caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Libertatea de gândire şi exprimare in Islam

de (28-10-2012)
13 ecouri

Săptămână trecută s-au deschis la Cairo şi Istambul două procese identice: insultarea Islamului şi incitare la ură religioasă.

În procesul de la Cairo, şapte creştini (copţi) şi un pastor american sunt judecaţi în contumacie (locuiesc în UŞA) pentru insultarea Islamului şi incitare la ura religioasă prin turnarea filmului „Inocenţa musulmanilor”.

În procesul de la Istambul un pianist şi compozitor de renume internaţional, Fazil Say, este acuzat de insultarea valorilor religioase musulmane prin intermediul site-ului Twiter.

Ca urmare a acestor insulte prof. Ekmeledin, cetăţean turc, secretar general al OCI (organizaţia ţărilor musulmane cuprinzând 57 de state), profesor universitar, specialitatea istoria ştiinţelor, a declarat la 19 Septembrie că îşi va dubla eforturile pentru ca blasfemia să fie recunoscută de către comunitatea internaţională drept o crimă şi pedepsit că atare.

Celelalte două religii monoteiste nu au cerut niciodată pedepsirea celor care au emis critici severe la adresa lor: că Tanahul nu este o revelaţie divină, că Moise nu a existat, că Iacob a fost un mincinos, substituindu-se fratelui său, etc.

Iisus a fost subiectul a numeroase filme ”blasfematoare”: i s-au atribuit relaţii sexuale cu prostituata Maria Magdalena, s-a creat legenda că această, împreună cu fiul lor, ar fi ajuns în sudul Franţei, că mormântul ei se află într-o biserică din Provence, iar fiul lor ar fi întemeietorul unei dinastii de regi ai Franţei.

Desigur înalţi prelaţi şi mulţi credincioşi s-au simţit jigniţi, dar nimeni nu a fost adus în faţa justiţiei şi mai ales nu s-a pronunţat o “fatwa” care să condamne la moarte pe autorul sau autorii ”blasfemiei”, aşa cum se întâmpla în zilele noastre. Este cunoscut cazul scriitorului Salman Rushdie şi al cărţii sale „Versetele Satanice”, condamnat la moarte de către ayatolahul Khomeini. Cu toate acestea, în Coran, surată 53 versetele 19-23 figurează acele zeiţe, fetele lui Allah. Furia care i-a cuprins pe unii fanatici a dus la asasinarea câtorva editori şi traducători ai cărţii.

Această carte a fost tradusă şi în Turcia de către un scriitor cu numele de Azis Nasim. În 1993, în oraşul Sivas din Turcia, s-a încercat asasinarea lui prin incendierea hotelului în care se afla împreună cu un grup de intelectuali din gruparea religioasă a Aleviţilor, detestată de musulmani. Au pierit 37 de oameni, dar cel vizat a scăpat cu viaţa. Procesul care a urmat după acest atentat s-a încheiat abia în urmă cu câteva luni prin închiderea dosarului, fără nici o condamnare. În memoria victimelor, pianistul Fazil Fay, judecat în prezent pentru insultarea valorilor religioase musulmane, a compus o melodie, ceea ce îi agravează desigur situaţia, chiar dacă formal nu se aminteşte aceasta.

Orhan Pamuk este un scriitor turc contemporan, premiat Nobel pentru literatură. Pentru a se sustrage unui proces sau unui atentat, având şi el vederi liberale, s-a refugiat în Statele Unite.

Este de neînţeles cum poate prof. Ekmeledin să ceară lumii întregi condamnarea aşa zisei blasfemii care în fapt este exprimarea unei critici raţionale a islamului, când este cunoscută incitarea la ură religioasă şi la asasinat din Coran:

Surata 9 versetul 29: păgânii au de ales între convertire şi moarte; evreii şi creştinii – popoarele Cărţii – trebuiesc învinşi, umiliţi şi puşi să plătească impozitul numit jizya.

Surată 5 versetul 37: cei ce se împotrivesc lui Allah şi profetului său trebuiesc ucişi, crucificaţi sau să li se taie mâinile şi picioarele din părţi opuse.

Se ştie că Turcia cere să între în Comunitatea Europeană, dar în Coran este scris în surata 5 versetul 51: nu vă împrieteniţi cu evreii şi creştinii.

Se ştie că nu toţi musulmanii sunt terorişti dar toţi teroriştii sunt musulmani (foarte puţini corsicani sau basci).

Pentru a stopa acest război al islamului cu restul lumii ar fi de dorit că toată presa scrisă sau electronică să rezerve un spaţiu comparabil pericopelor din celelalte religii în care să se comenteze textele din Coran şi Sunna, să se amintească că există oraşe interzise ne-musulmanilor, că în bibliotecile lor nu se găsesc biblii, cărţi budiste, etc.

Poate astfel se va evita un război al religiilor.

Dr. Ramon Neumann

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (29-10-2012 la 02:03)

    Excelenta si oportuna prezentare a textelor care „developeaza” intoleranta si indemnul la crima,fata de si impotriva crestinilor si evreilor !
    Profesorul Ekmedin ar putea sa ia apararea Islamului, dar numai dupa ce Turcia o sa recunoasca oficial si in fata intregii lumi civilizate, genocidul impotriva armenilor !!

  • neumann: (29-10-2012 la 10:34)

    am dactilografiat gresit numele orasului in care a avut loc atentatul:numele corect este SIVAS si nu SAVIN;scuzati-ma va rog

  • Lucian Herscovici: (31-10-2012 la 19:23)

    Stimate domnule doctor Neumann,

    Articolul dumneavoastra este interesant, dar trebuie sa subliniez unele probleme. Afirmati ca „toti teroristii sunt musulmani (foarte putini corsicani sau basci)”. Trebuie sa va contrazic. Desigur ca ati auzit de Carlos, poreclit „Sacalul”, Ilici Ramirez, venezuelan. Sau de grupul Baader-Meinhoff (german). Sau de Kozo Okamoto (japonez, ca si de Armata Rosie Japoneza). Sau de Armata Republicana Irlandeza. Vreau sa va atrag atentia ca terorismul este un fenomen vechi. S-a afirmat ca ar fi copilul nelegitim al comunismului . Dar radacinile lui sunt mai adanci. De exemplu, organizatia „Narodnaia Volya”, in Rusia secolului al 19-lea. Sau „marea teroare” din Franta dupa revolutie.

    Imi veti replica, desigur, ca ar fi vorba despre terorismul contemporan. Dar si el trebuie inteles intr-un context istoric, in care s-a nascut si s-a dezvoltat. Terorismul islamic este numai un aspect al terorismului contemporan, ultimul fiind bazat in special pe anarhism. Dar luati in considerare si faptul ca exista mai multe feluri de terorism, desi scopul declarat al tuturor teroristilor este destabilizarea sociala in scopul obtinerii unor drepturi reale sau imaginare, care nu pot fi castigate pe alta cale. Daca terorismul islamic se bazeaza pe fundamentalismul religios musulman, terorismul nationalist laic sau terorismul comunist se bazeaza pe aspectul ideologic intolerant. Uneori se ajunge la terorism de stat (cazul „umbrelei bulgare”). Regimurile marxiste laice, ateiste si intolerante ajung pana la folosirea unor teroristi „profesionisti”, cu scopul destabilizarii politice.

    Exista numeroase lucrari de analiza a terorismului si de istorie a lui, pe care v-as propune sa le cititi, pentru a intelege acest aspect politic. O concluzie generala – in afara de cea referitoare la fanatismul religios, sau nationalist, sau marxist-laic-ateist – este ca teroristii stiu ca nu au nici o sansa de victorie cu ajutorul actelor lor de teroare. Ceea ce stiu ei este insa, ca vor reusi sa atraga atentia lumii asupra lor, asupra existentei si ideologiei lor, ceea ce le va conferi anumite avantaje politice si diplomatice.S-a vorbit chiar si despre o internationala terorista; nu stiu daca a fost reala, dar oricum posibilitatea exista sau a existat.

    Trebuie sa va mentionez ca intoleranta, despre care scrieti ca exista in Coran (adevarat, dar in mod teoretic; in mod practic a fost pusa in aplicare de Mahommed in zona Hedjaz din Peninsula Arabica), exista si in alte religii. Daca vreti, va pot da numeroase exemple. Dar nu este vorba despre un element existent in religii din punct de vedere filosofic sau gnoseologic, ci despre un aspect legat de fundamentalismul religios. Credinta si religiile exista de la inceputul existentei omenirii ajunsa la un anumit grad de civilizatie. Dar au existat perioade de toleranta si moderatie, precum si perioade de fundamentalism religios extremist, care devenea ideologie politica laica, iar ulterior disparea, lasand unele urme, bineinteles.

    Va propun sa cercetati cu atentie atat izvoarele, respectiv Cartile Sfinte, cat si studii serioase de analiza si istorie a religiilor. Nimeni nu poate critica religia daca nu o cunoaste si daca nu face diferenta intre diferitele ei aspecte, care uneori nici nu au o legatura directa intre ele, ci fac parte dintr-un simplu lant al slabiciunilor. Va rog sa luati in consideratie ca si ateismul este o religie in felul lui. La fel ca si marxismul, leninismul, maoismul, poate chiar si ceausismul: religie politica, in fruntea careia se afla un idol divinizat in locul lui Dumnezeu, sau in cadrul careia Tronul lui Dumnezeu este gol, nimeni nu sade pe el, dar acest tron gol este divinizat. Tema asupra careia putem discuta cu alta ocazie, mai larg.

    Toate cele bune,

    Dr. Lucian-Zeev Herscovici

  • dr.r.neumann: (1-11-2012 la 13:27)

    Stimate dle dr.L. Z. Herscovici (intr-adevar stima, nu complezenta ptr. cunostintele enciclopedice in specialitatea dvs, dar care din pacate nu se reflecta in filozofia pesonala), scurtul meu articol a vrut sa semnaleze ca islamul nu permite nimanui aluzii critice la adresa lui, aducandu-i in fata tribunalului ptr. defaimare sau blasfem chiar pe proprii sai aderenti, iar pe de alta parte reprezentantii sai vor sa impuna lumii intregi ca delict pasibil de pedeapsa defaimarea religiilor si blasfemul. Prin citarea catorva versete din Coran am aratat ca sursa cea nai importanta de defaimare si incitare la ura religioasa este insasi Coranul.

    Violenta, genocid, discriminari exista si in textele iudaice sau crestine, ele nu au fost abolite dar nu se aplica riguros nici in politica interna nici in cea externa. Terorismul islamic, aparut chiar inaintea textelor se aplica si in prezent, atat in propriile lor tari cat sin cele straine; afirmatia dvs. ca teroristii stiu ca nu vor obtine nimic nu este exacta. Adaugand acestuia emigratia si demografia spera sa infiinteze in cele din urma un califat universal.

    Afirmatia ca nu se poate critica o religie fara s-o cunosti este valabila si in alte domenii; deoarece am citit cartile lor fondatoare imi permit o analiza critica sprijinita intotdeauna pe citate din aceste carti. Dar chiar si un absolvent de liceu care a invatat bazele astronomiei, fizicii, chimiei, biologiei poate sa puna intrebari in legatura cu fiabilitatea religiilor monoteiste cand iudaismul afirma ca Dzeu a creat universul in urma cu numai 5672 de ani, cand crestinismul afirma conceptia imaculata a lui Isus sau cand islamul afirma ca pamantul este plat ca un covor. Iar ateismul nu este o religie ci o critica rationala pe baze stiintifice si pe revelarea unor erori uneori ridicole in textele care ar fi fost dictate de Dzeu.

    Efectiv islamul este in prezent singura sursa de terorism, pana si FARC este pe cale de disparitie. Va propun sa va imaginati o greva de o luna a rabinilor, preotilor si imamilor si in acelas timp o greva de numai o saptamana a gunoerilor; care din ele va afecta mai mult societatea?

    Va doresc un sfarsit de saptamana placut.

  • Lucian Herscovici: (2-11-2012 la 11:22)

    Stimate domnule doctor Neumann,

    Inteleg punctul dumneavoastra de vedere, il respect, dar unele elemente sunt nevoit sa le resping.

    In privinta teroristilor, dumneavoastra ati scris ce spera adeptii islamismului fumdamentalist, liderii si ideologii lui, dar nu grupurile oarecare de teroristi, fie musulmani, comunisti, anarhisti, atei si altii de orice fel. Ei stiu ca nu au posibilitatea sa infranga armatele puternice ale statelor organizate; de obicei este vorba de grupuri mici, izolate, chiar infrante intr-un razboi. In alte cazuri, ei trec la guerilla, care in felul ei este o forma de terorism de asemenea. Terorismul, in asemenea situatie, este o forma de rezistenta activa, dar in imposibilitate de a infrange o putere militara, cel putin momentan. El isi cauta aliati, dar nu-i poate gasi in acel moment – si atunci asteapta, sau organizeaza cate o actiune considerata de lume ca fiind criminala, dar cu ajutorul careia grupul respectiv arata ca… exista si trebuie luat in considerare, daca nu poate fi lichidat. Visul unui califat mondial nu este al acestor grupulete care vor sa atraga atentia, ci al liderilor musulmani extremisti, fie ei civili (nu vreau sa spun „laici”), fie religiosi.

    Este greu de spus ca acesta ar fi visul tuturor teologilor musulmani; este vorba de teologi fundamentalisti musulmani, care reusesc sa influenteze asupra masei tocmai datorita extremismului lor, care reuseste sa le intareasca prestanta, charisma. Ei pot fi comparati cu lideri politici de acelasi gen, sau cu ideologi transformati in lideri politici. Dar teroristii sunt fie influentati de acesti lideri (in cazul teroristilor islamisti), fie de alti lideri a caror charisma se dovedeste puternica pana la un anumit punct. Nu uitati ca exista o relatie intre charisma liderului si conditiile sociale in care se manifesta. Nu cred ca Lenin s-ar fi putut manifesta in acelasi mod in alte conditii. Nici Hitler, Stalin, Mao-Tze-dun, Che-Guevara sau altii de acelasi gen inaintea lor sau dupa ei, in conditii istorice diferite. Fara a fi marxist sau plehanovist, ma pot referi totusi la problema rolului personalitatii in istorie, ca si la problema politizarii maselor. Dar este o diferenta mare intre influenta unor asemenea ideologi sau lideri (deveniti idoli) asupra maselor si actiunile de teroare individuala sau de grup mic, organizate de teroristi care vor sa atraga atentia asupra lor insisi, cu scopul de a influenta lumea in mod treptat. Nu este nici un asemena individ (terorist) care crede ca poate cuceri o tara, o lume, poate intemeia un regat sau un califat, etc. Dar liderii ideologici si politici sunt diferiti. Observati ca lideri charismatici apar adeseori dupa revolutii, rasturnari politice, rebeliuni, crize economice – ei devenind fie periculosi, conducand masele la razboi (nu la mici actiuni teroriste), fie devin…executorii testamentari ai revolutiei infranta sau devenita stagnanta.

    In ceea ce priveste rolul spiritualitatii in societate, cred ca nu orice absolvent de liceu isi poate da parerea. El poate pune intrebari, dar nu poate da si raspunsuri. Raspunsurile trebuie sa fie date de specilaisti, respectiv – in privinta astronomiei de astronomi, in privinta medicinei de medici specialisti, in privinta teologie de teologi profesionisti, de formatii si religii diferite, analisti stiintifici seriosi ai Cartilor Sfinte si ai istoriei religiilor pe baza tuturor elementelor existente in filosofia religiei, in datele istorice, filologice si stiintifice, precum si in diferitele traditii existente (nu ma refer la fanatici, dimpotriva, cred ca Dumnezeu este Unul pentru toti oamenii).

    In privinta ateismului, imi repet parerea: el este o forma de religie fara Dumnezeu. Cultul Divinitatii este inlocuit de cultul unei personalitati sau al unei conceptii filosofice sau ideologice. De aici conceptia „tronului gol”, sustinuta de unii filosofi contemporani ai ateismului. In fond, trebuie sa luati in considerare ca orice om crede in ceva. Credinta este ceva individual, personal, psihologic. Ei i se adauga haina religiei, a traditiei, istoriei, filosofiei si teologiei. Argumentul psihologic este inlocuit de un argument logic, sau cel putin complectat de el.

    Rolul teologilor ca ideologi in societate nu trebuie trecut cu vederea. In privinta afirmatiei facuta de dumneavoastra asupra unei comparatii intre o greva a teologilor tuturor religiilor pe de o parte si o greva a gunoierilor pe de alta parte, cred ca ea nu este potrivita. Fiecare domeniu este definit prin el insusi. Nu vreau sa extind analiza acestui aspect, intrucat il consider trivial. Daca vreti, putem conversa asupra lui ore intregi, telefonic sau in fata unei cesti cu cafea, asa cum am facut si anterior, pastrand relatii corecte intre noi.

    In privinta ideii Creatiei Lumii de catre Dumnezeu si a numaratorii anilor, trebuie sa va spun ca multi teologi, de religii diferite, afirma ca intr-adevar ne aflam in intuneric. Exact asa cum afirma unii medici asupra unor boli inca incurabile, din nenorocire. Dar am facut aceasta afirmatie deoarece nimeni dintre noi nu stie ce inseamna „an” in gandirea lui Dumnezeu: noi stim ce inseamna „an” doar in gandirea noastra ca oameni. Nici ce inseamna „zi” in gandirea lui Dumnezeu noi nu cunoastem; unii oameni presupun ca stiu, egalizand acest element de masurare a timpului cu alte elemente asemanatoare din gandirea umana si calculul omenesc. Dca vreti un aspect in acest sens, va propun sa cititi carti de astronomie comparata, care calculeaza cronologia atat pe baza argumentelor si elementelor naturale, cat si pe baza argumentelor teologico-filosofice sau istorice. Anul creatiei lumii, care este o traditie ce serveste la numararea erei mozaice, este conventional, stabilit intre oameni, la fel ca si celelalte ere. El este calculat pe baza varstelor personajelor care apar in Cartea Genezei.

    Astazi, textul biblic folosit de toate religiile si citit de toti iubitorii unei carti bune, de valoare, care rezista de milenii, este textul masoretic. Dar au existat si alte variante ale textului biblic, pierdute, care ofereau un calcul diferit. O asemena varianta a fost folosita de Yosef ben Matityahu (Josephus Flavius), ceea ce rezulta din cartea „Antichitati Iudaice”. Bisericile orientale (printre care si cea Ortodoxa) au folosit alte variante la inceput, cel putin inainte de Conciliul de la Niceea. De aceea, pana la inceptul secolului al 19-lea, gasiti documente in limba romana, in scriere chirilica, datate dupa era „de la Facerea Lumii”, nu dupa era bazata pe anul nasterii lui Isus Hristos. Dar dupa aceste documente rezulta ca „facerea lumii” ar fi avut loc cu circa 2000 de ani mai devreme decat este acceptata in traditia mozaica. Deci, propun sa facem diferenta intre religie, calcul astronomico-filosofic al Creatiei Lumii (lucru ramas deocamdata necunoscut) si traditiile religioase sau de interpretare a Bibliei Ebraice…

    Cu deosebit respect,

    Dr. Lucian-Zeev Herscovici

  • neumann: (3-11-2012 la 13:01)

    stimate dr.L Z Herscovici,
    nu stiu ce inseamna ani sau zi in gandirea lui Dzeu,spuneti dvs.
    dar daca Dzeu vrea sa se faca cunoscut oamenilor nu trebue sa se explice pe intelesul lor,sa afirme clar si raspicat ce are de spus fara a recurge la metafore?;imi propuneti sa citesc carti de astronomie comparata si aratati ca,teologi din diferite religii sustin ca plutim in intuneric,ceace este de inteles pentruca teologii nu accepta stiintele.dar inca in urma cu ani am citit cartea teologului hans kung intitulata iudaismul si cartea astrofizicianului evreu laureat nobel intitulata:primele 3 minute ale universului.
    hans kung scrie in primul capitol „originea”urmatoarele
    1)dupa unii cercetatori lumea dateaza de cel putin 13 miliarde de ani;oamenii provin prin mutatii si selectii din alte animale
    2)homo sapiens a aparut in urma cu cca 200 de mii de ani
    3)cele scrise in Geneza nu sunt confirmate de alte surse.ele sunt mituri transmise initial oral.
    astrofizicianul weinberg,scrie in prefata ca desi nu vrea sa supere religiile dar nici una dintre ele nu explica satisfacator nasterea universului;deschid aici o mica paranteza:aceste cuvinte atat de politicoase si corecte nu l-au impiedecat pe dl tercatin sa scrie in urma cu ani in pericopa beresit ca teoria cosmogonica din biblie coincide cu teoriile stiintifice invocandu-l pe..weinberg!
    in concluzie, nu am invatat ceva nou din lecturile pe care mi le-ati recomandat.
    vreau sa-l chem acum pe elevul de liceu care are dreptul la opinii personale dupa ce a invatat cateva disciplime spre deosebire de colegul lui de la scoala religioasa unde „studiaza”exclusiv religia;elevul dela liceul pluridisciplinar stie ca lumina pe pamant provine de la soare;dovada:eclipsele lui provoaca intuneric,iar datele lor de aparitie sunt,prevazute cu exactitate studiind mecanica cereasca si nu biblia,deacea el nu accepta ca Dzeu a creat lumina si intunericul in ziua intaia dar soarele abia in ziua 4a;acest elev a aflat ca succesiunea zilelor si noptilor este produsa rotatia pamantului in jurul axei sale dar elevul de la scoala religioasa invata din cartea lui ioshua ca dzeu a oprit odata mersul soarelui pe bolta cereasca prlungind astfel ziua ptr. a invinge un dusman oarecare.elevul de liceu mai stie ca un metal supus caldurii se topeste-ceace are consecinte practice-spre deosebire de colegul lui care invata ca vitelul de aur a fost prefacut in cenusa prin ardere;dar astfel de ineptii gasindu-se f.des in paginile bibliei vreau sa mai amintesc un citat din cartea numerii 26/51 si 1/46;la statistica efectuata inaintea intrarii in canaan numarul total al popultiei est de 601.730 de oameni iar numarul luptatorilor este 603.730;concluzia care se impune:biblia este o carte incredibila, scrisa de oameni si acestia nu prea scoliti.
    in privinta terorismului:in prezent practic exista numai terorismul islamic ;nu stiu sa fi existat sau sa existe un terorism laic.vreau sa inchei cu cele scrise de teologul hans kunga:nu exista pace intre natiuni fara pace intre religii;nu exista pace intre religii fara dialog intre acestea;nu exista dialog intre religii fara cercetarea fundamentelor acestora.
    daca ACUM va permite,continuarea dialogului-sper ca da neavand decat de castigat -voi incerca sa arat de ce nu este posibil dilogul mai ales cu islamul.

  • Lucian Herscovici: (3-11-2012 la 18:07)

    Stimate domnule doctor Neumnann,
    Imi pare rau ca nu am reusit sa ma fac inteles de dumneavoastra. Mentionez ca si teologia este o stiinta, ca si alte stiinte ale spiritului (termenul ebraic, pe care il traduc in romaneste, este „madaey haruach”). De aceea, chestiuni legate de teologie trebuie tratate de specialisti in acest domeniu, teologi oameni de stiinta in domeniul teologiei. Nici un om de stiinta in domeniul teologiei nu spune ca lucrurile sunt complect clare: acesta ar fi sfarsitul stiintei teologiei si al analizei, interpretarii si comentarii Bibliei si altor Carti Sfinte. Am afirmat ca uneori lucrurile nu sunt clare in domeniul interpretarii teologice, exact ca si in alte domenii. De exemplu in medicina (stiu ca sunteti doctor in medicina) este oare clar totul? Bine ar fi sa fie asa: bolile ar fi vindecate totdeauna. Imi aduc aminte ca un medic mi-a spus odata ca in medicina se lucreaza inca in intuneric, ajungandu-se chiar ca tratamentul unei boli sa poate determina afectarea altui organ, deci alta boala. Bine, nefiind specialist in domeniu nu pot spune nimic, ci in acest domeniu accept parerea dumneavoastra ca specialist. Am vorbit doar comparativ, nu pentru a-mi da o parere intr-un domeniu necunoscut mie.
    Ma bucur ca ati citit cartea „Iudaismul” de Hans Kung, o carte interesanta, apreciata de oameni de orientari diferite. Odata am fost intrebat ce cred despre aceasta carte, iar eu am afirmat in scris ca este o lucrare buna, importanta, valoroasa.
    Nu vreau sa analizez unele contradictii din Biblie. Vreau doar sa spun ca sunt de acord cu dumneavoastra – si amandoi cu Hans Kung – ca pacea intre natiuni va fi numai dupa realizarea pacii intre religii. Ceea ce vreau si eu. In privinta islamului, din pacate ma tem ca aveti dreptate… Bine ar fi insa sa nu fie asa, dar…ce pot sa spun? In privinta terorismului, eu nu m-am referit numai la terorismul contemporan, ci si la cel din trecut, cu implicatii in prezent (din nenorocire).
    Va doresc toate cele bune,
    Dr. Lucian-Zeev Herscovici

  • Anton Constantinescu: (3-11-2012 la 22:01)

    Este de-a dreptul uluitoare prapasta dintre caracterul logic al argumentelor referitoare la istorie ale domnului Lucian Herscovici si caracterul total ilogic al celor referitoare la religie.

    Ma uluieste si credinta dumnealui cand cere sa luam in considerare punctul religios de vedere: „Va rog sa luati in consideratie ca si ateismul este o religie in felul lui”.

    Complet fals domnule Herscovici!

    Metoda stiintifica de cercetare a lumii se bazeaza pe eliminarea ipotezelor care nu corespund cu realitatea. Stiinta nu accepta dictonul religios „crede si nu cerceta”. Indiferent ca e vorba de o religie „blanda” sau „dura”!

    Dar cred ca nici dvs, vorbind foarte serios, nu acceptati sa credeti (fara sa cercetati) daca v-au venit sau nu bani (sa zicem salariul sau pensia) in contul dvs.

    Spune domnul Herscovici: „Nu vreau sa analizez unele contradictii din Biblie”.

    Oare de ce nu vreti?

    Ba chiar va invit sa o faceti!

    De exemplu de ce nu vreti sa explicati aici prapastia dintre morala zilelor noastre, cand ucigasii sunt pedepsiti conform codului Penal (inventat de latini, vedeti „dreptul roman”) iar nu dupa teoria pacatului din iudaism, crestinism si islam si catastrofala comportare a „patriarhului Abraham” care pretinde ca dumnezeul Yahweh i-a cerut sa-si ucida fiul si ca a fost oprit in ultimul minut sa comita crima?

    De ce credeti ca „ascultarea neconditionata” ce defineste toate trei religiile cartii este…o cerinta divina? Stiati ca acest cuvant („ascultare”) se traduce in limba araba prin cuvantul Islam? De aici vin toate nenorocirile prin care lumea de azi trebuie sa le infrunte!

    In numele ascultarii mii de oameni au fost spalati la creier si obligati de conducatorii lor religiosi sa moara in chinuri, otraviti cu cianura in Guyana sau mistuiti de flacari in Waco Texas. Si in cate alte locuri!

    Asta este esenta religiilor: sa asculti de legende, de pseudo-salvatori ai lumii, iar nu de constatarile directe care pot fi explicate logic, cu ajutorul stiintei.

    As vrea sa va aud ce argumente logice aveti cand incercati sa justificati isprava „profetului Ilie” (Elijah in engleza) cand acesta a ucis 850 de oameni care s-au rugat la zeul lor sa aduca ploaia si nu a plouat? Banuiesc ca dzeul dvs Yahweh („dumnezeul ostirilor lui Israel, domnul Savaoth) o fi facut o treaba mai buna, nu zic nu!

    Iar ideea dvs despre stiinta (asta vizati cand spuneti ateism!) este foarte deformata. De fapt unii oameni de stiinta au afirmat ca „daca exista vreun dumnezeu, el este cu mult mai usor de gasit cu ajutorul stiintei decat cu ajutorul religiei”. Deci nu e vorba de „ateism neconditionat” aici, pe care pareti sa-l condamnati, ci de ateism conditionat de cercetarea realitatii. Daca unii cred ca s-au vindecat de SIDA pentru ca un arab escroc devenit crestin a pus mana pe ei, sa creada!

    Am discutat cu devotati credinciosi ai acestui Benny Hinn. Ei mi-au raspuns foarte ilar la intrebarea mea referitoare la faptul ca acesta isi cumpara pe banii prostilor locuri la hotelurile din Paris platind cate 11 000 euro pe noapte (nici nu stiam ca exista asa ceva!). TV americana a aratat chitantele respective. La care mi s-a raspuns, „da, pentru ca dumnezeu ii cere asta”.

    O sancta simplicitas! Vorba lui Ian Hus.

    De ce sunteti sprijinitor al exploatarii si minciunii?
    Escrocii ar trebui dati de gol si opriti!

  • Robert Soran-Schwartz: (8-1-2013 la 12:04)

    Prea stimati domni Dr. L-Z Herscovici si Dr. Neumann,

    Ma bucur sa nu fiu nici complet de acord, cu nici unul dintre Dumneavoastra, nici istoric si nici religios. Si in acelasi timp ma bucur sa nu fiu total in dezacord cu nici unul dintre cei doi pasnici combatanti.
    Pe de o parte nici eu nu nu consider Islamul religios sau Islamul politic (cu diversele sale trepte de radicalizare pina la extremism) ca fiind sursa tuturor incarnarilor contemporane ale lui Belzebut, pe de alta parte nu sint dispus sa consider tensiunea crescinda intre societate, politica si religie un fenomen minor si o parte intrinseca a civilizatiei umane …

    Doar domnul Anton Constantinescu nu ma convinge de loc, ci mai curind ma face sa-mi amintesc ca ceim mai mari teroristi din istoria moderna si contemporana au fost – cu foarte putine exceptii – ateisti declarati. In acelasi timp (sa zicem cam de la Revolutia american) cei mai mari democrati au fost – iarasi cu putine exceptii – oameni care se considerau mai mult sau mai putin religiosi.

    O scurta observatie: Dupa parerea mea (si a unor alti oameni cu mai multa competenta in domeniu) terorismul asa cum il stim pina astazi a fost, daca nu creat atunci macar facut cunoscut intregii lumi, de catre zealoti si sicarii pe teritoriul biblic. Urmasii lor au supravietuit pina in zilele noastre, pe acelasi teritoriu …

    Cu multa stima,
    Dr. Robert Soran-Schwartz

  • Charlie PhD: (9-1-2013 la 14:09)

    @Dr.Herscovici. Mi-e foarte greu, adica am o reticenta, sa inteleg afirmatia d-tale ca si teologia este o „stiinta”. Va referiti oare la studierea diverselor religii din punct de vedere istoric?

  • Lucian Herscovici: (9-1-2013 la 16:50)

    @Charlie PhD
    Da, categoric, ma refer la studierea diferitelor religii din punct de vedere istoric, la studiul doctrinelor teologice, pe langa analiza si studiul diferitelor texte si aspecte. Teologia este o stiinta a spiritului, la fel ca si alte stiinte umaniste. Este o diferenta intre teologie ca stiinta (indiferent de care religie este legata) si credinta personala individuala, psihologica, incluzand aspecte personale care fac parte din gandirea celui care crede ;i poate fi complect necunoscator al teologiei.

  • Alexandru Leibovici: (9-1-2013 la 17:50)

    Stimate domnule Herşcovici,

    1. Ca să pot înţelege ce este ştiinţa teologiei, v-aş ruga dacă se poate să enumeraţi 2-3 subiecte concrete ale acestei ştiinţe, apoi câteva cuvinte despre metodele ei specifice de investigaţie, precum şi care este criteriul adevărului unei concluzii.

    2. Văd că Wiki face o distincţie între ştiinţa religiilor (science des religions, religious studies) şi teologie. Prima este „un studiu *secular* al credinţelor, comportamentelor şi al instituţiilor religioase”, în timp ce a doua implică un anumit nivel de *adeziune* la afirmaţiile şi tradiţiile religiei studiate (v. aici), deoarece se ocupă, pe lângă studiul şi expunerea învăţăturii despre Dumnezeu, de asemenea şi de *fundamentarea şi apărarea* acesteia. Sunteţi de acord cu această distincţie?

  • neumann: (10-1-2013 la 05:36)

    „Ecoul” fiind „provocat” de dr.Robert Soran-Schwatz, este adresat in primul rand domniei sale.

    1) nu exista un islam politic si unul religios;exista un singur Coran si o singura Sunna, o doctrina globala despre lume,religii, societate si individ (barbat sau femeie)

    2) teroristii din istoria contemporana au fost ateisti, afirmati dvs., dar terorismul lor nu a fost comis in numele si interesul ateismului, spre deosebire de cel religios in general si islamic in special;

    3) zelotii ar fost primii teroristi afirmati dvs.; nu, ei au fost precedati, daca socotim Biblia ca o carte fiabila, de sclavii evrei eliberati din Egipt carora Dzeu le porunceste (vezi Deut.7/16) sa lichideze toate cele 7 popoare pe care i le da in mana fara sa se milostiveasca de ele.

    4) parerea dvs. ca islamul nu este raspunzator de toate relele este numai in parte adevarata: calamitatile naturale, criza economica mondiala, incalzirea planetei, conflicte relativ minore ca Tara bascilor, Corsica, Irlanda intr-adevar nu pot fi atribuite islamului; dar atentatele din lumea occidentala, revoltele din tari musulmane, tendinta de a impune charia in tari multi religioase (India, tari africane, asiatice), Iranul, Afganistanul sunt provocate de islam.

    Daca crestinismul si iudaismul au acceptat vrand nevrand despartirea dintre stst si religie, dand Cezarului ce-i apartine si consimtind din varful buzelor la o coexistenta a religiilor, islamul sustine suprematia lui si abolirea Torei si Evangheliilor (vezi Coranul surata 3 verset 85 si surata 5 verset 13). Insusi faptul ca OCI (organizatia celor 57 de tari musulmane) nu au acceptat Declaratia universala a drepturilor omului si au elaborat o declaratie proprie, confirma izolarea de restul lumii, civilizational, cultural si religios, aspirand la un Califat universal.

    Drapelul Arabiei Saudite pe care este scris: exista un singur Dzeu, Alah si profetul sau Mahomed, iar sub acest text o sabie si nu o ramura de maslin vorbeste dela sine.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Toamnă madrilenă cu demonstraţii şi… mariachi

Pentru prima oară, am ales să ajung la Madrid în mijlocul toamnei, adică pe la jumătatea lunii trecute, fiindcă experienţa...

Închide
18.216.84.37