ACUM.TV

Pe 24 aprilie 1941 tovarăşul Stalin îl contactează pentru prima şi ultima dată pe scriitorul sovietic Ehrenburg şi „se interesează” cum avansează lucrul la romanul acestuia, Căderea Parisului. În roman este vorba de evenimentele care au dus la invazia Franţei de către Germania nazistă în mai 1940 şi la căderea Parisului în iunie. Prima parte (din trei), acoperind perioada 1935-37 a fost acceptată spre publicare în ianuarie 1941, dar toate referirile negative la „fascişti” şi „nazişti” au fost eliminate. Pe 20 aprilie Ehrenburg află că partea a doua a fost total oprită de cenzură – prea multe asemenea referiri, imposibil de scos fără a atinge substanţa textului.

Înainte de a vedea ce i-a spus tovarăşul Stalin scriitorului Ehrenburg pe 24 aprilie 1941, să vedem – pentru cei ce nu ştiu – cine este Ehrenburg şi de ce nu avea voie să folosească, vorbind de Germania, cuvântul de ocară „fascist”.

Ilia Ehrenburg (1891-1967) a fost un foarte popular poet, scriitor şi jurnalist sovietic. Particularitatea sa a fost că a trăit cam o jumătate din viaţă în străinătate, în special în Franţa, unde a cunoscut numeroşi intelectuali, în special de stânga. A activat în mişcarea bolşevică în jurul anului 1905 şi a cunoscut mai multe personaje care vor deveni celebre după 1917, printre care pe Nikolai Buharin (executat în 1938) [1]. În 1936-39, pe timpul Războiului Civil din Spania, Ilia Ehrenburg a fost corespondent de război pentru diferite ziare centrale sovietice, dar s-a implicat şi în operaţiuni militare(!). Ehrenburg a jucat un rol şi mai important pentru propaganda sovietică în occident în anii de după război, în cadrul „mişcării pentru pace”, şi nu a abandonat niciodată credinţa în „nobilele idealuri”, cel puţin nu există vreo dovadă în acest sens. Rolul său pentru regimul sovietic a fost descris astfel: „vitrina occidentală a stalinismului”, „vitrina vegetariană a unui regim canibal”.

Suntem deci în aprilie 1941. Cu un an şi jumătate în urmă, pe 23 august 1939, s-a semnat la Moscova Tratatul de Neagresiune între Germania nazistă şi Rusia comunistă. Cele două ţări socialiste au devenit brusc prietene, au încheiat tratate comerciale de mare amploare şi de importanţă capitală pentru Germania [2], şi s-au angajat să nu tolereze pe teritoriul lor vreo activitate sau propagandă ostilă împotriva celeilalte părţi. Acesta este motivul pentru care cuvântul „fascist” şi orice aprecieri negative la adresa Germaniei naziste au fost eliminate din primul volum al Căderii Parisului şi tot din acest motiv a fost blocat volumul al doilea. Tratatul, cunoscut şi sub numele de „Pactul Ribbentrop-Molotov”, a avut multe alte consecinţe, din care ne interesează în acest moment una: a produs mare confuzie şi nedumerire în cercurile occidentale de stânga care simpatizau cu URSS, iar duşman ideologic al propagandei oficiale sovietice a rămas doar imperialismul britanic.

Să ne întoarcem la convorbirea telefonică între tovarăşul Stalin şi scriitorul Ehrenburg din 24 aprilie. Întrebat, Ehrenburg îi relatează despre problemele cu cenzura şi că în a treia parte a romanului, la care tocmai lucrează şi în care este vorba despre intrarea trupelor germane în Franţa şi primele săptămâni de ocupaţie, cuvântul „fascist” şi altele nu pot fi evitate. Şi răspunde tovarăşul Stalin: „dumneavoastră scrieţi, noi doi vom încerca să le trecem prin cenzură…”. Ehrenburg a apreciat gluma dar a înţeles sensul: continuarea romanului său va fi publicată, perioada de caldă prietenie şi colaborare între Germania naţional-socialistă şi URSS se apropie de sfârşit, iar tovarăşul doreşte ca acest fapt să fie făcut cunoscut şi prin scriitorul Ehrenburg.

Imediat ce Ehrenburg a adus în diverse redacţii vestea cea bună – că însuşi tovarăşul Stalin este interesat de publicarea romanului, a început să primească solicitări pentru extrase din roman şi pentru articole, fapt care nu s-a mai întâmplat de la semnarea Tratatului, numele său nefiind suficient de arian pentru urechile germane…

Dar să privim toate întâmplările astea dintr-un alt punct de vedere. Am văzut deci că la sfârşitul lui aprilie 1941 tovarăşul Stalin ştia (sau poate aşa a hotărât chiar el?), că marea prietenie cu Reichul German, consfinţită prin Pactul de Neagresiune, este pe sfârşite, iar dacă Pactul de Neagresiune nu va mai fi valabil, atunci… ce? Simplu: atunci va fi război între URSS şi Germania! Asta a înţeles şi scriitorul Ehrenburg şi i-a spus şi soţiei sale. Episodul de mai sus este descris în memoriile lui Ehrenburg, Oameni, ani, viaţă, (vol. 2, Partea a VI-a, cap. 40), scris şi publicat la începutul anilor 1960, pe care le-am (re?)citit recent şi care mi-a atras atenţia.

Dar acest episod este foarte straniu: peste mai puţin de două luni, pe 22 iunie 1941, Germania va ataca URSS, iar tovarăşul Stalin va fi extrem de… surprins!. Adică în aprilie tovarăşului îi era clar că ruptura este iminentă – probabil chiar el a hotărât-o – iar până în iunie a uitat! Cum e posibil aşa ceva?

Toată lumea „ştie” că URSS a suferit marile pierderi de la începutul războiului pentru că Armata Roşie nu era pregătită de război: trupele nu erau mobilizate, erau prost înarmate, tehnica militară – tancurile, avioanele – erau mai puţine ca cele germane şi erau şi învechite, pe scurt pentru că Armata Roşie era în netă înferioritate cantitativă şi calitativă. Şi mai „ştim” că toate astea se datorau faptului că tovarăşul Stalin a avut încredere oarbă în Pactul de Neagresiune din septembrie 1939 cu Germania hitleristă şi n-a avut nici un fel de încredere în informaţiile din ce în ce mai presante şi mai precise ce i se transmiteau din toate părţile despre concentrarea masivă a trupelor germane la graniţă şi iminenţa atacului. Pe de altă parte „ştim” că URSS a fost „nevoită” să semneze acest straniu Pact tocmai pentru ca să aibă timp să se pregătească pentru viitorul conflict cu Germania, conflict pe care îl considera inevitabil.

Continuarea: 22 iunie 1941. Partea II-a: Pe picior greşit…

Note:

[1] Buharin a fost judecat în martie 1938 şi condamnat la moarte, într-un proces public, împreună cu alte 20 de persoane de vază ale regimului, pentru: tentativă de asasinat contra lui Lenin şi Stalin în 1918, otrăvirea lui Maxim Gorki în 1936, conspiraţie pentru a dezmembra URSS în favoarea Germaniei, Japoniei şi a Marii Britanii, şi încă pentru multe alte asemenea drăgălăşenii. Acest proces n-a fost însă decât unul din numeroasele procese ce au avut loc între 1929 şi 1938. Însă cele mai numeroase victime din această perioadă – între 5 şi 10 milioane de morţi – , provin de pe urma colectivizării şi a foametei punitive din 1932-1933, a represiunilor politice de tot felul, a epurărilor etnice, deportărilor, transferurilor de populaţii.

[2] Grâne, bumbac, fosfaţi, precum şi cantităţi mari de petrol, cauciuc, metale neferoase şi minereuri pentru nevoile militare germane, comerţ triunghiular cu acestea (pentru a ocoli blocada impusă de Marea Britanie şi SUA). Aceste livrări au fost indispensabile efortului militar german din acea perioadă, care a constat în cucerirea Danemarcei, Norvegiei, Franţei, Belgiei, Olandei, Luxemburgului, atacurile contra Marii Britanii şi în cele din urmă contra Uniunii Sovietice însăşi. De asemenea, URSS a găzduit în această perioadă baze germane de submarine şi aerodromuri militare.

Acest articol a fost publicat duminică, 21 octombrie 2012 la rubrica Istorie si actualitate.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.