii prea albi.
Un străin cu faţa acoperită
În coaja unui ou de dinozaur
Îmi arată în taină de sub caftanul alb,
Ultimul tip de mitralieră cu ţeava scurtă
Şi o scrisoare cifrată
Către un dumnezeu ascuns în citate.
„Dacă va fi necesar.” îmi strecoară
Într-un dialect scrâşnit între măsele.
Nisip între şenilele verzi.
Pe strada pustie, martor e doar moartea.
Tace aşezată pentru câteva clipe.
Îi e din ce în ce mai sete.
Tânjeşte după sângele otrăvit al tigrului
Care se târăşte leneş la picioarele sale încrucişate.
Din praful roşcat germinează
Seminţele mireselor morţii
Risipite din barba unui sfânt inflexibil.
Se vor mărita la miezul nopţii
Cu urmaşii marelui Calif.
În zadar râde soarele dimineaţa.
Faţa lui aurie lustruită o noapte întreagă
În faţa oglinzilor mincinoase,
Nu se va mai vedea prin norii galben-gri
Scuturaţi din coroniţele mireselor morţii.
La capătul străzii rănite, doi tineri beau ceai.
Romeo şi Julieta unei lumi care vine.
Îşi declară iubire până la sfârşitul vieţii.
Până mâine?
Dan David, Los Angeles, Ian-27-2007.
impresionant, am citit tot ce am intalnit pana acum.
Nemaipomenit poem.
bianca din Haifa