Manifest contra risipei cu viaţă… nu arunca şi nu pierde viaţa, e preţioasă!!….
Viaţa e aruncată la gunoi – îi simt agonia printre cutii de conserve, pungi şi sticle de plastic. Inimi fără identitate, biotice sau abiotice, nude sau consumate, se pierd de pe sânul Pământului. Nu pare a fi o pierdere prea mare: omul a găsit un substituent mai longeviv decât pielea şi carnea sa, un material mai util decât aripile cu zbor ale unei păsări pe cale de extincţie: plasticul.
Dacă Hubert Reeves, într-un dialog cu Frederic Lenoir, emitea dramatica ipoteza a „omului în eprubetă”, atribuind un destin asemănător şi generaţiilor viitoare, cu riscul unor acuzaţii de „profeţie bizară”, îmi raportez judecata la toate contaminările de orice natură ale speciei umane şi afirm postura „omului în tomberon”. Nici o altă specie nu este supusă într-o aşa mare măsură infestării cu moarte. Pe lângă moartea naturală, dictată de natură, omul şi-a întins singur capcane, şi-a creat curse cu mâna lui, expresia cea mai vizibilă a acestei constatări fiind efectul de bumerang exercitat de progres. Simţim tratamentul cu chimicale până-n măduva oaselor în timp ce inima ne pulsează tot mai sintetic fiecare clipă. Zeci de compuşi chimici periculoşi pentru organismul nostru ne injectează otravă în piele. Mai mult, contemporanii noştri se gândesc mai intens la experimente bizare şi la înarmare decât la protejarea vieţii.
Departe de mine perspectiva de a diagnostica doar colapsul progresului contemporan, străine îmi sunt şi prerogativele respingerii acestui fenomen placebo, viciile trebuie recunoscute şi ameliorate în aceeaşi măsură în care se recunosc şi valorile şi meritele sale. Fără limită, măsură şi înţelepciune, acesta poate avea urmările deja foarte cunoscute în istorie, adevărate „catastrofe ale umanităţii.
Este incredibil de profundă conjunctura omului faţă de om în momentul de faţă. Acest exponent al lui Homo sapiens are puterea de a-şi exercita libertatea, înzestrarea, întâietatea sau chiar nechibzuinţa şi nesăbuinţa într-o relaţie de determinare faţă de aproapele lui. Poziţia, contribuţia şi arealul de acţiune într-un lanţ trofic social fiind dat şi de gradul de libertate. Dacă libertatea ar angrena vreo problematică, aceasta ar lua forma distanţei minuscule între a fi liber şi a fi pierdut.
Cea mai gravă infecţie a omului e dată de nerespectarea vieţii. Omul cu premeditare îşi ia de mână semenii şi-i trimite într-un tomberon. Secătuirea speciei umane de credinţa în viaţă e alarmantă. Prea multă viaţă e supusă reciclării!
Distincţia între destinul umanităţii şi existenţa vieţii trasează de la bun început condiţia raţionamentului. Pe linia unei condiţionări între viaţă în ansamblul ei şi umanitate, condiţionare care trebuie recunoscută, se poate înscrie şi starea de sănătate, respectiv, evoluţia sau regresul celor două indicatoare.
E drept că viaţa nu a cerut permisiunea omului de a se manifesta, până de curând, când omul a devenit creator de viaţă, însă acesta îi macină considerabil avântul.
Ipostazele omului modern, stăpân al tehnologiei şi exponent al bunăstării dar şi „vlăguit ca specie”, suscită o cohortă de comentarii şi opinii nevralgice pro sau contra acestei identităţi. Trupul umanităţii pare a-şi dezbrăca încet-încet nudul frumuseţii şi sănătăţii, acuzând simptomele unei infecţiile pronunţate. Viaţa curge prin venele omenirii poate cu prea mult CFC, prea mult clor, plutoniu-239, dioxid de carbon, bioxid de sulf, hidrogen sulfurat, dioxid de azot, cu o deşertificare ameninţătoare, eroziune, despădurire, prea multă discriminare, foamete, sărăcie, pesticide, prea mult plastic şi rasism, prea multă risipă, deşeuri, ignoranţă, violenţă, nepăsare, prea puţin respect pentru viaţă.
Unii oameni se dezbracă de principii, de credinţă, de moralitate, de gramul de zestre spirituală ce le-a fost încredinţată spre a îmbrăca o cămaşă a risipei, indolenţei, neglijenţei şi câştigului; firesc, mi-aţi replica dumneavoastră, într-un secol al bunăstării şi al consumului exacerbat, te pretezi la tot ceea ce îţi condiţionează existenţa. E drept, într-un secol al cameleonului, cum l-aş numi eu, cum să nu fie tentant să-ţi schimbi blana, pielea, unghiile, părul, nasul, buzele, interesele, etc., etc?! Filmul se derulează pe principiul: încerci şi arunci, într-un lanţ trofic stabilit între producător, care-ti întinde nada şi consumator, omul atât de cufundat în tehnologie încât deseori îşi aruncă şi capul în Recycle Bin!…