O poveste reală, nu ficţiune, a unei pisicuţe ce nu şi-a recunoscut limitele atunci când a trebuit sa-şi manifeste sentimentele materne.
Puii de găină au fost adoptaţi imediat de pisica Vasilicuţa, iar toată lumea a fost uimită. Când erau scoşi afară mergea cu ei toată curtea, stătea la soare, se plimba peste tot, iar dacă dispărea puţin, puii intrau în panică şi începeau să piuie puternic, aşa cum fac puii care se pierd de cloşcă. Imediat pisica apărea şi totul reintra în normal. Puii neavând cloşcă, s-au imprimat cu această imagine şi s-au ataşat de pisicuţă. Când li se dădea mâncare (brânza de vaci cu făină de porumb) puii mâncau împreună cu pisica, care încerca să mănânce doar brânza. A fost amuzant, nu glumă. La somn, puii se confundau cu blana pisicii şi nu mare le-a fost mirarea diferiţilor vecini care veneau să vadă cum dorm puii de găină pe pisică.
Într-o zi, au fost găsiţi doar doi pui din cei 6. Au fost căutaţi în stânga, în dreapta… nici urmă de pui sau de pisică. La un moment dat a apărut pisica, fără semne de îngrijorare. Nu se putea explica fenomenul. O fi venit vreo pisică străină şi a înhăţat vreo doi pui? După câteva minute pisica noastră înhaţă unul şi fuge cu el. Pentru o secundă un gând negru a apărut şi pisica a fost urmărită.. Aceasta a intrat în casă, a traversat holul, bucătăria şi direct în primul dormitor. Dar în dormitor, pisica nu-i! După îndelungi căutări se aud ceva zgomote prin crăpătura uşii de la şifonier. Când şifonierul a fost deschis, pisica îşi făcuse un culcuş pe o pernă unde erau adunaţi 5 pui de găină, din cei 6. Din cauza întunericului puii dormeau bine-merci, la căldurică, nici că le păsa. Atunci a fost dezlegat misterul dispariţiei puilor de găină. Pisica, prin spiritul matern pe care-l avea, căuta să-şi ascundă puii, aşa cum fac multe pisici.
Noaptea puii de găina erau culcaţi într-o cutie de carton în bucătărie, iar pisica la program liber, de prins şoareci. Era foarte harnică, ba chiar într-o zi le-a adus un şoricel (cred că un pui de şoricel) puilor de găină, chipurile ca să-i înveţe să vâneze. Aceştia se uitau ca la maşini străine (ca curca în lemne – scuzaţi cacofonia). Până la urmă şoricelul a fost mâncat de pisicuţa nedumerită că puii ei nu vor să se joace sau să înveţe să vâneze şoricei.
A fost tare distractiv!
Relaţia dintre pui şi pisica a durat aproximativ 4-5 săptămâni, timp în care puii au devenit independenţi, sentimentele materne ale pisicii s-au mai atenuat, iar relaţia s-a rupt încet-încet.
Această pisică a trăit cred că 8 ani – a fost deosebită! Dacă era mâncare pe masă, carne proaspătă într-un lighean jos pe duşumea sau peste, în ghiuvetă, nu îşi băga botul, aştepta să i se dea. Puteai să o uiţi în casă, când veneai nu găseai nici o poznă.. Din păcate într-o zi o vestea cumplită a venit, şi anume că Vasilicuţa a fost călcată de o maşină. A fost găsită în drum. Nu ştim cum s-a întâmplat, probabil noaptea, cine ştie. S-a plâns ca după o persoană dragă. Şi acum stăpânul ei tresare când vede o pisică străină, de prin vecini, ce mai vine prin ogradă şi nu poate să se abţină să nu o strige…: Vasilicuţa.
Acum are doi motani, obraznici, care dacă prind momentul intră în bucătărie şi înhaţă orice le cade în gheară. Sunt foarte obraznici. Nici nu se compară cu pisicuţa lor dragă.
Pisicuţa a avut în decursul vremii şi proprii pui, pe care i-a crescut ca o adevărată mamă.
Cam aceasta a fost realitatea. Amintiri dragi care înfrumuseţează sufletul celor ce le trăiesc!
Ionela van Rees-Zota, după o poveste de Tomescu Cezar-Valentin
Felicitari, o poveste minunata cu acest Vasilicutza, care a început foarte bine si frumos, dar din pacate s-a terminat tragic.
Realitatea este ca OMUL ar putea sa învete multe de la animale si pasari, de instinctul lor nativ, de altruismul lor, de atasamentul si devotamentul ce-l dovedesc fata de alte animale sau pasari, care nu fac parte din tagma lor, ca sa nu mai pomenesc de devotamentul fata de stapân. Au existat si poate mai exista animale salbatice, care s-au ocupat de copiii pierduti sau aruncati prin paduri, sau animale de diferite rase, care se acomodeaza cu cele de alta rasa sau gen. Sunt multe cazuri reale despre CONVIETUIREA ÎNTRE ANIMALE, chiar daca nu fac parte din clanul lor.
Întrebarea care mi-o pun deseori, este, de ce omenirea a ajuns în stadiul ca în unele familii nu se mai suporta copiii cu parintii, de ce nu se mai suporta oamenii care nu sunt de aceiasi culoare sau religie etc. Oare omul a devenit mai salbatec decât animalele salbatice, care totusi pot fi îmblânzite si pot trai chiar pe lânga casa omului? S-ar parea ca DA.