Ziua era pe sfarşite iar cerul ca cenuşa vulcanică îmbrăţişa pămîntul cu săruturi electrice.
Străda îngustă, ca o potecuţă, era înţesată de copiii şi tinerii strînşi în jurul unui foc mare.
O roată de maşină aştepta să fie cuprinsă de flăcările violete şi data de-a dura prin cartierul săracăcios spre bucuria celor mulţi.
Batrînii pregătiseră alviţă pentru copii şi ţuică pentru tinerii aflaţi la vîrsta căutărilor, a viselor şi a aventurii.
Aveam vreo opt anişori sau poate nouă, nu-mi amintesc cu exactitate, dar îmi amintesc emoţia cu care urmăream, alergînd, traseul roţii prin aproape tot cartierul.
Înainte de miezul nopţii, cînd începea sărbătoarea lăsatei de sec, în jarul aprins se coceau cartofi.
Între pietrele încinse, gustul cartofilor copţi în coajă, delectau nu numai adulţii, ci şi copiii care încă de la lăsatul serii umblau cu furculiţa şi cartoful în buzunar ca să fie siguri că nu rămîn pe dinafara petrecerii.
Pe la unele porţi, printre scăunele şi sticle goale, barbaţii trecuti de 45 de ani îşi petreceau timpul cu povestioare hazlii şi alte năzbîtii lipsite de gravitate.
Femeile, indiferent de varstă, aveau mereu ceva de spus, de comentat.
– ” dacă femeile ar conduce lumea, bărbaţii ar spăla vase şi ele ar sta degeaba”, obişnuia să spuna moş Vasile care cu greu accepta ideea că femeia este şi ea om.
– ” femeia este bună atunci cînd tace şi cînd stă ca vaca”, şuiera bătrînul printre dinţi tinerilor ce se adunau să-l asculte.
Bunicul în schimb, Dumnezeu să-l odihnească, clătina din cap a lehamite.
– ” de femeia mută, zicea el ridicînd arătătorul şi scuturîndu-l de cîteva ori,să fugi ca de dracu’ ”
– ” ete na, sărea ţaţa Maria ca arsă, cu mîinile în şolduri şi zgîindu-se la el .Iote, d-aia nu mai poci io şi d-aia o mîncat omu’ din pomu ăla din care a zis dumnezeu să nu mîncăm.”
Şi uite aşa, o idee banală dădea naştere la tot felul de discuţii incendiare între femeile şi bărbaţii locului.
Muşcam cu poftă dintr-o bucată de alviţă lipicioasă, zvîrlită de tanti Maria în mijlocul gloatei de copii teribilişti, care habar nu aveau de semnificaţia religioasă a acelei nopţi.
Alergam cu alviţa intr-o mînă şi o nuieluşă fermecată în cealată, de parcă îmi ardeau călcîiele. Imi plăcea sa agit focul în vîrf de băţ. care sclipea interminent şi zău că părea aprins de la razele soarelui.
La miezul nopţii, roata înfăşurată în paie era cuprinsă de flacări şi rostogolita pe străzile înguste şi întunecate. În urma ei, strigăturile băieţilor pline de ironie, se auzeau pînă hăt departe.
– Urlăliaaaaa !!! strigam cît mă ţineau bojocii şi simţeam aşa o senzaţie de bucurie şi confort, alergînd nestingherită alături de toţi copiii de vîrstă şcolară.
Apoi mergeam la culcare în aşteptarea cucilor cînd tinerii se mascau în fel şi chip, şi altoiau trecătorii pe spinare cu joarda, o nuia lungă, subţire şi foarte flexibilă.