Televiziunea de stat din Grecia a fost aspru criticată de partidul principal de opoziție din țară pentru editarea unui sărut între doi bărbaţi la premiera serialului de epocă britanic Downton Abbey, relatează publicația Guardian.
Televiziunea grecească de stat NET a cenzurat sărutul gay la premiera serialului Downton Abbey, potrivit The Guardian. Partidul de opoziţie Syriza a publicat o declaraţie în care arată că:
“Deşi pare incredibil pentru o țară democratică în secolul 21, oficiali ai canalului de televiziune NET au cenzurat scena unui sarut între doi barbaţi din drama TV Downton Abbey. Aceasta este, desigur, un caz evident de cenzură, un act extrem de homofobie și discriminare care, din păcate, după incidentele recente, nu îl putem caracteriza ca fiind fără precedent”.
Televiziunea de stat grecească a spus că sărutul nu a fost cenzurat, ci editat pentru a se conforma cu normele privind ora de difuzare şi eticheta privind acordul parental dat serialului, care a fost difuzat luni, la ora 10:05 dimineaţa. O versiune necenzurată va fi difuzată mai târziu, în timpul nopţii, susţin oficiali din partea televiziunii.
Sursa: RTV.net şi discriminare.md
Cand este vorba de Grecia de azi, nimic nu este de mirare. Ba chiar mai mult, eu cred ca negarea realitatii a devenit un fel de mantra greceasca.
Societatea greaca de azi este, cum spun americanii, „in denial”, ceea ce este valabil nu numai pentru negarea istoriei lor adevarate, ci si pentru negarea faptului ca vor trebui sa plateasca pentru cheltuielile nesabuite si fara acoperire facute chiar de ei insisi, iar nu de stramosii lor.
Poate parea uluitor faptul ca acum zece ani termenul „greek” era considerat foarte pozitiv in cultura americana. Programele studentesti, sarbatorile studentesti, etc, purtau si acest nume.
Azi acelasi termen este la fel de folosit, dar in bataie de joc de cele mai multe ori. „Ce, vrei sa ajungem greci?” Asta inseamna acum „persoane fara raspundere si fara cuvant”.
In domeniul artistic, stramosii lor indepartati erau creatori.
Azi grecii sunt, pe ansamblu, doar profitori. De obicei ei dau vina pe turci pentru problemele lor personale si nationale.
Realitatea este insa diferita. Daca tot vor sa dea vina pe cineva, ei pot sa-si faca autocritica.
Si mai exista un aspect interesant al istoriei: pana la crestinarea grecilor, limba greaca era dominanta in lumea mediterana. Pana si imparatii romani (ca Marcus Aurelius de exemplu) scriau pe limba culta a vremii: pe greceste!
In secolul intai, dialectul grec koine era dominant in Grecia, Ionia, Sicilia, Egipt, Libanul de azi si chiar in diverse parti ale Spaniei, etc.
Grecii dau de obicei vina pe „homosexualitate” ca le-ar fi micsorat numarul vorbitorilor de greaca, dar realitatea este pe dos: in perioada arhaica si antica, numarul vorbitorilor de greaca era enorm, in timp ce dupa trecerea la crestinism a devenit infim. Azi numai grecii din Grecia (vreo zece milioane, din care jumatate traiesc in Atena) mai vorbesc greceste (neogreaca) in lume.
„…vor trebui sa plateasca pentru cheltuielile nesabuite si fara acoperire facute chiar de ei insisi”
Nu sunt la fel de vinovaţi cei care au proclamat de la catedre şi tribune că există „free lunch” cu cei care au băgat mâna în visteria EU şi cu cei care au luat pentru că „se dădea”.
Intr-adevar situatia este mai complicata, dar esenta este aceeasi.
Chiar si grecii de rand puteau sa-si imagineze faptul ca nimic nu este „pe gratis”, cand au consumat cu mult peste incasari. Iar statul grec putea sa reactioneze la stirea ca evazionismul fiscal este regula, iar nu exceptia. Dar a ales sa nu faca nimic.
Problema impozitelor este foarte delicata: dupa ce s-au obisnuit sa fie necinstiti, grecii (si orice alt popor, inclusiv romanii) nu se pot adapta usor la reguli noi.
In SUA exista un proverb: „Doar doua lucruri sunt inevitabile in viata: moartea si impozitele”.
In istoria provinciilor romanesti exista un episod legat de impozitare care este foarte instructiv. In anul 1718 cand austriecii au pus mana pe Oltenia (pentru numai 21 de ani, ce-i drept) ei au cerut boierilor olteni registrele cu incasari.
Cum sub otomani boierii olteni conveneau cu „ceausii” turci (colectorii de impozite) „la mica intelegere” asupra sumelor respective, in functie de conditiile din fiecare an si de alti factori (subiectivi), bineinteles ca acestia au fost pusi in incurcatura si a fost necesar ca ei sa fabrice peste noapte registre de incasari (evident masluite grosolan). Daca in primul an de ocupatie nobilimea mica austriaca ce efectua incasarile de impozite (asa-numitii Freiherrn, cuvant care pe romaneste a devenit din acel an …”fraieri”)a fost dusa de nas, in schimb in anii urmatori ei si-au luat revansa, punand impozite excesive. Asta a dus la fuga din Oltenia a mii si mii de tarani.
A iesi din incurcatura in privinta obiceiurilor locale din Grecia (si din Romania de altfel) cere foarte multa abilitate politica.
Dar sa revin la articolul initial si la problematica atinsa: se pare ca desi Grecia este homofoba (datorita religiei ortodoxe dominante), totusi nu pare a fi contra pedofiliei. Acest lucru rezulta din modul cum au fost musamalizate o serie de scandaluri relativ recente in randul preotimii de la manastirile din Muntele Athos.
Problema Greciei și a grecilor este mai complicată, după părerea mea. Cel puțin din spirit de solidaritate, dacă nu și din alte motive, nu putem uita că ei sînt cei de la care am învățat, acum peste două milenii, multe lucruri bune. În epocile mai noi, au fost un popor dîrz, au avut și căderi, și reveniri. Grecii moderni au multe păcate, între acestea și o intoleranță viscerală la tot ce este negrec. Numai în Grecia se publică lucrări care susțin că aromânii sînt, toți, greci românizați (sau, concesiv, romanizați, fiind greu de stabilit frontiera între romanizare ~ românizare). Ei sînt, ca entitate statală, cei care se opun ca o țară mică, fără nicio pondere majoră, militară ori economică ori politică – Macedonia, să-ți poată obține o denumire rezonabilă de stat independent, fiind obligați să-și spună, oficial, FYROM (oribil: Former Yugoslav Republic of Macedonia). Am o simpatie pt acest mic popor sud-slav: cred că cel mai reușit periplu balcanic al meu și al soției au fost cele 4-5 zile petrecute la Bitola și la Ohrid, în septembrie 2008. De neuitat.
După război, Grecia, din motive strategice, a fost cumva răsfățata NATO, apoi a UE. Grecii de azi au crescut într-un răsfăț, aș zice chiar într-un dezmăț de răsfăț, care le-a prins, cred, foarte rău: s-au învățat cu prea binele. Sigur, dacă s-a putut, de ce nu?
Pe de altă parte, au calități pe care nu le putem ignora. Mai țineți minte cum, în urmă cu vreo 4 ani, toată Grecia a ieșit în stradă după ce un polițist a omorît, din greșeală, un tînăr de 16 ani? Colosală solidaritate socială. Dacă s-ar fi întîmplat același lucru la noi, toată lumea ar fi stat liniștită acasă pe principiul „ei, dacă nu mi se întîmplă mie ceva rău, tot e bine”. Păcătoasă psihologie națională la noi, de admirat la ei.
Cred că trebuie să avem răbdare, multă răbdare. Nu putem avea o UE largă și multiculturală bazată pe intoleranță. Sînt convins că grecii vor găsi o cale de ieșire din hăul în care s-au adîncit, din diverse motive.
Domnule Paliga, ca sa trecem peste aceste platitudini generalizante si sa revenim la tema acestui articol, dumneavoastra care sustineti impotriva evidentei ca Becali nu ar fi homofob, cum calificati aceasta atitudine descrisa in articol?
Prea stimate și iubite Petru Clej, sper că aveți un alt ideal în acest forum decît să-mi vînați afirmațiile. Ce este „platitudine generalizată”? ați mai folosit cuvîntul platitudine în alt atac asupra mea. E limita lexicului folosit de dv.? Ca să revenim, ce e aici „platitudine generalizată”? Puteți fi capabil să analizați o situație în afara unor clișee prestabilite? a unui lexic sărac și irelevant?
Bohumil Hrabal era fascinat de Grecia, repetă acest lucru de cîteva ori în Příliš hlučná samota (O singurătate prea zgomotoasă), punînd în contrast măreția Greciei vechi cu decadența anilor ’50 din Cehoslovacia comunistă.
Cred că sînt excesiv de concesiv cu grecii de azi, probabil fiind apăsat prea mult de gloria Greciei vechi. Cert, grecii trăiesc o tragedie, unii sînt conștienți de asta, alții nu. Sînt, probabil (ca să nu spun sigur) cel mai intolerant grup etnic european, au un disconfort sporit, să zic așa, în orice confruntare intelectuală cu vecinii, doar thalassa îi salvează de la un conflict perpetuu cu orice este negrec. Din fericire, e apă multă în jurul lor.
Domnule Paliga, repet, care este relevanta acestor divagatii in raport de continutul acestui articol? Reamintesc ca ati protestat vehement atunci cand am spus ca Gigi Becali e homofob.
Spuneți-mi dv. ce ordonați să scriu, să trăiți. Bine.
Am incercat de cateva ori sa privesc acest fragment de film din Germania. Este totalmente blocat. deci adaugati si Germania la Grecia.
Atat Germania cat si Grecia sufera consecintele crestinismului. Si noi toti. Prima intrebare care se poate pune este: cand a avut loc aceasta tranzitie intre o societate greceasca antica foarte toleranta in privinta sexualitatii umane si una total intoleranta?
Lucien Jerphagnon, intre altii, a abordat aceasta problema din punctul de vedere al unui istoric.
El a aratat, citand documente, ca imediat dupa ce Constantin a legalizat crestinismul (care a devenit destul de rapid unica religie permisa in imperiu), in Atena a fost instituit controlul politic si militar al unui crestin de origine germana, pe nume Otton.
Acesta, „respectand biblia”, a condamnat la moarte un artist atenian „sodomit” foarte indragit de popor.
A urmat imediat o rascoala a atenienilor care au protestat, iar bilantul acestei rascoale a fost de 5.000 de morti, ucisi de Otton si garzile sale.
Din acel moment au inceput persecutiile generalizate.
Dintr-un punct de vedere, instalarea crestinismului ca unica optiune religioasa (si evident si politica) a fost un proces foarte asemenator cu „Marea Revolutie din Octombrie” din Rusia. La fel ca mai tarziu, in antichitatea greaca a urmat un val de persecutii, cand filozofii greci au fost treptat siliti sa plece spre sud (spre Persia si apoi spre Bagdad) sau sa moara.
La fel ca in comunism, la inceput crestinismul a pretins ca este „religia aleasa de popor”, evident, singura „adevarata”. In realitate se stie astazi ca in anul 312, data legalizarii crestinismului, numai 10% din cetatenii imperiului erau crestini. Chiar si in timpul Conciliului de la Niceea din anul 325 marea majoritate in imperiu nu o formau crestinii.
Un lucru necunoscut pana acum cativa ani a fost ca in etapa initiala a crestinismului, de fapt nu exista „un singur crestinism” ci sute de variante. Tocmai acest lucru l-a determinat pe imparatul Constantin sa-i inchida pe clerici intr-o cladire din Niceea de unde nu aveau voie sa iasa nici macar pentru a-si satisface necesitatile fiziologice. Acest mod de tratare a episcopilor s-a datorat intentiei lui Constantin de a pune presiune asupra lor, sa se inteleaga cat mai repede.
Cu toate acestea, chiar si dupa acest eveniment crestinii au continuat sa fie divizati.
De fapt Jerphagnon a utilizat o comparatie sugestiva: „pentru istoricii care fac studiul crestinimului din acei ani, impresia generala este ca e ca si cum si-ar baga mana intr-un lighean plin de raci si ar fi muscati din toate directiile”. Si Dominic Crossan spune in cartile sale cam acelasi lucru: ca la inceput diversele curente crestine se urau cumplit intre ele si asta a dus la o serie de crime odioase.
Totusi crestinismul a castigat batalia, intorcand pe dos vechile principii greco-romane. De exemplu in lumea greco-romana ascetismul era considerat o boala si manifestarea unei infumurari maladive, teribile; in crestinism ascetismul absolut a devenit o „valoare” intr-o asemenea masura incat in Alexandria un grec care trecuse la crestinism si a decis sa se auto-schingiuiasca traindu-si viata pe varful unui stalp, fara sa coboare, a fost facut, cu prima ocazie, „sfant”. La fel cu pustnicii care traiau in pustie si se lasau mancati de tot felul de paraziti, „intru gloria mantuitorului”.
Chiar si cu multe secole mai tarziu, sfantul Francisc de Assissi se lauda ca lasa toate fapturile domnului sa se hraneasca din el. Poate de aici s-a nascut ideea de… vegan, din lumea noastra!
Ce se întîmplă cu dl Clej? A amuțit.
Va multumim pentru intrebare
Dl. Clej nu a fost de acord cu un articol publicat de revista ACUM si puteti citii comentariul lui la :http://www.acum.tv/articol/61415/comment-page-1/#comment-31122
Dl Petru Clej a avut o contributie deosebita la revista ACUM. Atunci cand va dori, isi va relua activitatea.