In ziarul Gandul din 24 februarie a.c., Cristina Modreanu in articolul “Un roman scrie la noua ziare din America”, critica presa de limba romana din SUA si in special pe autorul acestor randuri, intr-un articol de opinie despre care nu ne dam seama cine l-ar fi putut plati si de ce…
Nu ma mai surprinde faptul ca unor scriitori din Romania nu le plac articolele care scot in evidenta realizari si momente de implinire ale romanilor din SUA. Aceste articole nu se adreseaza romanilor din tara. Intentia noastra nu este de a adauga la amaraciunea vietii cotidiene din Romania frustrarea care ar putea apare vazandu-se ca oameni obisnuiti ca si ei pot trai o viata decenta pe alte meleaguri. Totusi pe aceasta asa-zisa jurnalista de la cotidianul Gandul o impinge curiozitatea si acceseaza paginile ziarelor din Diaspora cu scopul de a ne critica. Una dintre chestiunile pe care le semnaleaza Cristina Modreanu intr-un articol de acest gen pe care banuiesc ca l-a scris dupa ce a fost amenintata cu demiterea de C.T. Popescu la sedinta redactionala pentru ca nu si-a facut tema de casa in gasirea unei teme de scandal este tocmai „aerul nostalgic” din articolele noastre. Potrivit logicii care calauzeste acest articol scris pe baza unei documentari extrem de laborioase in Internet (gazetarii mai in varsta ar numi aceasta « supt din deget »), atunci cand romanii din America isi amintesc de tara natala si reitereaza anumite situatii pe care le-au trait in urma cu ani de zile (nu in putine cazuri chiar decenii) pe cand erau inca rezidenti in patria mama, acesta este un indiciu de inadaptabilitate. Doar cei care nu se adapteaza in SUA scriu si vorbesc despre Romania. Apoi, un alt aspect pe care l-a remarcat exponenta chinuitului departament de cultura de la respectivul cotidian, ar fi combinatia de senzationalism si patetism din articolele noastre, fenomen „detectabil inca din titluri”. Aici nu avem prea multe de comentat pentru ca la ziarul Gandul doar un singur om gandeste si nu de putine ori gandeste „prost”, cum am zice noi – cei din Diaspora – care nu cunoastem atatea eufemisme. Trecand peste celelalte ineptii pe care le debiteaza redactora in articolul cu pricina, in final ni se da o sugestie si anume ca ziarele ar trebui finantate in primele luni de functionare. Cu alte cuvinte sa aiba fonduri suficiente ca sa plateasca sume exorbitante ziaristilor de la Gandul ca sa ne informeze cine mai atipeste in parlamentul Romaniei sau sa ne trimita cate un articol in care ori se exagereaza intr-un mod care frizeaza absurdul ori se bate apa in piua, ori se minte platit. Daca veti consulta ziarul Gandul veti observa ca nu mai exista reportaje despre oameni, despre viata lor, ci totul se rezuma la aspectul politic si la interesele proprii unui grup sau altul. Nu e de mirare ca unei persoane care figureaza pe statul de plata al Gandului, care pare ca are in mod constant pe ordinea de zi obiectivul de a distruge relatiile dintre oameni, ii displac articolele prin care noi incercam sa cream punti de legatura nu numai intre romanii din America dar si intre romanii din Diapora si cei „de acasa”. Oricum, a te complace in penibilitate pentru a-ti mentine locul de munca la un cotidian care, daca ar comercializa o hartie mai fina, netiparita si ambalata in role, ar aduce mai mult beneficiu romanilor decat prin acest gen de jurnalism, confirma din plin propriul slogan si anume ca „nimeni (dar absolut nimeni) nu gandeste pentru tine”.
Octavian Curpas – Surprise, Arizona