A fost proclamata în ziua de 8 Martie 1910 de Clara ZETKIN (1857-1933) de origine germana, la Copenhaga, cu ocazia celei de a doua Conferinte internationale a femeilor socialiste, când pentru prima data s-a avut în vedere propaganda pentru votul femeilor. La conferinta s-au reunit un numar de aprox.100 femei sosite din 17 tari europene, adoptând aceasta propunere inspirata de manifestatiile muncitoarelor textiliste din Statele Unite în anul 1857, care revendicau dreptul la vot, conditii mai bune pentru lucru, precum si egalitatea între barbati si femei, influentând astfel spiritele femeilor din Europa. În 1907Clara Zetkin a convocat conferintele internationale ale femeilor socialiste la Stuttgart si în 1910 la Copenhaga. A fost închisa în anul 1915 datorita convingerilor ei pacifiste. În 1916 împreuna cu Rosa LUXEMBURG, au jucat un rol esential în crearea partidului comunist german, iar în 1920 a fost aleasa în Reichstag, asistând la cresterea nazismului în Germania, în timp ce sosirea la putere a lui Stalin, ea a fost îndepartata de Internationala comunista. Pe 30 August 1932, la vârsta de 75 ani, în calitate de decan al Reichstag-ului, a fost desemnata sa pronunte un discurs de inaugurare a parlamentului unde dominau „camasile negre”, lansând o vibranta chemare la lupta contra nazismului, aceasta fiind ultima manifestatie publica a Clarei Zetkin. A fost exilata la Moscova în 20 Iunie 1933, murind în conditii care n-au fost niciodata elucidate.
Convingerile ei au supravietuit însa, în sensul egalitatii dintre barbati si femei, favorabila divortului, precum si faptul ca atât barbatul cât si femeie sa îndeplineasca aceleasi obligatii în cuplu. Ea însasi a trait în /uniune libera/, mama a doi baieti, manifestând întotdeauna o partizana a activitatii femeilor, considerând ca este singurul mijloc de a acceda la autonomie.
Rosa LUXEMBURG (1870-1919) de origine poloneza si-a consacrat viata revolutiei, organizând mai întâi o propaganda revolutionara în Polonia în anul 1905, apoi în Germania. Plina de energie si o deosebita oratoare, a devenit rapid o figura a social-democratiei germane, proclamând toleranta si justitia, convinsa fiind ca libertatea va implica respectul si opinia aproapelui, oricare ar fi el. A fost membra fondatoare a partidului comunist german, creat oficial la 1 Ianuarie 1919, distingându-se printr-o pozitie antimilitarista, fiind o pacifista ferma, motiv pentru care a trait o buna parte din viata ei în închisoare în timpul razboiului. În 1918, „Rosa la Rouge” cum i se spunea, a fondat grupul revolutionar si antimilitarist „Spartakus” împreuna cu prietena ei Clara Zetkin, participând la revolutia spartakista. A murit asasinata.
La începutul secolului XX, Miscarea feminista a provocat tulburari violente cu partizanele britanice ale Doamnei Emmeline PANKHURST-GOULDEN (1858-1928) care revendicau dreptul de vot al femeilor în Marea Britanie. Nascuta la Manchester, a fost fondatoarea Uniunii feminine sociale si politice în anul 1903. În 1928, Curtea Suprema a Canadei (în acea vreme colonie britanica) a refuzat sa considere femeile ca „persoane, indivizi”, care sa poata face parte din Senat, aceasta dispozitie fiind prevazuta prin Legea Constitutionala din anul 1867. COMMON LAW a Canadei mentiona „incapacitatea femeilor de a-si asuma obligatii publice”, motiv pentru care s-a respins cauza Henriettei MUIR EDWARDS si a colegelor sale, care sustineau ca „si femeile trebuie sa fie admise în Senat”. Denumirea de „indivizi-persoane” în perioada 1927-1929, a ramas o cauza celebra în Analele politice de admitere a femeilor în Senatul canadian. Emily MURPHY împreuna cu colegele ei canadiene au trecut la actiune în ziua de 27 August 1927, întocmind o petitie care a parvenit Guvernului la putere, prin care cereau Curtii supreme canadiene sa examineze sensul cuvântului „individ”, prevazut în Art.24 al Actului Americii de Nord britanic, cu scopul de a determina si prezenta femeilor în Senat. Demersul a fost respins în prima instanta, dar luptatoarele feministe, nu s-au dat batute. Neacceptând decizia, cinci femei din provincia Alberta au facut apel la Comitetul judiciar al Consiliului privat al Marii Britanii, pe atunci ultima instanta de recurs pentru Canada, iar la 18 Octombrie 1928, cinci lorzi ai Comitetului judiciar britanic, au declarat în UNANIMITATE ca „excluderea femeilor din functiunile publice ar însemna o relicva a unei epoci mai barbare decât cea existenta”. Cele cinci femei canadiene, au ramas celebre, ele fiind urmatoarele Emily Murphy (1868-1933), Henrietta Muir Edwards (1849-1931), Louise McKinney (1868-1931), Irène Parlby (1868-19650 si Nellie McLung. (vezi foto).
Si Franta a avut femei care s-au afirmat pentru egalitate în drepturi si independenta. Între anii 1789-1848 a fost perioada de criza în care femeile începusera sa participe la viata politica. În timpul asediului Parisului si al insurectiei din anul 1871, femeile franceze s-au prezentat în comitetele de vigilenta, cluburi de cartier, Louise MICHEL devenind o celebritate, fiind denumita „fecioara comunarzilor” sau „sfânta laica”, aceasta anarhista militând pentru egalitatea între sexe. Concluzia a fost ca represiunile si-au facut aparitia, încât multe dintre ele au fost executate sau deportate, Louise Michel fiind deportata în Noua Caledonie. Cu timpul, femeile au continuat sa se organizeze creind gazete în care scriau punctul de vedere, iar în 1878 a avut loc primul Congres al feministelor franceze. Multe nume rasunatoare sunt cunoscute, printre care citez pe Marguerite DURAND, care a fondat în 9 Decembrie 1897 cotidianul „La fronde” , în întregime administrat si redactat de femei, Hélène SÉE fiind prima femeie jurnalist politic. Cu timpul, au trecut la actiune atât femeile din Franta, cât si din Anglia, manifestând alaturi de populatie, astfel ca din 1900 coexista aceasta miscare feminista europeana, secolul XX devenind astfel secolul de EMANCIPARE A FEMEILOR.
Scurta cronologie:
– 1910 la Copenhaga, cu ocazia Conferintei internationala a femeilor socialiste, s-a decis ca este necesara declararea „Zilei internationale a femeilor”.
– 8 Martie 1911 – în Europa au manifestat un milion de femei pentru aceeasi cauza.
– 8 Martie 1913 – femeile din Rusia au organizat adunari clandestine în acelasi scop.
– 8 Martie 1914 – femeile din Germania au reclamat dreptul de a vota.
– 8 Martie 1915 – la Oslo, femeile au aparat drepturile lor si au reclamat pace.
– 8 Martie 1917 – la St.Petersburg, muncitoarele au manifestat reclamând pâine si întoarcerea sotilor plecati pe front.
– 8 Martie 1921 – Lenin a decretat ziua de 8 Martie ZIUA FEMEILOR.
– 8 Martie 1946 – zi celebrata în tarile din Estul Europei.
– 8 Martie 1977 – Natiunile Unite declara oficial aceasta zi ZIUA INTERNATIONALA A FEMEILOR.
– 8 Martie 1982 – a aparut Statutul oficial al Zilei internationale a femeilor în Franta.
Cu ocazia Zilei INTERNATIONALE A FEMEILOR, doresc sa transmit tuturor femeilor din lumea întreaga, o viata în care sa dispara teama zilei de mâine, iar femeile care înca sunt sub tutela barbatilor si le maltrateaza sau a guvernelor totalitare, sa aiba convingerea, curajul si forta de a se elibera, denuntând abuzurile comise, reusind astfel sa-si educe copiii în pace si libertatea mult dorita.
PACE, LINISTE SI ÎNTELEGERE ÎNTRE POPOARE.