Se intimpla sa nu avem un subiect specific, dar sa fi vazut citeva lucrari plastice, fara legatura intre ele, in afara bineinteles de buna lor calitate, sau daca ne exprimam subiectiv, lucrari care ne-au placut. O lucrare plastica iti atrage atentia, ii acorzi din timpul tau zabovind mai mult in fata ei, poate te regasesti in ea, sau iti trezeste niste amintiri…
Moreno Pincas, de pilda, are majoritatea picturilor sale in maniera grotesca, incercind sa surprinda personajele sale asa cum sint, fara fard. Dar iata un desen care, pastrind principiul reprezentarii neinfrumsetate a realitatii, comunica caldura, simpatie, pina la identificare. O femeie in virsta in autobuz, inclestata pe scaunul dinainte ca sa-si pastreze echilibrul, poate fi o ruda, o vecina, o bunica, o femeia pe care o cunoastem…
Sau iata o pictura de Gretty Rubinstein, o buna pictorita pe care n-am apucat s-o cunosc pentru ca a parasit aceste meleaguri si apoi aceasta lume, la o varsta care-i dadea dreptul la inca multi ani de creatie. E o pictura numita panoramica. Spatiul e impartit discret in mai multe segmente (de data aceasta de niste arcade) in care apare o lume care i-a fost intima artistei si in care o recunoastem chiar pe ea de doua ori. Oricum, genul acesta e mai rar, dar identificarea cu universul personal al pictoritei e foarte firesc. Din nou, in mod subiectiv.
Zahava Lupu te obliga sa ramai multa vreme in fata pinzelor ei. Prima reactie este:”ce-a vrut sa spuna?” Apoi, te lasi fermecat de muzica ce parca izvoraste din culoare si compozitie. Lucrarea este abstracta, dar are meritul recunoscut ca fiecaruia ii comunica ceva important care ii este drag si personal. Interferenta artelor, ca intotdeauna, aduce un plus de semnificatii, demonstrind valentele neintrecute ale frumusetii pe care pictura e in stare s-o adaposteasca.
Un peisaj din Iaffo i se datoreaza pictorului Yoshua Front. Privesti atent aceasta lucrare in care culoarea e pusa dens, nervos, abundent. Banuiesti intentia de a prinde o anumita clipa care nu asteapta, dorinta de a fixa culorile, lumina, umbrele la un ceas care pentru pictor spune mai mult decit altele, sfirsitul zilei, dar nu si a frumusetilor din batrinul oras.. E ora draga pictorului, ceasul din zi care il caracterizeaza, probabil, cel mai bine.
In contrast evident, este tabloul lui Corneliu Goldstein. Culori senine, un peiaj foarte aerat, pozitiv si deconectant care, desi lipsit de prezenta omului, iti vorbeste de existenta lui, in trecerea acestuia prin lume. Copacii drepti si mindri, un fundal neposomorit sugereaza auto-identificarea autorului cu acel colt de natura.
Inevitabil impresionat, privitorul va evita sa caute semnificatii speciale sau o viziune neaparat intelectuala, multumindu-se cu frumusetea nascuta din lumina si culoare.