Sigla Forumului German
Campania electorală lansată de câteva zile în România aduce în atenţie, în afara marilor blocuri politice care se confruntă, şi pe viitorii deputaţi ai minorităţilor, 18 la număr, în afara celei maghiare. Ea este reprezentată de UDMR care nu se declară partid politic, ci o uniune a mai multor platforme cu diferite orientări, deşi în ultimă instanţă, este afiliată popularilor europeni, deci se consideră de centru. Individualdeputaţii minorităţilor n-ar însemna nimic, numai că cei 18 şi-au dat de multă vreme seama că împreună pot deveni acea greutate care inclină balanţa puterii într-o parte sau cealaltă a eşichierului politic. De multe ori, cele 18 voturi sunt decisive pentru o lege, o numire sau poate chiar pentru formarea unui guvern.
România a fost prima ţară în Europa centrală şi de est care a introdus sistemul de reprezentare a minorităţilor. La ora actuală, acest sistem mai există, după ştiinţa mea, în Slovenia şi Serbia. În Ungaria se discută de ani de zile problema, în Constituţia adoptată anul trecut s-a prevăzut teoretic prezenţa minorităţilor în parlament, dar nu s-a decis încă modalitatea. Ungurii nu ar dori să aplice întru totul sistemul românesc care nu ţine seama de numărul membrilor unei minorităţi şi acordă tuturor celor recunoscute legal dreptul la un deputat. Ei se gândesc la un fel de reprezentare proporţională, cu drept de vot pentru reprezentanţii minorităţilor mari iar cele mai mici să se ralieze şi să aleagă câte un deputat care să le reprezinte interesele.
Întrebarea este dacă acest drept al minorităţilor poate fi considerat o cucerire a democraţiei. La prima vedere, suntem tentaţi să spunem da. Este, mai întâi de toate, recunoaşterea existenţei sumedeniilor de etnii, alături de poporul majoritar (la noi român), care au un trecut istoric pe aceste teritorii. În Parlament, deputaţii minorităţilor apără interesele specifice ale etniei pe care o reprezintă. Ei acţionează în multe probleme împreună şi, – acum mă refer la ţara noastră – au reuşit să obţină soluţii favorabile cererilor lor. Desigur, nu singuri. Ştiind că în alte ocazii votul lor este preţios, au negociat cu partidele şi au realizat un fel de quid pro quo – dai şi tu, dau şi eu şi invers. Grupul a fost acuzat de unii că sprijină întotdeauna puterea. În general este adevărat, dar să fie limpede – n-o face pe gratis, ci în schimbul unor avantaje pentru cei pe care îi reprezintă, în încercarea de a-şi respecta promisiunile electorale.
Sigla Uniunii Rutenilor
Dar trebuie să recunoaştem: aceste acţiuni individuale ale grupului minorităţilor şi aici includ şi UDMR- nu ar fi necesare dacă partidele politice din România sau din alte ţări unde trăiesc minorităţi ar ţine cont în programele pe care le elaborează şi de problemele lor, dacă ar exista un capitol dedicat acestora iar acolo să se găsească răspunsuri la cerinţele lor rezonabile. Într-o ţară în care democraţia este deplină, nu este nevoie de partide separate ale minorităţilor. Toate interesele, indiferent dacă sunt ale minorităţilor sau majorităţii, sunt reprezentate de partidele politice, iar oamenii se înscriu şi susţin aceste partide în funcţie de principiile, ideologiile pe care le împărtăşesc şi militează pentru realizarea programelor care vor satisface toate cerinţele.
Din păcate, este un ideal, deocamdată pierdut în ceaţă. Şi va fi cu atât mai greu de realizat cu cât în vestul Europei, în care democraţia are o tradiţie mai îndelungată decât în zona noastră, asistăm la reizbucnirea egoismelor naţionale, la o manifestare tot mai pregnantă a dorinţei secesiunii după naţionalităţi, a perspectivei apariţiei unor noi stătuleţe dintre care, pe termen lung, unele se vor dovedi neviabile, a îndepărtării idealului Europei unite. Astfel că, în aceste condiţii, nimeni nu va avea curajul să nege dreptul la reprezentare a minorităţilor la noi sau în altă parte, iar pe listele noastre electorale vom regăsi încă mult timp siglele organizaţiilor pe care le reprezintă candidaţii acestora.
Excelent articol. Bravo Eva! pune bine punctul pe i.
Cine are urechi sa auda!!
Din pacate nu acesta este adevarul.Problema reprezentarii minoritatilor nationale in Parlament, nu este cea mai bine razolvata.
Nu exista minoritati mici si minoritati mari. Exista minoritati numeroase si mai putin numeroase. Sa judecam minoritatile nationale dupa ce au facut si ce fac pentru tara de adoptie si pastrarea legaturilor cu tara mama, in folosul tarii de adoptie.
Putem discuta mult subiectul… poate organizati o dezbatere
@Ivan Truter
„Minorităţile” nu sunt într-o ţară de adopţie, sunt la ei acasă, exact ca şi „majorităţile”.
Nimeni nu are de „judecat” pe nimeni; maximul ce se poate cere este ca fiecare să-şi vadă de viaţa lui şi să fie cinstit.
A propos de dezbatere, propun spre lectură acest articol:
Reprezentarea de drept a minorităților naționale în parlament – un racket politic
http://www.acum.tv/articol/13976/
Nu sunt un specialist in drept public, dar intuiesc faptul ca problema in discutie este determinata de inconsecvente Constitutionale semnalate de mai multa vreme in discutia publica.
Cred ca o solutie mai logica ar fi pastrarea Camerei ca un spatiu al reprezentarii politice proportionale, iar reprezentarea diferitelor grupari de interes (inclusiv nationalitati conlocuitoare) sa se faca pe baza unor criterii ce ar urma sa constituie obiectul unor dezbateri publice si apoi adoptate prin modificari constitutionale.
Din articol si din comentarii reiese o necunoastere a problematicii minoritatilor (nu-mi place termenul, dar nu am altul) nationale din Romania.
Multa lume – mai citita sau mai cultivata la OTV – pune in aceeasi caciula minoritatile nationale din Romania, Slovacia, tarile post iugoslave, s.a., cu turcii din Germania, romanii din Italia si Spania, mexicanii din SUA.
Diferenta esentiala este aceea ca unii au emigrat asumandu-si cu buna stiinta statutul de minoritate, altii sunt minoritari fara sa vrea in urma unor modificari de frontiere postbelice.