Eu cred că în România justiţia nu e oarbă, ci simulantă, adică priveşte pe ascuns când se bănuieşte neobservată, prin sau pe sub bandaje, e ca o cerşetoare care îşi arată albul ochilor când te apropii, dar după ce treci de ea, dacă te întorci brusc, o surprinzi că are pupile ca orice om normal şi se uită urât după tine fiindcă nu i-ai pus nimic în palmă.
De ce nu ne iubeşte Occidentul?
Justiţia de la noi e mai degrabă surdomută şi oloagă, nu aude şi nu răspunde, nu dă nimic celor în drept, fiindcă e sluga banului şi a şantajului, e parşivă ca o curvă şi lunecoasă ca un peşte, minte cu solemnitate, joacă teatru, iar când e prinsă cu ocaua mică se ascunde în jungla paragrafelor şi tace, tace, tace.
Pe cine să mai crezi?
Avocaţii, judecătorii, procurorii şi poliţiştii se acoperă unii pe alţii, se ajută ca fraţii şi îşi împart „rodul muncii”, e o înţelegere tacită, tare ca granitul, de genul legăturilor mafiote, o legătură secretă care reglează conturile şi şterge frumuşel toate urmele.
Marii criminali sunt scoşi basma curată, doar cei fără averi, amărăştenii ajung la puşcărie, libertatea se vinde şi se cumpără ca varza din Obor, orice e negociabil dacă poţi să plăteşti preţul cuvenit. Mai repede ajunge vântu la popreală decât milionarul corupt, prinde orbu scoate-i ochii, actele se fac nevăzute, dosarele compromiţătoare se volatilizează peste noapte, martorii îşi schimbă depoziţiile şi o întorc ca la Ploieşti, vând braşoave şi turuie pe de rost lecţia, cuvintele curg ca unse (că sunt bine unse) şi cel care ieri părea că va putrezi după gratii iese basma curată, ba chiar pozează în victimă a justiţiei, care…
Pe cine să votăm?
Când se rătăceşte vreo persoană cinstită prin Ministerul Justiţiei, ea este resimţită ca o tumoare, ca o plagă care trebuie extirpată urgent pentru a nu „molipsi” întreg corpul, proporţiile sunt complet răsturnate, ar trebui să fie exact pe dos, dar românii e deştepţi şi originali, totul se (mai) poate pe plaiul mioritic…
În cine să mai ai încredere?
Idolii şi idoalele cad unul câte una, dosarele, câte au mai rămas întregi, sunt mai explozive decât trotilul, doar cei care şi le-au ars în decembrie 89 sau ianuarie 90 dorm liniştiţi în Parlament sau zâmbesc cu gura până la urechi, dacă nu dai polul te ia Interpolul, chiar dacă te ascunzi tocmai în Australia, în burtă de cangur…
În ce partid să mai intri? Nu cu buldozerul, ca membru cotizant vreau să zic…
E un circ mediatic în toată regula, vezi numai feţe supărate, de miniştri, parlamentari sau senatori, numai oameni cinstiţi care suferă de atâta nedreptate, modele de conduită şi morală, când de fapt fiecare are un mort în debara sau o rudă cu dosar, un cont în Elveţia sau o mătuşă cu zece vile la Sinaia.
Iar odraslele lor, ori se plimbă cu BMW-urile în dorul lelii, ori, în cel mai bun caz, îşi iau rucsacul şi se fac nevăzuţi în lumea largă, ruşinaţi de aşa tătici şi mămici…
Dreptatea e un cuvânt frumos pictat pe o boare de vânt, cava care există dar nu se vede sau pare a se vedea dar de fapt nu există….
Dan Dănilă, Germania
Justiţia română nu e oarbă, ci chioară, şi selectivă, adică vede prost, n-are ochelari (da nici nu ştie că-i lipsesc) şi-i nitel murdară. Murdar fiind un cuvant otoman, justiţia română… cam tot asa!
De ce nu ne iubeşte Occidentul? Pă-i nu-i nimic de iubit, bre!
Alin