caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Deputat: „Legea egalităţii a fost un compromis, dar va disciplina societatea”

de (11-11-2012)

 
Legea privind asigurarea egalității a fost un compromis pe marginea tensiunilor din societate, însa aceasta va disciplina fiecare cetățean. De această părere este deputata Stella Jantuan, vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice.

De Ziua Internațională împotriva discriminării de orice fel, echipa portalului de știri ”Discriminare Media” a dialogat cu reprezentanta Comisiei care a examinat proiectul de lege. Așa cum întreaga societate a fost polarizată în privința adoptării unei legi, etichetată pentru că ar apăra doar interesele homosexualilor, toți cetățenii care se simt discriminați vor putea să ceară sprijinul Consiliului nediscriminare începând cu 1 ianuarie 2013.

Chiar dacă textul final al legii privind egalitatea a fost trunchiat de deputați, aceștia consideră că avem o lege bună. ”Acesta a fost un compromis pentru societate, însă suntem la un început de cale. Oricum este un pas înanite de a crea un mechanism pentru persoanele care sunt discriminate și care pot acum să-și apere drepturile în judecată”, explică deputata într-un interviu pentru ”Discriminare Media”.

Deputata afirmă că de acum încolo va fi mai ușor de a se demonstra discriminarea pentru că ambele părți vor trebui să vină cu probe și dovezi. ”Această lege va disciplina și va sensibiliza societatea să nu discrimineze. Totul depinde de implementarea acesteia. Dacă se va vedea că există goluri, parlamentarii vor veni cu îmbunătățiri concrete pentru a-l face eficient”, a mai adăugat Jantuan.

Pe ultima sută de metri, Parlamentul a modificat unele prevederi privind funcționalitatea viitorului consiliu pentru combaterea și eliminarea disciminării. Acesta va avea rolul de a reprezenta victima în instanța de judecată. Moldova s-a ales cu un model diferit decât cel din România unde membrii comisiei impun și sancțiuni.

Cu toate acestea, clasa politică este optimistă și consideră că acest model (olandez şi britanic) corespunde realității din Moldova. ”Atunci când justiția se va responsabilia, se va reforma, iar socitatea va vedea cât de important este acest mecanism, atunci vom putea trece la o altă etapă, la cea de sancționare și de oferirire a mai multor împuterniciri”, afirmă Stella Jantuan.

Potrivit unui studiu sociologic al Fundației Soros Moldova, fiecare al patrulea cetățean din Republica Moldova se consideră a fi discriminat. Cele mai discriminate categorii sunt romii, persoanele cu dizabilități, persoanele infectate cu HIV, homosexualii, femeile și săracii.

Articolul a fost preluat de pe site-ul www.discriminare.md

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
România liberă – locul unde mi-am început cariera de jurnalist (II)

În fiecare zi se petreceau evenimente neaşteptate, care îţi puteau schimba – potenţial – viaţa. De pildă, într-o dimineaţă bagă...

Închide
3.14.134.31