Construit în 315 la Roma în apropierea Coloseumului, arcul de triumf al lui Constantin este dedicat victoriei de la Ponte Milvio, care a deschis calea către supremație religiei creștine.
Situat în nordul Romei, Ponte Milvio este un loc crucial în istoria creștinismului. Aici a avut loc pe 28 octombrie 312 după Hristos bătălia decisivă în care Constantin l-a învins pe cumnatul și rivalul său Maxentius și i-a deschis calea către supremația absolută în Imperiul Roman.
Potrivit istoricului creștin Eusebiu de Cesareea, Constantin, care era credincios al zeului păgân Sol Invictus, ar fi avut în preziua bătăliei o viziune a unei cruci luminoase pe cer. În noaptea aceea, Constantin ar fi avut un vis în care Isus Hristos îi spunea să folosească simbolul crucii împotriva dușmanilor săi.
Constantin le-a poruncit oștenilor săi să-și înscrie simbolul crucii pe scuturi, iar în bătălia care a urmat armata lui Maxentius s-a retras în grabă, mulți dintre ei, în funte cu Maxentius însuși înecându-se în Tibru.
Azi, unii istorici pun la îndoială veridicitatea povestirii lui Eusebiu, scrisă după moartea lui Constantin în 337.
Ceea ce nu poate fi pus la îndoială însă este faptul că după bătălia de la podul Milvian Constantin a devenit un credincios fervent și un consecvent promotor al creștinismului.
În anul următor bătăliei de la Ponte Milvio prin Edictul de la Milan Constantin a garantat libertatea de credință creștinilor, până atunci crunt persecutați de predecesorii săi.
În 323 ziua de nașterea lui Sol Invictus a devenit ziua de naștere a lui Isus Hristos.
Consiliul de Niceea din 325, convocat și prezidat de Constantin, a statuat doctrina Sfintei Treimi.
Iar la moartea lui Constantin, la numai 25 de ani după bătălia de la Ponte Milvio, creștinismul era pe cale să devină religia de stat a Imperiului Roman, Împăratul numind creștini în funcții importante și acordind importante privilegii Bisericii.
Constantin a fost pe deplin conștient de rolul său în propagarea creștinismului și s-a autointitulat “al treisprezecelea apostol”, fiind canonizat după moarte alături de mama sa, Elena, de Biserică.
Ce s-ar fi întâmplat dacă bătălia de la Ponte Milvio de acum 1700 de ani avea altă soartă? Greu de spus.
Cert este că după acel an, creștinismul, care până atunci fusese o religie mai degrabă marginală în Imperiul Roman, adepții săi fiind supuși unor persecuții susținute, a devenit foarte repede religia dominantă, păstrându-și acest statut până la laicizarea societăților din ultimii 200 de ani.
Ponte Milvio este azi un loc de predilecție al îndrăgostiților, care vin aici ca să pună lacăte, simbolizând trăinicia iubirii lor.
Dar acest pod, vechi de peste 2200 de ani (deși a fost distrus și reconstruit de mai multe ori până acum) rămâne locul unde poate fi plasată originea creștinismului dominant, unde, se poate spune pe bună dreptate, s-a schimbat istoria lumii.
As mai adauga doar o idee promovata de Jeremy Rifkin in Empathic Civilization capitolul Cosmopolitan Rome and the Rise of Urban Christianity.
Caracterul universal al crestinismului, in opozitie cu cel local al credintei romanilor, s-a potrivit mult mai bine cu calitatea cetatenilor Romei, Imperiului Roman, de a fi cosmopoliti. Lucrul acesta a facut ca crestinismul inainte de adoptarea lui oficiala sa fie apreciat si dorit de multi dintre cetatenii urbani.
Victoria lui Constantin trebuie sa se fi situat tocmai pe aceasta tendinta ascendenta de popularitate (neoficiala) a crestinismului.
Daca ceeace sustine (sau preia) Rifkin e adevarat, atunci inseamna ca zilele credintei pagane in Imperiul Roman erau in orice caz numarate si, in consecinta, crestinismul ar fi fost adoptat chiar fara confruntari militare.
In vremurile noastre, un fenomen asemanator ar fi adoptarea culturii populare americane (film, muzica) peste granitele USA.
Subiectul este foarte interesant si voi face unele corecturi si precizari.
In primul rand Constantin nu a fost la prima „vedenie” din viata lui. Inaintea altei batalii el a pretins ca l-a vazut pe cer pe insasi zeul Apolo. In Batalia de la Pons Milvius (sau Pons Mulvius) el a pretins ca a vazut simbolul crestinismului, adica initialele JC, iar nu crucea. Am fost lamurit despre acel incident de catre un istoric de profesie american, care mi-a amintit ca in primele trei secole a.d. crucea cu brate egale era mai degraba un simbol mithraic. Crestinii se identificau prin imaginea unui peste.
Conform istoricilor acelei epoci, imparatul Constantin nu ar fi murit botezat (deci crestin). El era constient ca mai are de ucis o serie de oameni si voia ca „apa botezului” sa-i spele toate crimele, astfel incat a tot amanat sa se boteze ca sa mai aiba posibilitatea de a ucide fara a fi pedepsit (conform religiei crestine de atunci, botezul stergea crimele din trecut, dar nu pe cele din viitor).
Mai intai si-a ucis fiul mai mare despre care sotia lui spunea ca „vrea sa-i ia locul”, dupa care, dandu-si seama ca a fost dus de nas, si-a ucis si nevasta (a si prins-o in pat cu un sclav) prin fierbere in cada de baie.
La moartea lui, lumea era atat de impresionata de imparatul care a legalizat crestinismul, incat timp de 6 luni cadavrul lui a ramas neingropat si edictele imperiale care „trebuiau ” sa fie vazute de el erau purtate cu o sfoara de la o parte a camerei mortuare la cealalta, intrucat nimeni nu putea suporta putoarea pestilentiala a cadavrului lui.
[De altfel unele amine ce se formeaza prin descompunerea cadavrelor poarte nume sugestive in limbile latina, engleza si…romana: „putresceine and cadaverine”.]
Si acum vreau sa dau cateva date de care sunt convins ca dacomanii nostri nu au habar:
„302 CE: The Emperor Galerius takes the name Dacicus in honor of his Dacian forefathers. He promotes a vast programme of establishing Dacian military colonies in the military provinces of the Empire. He openly converts to Zalmoxianism and promotes it as a military religion of the Empire alongside Mithraism. Further Dacian and Sarmatian settlement in Britannia and Gallia.
306 CE: Constantius Chlorus leads a Briton-Sarmato-Dacian force beyond the Wall to subdue the Picts. He dies in battle and is succeeded as co-Emperor by Constantine, his son by the Julio-Argead princess Helena. Further reorganization of the military provinces throughout the Empire.”
Cu toate „dacomaniile” romanesti, nu am vazut nicaieri in presa romaneasca amintit faptul ca imparatul roman Galeriu nu numai ca era dac, dar si ca a luptat pentru religia lui (a lui Zalmoxis) si a stabilit colonii dace in Britannia si Galia, dar a si introdus daci in toate garnizoanele militare.
Iar imparatul Constantin a mers in Dacia in anul 320 (unde in mod sigur a intarit garnizoanele sale, deja crestine), ca sa lupte contra gotilor.
Ce-i drept presiunea suprapopulatiei a facut ca disperarea in randurile gotilor sa creasca, iar pana in anul 404 se stie ca pe fluviul Dunarea gotii faceau schimb de copii contra caini, ca mureau de foame. Astfel ei au ridicat artificial numarul sclavilor copii in imperiul Roman. Apoi a venit marele dezastru, cand gotii i-au invins (din disperare si din cauza foametei generalizate!)pe romani si conducatorul lor Alaric a devastat Roma, terminandu-i istoria milenara.
Ca să nu mai existe „corecții”, aici este citatul din Eusebiu:
http://www.thenagain.info/Classes/Sources/EusebiusConstantine.html.
Constantin nu a pretins nimic, Eugeniu susţine că acesta i-ar fi povestit visul cu crucea (imaginea ei poate fi văzută aici http://www.cogwriter.com/news/church-history/milvian-bridge-day-constantine-and-st-jude/). Este evident că Eugeniu, ca apologet al creștinismului, avea tot interesul să acrediteze această variantă, care nu este probată istoric în niciun fel.
Legat de popularitatea crestinismului:
S-au facut analize ale epitafurilor romane din secolele 1-3 a.d. si s-a constatat un lucru interesant: ca in timp ce disperarea era prevalenta in epitafurile greco-romane, in cele crestine sentimentul general era de seninatate. Crestinii „stiau precis” ca dupa moarte ei vor ajunge „in sanul lui Isus” dupa cum iudeii vor fi visat poate „sanul lui Avraam (Abraham)”. Dar locuitorii tipici ai imperiului, care erau mult mai realisti, erau foarte pesimisti si aveau de ce sa fie asa: le mureau copiii la varste mici, pe capete, apoi existau o serie de boli total incurabile.
Se spune in general ca „pesimistii au dreptate, dar au vieti mai scurte”. Nu numai ca au vieti mai scurte, dar si mai…nefericite.
Si in societatile de azi exista asemenea stridente: de exemplu mormonii nu prea sufera cand le moare un copil, ca stiu ca sufletul lui merge direct la Isus si la profetul lor. Ceilalti oameni nu sunt chiar atat de siguri…
Evident ca promisiunea vietii dupa moarte a fost un important atu pentru crestini. Dar si alte religii aveau asemenea doctrime! Numai ca bazandu-se pe iudaism, cu acea pleiada de „prooroci si profeti” care dadeau greutate crestinimului, evident ca religia crestina era mai bine echipata sa supravietuiasca, desi in realitate se baza de fapt pe …basme.
Dar nu intotdeauna a fost asa; au existat chiar si lupte intre diverse secte si idei.
De exemplu, „Sol Invictus” care era sarbatorit pe 25 Decembrie, era considerat la inceput adevaratul tata al lui Isus. Arienii chiar voiau sa-l degradeze pe zeul iudaic Yahweh, datorita imoralitatii acestuia, dar pana la urma nu au reusit.
Un amanunt interesant: in antichitate a existat zvonul ca adevaratul tata al lui Isus Cristos (Yehoshua) ar fi fost un soldat roman, pe nume…Panthera!
Apoi timp de aproape doua milenii s-a sustinut ca un asemenea nume nu a existat niciodata! Pana cand, acum cateva decenii s-a descoperit in Germania mormantul unui soldat roman pe sarcofagul caruia era scris chiar acest nume!
Sigur ca aceasta descoperire nu demonstreaza nimic precis, ci doar faptul ca numele respectiv a existat in antichitate.
Si eu am crezut multa vreme varianta cu crucea. Numai ca mi s-a atras atentia ca de fapt in primele trei secole nu numai ca crestinii nu se identificau cu crucea, ci cu pestele, dar aveau chiar oroare de cruce.
Dau ca exemplu aici o stela crestina de la Vatican, in care se vede clar ca desi dateaza din secolul trei (si este una din cele mai vechi inscriptii funerare crestine), totusi nu are nici urma de cruce:
„Funerary stele of Licinia Amias on marble. One of the most ancient Christian inscriptions found, it is from the early 3rd-century Vatican necropolis area, Rome.
Upper tier: dedication to the Dis Manibus and Christian motto in Greek letters ΙΧΘΥC ΖΩΝΤΩΝ: Ikhthus zōntōn, „fish of the living”; middle tier: depiction of fish and an anchor; lower tier: Latin inscription “LICINIAE FAMIATI BE / NE MERENTI VIXIT”
A se vedea fotografia stelei aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Christianity_in_the_3rd_century
Exista destule alte locuri unde apare acest fapt. In realitate Eusebius (care facea parte dintre arieni, deci era de partea crestinimului dezavuat de Bizant) a murit in anul 341, deci la mijlocul secolului al ….patrulea, cand deja perioada reperezentarii crestinismului prin peste trecuse. Tocmai din acest motiv filmul documentar realizat pe canalul de istorie al tv americane , cand a reprodus acea batalie dupa instructiunile istoricilor, a aratat ca toate scuturile armatei lui Constantin aveau inscrise literele JC si nici o cruce.
Dar povestea cu crucea nu este singura poveste negata de istoricii contemporani cu noi. Chiar si faptul ca Eusebius ar fi fost „botezatorul” lui Constantin in 327 este considerat fals. Nu am argumentatia aferenta, dar inclin sa ii cred pe istorici.
Mai ales cu nu e vorba numai de istoricii americani care sustin asta ci si de cei francezi (material prelucrat de un om de cultura la care tin foarte mult: Lucien Jerphagnon, care a murit recent).
Oricum nefiind istoric, inclin sa ii cred pe oamenii care sunt recunoscuti in profesia lor.
Nu cred că e vorba de crezut sau nu povestea cu crucea. Asta a spus un istoric creștin care l-a cunoscut pe Constantin. Și până la urmă nici nu e esențial acest lucru, ci faptul că la 28 octombrie 312 a fost un moment de cotitură în istoria omenirii.
Anul 312 a fost unul din momentele de cotitura importante. Dar cotitura ce mai mare s-a produs ceva mai tarziu, cand crestinismul a devenit singura religie acceptata in imperiul roman de rasarit, iar cei care nu au acceptat acest lucru au fost fie goniti din imperiu (cum s-a intamplat cu cadrele Scolii din Atena) fie ucisi. E vorba de decizia luata de Teodosius din anul 380, care, evident, a urmat calea logica: dupa ce crestinismul a fost acceptat „cu drepturi egale”, era evident ca istoria se afla la jumatatea drumului spre totalitarismul crestin.
Religiile monoteiste nu s-au impacat niciodata cu jumatati de masura. Nu puteau exista situatii intermediare, adica nu puteau accepta existenta in paralel a altor religii. Prima religie monoteista, cea inventata de Ahetathon (sau Ekhnathon), tatal lui Tut-Ankh-Amon, cel care a decretat ca singurul zeu egiptean admis este zeul Athon (soarele), a produs un scandal ingrozitor si o criza economica pe masura. Din fericire pentru istoria Egiptlui, monotesimul lui a fost rasturnat cu furie de catre preotii celorlalte religii si a urmat si din punct de vedere economic o imbunatatire a situatiei. Introducerea monoteismului in Egiptul Antic a prezentat asemanari cu victoria comunismului in 1917.
Nici iudaismul nu a fost mai prejos in privinta respingerii altor credinte: de exemplu „profetul-prooroc” Ilie se lauda in vechiul testament ca a ucis 850 de „preoti” ai zeului Baal care s-au rugat acestui zeu sa adauca ploaia fara nici un rezultat. Se pare ca zeul Yahweh a fost mai bun sub acest aspect: o fi raspuns la rugaciunile lui cu ploaie!
Revenind la crestinism, se poate spune ca incercarile imparatului Iulian („Apostatul”) de repunere a vechilor religii pe locul ocupat candva de ele in societatea romana au dat gres. Imparatul Iulian a incercat sa readuca si iudaismul pe linia legalitatii, dar se stie azi ca „religiile cartii” sunt incompatibile una cu alta si crestinii se simteau amenintati de limba ebraica si de iudaism (sa speram ca epoca noastra va aduce schimbari; dar in trecut aceasta era regula).
In final insa si practicarea limbii ebraice a fost interzisa de („sfantul”) Justinian, care a decis sa-i pedepseasca cu moartea pe cei recalcitranti.
Completare: recent s-au dat publicitatii anumite elemete noi legate de istoria crestinismului, principalul cercetator care a facut publicitatii acestora fiind John Dominique Croissan, un catolic irlandez american vestit, care a facut si studii de antropologie, istorie si religie pe langa studiul catehismului religiei sale.
Deja exista o serie de lucrari publicate de Crossan, in care el incearca sa inteleaga cine a fost Isus si care este sensul celor discutate in evangheliile sinoptice. De exemplu el afirma despre Isus ca a fost un cinic iudeu analfabet, ceea ce era usor de ghicit („Crossan suggests Jesus was an illiterate „Jewish Cynic” from a landless peasant background, initially a follower of John the Baptist”).
Dar dupa analizarea evangheliilor respinse in Conciliul de la Niceea din anul 325, Crossan a completat datele deja publicate cu altele noi, foarte interesante. De exemplu acum pare sigur ca faima mamei lui Isus, Maria (Miriam), a fost depasita cu mult in primele doua secole de faima „sfintei Tecla”, o femeie care s-a opus in mod radical casatoriilor de orice fel. Ulterior Sf Tecla a fost marginalizata pentru ca atitudinea ei fata de barbati era de confruntare de la egal.
Se cunoaste faptul ca sf Pavel (Saul din Tars) era extrem de pornit impotriva sexualitatii, pe care o accepta ca un „rau necesar”. In viziunea lui, cel mai mare bine este castitatea absoluta. In evangheliile neacceptate la Niceea apare un sf Pavel si mai pornit contra sexualitatii decat in cele patru evanghelii cunoscute.
In exprimarea lui femeile sunt necesare numai „ca sa nu arda barbatii” (un fel de…batiste probabil). In evengheliile „apocrife” el nu accepta nici atata! Tecla a creat un curent puternic contra casatoriilor si din acest motiv a fost eliminata destul de rapid din credinta crestina, care presupunea prioritatea absoluta a barbatilor cand venea vorba de drepturi (lucru care s-a mentinut neschimbat pana azi in religiile sau cultele crestine (catolicism, ortodoxism etc).
In alta ordine de idei, a avut loc un incident foarte interesant de curand: in sudul Bulgariei exista o manastire unde s-au pastrat fragmente din ceea ce s-a considerat ca sunt relicvele lui Ioan Botezatorul. Antropologii bulgari au trimis aceste moaste pentru a se determina vechimea lor, la cateva laboratoare vestite din lume (la fel cum s-a procedat si cu lintoiul din Torino).
Rezultatul a fost cu totul surprinzator: dupa ce s-au eliminat o serie de oase ale unor animale domestice, relicvele umane s-au dovedit a fi de acum aproape 2000 de ani, lucru la care nu se astepta prea multa lume. Deci rezultatul arata ca este total posibil ca aceste ramasite umane sa dateze din Iudeea secolului intai, deci ele sunt compatibile cu …osemintele lui Ioan Botezatorul!