Dacă anul trecut am trăit carnavalul prin ochii celor care aşteptau caravanele, adunând bomboane şi jucării, de această dată am avut ocazia de a defila cu aceştia, fiind invitată de o renumită firmă, având satisfacţia totală de a dărui dulciuri şi jucării celor ce ne aşteptau bucuroşi. Traseul destul de lung, în jur de 2 kilometri şi ceva a fost străbătut cam în două ore, maşina făcând dese opriri, fie a invita cetăţeni la dans, fie a le dărui invitaţii, trandafiri sau pentru a face fotografii. Nu pot fi descrise sentimentele care au pus stăpânire pe mine. De la entuziasm până la plăcerea şi satisfacţia de a vedea oameni ce se bucurau că prindeau o bomboană şi a-mi mulţumi într-un mod cu totul deosebit.
Zâmbetul nu lipsea de pe feţele lor, erau atât de fericiţi şi trăiau evenimentul la maxim, chiar dacă erau doar nişte bebeluşi în căruţ, tineri ţinându-se de mână, bătrâni sau chiar persoane în scaune mobile.
Băteau fericiţi din palme, uitându-se la noi. Mare mi-a fost plăcerea să le „arunc” o bomboană direct în braţe, deoarece nu se puteau mişca. Mulţumirea lor era acel zâmbet şi o mână ridicată deasupra capului. În această zi toata lumea dansează, cântă, indiferent de funcţie, rasă, culoare sau religie. În intersecţii poliţaii ce dirijau circulaţia, nu se lăsau mai prejos. Am făcut o încercare şi… mi-a reuşit. Am dăruit o bomboană unora dintre ei şi mare mi-a fost uimirea când am văzut că-mi mulţumeau zâmbind satisfăcător şi salutându-mă. Era carnaval! Sărbătoreau cu toţii lăsatul secului şi am înţeles, încă o dată că neamţul ştie să se distreze. Are sărbătorile lui, are modul lui de a se face remarcat, dar nu în cele din urmă poate fi un bun prieten, neţinând cont că tu eşti de altă naţionalitate. La urma-urmei suntem oameni cu toţii îmi spunea un partener din caravană, care acum reprezenta un pirat.
Aşa este, are dreptate. Haide să încetăm o dată cu diferenţa asta naţională. Avem un singur sânge, iar acela este de European…, măcar la carnaval.
Ionela van Rees-Zota