Asociatia ACCEPT isi exprima profunda ingrijorare cu privire la incidentul homofob petrecut marti seara, in apropierea SNSPA, si cere investigarea cazului si sanctionarea celor vinovati.
In seara de marti, 6 noiembrie, participantii la o dezbatere academica pe tema situatiei persoanelor LGBT[1] de dinainte si dupa 1989 au fost agresati in plin centrul Bucurestiului, in spatele unei sectii de politie, de catre un grup de necunoscuti. Agresorii s-au declarat, in timpul atacului, impotriva „organizarii de conferinte despre gay”.
Conform Codului Penal (Art 75 alin.1), infractiunile comise pe considerente referitoare la opinie, orientarea sexuala, etnie, religie, apartenenta politica a unei persoane sunt infractiuni de o gravitate deosebita, motivatia de ura pentru o infractiune fiind considerata circumstanta agravanta. Infractiunile motivate de ura transmit un mesaj de amenintare si intimidare nu doar victimei vizate direct de faptuitor, ci tuturor cetatenilor care fac parte, sau despre care se crede ca fac parte, din acelasi grup cu victima.
Solicitam autoritatilor insarcinate cu asigurarea ordinii publice si sigurantei cetateanului o revizuire a procedurilor necesare pentru aplicarea adecvata a legislatiei privind infractiunile motivate de ura din România. Avem nevoie sa ne simtim si sa ne exprimam in siguranta, oricare ar fi orientarea sexuala, identitatea de gen, opinia sau credinta care ne definesc. Este datoria institutiilor statului sa se asigure ca aceste drepturi ne sunt respectate noua tuturor, si ca aceia care le incalca sunt sanctionati. (Irina Nita, Directoare Executiva, Asociatia ACCEPT)
Experienta anterioara a organizatiei ACCEPT ridica semne de intrebare cu privire la felul in care institutiile responsabile aplica legislatia care sprijina victimele infractiunilor motivate de ura. Intr-o situatie similara, cand dupa marsul gay din 2006, cativa participanti la mars au fost batuti in metrou, organele competente au esuat inexplicabil in sanctionarea acestui tip de incidente. Urmarirea penala a fost oprita dupa 5 ani deoarece nu s-a reusit identificarea agresorilor, in ciuda faptului ca existau camere de supraveghere la metrou, existau martori, si chiar fotografii ale agresorilor din timpul incidentului.
Asociatia ACCEPT va monitoriza felul in care autoritatile competente vor investiga situatia, asfel incat sa se permita identificarea si aducerea in fata justitiei a agresorilor si identificarea motivatiei ca circumstanta agravanta. De asemenea, Asociatia ACCEPT isi exprima disponibilitatea de a sprijini victimele infractiunilor motivate de ura cu servicii de consiliere juridica si consiliere psihologica gratuita. Puteti contacta Asociatia ACCEPT la telefon 0723 253 441 sau email accept@acceptromania.ro.
Asociatia ACCEPT este o organizatie neguvernamentala care apara si promoveaza drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) ca drepturi ale omului.
Mai multe informatii despre incident puteti afla de la Militia Spirituala.
Persoana de contact pentru pozitia exprimata de Asociatia ACCEPT:
Irina Nita, Directoare executiva
irina@acceptromania.ro
0723 253 441
Si eu fac parte dintre cei care au incasat in doua ocazii pumni in falca de la „oficialitati” in „epoca de aur”, pentru ca eram ceea ce eram.
Si totusi, cand am fost chemat odata la „Militia Capitalei”, si am fost anchetat de un colonel pe nume Covaci, acesta „m-a scos basma curata”. Cred ca faptul ca aveam studii superioare m-a „salvat” atunci!
Acesta mi-a spus numai „fii atent sa nu mai cazi victima bandei lui Arcadie” (un nenorocit dintr-o banda care se ocupa de santajarea homosexualilor). [ce nume avea!] Banda lui era vinovata si de schingiuirea a doi turisti francezi intr-un mod bestial (au ramas paralizati pe viata si colonelul Covaci mi-a spus ca „erau asigurati iar acum statul roman are de platit sume uriase ca despagubiri”).
Modul cum a pus el problema m-a facut totusi sa rad: el nu a pronuntat cuvantul „homosexuali” referindu-se la cei doi francezi, ci a pretins ca banda lui Arcadie le-a promis francezilor ca ii pune in legatura cu…femei. Dar stiam eu foarte bine de ce sex erau „femeile” respective.
Adaug aici faptul ca mai multi homosexuali tineri pe care ii cunosteam numai din vedere (nimeni nu indraznea pe atunci sa-si dea adresa si numele real!) mi-au spus, entuziasmati, ceva cam in genul acesta:
„Sunt foate fericit! M-au dus la Militie si un ofiter m-a batut crunt! Dar apoi a venit altul care s-a purtat frumos cu mine: doar m-a trecut in niste registre si mi-a dat drumul! Am scapat usor de tot!”.
Au aplicat cunoscuta tactica „ofiterul rau urmat de ofiterul bun”.
Asta suna ca in romanele politiste din perioada interbelica, unde se putea citi:
„Primul glonte fu mortal, dar urmatoarele trei nu mai prezentara nici un pericol”!
Insa nu prea vreau sa-mi mai amintesc de acele incidente care inca dor.
Doamna Irina Nita, eu am discutat de cateva ori cu dvs acum cativa ani si mi-ati spus cat de mult v-a placut un articol despre „tratamentele mele” (satiric) pe care vi l-am trimis atunci.
Voi relua din nou legatura cu dvs mai ales ca voi ajunge din nou in Bucuresti in curand!!
Pe de alta parte nici acum nu pot ierta Bisericile si Religiile pentru atitudinea lor plina de ura! Toate! Si acum ele ii folosesc pe Iisus Cristos, pe Moise, pe Mahomed si pe altii ca sa le dea altora in cap cu ei! Priviti la tonul plin de ura de pe „Unimedia”!
Din acest motiv orice puscarias din epoca de aur ” ii scuipa pe homosexuali cu dispretz si spunea: „orice crima as fi facut eu, cel putin nu sunt curist ca voi”.
Iar homosexualii respectivi de multe ori isi insuseau „invatatura biblica” respectiva si multi s-au sinucis, iar altii au fost sinucisi in mainile militiei, cum a patit profesorul universitar Maier de la Cluj (era la agronomie, cred).
Numai cei foarte independenti in gandire (ca mine) au rezistat.
Celor care sunt intr-adevar curiosi despre viata pe care o traiau homosexualii in trecutul apropiat, le recomand romanul lui Stefan Zweig (un evreu homosexual care a fugit din Europa in America Latina unde gasind o societate si mai rea, s-a sinucis) numita „Simturi ratacite”, care a fost tradusa si in romaneste. Stefan Zweig descrie situatia antebelica si din timpul razboiului, dar aproape 90% din carte contine lucruri, sentimente, perceptii pe care le-am avut si le-am trait si eu, fiind copil, adolescent si tanar.
Ați avut noroc, dacă așa se poate numi, d-le Constantinescu. Ca și prietenul dv. care, după o bătaie cruntă la miliție, i s-a dat totuși drumul. Personal, îmi amintesc că prin a doua jumătate a anilor ’50, pe când aveam 11 ani, am văzut pentru prima oară „Romeo și Julieta”, la „Naționalul” ieșean. M-a fascinat interpretarea unui actor, în Romeo. Am mai văzut de-atunci destule versiuni (teatru, film), dar după gustul meu, un „Romeo” atât de fascinant, de convingător – nu! Era actorul Ion Omescu. Și epoca în care simplul fapt de a fi homosexual, se sancționa cu închisoarea. De aceea, au trebuit să treacă mai mulți ani (tot pe-atunci, cu educația rigidă, severă, puritană pe care o primeam, orice temă legată de sexualitate era tabu), până să mi se explice de ce respectivul actor „dispărea” de pe scenă pentru o perioadă de timp relativ lungă, revenea, aveam fericirea să-l revăd (era un actor fantastic, repet!), apoi din nou dispărea. La un moment dat, se pare că repetatele condamnări i-au afectat serios sănătatea psihică. Locuiam peste drum de Teatrul Național, pe str. Cuza Vodă, astfel încât vedeam cam toți actorii care se duceau ori se întorceau de la teatru. Pe Ion Omescu îl vedea toată lumea mergând pe stradă și recitând versuri, cu „vocea de scenă” și cu o expresie a feței total ruptă de realitatate. Mă aflam în Israel, când am citit că a încetat din viață. Am simțit o durere ca la pierderea unei ființe apropiate! De fapt, asta și era, fiindcă pentru mine, Omescu era fiecare dintre personajele pe care, prin modul în care le înruchipa, nu puteai să nu le iubești. Astăzi, când totuși homosexualitatea nu mai este în România delict penal, nu te mai miri totuși când îl auzi la televizor pe un primitiv ca Gigi Becali spunând, cu modul său sfertodoct de a se exprima, „eu cu homosexualii n-am nici o treabă, da’ să nu-i prind în biserică”, dar te contrariază faptul că persoane de la care te aștepți la cu totul altă atitudine (de exemplu, o avocată, care a telefonat în direct într-o emisiune de talk-show, unde era invitat Florin Buhuceanu), vitupera despre „pericolul social-moral-cetățenesc” pe care acești oameni l-ar reprezenta. De aceea, cele petrecute după spectacolul și dezbaterea de la SNSPA mă revoltă, mă dezgustă, dar… nu mă miră! Sper ca în cele din urmă, lupta celor de la ACCEPT să dea roade, huliganii și troglodiții vinovați de incidentul sus-menționat să fie prinși și pedepsiți, cu toată severitatea pe care o merită!
Doamna Grindea, „norocul” a constat din faptul ca vremurile erau deja in schimbare.
Romania s-a numarat printre tarile citate ca fiind printre cele mai moderne in cartea de referinta despre homofobie ( ) datorita constitutiei lui A.I.Cuza. Dar in anul 1937 a aparut codul penal fascizant al regelui Carol al doilea, in care homosexualii au reinceput sa fie pedepsiti pentru ceea ce erau. Comunismul a venit cu pedepse suplimentare pentru homosexuali. Unii mi-au povestit ca la un moment dat in Romania homosexualii prinsi erau condamnati automat la 7 ani de inchisoare, dar in inchisoare erau executati. Stiu (doar din anecdotica) o multime de lucruri.
Partea interesanta este ca pe cand homosexualii erau pedepsiti in tarile satelite ale URSS, si in SUA se intampla acelasi lucru. Poate ati auzit de piesa lui Kirshner „ingeri in America” al carei erou principal este un evreu antisemit care in acelasi timp era si homosexual homofob (este vorba de cazul real al politicianului american, avocatul Roy Cohn).
In Romania, jurnalistul de trista amintire Ioan Grigorescu vorbea despre faptul ca a vazut in SUA gunoaie, dejectii, homosexuali si hoituri de animale in acelasi loc.
In Romania se vorbea despre „capitalisti si homosexuali”, iar in SUA despre „comunisti si homosexuali”. Fiecare regim arunca pisica moarta in curtea vecinului.
Este interesant ca si sucultuta gay din tara (care a existat in ciuda pericolului urias) folosea un jargon special prin care se apara. De exemplu daca auzeam spus pe un ton glumetz „ah, prietenul nostru X nu e pe problema” intelesul exact era : „atentie: X poate fi un turnator!”. Dar se foloseau si termeni glumeti, ca „scoala perversionala” „ma intalnesc la inversitate” etc.
In caminele de nefamiliti aproape toti tinerii erau…bisexuali! Nici eu nu pot intelege intotdeauna care sunt cauzele orientarii sexuale.
A mai fost ceva: securitatea
Securitatea avea liste cu zeci de mii de homosexuali, si asta numai in Bucuresti. Am aflat in mod intamplator de acest fapt. Se pare ca ei nu voiau sa mai faca galagie mare.
Ei nu voiau „tulburari” de nici un fel. Asa ca niste batai bune li se pareau de ajuns. Iar homosexualii tineri batuti dar eliberati credeau ca l-au prins pe Dumnezeu de picior ca nu sunt inchisi si nu afla familiile lor!
Cat despre actorul care a fost inchis de atatea ori, nu ma mir. Comunismul stalinist s-a comportat exact la fel ca si crestinismul lui Constantin. Am amintit faptul (aflat din lucrarile lui Jerphagnon despre „imperiul crestin”) cum abia ajunsi la putere, crestinii l-au ucis pe un actor foarte iubit de atenieni. Atenienii au protestat si atunci „generalul Otton” de origine …germana, a ucis vreo 5000 dintre ei.
Eu am cunoscut soarta tragica a balerinului Gabriel Popescu, care a fugit din Romania si apoi, ajungand in America Latina, s-a sinucis ca era si mai rau acolo.
SUA nu l-au primit pentru ca inca aveau pe atunci mentiunea in pasapoarte ca „acei care sunt delincventi sexuali, imorali (in primul rand homosexualii) nu erau primiti in SUA”.
O barbarie care te lasa fara cuvinte si din pacate… cu precedent. Am avut colegi homosexuali care au intrat in inchisoare din acest motiv, pe timpul lui Ceausescu. Toti au fost eliberati cred ca dupa 7 ani, asa cum spune dl. A.Constantinescu. Dar au fost altii care faceau parte din acelasi grup, si din teama de a nu fi zvarliti in inchisoare… s-au insurat. Au inceput sa aiba tot felul de ticuri ciudate si chiar „rusinoase ” uneori, munca lor a inceput sa lase de dorit, iar viata lor distrusa definitiv. Au fost nevoiti sa intre intr-o lume care nu le apartinea. Foarte trist si acest aspect. Dar de batai in strada, organizate, cu un scop precis, n-am auzit. Sper sa fie pedepsiti cum se cuvine acesti nemernici cat si „mentorii” lor.
Nu vor fi pedepsiti niciodata nici ei si nici altii care merita.
Eu am avut si altfel de „incidente” in viata. Foarte interesante.
Am fost invitat odata prin 1983 de Securitate ca sa discute cu mine (majoritatea persoanelor cu studii si multi altii au fost de asemenea „cercetati” de securitate).
Dar de data asta nu ca sa ma ameninte, ci ca sa ma foloseasca! Mai tarziu a fost altfel.
Eu am anuntat conducrea institutului (ceea ce nu le-a placut securistilor) dar ei m-au invitat la un restaurant. Ei au comandat bere (ca sa tot aiba motiv sa mearga la WC si sa schimbe mesaje intre ei acolo; am auzit de trucul asta). Eu am comandat coniac, ca sa nu fie nevoie sa ies.
Ei mi-au spus extrem de greu ce vor: voiau sa ma trimita in Germania ca sa-l conving pe un director al unui institut „Chimic-farmaceutic” care imi tot scria atunci ca vrea sa vina in Romania, sa-i acorde o diploma tovaraasei de renume mondial. Cumva Securitatea stia de acest individ ca e total lipsit de caracter si de aceea ar face orice josnicie si ei voiau sa-l mituiesc pt ca paranoica sa mai obtina o „tzidula” de glorie.
Ei am facut tot timpul pe prostul ca nu inteleg etc.
Atunci ei au plusat!
Ce mai batran mi-a spus ca are un fiu „de 18 ani” care este foarte dedicat ….prieteniei cu barbatii. Ba chiar a pronuntat cuvantul „homosexual”.
Atunci mi-am dat seama ca ei cotrobaisera deja apartamentul meu si stiau despre mine…desi atunci eram foarte „cast”! Stiau nu din urmariri ci din jurnalele si lecturile mele!
Mi-am adus aminte pe loc de Paul Goma si de incercarea Securitatii de a-i baga pe gat un minor ca sa sustina nu numai ca este homosexual (acuzatie foarte grava pe atunci) dar si…pedofil (la moda, cand utilizau copiii de la Casa Copilului pentru santaje!).
Asa ca am facut iar pe prostul
In final ei mi-au spus ca in timp ce unii cetateni se despart in relatii de buna ziua de Securitate, altii ca mine prefera relatiile de….p-da ma-sii!
Asa am ramas pana azi cu securitatea: in relatii de p-da ma-sii. Pacat ca tot ei conduc si azi Romania si nu oamenii cinstiti!
Dle Anton Constantinescu, afirmatia dvs ca scriitorul (evreu) Stefan Zweig ar fi fost homosexual si ca in final s-ar fi sinucis in America de Sud pentru ca situatia era si mai rea ptr. homosexuali este falsa. El a fost casatorit de 2 ori, cea de a doua sotie era si secretara lui; s-au sinucis impreuna, el fiind deprimat de succesele nazismului iar ea fiind bolnava, fara tratament eficace in aceaa perioada. Faptul nu are nici o legatura cu problemele ridicate de homosexualitatea masculina sau femenina, dar adevarul trebuie respectat.
La Oslo exista un muzeu de stiinte naturale care prin fotografii demonstreaza existenta homosexualitatii la peste 1400 de specii animale incepand de la insecte pana la mamifere, omul fiind si el un animal mamifer. „Preferinta” sexuala nu are nici o legatura cu calitatile intelectuale sau de alta natura ale persoanei respective; homofobii sunt in general ignoranti, lipsiti de realism si fanatici religiosi, dar ptr. a combate homofobia nu trebue sa recurgem la inexactitati.
Si eu stiu ca marele scriitor Stefan Zweig nu a fost homosexual, n-am vrut sa-l contrazic pe dl. Anton Constantinescu cand a afirmat asta, fiindca sant convinsa ca important este ceea ce scrie si nu cine este persoana care scrie. Insa dl. Constantinescu l-a citat pe Stefan Zweig intr-o conjunctura extrem de adevarata: in conditiile respingerii de catre societate a celor „diferiti”, viata devine mult mai grea (si asa este destul ), si de multe ori intra in depresii care duc la sinucidere. In primul rand, cred eu, ca homosexualii trebuie sa reuseasca sa-si apropie familia, care va suferi in primul rand pentru ca fiul sau fiica lor va avea de infruntat mai multe greutati si respingeri decat intr-o viata de om obisnuit…
Referindu-ma la Dvs. personal, cred ca intrega dvs. familie ar trebui sa fie extrem de mandra ca au un fiu-frate-etc., atat de inteligent, si sincer, si de caracter. Trebuie pornit de undeva.
Ca de obicei, in cazurile cand constat ca nu am avut dreptate intr-o privinta, recunosc si imi fac mea culpa.
Nu stiu daca dvs ati citit cartea lui „Simturi ratacite”. Eu am citit-o cu multi ani in urma. Eram foarte tanar atunci si m-a impresionat foarte mult, evident. Sigur ca faptul ca o persoana a fost casatorita de doua ori nu spune nimic despre orientarea sa sexuala. Dar, cum nu am revenit intre timp la lectura acestei carti dupa atatia ani, ma intreb daca nu cumva am facut vreo confuzie intre viata lui Zweig si viata personajului descris in cartea lui.
Nu am simtit nevoia sa controlez aceasta informatie de atunci incoace si din acest motiv cred ca dvs aveti dreptate. Si atunci va multumesc pentru corectura.
Lyz: spuneti „n-am vrut sa-l contrazic pe dl. A.C. cand a afirmat asta”.
Eu chiar va rog sa ma contraziceti de fiecare data cand credeti ca nu am dreptate!
Cat despre familia mea:
Pot spune ca mama mea a fost „sefa” in familie (parintii mei s-au inteles foarte bine toata viata si i-am apreciat mult pentru asta, dar din nefericire atmosfera in care am crescut era mai apropiata de secolul al XIV-lea decat de prezent, ca in multe familii romanesti). Ideea ei era sa ma faca sa aleg ceea ce credea ea ca este „chemarea”, adica sa ma fac…”sfant”! A fost crescuta in spiritul unui soi soi de fundamentalism crestin, din care eu am decis sa ies si sa imi restructurez viata la varsta de 17 ani, cand am incercat fara succes sa ma sinucid. Am muncit enorm ca sa ma deprogramez din punct de vedere religios. Este celebra fraza lui Dostoievski „daca ar fi sa aleg intre Isus Cristos si adevar, l-as alege pe Isus Cristos”. Eu am ales invers si nu regret deloc; am facut alegerea asta cand eram inca infectat rau de virusul iudeo-crestin! Deci eu am ales sa fiu autorul vietii mele, asa cum a fost ea.
Surorile mele au ramas extrem de „crestine” si nu numai ca nu ma apreciaza deloc dar ma condamna si nici nu mai raspund la telefoanele mele.
Insa pe cand locuiam in San Francisco si am discutat cu multi alti homosexuali de varsta mea, am constatat ca ei au avut vieti aproape similare cu a mea, desi au crescut in alte conditii. Multi dintre ei au incercat la fel ca mine sa se sinucida…la 17 ani.
Trecand prin multe in viata, am ajuns la concluzia ca anticii aveau dreptate cand spuneau ca „nu ceea ce ti se intampla in viata este important, ci parerea pe care o ai tu despre ceea ce ti se intampla”.
Astfel incat cred ca lucrurile cele mai rele prin care am trecut nu sunt cele care par la prima vedere ci acelea care „au venit din interior”.
Insa eu cred si acum ca am ales calea corecta in conditiile in care ma intereseaza cu mult mai mult sa caut ceea ce cred ca este adevarat si nu sa fac alegeri „negustoresti” in stilul „pariului lui Pascal”.
Nu stiam ce este :” Pariul lui Pascal” , am aflat: Daca crezi în Dumnezeu si se dovedeste ca el nu exista, nu vei fi pierdut nimic, dar daca nu crezi si se dovedeste ca exista, vei merge în Iad.
Este trist ca nu ati avut sprijinul familiei in toate aceste lupte pe care le-ati purtat cu dvs. insuti si cu societatea. In prezent lucrurile se petrec altfel:copilul anunta eventual printr-o scrisoare ce il defineste din punct de vedere sexual, si in acelasi timp le ia ora parintilor la un psiholog, sa-i invete cum sa reziste socului si cum trebuie sa se comporte in continuare. Sau asa cred ca ar trebui sa se intample…
Cred ca pana la urma faptul ca sunt putin diferit de altii a constituit si un lucru pozitiv.
Am o cu totul alta intelegere a minoritarilor de orice fe, si imi pun mai des decat altii intrebari.