La bariera inspre suburbia Sibiului, fost Lazaret, in urma cu ani la un pahar de votca sau de rachiu autohton ma trezeam invocand un haiku ramas in mine ca o rana deschisa. Pur si simplu le recitam comesenilor versurile impregnate in sufletul meu de adolescent si de poet neinteles. Nu imi amintesc ca vecinii mei de cartier sa fi priceput prea mare lucru din tainele poeticii nipone, dar nu le displacea si ma indemnau sa le mai recit sau chiar sa le citesc din zmangalelile frumoase.
« O pasare mi-a sagetat privirea
Si s-a oprit sub streasina.
Doar umbra cozii ei mai tremura pe geam
Curind, soarele se va ascunde dupa un nor.
Ce alta umbra voi vedea
Cand el va straluci din nou ? »
(Dan Constantinescu, Unde, Editura pentru literatura, 1969)
Se pare ca efectul orfic al cantarii poetice lucreaza oricand si oriunde si ca Dan Constantinescu ca poet si ca traducator a imbinat doua seductii: tentatia versificatiei haijinilor unde spunerea si rostirea nu sunt in exces de mijloace (cuvinte) cu tentatia imaginii lui Orfeu ca vrajitor si ca aed ce, prin forta lirei schimba lumea, in acceptie rilkeeana. Nu intamplator Dan Constantinescu s-a distins si printr-o opera monumentala traducere a elegiilor duineze.
In perioada liceului am fost fascinat de haiku-urile transpuse in limba romana de catre Dan Constantinescu. Era primul meu contact cu traduceri splendide si aduceri ale caligrafiilor nipone in limba romana. Am recitit, memorat si recitat faramele diamantine de limbaj poetic superior.
Destinul meu ca pasionat al poeziei a fost influentat de cele doua constelatii: Haiku-ul si creatia lui Rilke, si aceasta datorita traducerilor lui Dan Constantinescu.
De la Wolf von Aichelburg am aflat ca Dan Constantinescu ii era prieten si chiar colaborator apropiat si ca petreceau ore intregi comentand poezia lui Rilke si mai ales Elegiile Duineze. Eram mult prea tanar sa inteleg pe atunci gravitatea versurilor din elegia mortii, asa cum Simfonia IX de Beethoven ma inspamainta.
Versurile proprii ale lui Dan Constantinescu transpar in ton blagian, un ton transilvan combinat cu acuratetea liricii nipone. Un plus in viata si in opera lui Dan Constantinescu ramane o anume detasare si o obiectivare a eului liric reusind sa creeze impresia ca poetul e, concomitent, regizor,actorsi spectator cel ce regizeaza si tot el e actorul, dar tot el e si cel ce apare ca spectator ca intr-un poem de Wung Wei.
Dan Constantinescu semneaza sub pseudonimul Dan Nicoara, pastrand numele de familii de nobili din perioada corvinistilor.
Poetul nu se poate desprinde de influenta lecturilor lui Tao, il situeaza printre putinii cunsocatori temeinici ai culturii din Extremul Orient si China. Din nefericire conditiile comunismului nu i-au permis nici calatorii de studii si nici alte inlesniri.
In anii ’80 s-a stabilit in Freiburg I.Br. la scurt timp dupa stabilirea lui Wolf von Aichelburg in acelasi oras cu traditii culturale germane, dar si romane. In Frieburg I.Br. fiinta de decenii Institutul Roman al carei biblioteca si spatiu devenise un loc de intalnire al multor carturari romani in exil.
La randul meu la jumatatea anilor ’80 am depus cererea de azil politic in Freiburg I.Br., si, dupa mai mult de 10 ani de la contactele mele dintai cu traducerile si poeziile dragi aveam sa-l intalnesc in persoana pe Dan Constantinescu, prin intermediul lui Wolf von Aichelburg. Era un barbat de o frumusete rara cu gesturi elegante si foarte linistit, ingaduitor, mai mult blajin si niciodata grabit. Era mereu imbracat haine de culori deschise si pastelate, bine croite. Nu refuza niciodata un pahar de vin sau de tarie si detinea farmecul de “bon viveur” transilvan, de partener ideal de dialog, dar si la mese festive, in restaurante ori chiar in apartamentul stramt si incomod din Germania in care era nevoit sa traiasca, in Sundgauallee. Apartamentul era rearanjat si curat gratie sotiei lui Lucia (sau Pusa cum apropiatii ii spuneam). Rar mi s-a intamplat sa intalnesc un cuplu atat de fericit si echilibrat. Daca Dan reprezenta filozoful si poetul distrat si absent de lumea societatii de consum, in schimb Lucia era intreprinzatoare si femeia dedicata spatiului marital. Il secunda si il intelegea si era constienta de faptul ca Dan avea nevoie de liniste si timp pentru studiu si creatie. Erau de admirat si de invidiat sot si sotie ambii frumosi, si iubindu-se de decenii.
Daca ii datorez lui Dan contactul si indrumarea in arta poetica si in cunoasterea poeziei lui Rilke, sotiei lui faptul ca mi-a gasit un prim loc de munca . Acest job, de spalator de vase mi-a fost de mare sprijin in a ma pune pe picioare si a razbi prin greutatile vietii de inceput in emigratie.
Simteam mereu o amaraciune in ochii lor ca trebuia sa suport rigorile unei munci de jos, dar ma sprijineau moral si ma imbarbatau cu asigurarea ca sunt tanar si ca va fi altfel. Imi spuneau ca daca ar mai avut anii mei ar fi urmat aceeasi munca.
La scurt timp prin 1987 am devenit vecini si adesea ne intalneam fie in strada, fie in parc sau chiar la cumparaturi, fie ca invitat la o cafea si prajituri pregatite de catre Pusa. Discutiile se prelungeau si nu voi uita nicicand vocea si sfaturile, comentariile pe marginea poemelor mele. Alteori era prezent si Wolf von Aichelburg si serile noastre deveneau cenacluri, dialoguri sublime.
Dialogurile si ideile noastre se concretizau si in articole publicate, difuzate la Europa Libera sau in ziarele romanesti din diaspora (Lupta, Dialog, Agora etc.)
Prin Dan Constantinescu aveam sa-l cunosc si pe Horia Stamatu, poet roman stabilit si el la Freiburg si totodata aveam sa fim prezenti la zilele culturale romanesti organizate in cadrul Institutului Roman din Freiburg.
Subliniez ca intalnirile noastre aveau mereu in prima atentie dragostea fata de poezie si carte si ma apasa mereu tristetea desprinderii de tara si de limba natala. Oricarui poet ii e harazit sa traiasca drama lui Ovidiu la Pont.
Evenimentele rasturnarii lui Ceausescu din 1989 ne-a surprins in plina stare de entuziasm si de speranta ca intr-o zi ne vom intoarce acasa. In luna decembrie 1989 (in Freiburg, Augustinenplatz) aveam sa organizam impreuna o actiune de comemorare a victimelor comunismului si sa citim poeme proprii. Dupa terminarea momentelor de celebrare si de poezie in plina strada ne-am retras in cafeneaua Alte Burse (local celebru in Freiburg) unde am continuat dialoguri si planuri legate de posibilitatea deschiderii Romaniei catre lumea vestica. Ne imaginam ca vom putea izbuti si finaliza in scris ce nu am reusit inainte de 1989 din cauza cenzurii.
A fost ultima noastra intalnire. Eu am plecat inspre Canada in primavara anului 1990. Imi staruie mereu imaginea lui Dan Constantinescu alias Dan Nicoara, poet si print frumos, tacut si cantand la vioara, instrainat si ingaduitor.
Seara e momentul de recuperare a viselor si a amintirilor. Abia acum inteleg pe deplin versurile lui Rilke :” insingurat in muntii din suflet “.
Supun un moment de reculegere transcriind Cintaritoarea de perle (Dan Constantinescu Volumul Vatra, Editura Eminescu, 1978), ca un exemplu superior de creatie poetica :
«Nici zidul, nici fereastra inchisa
nu vor sa opreasca
ce nu-i de oprit.
Cumpana subtire, usoara, tot mereu
neauzit se-nclina
de-o parte sau de alta
rostind destinul, greu.
Si judecata asta-i cu suris
catifelat de perla.»
Cu multa bucurie am gasit aici o succinta biografie a celui mai mare poet mistic al Romaniei (zic eu). Cel ce scrie aici si acum a locuit in casa parintilor lui Dan Constantinescu din Hunedoara, timp de 6 ani alaturi de camera sa (use in use), in perioada 1965-1972. Detin toate cartile sale publicate si chiar manuscrise nepublicate. Multe fotografii alaturi de poetul Neculai Chirica, pictorul Sorin Ionescu si multe altele. Ma asociez cu cel ce a incercat sa-i descrie personalitatea lui D.C. in mica parte. Adevarata personalitate insa fiind cu totul alta si de o alta facura mult mai bogata in nuante de mare finete emotionala si mistica religioasa. Mare pacat ca opera acestui mare distins poet roman, asa cum nota in prefata volumului de traduceri ale poemelor lui Reiner Maria Rilke, Octavian aler, trebuiie sa ramana ascunse prin ne-bunavointa niciunei edituri de a le reedita. Sunt dispus oricand si oricui va incerca sa-i imbogateasca biografia, sa pun la disozitie poezii inedite si relatari din viata sa anonima si de poet abscons. Fac o mica mentiune aici : D.C. nu a frecventat nici un cenaclu din Sibiu el fiind un membru de baza a cenaclului Flacara din Hunedoara pe care l-a initiat Poetul si profesorul Iv. Martinovici si Scriitorul (pe atunci incepator) Eugen Evu. Raman un mare admirator si iubitor al poetului unic care a fost si va ramane in mintea si inima tuturor celor care l-au cunoscut personal pe DAN CONSTANTINESCU. H.L.
Multumesc pentru remarcile generoase. In privinta relatiei distinsului om de cultura Dan Constantinescu si relatiile sale cu Sibiul v-as sugera sa aprofundati perioada de dinainte de Hunedoara de care vorbiti Dvs. Un mare moment de influenta in cariera sa l-a constituit tocmai apropierea cu Cercul de la Sibiu -St. Aug. Doinas, Ion Negoitescu, Wolf von Aichelburg sa.
Daca nu sunteti lamurit in privinta acestui amanunt va trimit la surse biografice sigure si la Biblioteca din Deva, a carei distinsa directoare s-a ocupat in a strange materiale dedicate lui Dan Constantinescu.
Pentru a va lamuri va sugerez sa va adresati si sotiei lui DC aflata la Freiburg in Germania.
Cercul de la Sibiu nu a fost un simplu cenaclu, ci o miscare literara de mare influenta in lit moderna de astazi, urbanizand o literatura imbacsita de semantorism si pasunism. Miscarea a fost girata de catre Eugen Lovinescu.
Iata, pe baza si a informatiilor Dvs. (a celor doi prieteni de mai sus), am intocmit aceste repere bio-bibliografice. Puteți sa le completați? As fi bucuros si imi sunt repede necesare.
Cele bune!
Gheorghe Sarau
Constantinescu Dan – poet, fin traducător din creația Haiku și a lui Rainer Maria Rilke. S-a născut în 6 februarie 1921, la Hunedoara și a decedat în 1997, la Freiburg I. Br., unde se stabilise prin anii ’80. Dan Constantinescu a semnat sub pseudonimul Dan Nicoară. A fost căsătorit cu Lucia (Pușa – pentru prieteni). În țară a publicat volumele de versuri Unde (București: Editura pentru literatură, 1969) și Vatra (București: Editura Eminescu, 1978).
La Hunedoara, Dan Constantinescu a fost “membru de bază al Cenaclului Flacăra din Hunedoara, pe care l-a inițiat poetul și profesorul Iv. Martinovici și scriitorul (pe atunci începător) Eugen Evu” – arată în spațiul on-line hunedoreanul Herdian Livius, cel care, între 1965-1972, a locuit în casa părinților lui Dan Constantinescu, în Hunedoara, persoană dispusă să ajute la întocmirea unei biografii “a celui mai mare poet mistic al României – cum îl denumește -, deținând cărțile acestuia, documente, fotografiile poetului cu pictorul Sorin Ionescu, cu poetul Neculai Chirică etc. În străinătate, Dan Constantinescu a semnat – ca poet și ca traducător – în revistele diasporei românești Lupta, Dialog, Agora etc.