Spre dezamăgirea multor compatrioţi, patriotismul este, nu neapărat lingvistic, cât conceptual, o noţiune care nu se manifestă plenar în istoria omenirii mai devreme de începutul secolului XVIII. Desigur, celălalt termen, patriot, are o istorie ceva mai îndelungată. El derivă din latinescul patria, dar până să devină patriotism, aşa cum îl înţelegem astăzi, a fost nevoie şi de intervenţia decisivă a iluminismului francez. În lupta sa împotriva influenţei Bisericii, Rousseau avansează ideea că preoţii nu ar trebui să predea în şcoli publice, de vreme ce patria de care vorbeşte Biserica nu e cea terestră, ci Împărăţia Cerească, a lui Dumnezeu. El merge pe linia ideologică a lui Machiavelli, care vede în creştinism un obstacol pe care formele de guvernământ sunt datoare a-l înlătura. Pentru Rousseau, patriotismul, spre deosebire de credinţă, este o virtute pe care guvernele sunt datoare să o cultive (On Political Economy, 1755). Aşadar, fără a arunca exclusiv vina asupra lui Rousseau, el poate fi socotit un reper simbolic în ceea ce avea să devină patriotismul după secolul XVIII. Ca picanterie ce poate, la un moment dat, servi scopului acestui text, poate că merită menţionat că Jean-Jacques Rousseau nu a aplicat în propriul său mod de a trăi decât foarte puţine dintre ideile despre care a scris.
Prin 1775, Samuel Johnson, ca reacţie la falsul patriotism promovat de ministrul John Stuart, rosteşte celebra sintagmă „patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii”. Deşi, în mod evident, propoziţia filozofului nu se referă la patriotism în general, fiind rostită într-un context special, avem aici întreaga cheie în care voi dezbate ideea de patriotism în continuare. Prin urmare, ca noţiune abstractă, aşa cum e ea explicitată de Rousseau, patriotismul nu e deloc dăunător. El se presupune că ar trebui să construiască cetăţeni-model, ataşaţi unor valori naţionale. În practică, însă, ajungem întotdeauna la excrescenţe şi exagerări. Practicat cu fervoare, patriotismul e condamnat să degenereze în naţionalism, şovinism, xenofobie. Pentru că enunţul e dur, el se cere dezvoltat. Aşadar, esenţa patriotismului ţine de ataşamentul între o fiinţă umană şi un set de valori naţionale. Numai că, valorile naţionale, aşa cum le spune şi numele, sunt… particulare. Ce se întâmplă când, în istorie, valorile naţiunii X intră în conflict cu valorile naţiunii Y? Simplu: patrioţii naţiunii X şi patrioţii naţiunii Y, convinşi fiind, fiecare în parte, că au dreptate, vor încercă să-şi impună unul altuia propriile valori. Aşadar, patriotismul nu e acomodant, ci rigid. El funcţionează prin excluziune. Gafa lui Rousseau e tocmai distincţia între patriotism şi credinţă. În esenţă, ele se desfăşoară după acelaşi ritual: nevoia de a impune altora propriile noastre convingeri şi opacitatea faţă de argument.
Straniu este că fiinţa umană nu s-a născut, aşa cum încearcă să ne convingă unii politicieni… patrioată. Nicidecum… Patriotismul a fost, iniţial, folosit ca instrument politic, fie pentru justificarea unei agresiuni, fie pentru crearea artificială a ataşamentului unei comunităţi faţă de un teritoriu, fie pentru a face suportabile diverse guverne corupte sau dictatoriale. Ni s-a plantat adânc în scoarţa cerebrală această idee; adicătălea, or fi ei răi dictatorii, dar măcar sunt de-ai noştri, îşi iubesc poporul, chiar dacă, în numele acestei iubiri, îl înfometează sau îi suprimă libertăţile. În timp, însă, mase din ce în ce mai mari de oameni au căzut în această capcană. Patriotismul este, deci, când formă mascată a urii, căci funcţionează prin excluziune, când justificare a unor atrocităţi inimaginabile. În eseul său Despre patriotism (1894), Tolstoi foloseşte o imagine sugestivă. „E ca şi cum un ţigan pune piper sub coada calului […] şi apoi pretinde că abia poate controla animalul excitat”. În rolul ţiganului, politicienii şi guvernele, în rolul calului, bietul cetăţean candid. În acelaşi text, scriitorul rus afirmă că patriotismul e o formă de sclavie şi că el supravieţuieşte inerţial.
Marele viciu al patriotismului este că el echivalează mereu cu un soi de orbire colectivă. Oricât de mult s-ar scrie despre el, în practică nu va înceta niciodată să fie un sentiment meschin care funcţionează prin dihotomia noi vs. ceilalţi. Întotdeauna, în patriotism, există un versus, care nu suportă înlocuirea cu alte conjuncţii, ceva mai acomodante, precum şi ori sau. În 1901, grecul care i-a înţeles pe români cum nimeni altul n-a făcut-o până la el sau după el, Caragiale, scrie un text în care vorbeşte despre românii verzi (a se citi românii patrioţi). El sesizează exact că a fi patriot presupune mereu în a-ţi iubi patria sau neamul în opoziţie cu a urî alte patrii sau neamuri: „un neam trebuie să aibă veşnic groază de celelalte, deoarece existenţa unuia n-are altă condiţie decât compromiterea completă a altuia”. E obligatoriu să fie aşa? De ce, adică, vor spune adepţii patriotismului, nu ţi-ai putea iubi ţara şi neamul fără a-i urî pe ceilalţi? Foarte simplu… aşa cum spuneam, valorile naţionale, credinţele religioase, normele etice şi de conduită în societate sunt extrem de diversificate, de la un spaţiu la altul, de la o naţiune la alta. Ce se întâmplă atunci când două societăţi de patrioţi constată că valorile lor intră în coliziune? Datoria patriotului e să-şi apere valorile, pentru că le consideră singurele valide, sacre aproape. A fost educat să considere că cine nu se închină ca el, cine nu mănâncă asemenea lui, cine nu gândeşte ca el, cine nu respectă aceleaşi lucruri, cine nu are aceleaşi tabuuri, cine nu crede în aceleaşi mituri e un barbar care trebuie adus pe calea cea dreapta. Or, aducerea pe calea cea dreaptă a însemnat Inchiziţie, Cruciade, Războaie Mondiale, Războiul Rece etc.
Patriotismul lucrează cu valorizarea unui grup de indivizi în dauna altora. El cauţionează şi legitimează gesturi şi atitudini criminale (mareşalului Antonescu i se pot ierta toate pentru că, nu-i aşa, a fost patriot!). Metafizic vorbind, distorsionează întreaga făptură umană, o reordonează în jurul unei alte axe. El presupune un soi de solidaritate bazată pe identităţi false. Patriotul se va simţi înclinat să simpatizeze, mai degrabă, cu un conaţional zăpăcit şi confuz (doar pentru că îi este conaţional!), decât cu un străin raţional. Or, acesta este drumul care duce cu siguranţă către xenofobie.
Patriotul este când naiv (şi atunci are o scuză!), când duplicitar şi imbecil. Zilele trecute, pe Facebook circula o fotografie unde, în partea dreaptă, erau înfăţişate câteva figuri de români celebri, iar în partea stângă, câţiva ţigani. Textul suna cam aşa: faceţi diferenţa! Noi suntem români, (text postat în partea dreaptă) ei sunt ţigani! (text postat in partea stângă). Pasămite, fotografia se dorea un apel către europenii care fac această confuzie între români şi ţigani. Să presupunem că mâine, în Franţa, să zicem, apare o fotografie identică, doar că având în partea dreaptă câteva figuri de intelectuali francezi, iar în partea stângă, câţiva români, ilustrată fiind cu textul: faceţi diferenţa! Noi suntem europeni (în partea dreaptă), ei sunt români! (în partea stângă) Aceiaşi patrioţi români ar urla ca din gură de şarpe… discriminare! Dacă acesta nu e exemplul cel mai grăitor de duplicitate şi imbecilitate, nu ştiu să fie altul mai potrivit.
Din păcate, însă, sistemul românesc de învăţământ înclină, mai degrabă, spre a transmite tinerei generaţii patriotismul în dauna toleranţei, considerată încă un moft, o creaţie odioasă a globalizării care doreşte să anihileze popoare brave sau specificităţi naţionale.
Total de acord domnule Ivancu. Și mi-ați adus aminte de un episod din anii 90. După un interviu pe care l-am luat ministrului Justiției de atunci, Petre Ninosu, m-a rugat să mai rămân la o cafea. ”Nu v-ați gândit să vă reîntoarceți în România și să ne ajutați?”, m-a întrebat el.”Mă simt foarte bine la Londra, domnule ministru”, i-am răspuns.”De ce aș face-o?” ”Din patriotism”, veni răspunsul. ”Vedeți Dvs”, am continuat eu, ”sunt un mare admirator al cărturarului englez Dr Samuel Johnson, care a spus odată că patriotismul este ultimul refugiu al canaliei”. A urmat o pauză și în cele din urmă a trebuit să-i explic domnului Ninosu că Dr Johnson nu se referea la adedvărații patrioți, la cei care nu o să spună niciodaă ”îmi iubesc țara” ci la patriotarzi. Când a înțeles, a exclamat: ”Superb! Ar trebui să scriem asta cu litere mari pe fațada Parlamentului”. Dar ideea sa nu a fost pusă în practică.Probabil s-au opus patrioții.
Oricum, multe felicitări pentru articol.
O demonstratie magistrala.
Ce ar mai fi de adaugat?
Negarea celuilalt e o trasatura adanc inradacinata in psihicul uman iar rationalizarii unui comportament competitiv natural pentru acapararea de resurse prozaice ii sade foarte bine imbracata in cauze inaltatoare.
Mie mi se pare ca la majoritatea oamenilor calitatile exced defectele. Pe de alta parte, majoritatea oamenilor sunt nesiguri pe ei. Din aceasta cauza, in cautarea unei identitati, in loc sa vada realist balanta intre defecte si calitati la ceilalti, le exagereaza defectele, delimitandu-se de ei, creind adversitate dar castigand, o data cu adrenalina, identitate si siguranta de sine. Patriotismul functioneaza pe aceleasi mecanisme.
Rugat insistent sa se descalte cand intra in casa, fi-miu, adolescent, mi-a replicat ieri: „numai japonezii se descalta cand intra in casa, iar eu nu sunt japonez”. Uite unde era romanul verde, chiar in coasta mea! 🙂
Minunata analiza a „pseudo-patriotismului” !!
Senso stricto,patriotismul se refera la locuri,cultura nationala,valori autentice.Dar se poate vorbi se de atasament (=patriotism”) fata de o ideologie, sau o credinta.Analiza Dvs. ramane valabila si pentru aceste cazuri.Fundamentalismul islamic, din start condamna pe „necredinciosi”, care sunt absolut toti, care nu cred in Mahomed. Si asta e patriotism !
Dintr-un anume punct de vedere, indivizii nerealizati dintr-o societate data,gasesc un apanaj in „patriotism”, un mod de afirmare.Mai exista si categoria de patrioti, care traiesc dupa dictonul -ube bene-ube patria” !
Cauza dreapta pentru care se lupta un popor, o natiune ,sau chiar o minoritate oprimata, poate justifica un patriotism (ca un atasament total) veritabil.Un popor atacat de dusmani, si care isi apara identitatea sa, are nevoie de patriotism, dar in limite morale general-umane.
Musulmanii nu cred în Mahomed, care este doar un profet, ci în Allah sau Dumnezeu, același în care cred și evreii și musulmanii. Iar comparația cu patriotismul este stupidă, pentru că islamul este o religie transnațională.
Fără doar și poate, tot soiul de șmecheri apelează la patriotism sub pretextul ori cu pretenția că ei ar fi patrioți, că apără interesele naționale etc. etc. Avem exemple contemporane, nu dau nume, nu pt că mi-ar fi teamă, ci pt a nu canaliza discuția pe teme prea fierbinți. Dacă zici ceva negativ de ruși, de Putin, gata, ești patriot, te-ai absolvit de c… din suflet și din minte. Ceaușescu cultiva antirusismul ca pretext pt propriul său sistem jegos, adus la un nivel sub cel sovietic.
După părerea mea, patriotismul este lucrul bine făcut, temeinic, să dureze. Beatles au fost cei mai patrioți britanici ai anilor ’60, nu gargaragii de azi care își bat joc de istoria Marii Britanii. Steve Jobs este un mare patriot american, deși nu a făcut politică, dar a lăsat în urma sa produse de geniu. Brâncuși și Coandă sînt marii patrioți, deoarece au lăsat în urma lor eternul. E simplu, e clar. Orice alte discuții sînt vorbe, vorbe, vorbe… Mihai Viteazul este un patriot, deoarece a gîndit un sistem politic românesc, Școala Ardeleană, deoarece a gîndit un concept românesc de viitor, Titulescu, deoarece promova idei de viitor, care au prins roade…
Fãrã patriotism nu ar exista tãri si popoare! „Democratia” este cea mai mare mãgãrie de pe glob, este Dictatura a celor 51% contra asa zisilor „minoritari” de 49%, asa cã avem aici o Dictatura satanica „democrata” de numai 1% care subjuga 49%!!!
“Nicolae cel cumplit” – alias Nicolae Sofran – rasist, xenofob, antisemit, homofob, fascizant (a postat comentarii pana acum nepublicabile, cu caracter penal) – critica democratia, singura care ii permite sa-si exprime opiniile aberante, care nu reprezinta nici 1% din opinia publica.
Democrația este locul predilect al jegoșilor totalitari, deoarece numai acolo au dreptul la cuvîntul liber. Altminteri, fie sînt ei șefi totalitari, și nu permit altora să vorbească, fie alții sînt șefi, iar ei stau după gratii și mor în chinuri. Mediocrii și submediocrii urăsc totdeauna democrația, deoarece în asemenea sisteme ei nu pot conduce, nu au loc, sînt respinși. Lumea postcomunistă este însă plină de tot felul de fente, de giumbușlucuri, de golani gata să mimeze democrația. Sînt destui naivi care să îi creadă, deoarece – totdeauna – numărul proștilor este mai mare decît numărul inteligenților, statistic, nu altfel.
Domnule Sorin Paliga,
Din cele doua comentarii nu am inteles decat ca numarul prostilor e intotdeauna mai mare decat cel al desteptilor…Fie, daca ziceti dvs. ca s-a demonstrat „statistic”… Si ce-i cu asta?
Nimic… vorbe…
@ Nicolae cel cumplit
Mai invatati aritmetica ! diferenta dintre 51 si 49 este 2 si nu 1,cum scrieti Dva.Altceva este 50%+1 (individ).
@ Petru Clej
„Marele viciu al patriotismului este că el echivalează mereu cu un soi de orbire colectivă”-citez din articol.
Fundamentalismul religios, face parte din aceeasi familie de „orbire colectiva”
Nu era necesar sa va legati de o presupusa confuzie ! Am trait 2 ani printre musulmani.M-am referit doar la Mahomed, care instiga la intoleranta fa5ta de „necredinciosi”.Allah e unul pentru toti, si nu creeaza adversitati intre suspusii Sai.
Sunt total de acord pe fond cu articolul dumneavoatra, dar cred ca discutia merita sa fie putin extinsa. In primul rand contextul istoric si rolul patriotismului au evoluat de-a lungul isotriei. Nu puteti reduce intreg curentul la sintagma „gafa lui Rousseau”. Dealtfel, ar trbui sa ne gandim de doua ori inainte de a-i critica pe clasici. Rousseau si patritismul au facut posibila revolutia franceza, constituirea statelor nationale si, asa cum ati spus, diminuarea rolului bisericii in viata politica. Daca azi el reprezinta „refuguil canaliei”, asta nu il face si pe Rousseau canalie.
In al doilea rand, intre patriotism si nimic trebuie sa mai existe ceva, un atasament fata de o comunitate, fata de un grup mai mare sau mai mic. Exista acel ceva care ii face pe unii sa respecte reguluile societatii in care traiesc, constienti fiind ca in binele comun sta bilele individual. Acel lucru care ii lipseste „canaliei”, patriotului de tribuna, omului de rand care isi ridica in slavi poporul, dar care nu ezita sa il fure sau sa isi striveasca concetateanul atunci cand are posibilitatea.
Vreau sa mai fac o observatie si despre o sintagma care m-a iritat: „grecul Caragiale”. In primul rand originea lui etnica e ceva mai complicata. Apoi familia lui paterna era la a treia generatie in Romania. Haideti sa il lasam, macar acum, la o suta de ani de la moarte, sa fie roman.
Interesanta problema pusa de d-nii Pincu si Oprescu, anume daca exista ceva intre ,,patriotism” si ,,nimic”. Domnul Pincu o formuleaza altfel, anume ca ,,un popor atacat de dusmani, si care isi apara identitatea sa, are nevoie de patriotism, dar in limite morale general-umane.” ceeace mi se pare ca are legatura cu prima afirmatie, chiar daca nu explicit.
Prezint doar impresiile mele personale, fara sa am pretentia ca raspund (in locul autorului) la celelalte intrebari puse de d-l Oprescu.
Chiar, este ceva intre ,,patriotism” si ,,nimic”? In aparenta, lipsa patriotismului intr-o societate trebuie sa ne inspaimante. Ne duce cu gandul la anarhie, la bande dusmanoase de cetateni care distrug, neglijeaza, acapareaza, se autoneglijeaza. Daca ne pune dracu’ sa gandim gandul sa nu fim patrioti, ci, in loc de asta sa ne gandim numai la noi insine, sa nu fim gata in orice clipa ,,sa ne sacrificam” atunci asta ne asteapta, o societate in disolutie.
Nu m-am gandit niciodata in termenii acestia asa ca, fiind ceva nou pentru mine, improvizez un raspuns.
Ce era inainte de patriotism? Pai, Imperiul Roman, de exemplu, cum isi stimula locuitorii, pentru ca sute de ani a functionat cu mare succes. Imperiul roman a creat si administrat o infrastructura enorma, si a conferit tuturor celor de pe teritoriul sau statutul de cetatean (cu exceptia sclavilor) si facilitatea circulatiei (comerciale, culturale) libere. Aceasta stare de fapte a dat rezultate bune timp de sute de ani fara ca lipsa patriotismului (atunci nedefinit) si a educatiei patriotice sa fi pus bete in roate.
In epoca moderna, noi am fost educati in spritul legaturii directe de cauzalitate intre patriotism si buna functionare a societatii. Daca exista aceasta cauzalitate, cum se face ca au fost societati care au functionat bine (unele chiar excelent) in lipsa… cauzei!?
Suedia, o tara oarecare de la marginea Europei in care locuiesc de peste doua decenii. Niciodata nu am auzit o discutie despre patriotism (cu exceptia unor grupari sociale minore ca numar si extreme si neluate in seama in societate). Nici in scoala nu se sufla o vorba. Nu comentez mai mult.
Un caz ipotetic. Sa presupunem o societate infloritoare cu o populatie relativ redusa si din aceste motive ajunsa la extrema rasfatului – Monaco. Sa presupunem ca in degenerarea lor si-au pierdut patriotismul, traiesc exclusiv pentru binele personal, consum si de frica legii.
Iata ca sunt supusi unei amenintari, armate, din exterior, care intentioneaza sa-i ocupe, sa-i deposedeze de bunuri, de libertate, de viata. Neavand deprinderea patriotismului, acesti monachezi (sau ce vor fi ei, o mana de 30000 de adulti) nu se vor incadra la conditia sugerata de d-l Pincu ,,un popor atacat de dusmani, si care isi apara identitatea sa, are nevoie de patriotism…”.
Totusi, mercantilismul si egoismul ii va impinge sa treaca la actiuni ferme de a impiedica agresiunea, nu de dragul de a opri o potentiala pangarire a patriei, ci din interes propriu, pentru ca le este mult prea bine acolo unde traiesc si printr-o agresiune au de pierdut totul. Oare nu este aceasta o motivatie necesara si suficienta? Mai lipseste ceva?
Un alt scenariu. Ne aflam in timpurile cand societatea umana se infiripeaza. Ca sa-l citez pe Rifkin (care in cartea lui despre empatia umana crede ca aceasta este motorul principal) indivizii umani erau inca de pe atunci organizati in grupuri cam de 100-200 de indivizi. Aceasta cifra este interesanta, pentru ca si acum, dupa zeci de mii de ani, ea pare-se ca reprezinta marimea ideala – de echilibru dinamic – a cercului de persoane apropiate fiecarui individ.
Este clar ca aceste grupuri de oameni stapaneau o zona limitata, cu resursele ei. Primitivismul lor nu le permitea asertiuni avansate precum constiinta de sine, sacrificiu, iubire aproapelui si gliei. Tot Rifkin sustine ca in faza aceea nu aveau nici macar constiinta de sine si nici nu faceau distinctia intre viu si neviu in natura.
Aveau acesti oamen vreun motiv sa NU se ingrijeasca totusi de ei insisi (incluzand tot grupul) si de resurele lor? Numai pentru ca le lipsea o motivatie superioara?
Exista pericolul ca furnicile, albinele, sa-si neglijeze furnicarul si stupul numai pentru ca… stau prost cu ideologia?
Dupa parerea mea este o confuzie sa ridica patriotismul la rangul unui element indispensabil. El este un ingredient pe care il putem folosi sau nu. A avut un rol important in perioade in care nevoia unei comunitati de a actiona era aproape exclusiv de natura defensiva. Creanga spunea ,,la placinte inainte”. Nu era nevoie de patriotism ca oamenii sa aibe grija de mediul in care traiau, era nevoie de el ca sa le piara spaima de a fi spintecati si repulsia de a muri de foame etc atunci cand o strucutura superioara decidea ca e nevoie.
Nu-mi amintesc sa fi auzit prea des indemnuri (desi am crescut intr-o cultura care te impregna de mic cu patriotism) ca cine nu-si ingrijeste ograda si familia nu e patriot. Desi poate ar fi meritat ca societatea sa-i fi pacalit pe oameni sa fie mai disciplinati, constiinciosi si harnici.
Stiu ca unii sar ca arsi percepand ca pe o amenintarea serioasa coborarea patriotismului de pe piedestalul pe care a fost asezat. Ce bine ar fi sa putem discuta mai relaxat si rational despre aceasta chestiune.
Personal, eu stiu ca exista foarte multa substanta intre ,,patriotism” si ,,nimic” si stiu si dumnealor. Dar exista in continuare o miscare a celor care trateaza gripa cu antibiotice si nimeni nu-i poate schimba.
Domnule Bogdan Oprescu,
Textul nu ii imputa nimic lui Rousseau. Gafa de care vorbeam nu are legatura cu patriotismul. „Gafa lui Rousseau e tocmai distincţia între patriotism şi credinţă. În esenţă, ele se desfăşoară după acelaşi ritual: nevoia de a impune altora propriile noastre convingeri şi opacitatea faţă de argument”. Cam asa zice textul…
Cat despre sintagma care da titlul articolului, in text se face precizarea clara ca e vorba despre un context specific in care ea a fost rostita, nu se refera la patriotism in general. Prin urmare, nimeni nu l-a facut pe Rousseau… canalie.
Cat despre „grecul Caragiale”, exprimarea e ironica la adresa acelora care ii imputa lui Caragiale lipsa de patriotism.
Deci, observatiile dvs. tin mai degraba de o citire neglijenta a textului.
Doamnue Ovidiu Iancu,
Probabil nu m-am exprimat destul de bine. Nu l-ati numit pe Rousseau canalie. Era din partea mea o exagerare care voia sa sublinieze ca daca un fenomen e astazi nociv, el nu trebuie negat in bloc, pornind de la radacina. Crestinismul, spre exemplu, s-a nascut ca o religie a iubirii, care ii aduna pe cei nefavorizati in societate, si a sfarsit prin a-i arde pe rug pe cei care nu o iubeau. CU adevarat, daca Iisus s-ar fi intors, ar fi fost din nou rastignit, de Biserica. Patriotismul a servit la un moment dat la smulgerea societatii din mana bisericii. Orice revolutie se face cu oameni, oamenii se raliaza in jurul unei ideologii, iar orice ideologie sfarseste prin a fi exclusivista, deci o religie. Aceasta istorie a fost scrisa de altii mai bine decat mine. Iata de ce nu cred ca trebuie sa punem apostolii pe aceiasi treapta cu papii, nici pe Rousseau cu Vadim Tudor (exagerez din nou). Opiniile lui nu trebuiesc judecate din punctul de vedere al consecintelor vizibile doua sute de ani mai tarziu. Patriotismul si crestinismul erau atunci, chiar dumneavoastra o spuneti, la varste diferite.
Domune George Petrineanu,
Va multumesc pentru raspunsul dat. Exact in aceasta directie doream sa aduc discutia. Asa cum o spuneti, in societatea umana e mult multa substanta, ceva mai multa decat in musuroiul de furnici.
Dar coborarea patritismului de pe pidestal nu e un proces atat de usor. Nimeni nu se bucura cand i se scoate o masea, fie ea si cariata. Eliminarea patriotismului mutileaza societatea, lasand individul fara reperele cu care era obisnuit. Ca marturie va aduc degringolada morala a societatii romanesti. Asist la acest proces de multi ani. Unii il refuza, unii devin cinici, altii cad in deliruri conspirationiste. Vindecarea dupa operatie va fi lunga.
Cu stima
Discutia nu prea se refera la adevaratul patriotism, ci mai mult la unul fals, de parada. As vrea sa dau exemplul patriotismului american.
La un moment dat, vicepresedintele unei companii unde am lucrat cu multi ani in urma mi-a spus: desi stiu ca unele masini japoneze sunt mai bune, eu voi cumpara totusi o masina americana ca sa dau de lucru muncitorilor nostri, nu muncitorilor japonezi.
In Romania tocmai vazusem ca lumea se inghesuia sa cumpere rosii si sare din Turcia, iar nu din tara. Cred ca in Romania de azi nu exista nici macar notiunea patriotismului asa cum apare ea in SUA.
In mare masura chiar si acest tip de „patriotism” a cazut chiar si in SUA.
Pe de alta parte, cand cineva vede un copil cersind ca sa aduca bani parintilor sa-si ia bautura, si nu reclama cazul la politie, acesta este un act teribil de anti-patriotic. Cand cineva vede ca se fura masiv din avutul colectiv si nu reclama acest lucru la politie, este aceeasi situatie. In SUA majoritatea ziaristilor se tin de capul bogatasilor ca sa afle cat dau acestia pentru cauzele caritabile. In Romania ziaristii nici macar nu au aceasta notiune: ca trebuie sa-i iei la intrebari pe cei care au sa spuna in mod public cum ii ajuta ei pe cei care n-au.
Ziaristii romani nu sunt deloc patrioti.
In ultima instanta patriotismul adevarat ar trebui sa se confunde azi cu actiunile umanitare. Sa nu trecem pe langa crime fara a face nimic!
Cat despre patriotismul declamativ, acesta nu are nimic in comun cu adevaratul patriotism.
Din acest motiv eu as fi folosit ghilimelele in acest articol.
@ George Petrineanu
Instinctul de conservare si nevoia de afirmare a unui individ,daca sunt scoase in factor comun, sunt caracteristice si pentru gruparile mai mari de oamen(natiuni,popoare,colectivitati religioase,structuri sociale,etc).Patriotismul,nu este decat o manifestare particulara, legata doar de un teritoriu anume.
Aveti dreptate cu exemplul vietii indelungate a unor imperii, in particular a celui Roman.”Cauza” care a determinat longevitatea acestui Imperiu a fost ca a inteles esenta celor doua nevoi fundamentale ale omului evoluat.”Traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca” a stat la baza conceptiei imperiale Romane.Si totusi, au fost si popoare cucerite de Romani, care nu au acceptat nici o clipa sa fie supusii lor.Imi sta pe limba Messada si Bar-Kohba. Dar au fost si popoare, care au acceptat sa traiasca dupa principiul „Capul plecat,sabia nu-l taie”.Mai lipseste un pic, si intram in analiza materialismului dialectic si „stiintific”, pe tema patriotismului !!
Cu exemplul suedezilor,aveti dreptate pentru situatia de azi, dar au fost timpuri, cand aceiasi suedezi, bateau si mancau bataie, si foloseau destul de eficient patriotismul.
@ Anton Constantinescu
Vicepresedintele companiei unde ati lucrat ,ori nu cunostea sa aprecieze parametrii unei masini, ori era un fals „patriot”. Romanul mediu,este mai inteligent decat americanul mediu,si nu cumpara sare din Romania, ca sa nu fie nevoie de mai multi ocnasi, sa intre turcul la ocna! (este o gluma).
Aveti dreptate, cand separati cele 2 tipuri de patriotism (poate sunt mai multe). Romanul sarac de azi, nu-si poate permite sa fie patriot! Iar ziaristii romani, in majoritatea lor, se inghesuie, chiar in aceste zile, sa devina deputati (v.S.R.Stanescu,de ex.), dar in nici un caz,de dragul patriotismului !!
@Sfartz Pincu
Nu sunt de acord cu faptul ca instinctele se pot aplica si la comunitati mari. Factorul comun nu se poate extrage, ecuatia e mai complicata, si argumentele sunt multe. In primul rand instinctele s-au format in periaode in care individul traia in comunitati restranse, de 100-200 de indivizi, comunitati transperente, unde consecintele unei actiuni in vederea supravietuirii erau evidente: vanatoare pentru hrana, razboi pentru aparare etc. In societatile complexe, consecintele unei actiuni nu mai sunt evidente pentru individ. Statul e o masinarie necontrolabila, un fel de divinitate atotputernica fata de care avem indatoriri si care ne recompenseaza asa cum vrea. Orice experiment ar intreprinde individul vis-a-vis de regulile societatii civilizate ii demonstreaza inutilitatea lor: neplatind impozite ai mai multi bani, trecand pe rosu ajungi mai repede etc. Din punctul de vedere al omului primitiv, comportamentul omului civilizat e ridicol. Tocmai aici intervine educati sau, daca doriti, dresjul. Si tocmai aici ideologiile (patriotism, socialism, crestinism) au rolul lor, oferind individului o justificare satisfacatoare pentru un comportament care contravine instinctelor sale primare.
Mai pot adauga ca in cazul unui stat suficient de laxist, indivizii tind sa se organizeze in structuri de putere asemanatoare celor prmitive: clanuri, triburi etc. Este un fenomen destul de evident in societatea romaneasca de azi.
Să încep cu o observaţie mai puţin importantă. Dl. Ivancu scrie în articol:
În opinia mea, concluzia că patriotismul duce inevitabil la conflicte nu rezultă. Într-adevăr, naţiunile fiind separate de graniţe păzite, acestea pot îngreuna contactul între patrioţii respectivi. Deci atâta timp cât oamenii au dreptul să creadă ce vor despre ei şi despre cei de peste hotare, dar sunt împiedicaţi să exercite violenţă faţă de alţii, totul este OK.
Acum despre esenţa problemei. În opinia mea, şi în opoziţie cu opinia dezvoltată în articol, poate exista un sentiment pe care să-l putem numi patriotism şi care să nu dea naştere la adversitate, duşmănie, conflicte, etc. cu alţi patrioţi de acelaşi gen.
Patriotismul este o formă de loialitate, iar valoarea loialităţii depinde de obiectul acesteia: să fii loaial unei persoane fără calităţi, fără caracter, etc. nu este o virtute, este un defect.
Patriotismul este loialitatea faţă de o ţară, faţă de un stat şi deci patriotismul este justificat dacă şi numai dacă acel stat merită loialitatea ta. Rolul unui stat este să respecte şi să garanteze drepturile tale individuale: dreptul la viaţă, libertatea, şi toate celelalte. Numai un asemenea stat merită loialitatea ta, ataşamentul, eventualul sacrificiu pentru a o apăra de cei ce vor să te lipsească de aceste drepturi.
Când, acum vreo trei săptămâni, am scris într-un comentariu că patria trebuie ea să merite dragostea ta, un comentator a scris, revoltat, că patria este ca o mamă, iar pe mama o iubeşti necondiţionat. (Cum comentariul n-a fost formulat în termeni civilizaţi, el n-a apărut). Evident, patria nu este ca o mamă: cele mai multe mame au grjă de copii lor, iar (cele mai?) multe ţări sunt mai degrabă mame vitrege: în loc să aibă grijă, te oprimă în toate felurile.
O digresiune: ideea că patria trebuie să merite dragostea şi sacrificiul cetăţenilor ei, şi deci că dragostea de patrie nu poate fi necondiţionată, am întâlnit-o prima dată acum aproape 40 de ani în Arhipelagul GULAG al lui Soljeniţîn. Autorul explica că atunci când Germania a atacat URSS în iunie 1941, patria sovietică nu merita ca oamenii să se sacrifice pentru ea, pentru că această „patrie” le confiscase toate drepturile esenţiale.
Revin. Patriotismul raţional, cel descris mai sus, este de aşa natură, încât patrioţii de acest fel din diferite ţări nu au nici un motiv să se strângă de gât unii pe alţii. Chiar şi în lipsa graniţelor bine păzite 🙂
Genul de patriotism descris mai sus se apropie de conceptul de „patriotism constituţional” atribuit lui Jürgen Habermas. Este loialitate şi admiraţie pentru o ţară a cărei Constituţie garantează şi respectă drepturile individuale.
@Pincu Sfartz
Eu am descris genul de patriotism pe care îl consider raţional şi deci justificat. De aceea răspunsul la mirarea dv:
este evident: nu este nevoie să fii mare filozof ca să-ţi dai seama dacă trăieşti sau nu sub o dictatură.
Mai scrieţi:
Dar de unde ştiţi dv. asta? Aţi fost pe front şi aţi auzit cu urechile dv. ce strigau soldaţii când porneau la atac? Pun pariu că aţi auzit exclusiv din cărţi, radio şi presă – sovietică şi românească socialistă. Permiteţi-mi să vă dau un sfat: puneţi-vă cât mai des întrebarea „O fi adevărat? De unde ştiu eu asta? Este de încredere sursa mea? N-ar avea, respectiv n-ar fi avut, interes să mă prostească?” Regula mea, la care am ajuns din experienţă, este că tot ce provine din asemenea surse este apriori suspect şi necesită verificare.
Concret, în legătură cu “Pentru Patrie, pentru Stalin”:
1. Surse nepatriotarde afirmă că nu se striga aşa ceva, ci „Ura!” şi înjurături (vezi aici).
2. Despre „fara sa stie cat de ticaloase erau ambele entitati”: cea mai mare parte din trupe erau ţărani şi fii de ţărani, care îşi aduceau aminte de recenta colectivizare forţată, însoţită de execuţii cu sutele de mii, cu deportări, „deschiaburirea”, de foametea dirijată din Ukraina şi din alte părţi, de revoltele ţărăneşti înăbuşite cu tancurile (unde s-a făcut remarcat marele Tuhacevski, dovedindu-şi şi cu această ocazie „geniul” militar, exact ca în ruşinoasa înfrângere în războiul sovieto-polonez în 1921)
3. Unul din motivele eroismului Armatei Roşii în primii ani de război a fost înfiinţarea „trupelor de baraj” (заградительные отряды – заградотряды), plasate în spatele trupelor combatante pentru a împiedica şi opri dezertarea acestora. Metoda era împuşcarea, cu sau fără tribunalul militar. Au fost înfiinţate prin ordinul tovarăşului Stalin pe 27 iunie (deja la 5 zile după începutul războiului!!) şi desfiinţate abia în octombrie 1944 deoarece „nu mai erau necesare”. Despre cât de necesare au fost aceste trupe (erau ale NKVD-ului) voi mai avea ocazia să povestesc.
Încheiaţi cu:
Iar eu vă spun: tendinţa de a se îmbăta cu apă rece este specifică în special intelectualilor, oamenii simpli suferă mai rar de boala asta. Nu este nevoie să fii perfect educat şi cult şi civilizat ca să-ţi dai seama de cum te tratează statul – ca sclav al său, sau ca stăpân în stat.
Comentariile D-lor Bogdan Oprescu si Alex Leibovici sunt corecte, ca rationamente rezultate din analizarea unor situatii „ipotetice”! Cum poate sti un individ patriot, apriori, daca statul sau un conducator merita sacrificiul sau „patriotic”?
Soldatii rusi se aruncau in lupta cu strigatele: „Pentru Patrie”, „Pentru Stalin” (За Родину!, За Сталина!), fara sa stie cat de ticaloase erau ambele entitati. Patriotismul este o manifestare sentimentala, mai curand decat una logica, bazata pe informatii sau rationamente.
O tara, un stat, o ideologie, pot crea patrioti, cerand si obtinand prin propaganda mincinoasa „loialitate”, care va conduce la acte patriotice.
Pana cand toti, absolut toti indivizii dintr-o societate, nu vor fi perfect educati si culti si civilizati, patriotismul va fi present si necesar, chiar si sub formele sale „mincinoase”.
Patriotismul, în sensul utilizat azi, este un concept al epocii romantice, perioadă în care s-au consolidat și alți termeni precum națiune și popor. Toți termenii din această sferă sînt termeni politici, apăruți pe cînd multe națiuni nu-și creaseră entități statale, ca atare patriotismul era văzut ca o coagulare în jurul ideii de patrie comună, în care cetățenii săi au sentimente și gînduri comune. Revoluționarii de la ’48 erau patrioți în acest sens romantic, deoarece ei întruchipau un ideal atunci fervent și care a și avut urmări politice relativ rapide. De atunci pînă azi, patriotismul de tip romantic a cunoscut modificări radicale, deși termenul este folosit în continuare. Conotația este însă alta. După ce a aruncat în pușcărie milioane de oameni, Stalin a făcut apel la patriotism în timpul războiului, iar oamenii – ascultători, speriați – l-au urmat. Nu altfel Hitler. În timpul crizei iugoslave, mai aproape de noi și, pt cine cunoaște complexa situație de acolo, cea mai potrivită pt analiză de caz, s-a văzut cum masacre în massă erau justificate prin gesturi „patriotice” (cum altfel?). Mulți asasini ai acelei perioade sînt considerați de o parte eroi naționali, patrioți în cel mai autentic sens, în timp ce partea cealaltă în socotește, cu aceeași putere de convingere, asasini. În context, în fosta Iugoslavie și prin Europa circulă mii și mii de asemenea asasini nepedepsiți, arestați fiind doar cîțiva, foarte puțini. S-a văzut cum un asemenea asasin, zilele trecute, spunea că el trebuie, de fapt, felicitat, deoarece – prin patriotismul lui – a evitat alte vărsări de sînge (nu știu cum era declarația în original, presupun că vorbea în sîrbă).
Analiza conceptului de „patriotism” ar fi o teme generoasă pentru multe teze de doctorat și, poate, unii au și scris despre asta. Există sau ar trebui să fie un neo-patriotism european, care ar trebui să reflecte drumul Europei spre o anume unitate culturală, politică, educațională, comportamentală. Evident, astăzi UE nu poate defini patriotismul, dacă ar fi să facă acest lucru (eu nu văd), ca în urmă cu 150 de ani și nici măcar ca în urmă cu 50 de ani.
Daca sustineti ca nu au existat patrioti sovietici,atunci de unde peste 11600 de eroi ai Uniunii Sovietice? (http://www.biografia.ru/arhiv/voyna131.html)
Nu mai spun de milioane de decorati, dintre care si azi mai sunt oameni care nu mai au loc pe piept, de decoratii ?
Un unchi de al meu, a plecat voluntar in Armata Rosie,si a fost ucis dupa 3 luni de lupte.Tatal meu, a luptat in linia intai, de la Stalingrad.pana in Austria, si mi-a confirmat ca au fost si multi patrioti !
Cred că sensul termenului „patriot” este variabil în timp. Am încercat să sugerez mai sus acest lucru, fără a mă referi la toate conotațiile posibile, ar fi și imposibil în acest spațiu limitat. Mi se pare evident că nu putem compara conotația cuvîntului „patriot” în perioada războiului, în URSS sau oriunde altundeva. Aș fi, mai degrabă, interesat de o posibilă conotație a cuvîntului „patriot” în actualul context european. Ce înseamnă a fi patriot într-o țară membră a UE? Am văzut acum vreo oră un interviu cu un francez, nu i-am reținut numele, care afirma că Franței i-ar fi mult mai bine dacă ar ieși din zona euro. Unii l-ar putea numi un patriot, nu? Părea convins de ceea ce spune…
Mi se pare corecta precizarea facuta de d-l Paliga.
Daca acceptam ca patriotismul e un instrument (a carui destinatie fiind sa polarizeze individul in directia unei eficiente sociale, dar NU in sprijinul oricarui grup social sau natiuni), ar fi bine sa separam discutia despre scopul lui de cea legata de forma si functionarea patriotismului. Instrumentele evolueaza in salturi (a se compara calul cu avionul, ca mijloace de deplasare – nu au nimic in comun) pe cand obiectivele, cel putin o parte din ele, sunt aproape constante.
Uneori exista fobia de a refuza inlocuirea unui instrument vechi cu unul nou de teama de a nu compromite sau anula scopul. Nu e cazul.
Patriotismul ca instrument in epoca moderna poate fi agreabil si onorabil. Dar asta nu inseamna ca e unicul instrument. In perceptia mea, el continua sa pastreze un caracter romantic, sa fie mult axat pe stari de criza (amenintari exterioare) si in consecinta dubios si succeptibil la a fi manipulat (fara stirea utilizatorului). Chiar din discutiile de aici rezulta cat de mult este socotit ca o parte din arsenalul de aparare. Ei bine, acceptand ca frecventa unor amenintari serioase exterioare in epoca moderna, in UE, este de 2-3 decenii, patriotismul nu prescrie mai nimic despr ceeace cetateanul trebuie sa simta in lungile perioade de pauza, cand nu trebuie sa se sacrfice pentru apararea. Am mai spus ca nu cred ca e cazul sa inveti o populatii de adulti ca in cazul unei agresiuni trebuie sa reactioneze direct pentru a o contracara. Dar ce ne invata patriotismul sa facem in restul timpului?
Cred ca exista alte instrumente care acopera mai multe situatii (sau toate) la care este supus individul in societate. Apare din ce in ce mai des situatia in care cineva isi petrece o jumatate din viata intr-o tara si jumatate in alta. Ce ne invata patriotismul? Pai, in primul rand, sa cautam sa evitam situatia, si, in cazul ca nu se poate, sa traim cu complexe de vinovatie. Eventual, sa nu ne batem joc total de noua tara in care traim (fata de care patriotismul nu prescrie niciun fel de obligatii) ca sa nu ,,ne facem de ras natia”. Oare nu ar trebui sa tindem la o forma mai elevata de tratare?
Personal nu cred ca UE va incerca si nici apuca sa introduca o forma adaptata de patriotism pentru ca va fi ajunsa din urma de golobalizare. Tot ce e de asteptat este ca sa se mearga in directia unei atitudini sociale bazate pe empatie (tradusa in termeni pragmatici, praxeologici. Nu ar fi chiar rau.
In Suedia, la nivel macro, patriotismul lipseste practic si nu este niciodata pomenit (fac exceptie gruparile de extrema dreapta). Epur si muove. E un model care ar merita analizat. La nivel de intreprinderi, nici acolo nu se vorbeste prea mult (sau deloc) de mandrie si loialitate. Dar, lucru straniu, se practica autocontrolul si disciplina este autoasumata (fara excese, dar, de exemplu, simpla exprimare a dorintei unui sef este direct pusa in practica, daca nu este direct contestata). In acelasi timp, nu exista sanctiuni in intreprindere (nici macar notiunea, cu exceptia concedierii pentru abateri deosbebit de grave). In fabrica in care am lucrat in Romania (3000 angajati, in 1988) se dadeau in medie cate 20 de sanctiuni pe saptamana, plus ca exista control, control de calitate etc. Nu eram nici pe sfert la fel de disciplinati si loiali cum sunt colegii mei actuali fara sa fie constransi sau pacaliti ideologic. Merita studiat.
Cum spuneam, mi se pare ca in prezent patriotismul, fara sa ma deranjze catusi de putin (daca nu cade in excese), are cam efectul folosirii penicilinei pentru tratarea gripei: e placebo, dar costa bani si da iluzii false. Cine doreste acest tratament, e liber din partea mea.
Cred că multe confuzii pornesc, pe de o parte, de la definirea globală a patriotismului, lucru – după părerea mea – imposibil. Pe de altă parte, el este cel mai adesea înțeles ca element specific perioadelor de criză (războaie, revolte etc.), dovadă și referințele la Marele Război de Apărare a Patriei sau, în cazul meu, la criza iugoslavă. Aș fi cel mai preocupat de o definire a patriotismului ca cetățean al UE, am senzația că nimeni nu privește UE ca o redefinire a multor termeni, inclusiv a patriotismului. Cert, el nu poate fi văzut ca ceva rebel, specific perioadelor de criză. Cum spunea cineva aici: bun, sîntem patrioți pe timp de război, dar pe timp de pace noi, patrioții (sau ei, patrioții) ce facem / ce fac? Se uită la meci? beau cafea și discută despre pace? sau cum ar fi să fii patriot ca membru al UE? Mie mi se pare că tocmai acum, cînd apele UE nu sînt deloc line, ar trebui să încercăm o definire a patriotismului din perspectiva UE.
Dle Ivancu, felicitari pentru articol. Cam tot am regasit si in societatea basarabeana + cate ceva (mai mult) in mine 🙂
Domnule Ivancu, aţi primit articolul meu „Ce mai înseamnă astăzi a fi patriot?” ?
Dacă susţineţi că n-au existat trupe de baraj (заградотряды), atunci cum de aceste trupe ale NKVD-ului au reţinut peste 650.000 de dezertori, au arestat cam 26.000 şi au executat peste 10.000, şi asta numai în primele 2 luni şi jumătate de război?
Adevărul este, bineînţeles, că dv. n-aţi susţinut că n-au existat trupe de baraj, dar nici eu n-am susţinut că „nu au existat patrioti sovietici”!
🙂
As vrea totusi sa intreb „cui prodest?”.
Cui ii foloseste acest articol despre falsul patriotism?
Patriotismul la care se refera domnul ziarist Ovidiu Ivancu este unul de mahala. Nu inteleg de ce nu a pus in ghilimele acest cuvant in acest articol.
Cam multi dintre cei care scriu pe acest site uita rolul ghilimelelor!
De fapt adevaratul patriotism este o necesitate pentru fiecare popor, pentru fiecare tara.
Fondatorii SUA au fost adevarati patrioti, pentru ca ei si-au sacrificat timpul, banii si interesele personale pentru a inventa un sistem politic mai bun decat stramosii lor. Mai bun decat in toate tarile europene de atunci, si mai stabil decat Imperiul Roman. Ei au analizat toate sistemele politice incercate pana atunci, pana au gasit modalitatea corecta de a conduce o tara!
Nu degeaba au devenit locuri comune nume de orase ca Philadelphia sau Cincinati. In Imperiul Roman, Cincinatus a fost un simplu taran foarte talentat in materie de razboi dar si foarte echilibrat. Legile Republicane Romane ii permiteau ca in caz de primejdie sa conduca armata Romei, dupa care sa nu se agate de putere, ci sa revina la plugul lui, acasa. Ceea ce a si facut! Dupa ce a castigat batalia respectiva a dat dovada de bun simt si s-a intors la casa si meseria lui. Pentru ca era patriot! Din acest motiv fondatorii statului american modern l-au luat de model.
Azi probabil ca unii se mira „de ce acest om nu a procedat strict in interesul sau personal”, nu? Si doar era de asteptat sa dea dovada de paranoia, nu-i asa?
Multi dintre ei au actionat contrar intereselor lor materiale. Pentru ca erau patrioti.
Domnul ziarist Ovidiu Ivancu da un exemplu foarte negativ tinerei generatii, cand justifica „before the fact” hotia, egoismul si lacomia politicienilor. Adevarul este ca Romania are mare nevoie acum de oameni de caracter, care sa nu lucreze numai pentru interesele lor personale ci sa dea exemplu tinerilor!
Cand s-a instalat regalitatea in Romania, primele cuvinte in romaneste ale lui Carol intaiul au fost:
FORMATI CARACTERE!
Stia el ce vorbeste! Si acum aceste cuvinte sunt de actualitate!
Sunt mereu uimit sa constat ca unii inteleg pe dos lucrurile. Am citit undeva pe acest site ca „lacomia este un lucru bun”. Nu este. Ar fi multe de discutat despre faptul ca uneori chiar si crimele pot avea anumite efecte pozitive. Dar asta e altceva!
Eu doresc ca politicienii din tara sa inteleaga ca nu de patrihoti avem nevoie, ci de patrioti.
A.I. Cuza a fost un patriot cand a acceptat sa nu mai revina in tara dupa instalarea ca rege a lui Carol intaiul, ca sa nu faca rau procesului politic.
Ar fi preferat dl Ivancu ca Romania sa fi avut in locul lui Cuza vreun paranoic care nu si-ar fi cunoscut decat interesele personale?
[Comentariu a fost modificat la cererea autorului: A.C.]
Mi se pare interesant că majoritatea discuțiilor se axează pe conotația negativă a „patriotismului”, nu pe valențele patriotismului în sensul căpătat în epoca romantică și în sensul evoluțiilor ulterioare. Cel mai interesant mi s-a părut că se evită o definire a patriotismului sau cum l-am putea numi, în contextul UE. Există un „patriotism european”? Cum îl definim? cum îl practicăm? Am edificat, greu, o UE pt ca acum să o nimicim în criză? Crizele pot fi și un test, nu un pretext distructiv.
Nu exista nici o „parte negativa” a patriotismului, domnule Paliga. Exista numai patriotism adevarat si pseudopatriotism.
Absolut nimeni nu ar blama adevaratul patriotism in SUA. Un asemenea articol ar fi considerat fara discutie foarte cinic.
Se pare ca domnul Ivancu crede ca a nu fi corect cu altii in folosul grupului etnic, cultural, national propriu s-ar numi „patriotism”.
Daca natiunea americana ar fi avut aceasta convingere blamabila, va asigur ca s-ar fi numit „patriotism” de exemplu, furtul petrolului din Irak atunci cand SUA a trecut (si trece si azi) printr-o criza energetica. In ciuda crizei, SUA nu a furat nici un gram de petrol din Irak, asa cum erau formulate acuzatiile antiamericane.
Daca ar fi furat, toti americanii patrioti ar fi protestat contra manjirii acestei notiuni, compromiterii ei.
Repet, acest pseudopatriotism prezentat de domnul Ovidiu Ivancu pe post de patriotim ar fi starnit un val de indignare in SUA, daca ar fi aparut acolo.
Una este sa fii patriot in sensul efortului de a nu falsifica istoria, in sensul corectitudinii fata de alte nationalitati sau grupuri umane si cu totul altceva este sa adopti definitia patriotismului care apare din acest text.
Sigur ca exista si un patriotism european. Care, evident, nu trebuie sa fie contrapus „patriotismelor” locale. Care atunci ar purta numele mai degraba de sovinisme, iar nu de patriotism.
Mai simt nevoia sa fac o completare: In SUA, in anul 2001, dupa atacul organizatiei lui Ben Laden asupra Americii, unul dintre cei mai talentati autor de showuri satirice si comice, Bill Maher, a facut o declaratie publica pentru care a fost acuzat de „lipsa de patriotism”. In esenta, vorbind despre curaj, el a spus ca „in felul lor si extremistii musulmani au fost curajosi cand au izbit avioanele respective de cladiri”.
Eu nu gasesc aceasta declaratie anti-patriotica, numai ca aceasta a fost perceptia majoritatii americanilor, iar dl Maher a fost „pedepsit” strasnic pentru ceea ce a spus. Nimeni nu poate spune ca el a „atacat patriotismul american”, totusi el s-a ales cu ruperi de contracte, amenzi astronomice, etc si cu blamul public.
Ceea ce nu inteleg eu deloc este faptul ca in loc ca noi sa ne straduim sa intelegem modul de gandire al lumii civilizate, ne straduim sa stabilim niste „reguli de gandire noi”. Cum a spus odata Ceausescu, noi suntem „o democratie noua, unica in felul ei”. De ce oare sa mentinem aceasta situatie?
Confundarea patriotismului cu pseudopatriotismul si sovinismul este o crima, pentru ca de fapt continua distrugerea tarii prin acceptarea coruptiei pe motiv ca „patriotismul este ceva depasit”.
Nici macar pentru soldatii americani care lupta contra terorismului nu se poate spune ca trebuie sa-si lase armele si sa fuga, pentru ca, nu-i asa, „patriotismul este doar alegerea (nefericita?) a unor canalii”. Vorbe mari, fara merit.
Stimate Anton Constantinescu, poate este așa, poate nu. Problema este însă una, dar esențială: cine definește ce este patriotismul real de cel ireal? „Exista numai patriotism adevarat si pseudopatriotism.” Ușor de scris, greu de diferențiat. Dv. cum le diferențiați? După rețeta Maher, care a vrut să fie, să zic așa, snob? S-a pus însă contra opiniei majoritare care, evident, a reacționat negativ la o asemenea declarație iresponsabilă. Dacă ar fi făcut o asemenea declarație în URSS-ul lui Stalin, ar fi fost executat imediat. După rețeta Becali, cu pumnul în piept că el e bun creștin? Nu mi se par deloc simple chestiunile acestea. În vremea comunismului victorios la orașe și sate, definiția era simplă: cum zice partidu’ așa e bine. În anii ’50 se ploconea cuceritorilor, pt ca apoi să întoarcă roata spre național-comunismul de sușă legionară. Cum era (mai) corect? Sau nu era corect în nici un fel? Acum cum e corect? Care a patriotismul corect și care e cel incorect, pseudopatriotismul?
Cred, și închei, că în loc să ne referim la negații sau la contra-termeni, ar trebui să definim termenii de bază. Nu cred că este așa de ușor precum pare. Cel puțin mie nu mi se pare deloc ușor. Termenul „patriotism” este, prin specific, un termen de conotații politice, psihologice și contextuale, cu multe variabile temporale.
Domnule Anton Constantinescu,
Sa le luam pe rand. Problema ghilimelelor din tiltu. In corpul textului se specifica exact si cine a rostit sintagma din titlu, si in ce context anume, deci nu e vorba de lipsa de onestitate. Nefolosirea ghilimelelor in titlul se practica, ea e un procedeu… retoric, daca doriti. Mi-ar fi placut sa il inventez eu, dar nu e deloc asa.
Intrebarea dvs. „cui prodest?”, insa, necesita cateva precizari. Sa o luam cu inceputul. „Cui prodest” se foloseste atunci cand cineva suspecteaza ca un text sau o actiune nu sunt ceea ce par a fi, ca au intentii ascunse. Aveti astfel de suspiciuni? Mai tarziu, sintagma se foloseste in criminalistica si inseamna ca trebuie gasit faptasul printre aceia care beneficiaza cel mai mult de pe urma crimei sau a faptei.La asta v-ati referit? In ambele cazuri, nu prea inteleg ce are de a face „cui prodest” cu textul meu.
Mai degraba, banuiesc ca ati vrut, pur si simplu, sa intrebati cui foloseste textul si v-ati gandit ca e mai bine sa o faceti in latineste, uitand ca acest „cui prodest” are alte conotatii. Asadar, ma acuzati ca nu am asezat ghilimelele in titlu, desi, repet, corpul textului regleaza problema paternitatii sintagmei din titlu, dar folositi total aiurea, dupa ureche, o zicere latineasca ce nu are nici in clin nici in maneca cu textul acesta.
Cat despre indemnul dvs. catre „domnul ziarist” (asta as fi eu) cum ca ar fi bine sa inceapa sa formeze caractere, ar fi poate interesant de mentionat ca „domnul ziarist” scrie la Acum pentru aceia care sunt deja caractere. Nu cred ca Acum e un soi de revista de alfabetizare in acest sens. E mai degraba o platforma de dezbatere pentru cei care au deja habar pe ce lume traiesc, macar minimal.
Exemplele dvs. din SUA dovedesc clar un singur lucru: ca a existat si ca exista patriotism. Nimeni nu a negat asta.V-as intreba, insa, daca stiti cumva si cate s-au facut in numele patriotismului, de-a lungul secolelor. Asa, suna frumos, imi iubesc tara, ii sunt loial, dar actiunile in numele loialitatii de tara sunt, nu de putine ori, abominabile. Reflectati si la acest aspect, nu numai la idilicele dovezi de patriotism ale parintilor fondatori ai SUA.
Din unele dintre comentarii constat ca exista o angoasa ca lipsa patriotismului ar putea crea ,,monstri” intr-o societate si invers, ca patriotismul este conditia sine qua non pentru functionarea normala unei societati.
Referindu-ma la patriotismul pe timp de pace (il las intentionat laoparte pe celalalt, care se confrunta cu alte probleme) parerea mea si experienta imi spune ca nu exista de fapt o relatie de cauzalitate intre patriotism si prosperitatea unei societati.
Cauzalitatea este intre resorturile intrinsece ale fiintei sociale umane si prosperitatea societatii in care acestea traiesc, peste aceasta relatie fiind superpusi si factori culturali istorici etc (care pot amplifica sau diminua eficienta resorturilor primare ale indivizilor). Patriotismul poate fi, desi nu exclusiv, unul din vehiculele care conduc ,,intentiile bune” ale individului inspre beneficiul societatii. El nu este unicul si nu este nici suficient, pentru ca se orienteaza spre o submultime de cerinte si le exclude pe altele. Cu alte cuvinte, se cere mai mult de la individul social decat cere patriotismul (cu unele exceptii).
Un individ ajuns la maturitate si care a primit o educatie corespunzatoare (stiinte umaniste si stiinte naturale) nu are nevoie de carja distorsionatoarea unui model. El va ,,merge, marsalui, alerga, lua avionul” la latitudinea lui proprie ca sa isi dea contributia pentru societate dupa puterile si priceperea lui. Exista un set de asteptari ,,obligatorii” si un altul faclultativ de cerinte sociale din partea individului. Si acestea nu au nimic de a face cu patriotismul desi o societate nu poate trai fara ele.
Pe aceleasi considerente nu cred ca va exista o instanta culturala (oficiala) UE care isi va asuma raspunderea sa ,,formeze” copiii ca patrioti europeni. Confirmarea consta in faptul ca in scolile (si gradinitele, daca vreti) suedeze nu se preda patriotismul.
Nu am date statistice, dar suspectez ca tarile in care se face cel mai mult caz de patriotism in Europa sunt si cele care au avut probleme in trecut si merg prost in prezent fara sa dea semne macar ca vor sa schimbe directia. Poate asta spune ceva, desi angoasa patriotismului se pare ca este inca foarte persistenta.
Reamintesc ca eu nu combat in niciun fel patriotismul. Il consider doar un ,,ornament” a carui ambitie si eficienta sunt prea reduse pentru cerintele mileniului. Exista substitute mai eficiente si care nu sunt ,,monstruase”.
„Patriotismul,e ultimul refugiu a canaliilor” Dar cosmopolitismul a cui refugiu este?
La părerea mea, cum e omul (calităţile sale morale),aşa e şi patriotismul său. La fel e şi cu cosmopolitismul. Să nu uităm la toate acestea şi de contextul concret…
Domnule Ovidiu Ivancu,
Voi incerca sa raspund la toate obiectiile dvs.
Citez: „… sintagma (cui prodest?) se foloseste in criminalistica si inseamna ca trebuie gasit faptasul printre aceia care beneficiaza cel mai mult de pe urma crimei sau a faptei.La asta v-ati referit? In ambele cazuri, nu prea inteleg ce are de a face “cui prodest” cu textul meu.”
Intrucat am urmat si cursuri de Biologie Moleculara la Universitatea Berkeley, California, va pot spune cu certitudine ca aceasta sintagma se foloseste in multe locuri!
De exemplu era folosita si in cazurile cand nu erau clare cauzele si consecintele aparitiei unei mutatii genetice. Criminalistica e doar un domeniu. Istoria este alt domeniu, stiintele sunt alte domenii. etc.
Cat despre articolul dvs:
Sa va dau chiar un exemplu concret in care niste raufacatori pot fi incurajati de un asemenea articol sa fure in dauna statului si a tarii.
Cum stiti, acum exista un scandal legat de profiturile ce pot fi obtinute prin exploatarea minereurior cuprifere de la Moldova Noua. Exista deja un hot care se pare ca a fost mituit cu o suma mare de bani, la Biserica Alba.
Daca banda de hoti de acolo va citi ce scrieti, ca „patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii”, im momentul cand ei vor baga „spaga in buzunar” nici remuscari nu vor avea! Poate ca si fara sa stie ce scrieti vor proceda la fel, dar dvs le si furnizati „baza teoretica”. Daca cineva ar avea pana si firave inclinatii patriotice, nu ar deforesta muntii Romaniai ca sa-si insuseasca personal ceea ce nu-i apartine, mai ales ca deforestarea se rasfrange asupra climei si deci asupra tuturor. M-as fi asteptat ca dvs sa fiti campion in combaterea furturilor, nu sa le justificati prin faptul ca patriotismul este oricum o prostie.
Spuneti:
„Exemplele dvs. din SUA dovedesc clar un singur lucru: ca a existat si ca exista patriotism”.
Oare va referiti si aici la patriotismul din titlu, adica la „ultimul refugiu al unei canalii” sau acceptati ca nu tot patriotismul este „ultimul refugiu…”? Sa inteleg ca „exista si patriotism bun”? Desi nu scrieti asta, sper ca acesta este sensul celor scrise de dvs.
„Nimeni nu a negat asta”.
Ba da. Chiar dvs. Ati fi putut da alt titlu si alt continut articolului dvs daca intr-adevar credeti asta.
Mai departe veniti cu o precizare:
„V-as intreba, insa, daca stiti cumva si cate s-au facut in numele patriotismului, de-a lungul secolelor. Asa, suna frumos, imi iubesc tara, ii sunt loial, dar actiunile in numele loialitatii de tara sunt, nu de putine ori, abominabile.”
Tocmai din acest motiv v-as fi apreciat cu totul altfel daca veneati cu un articol care sa abordeze acest lucru. Sa fi scris de exemplu un articol care sa se ocupe de evolutia notiunii de patriotsim in epoca moderna. Asta da.
Fapt este ca un asemenea subiect dezbatut de multe ori in presa occidentala (ma refer aici mai mult la presa americana), nu a fost dezbatut deloc de ziaristii romani, care se pare ca au ramas la ideea ca sovinismul de cea mai joasa speta este tot „patriotism”. Nu domnule Ivancu, nu este!
Mi s-a povestit cum are loc educatia patriotica a tinerilor militari americani la Fort Bragg. Nici pomeneala de ceea ce dvs numiti in acest articol „patriotism”!
In ultimele secole o serie de notiuni au evoluat si ele, ca si societatea in ansamblul ei.
Ceea ce era valabil in Londra anului 1861 (cand s-a organizat ultima executie-linsare cu publc la Londra) nu mai e valabil astazi. Credeam ca este clar acest lucru!
Dar mai am o mare nemultumire legata de modul cum isi fac meseria ziaristii romani.
In SUA nu exista nici macar un singur cetatean cat de cat bogat care sa nu fie acostat in mod repetat de ziaristi care sa-i ceara sa-i spuna public care a fost contributia sa umanitara pentru copiii bolnavi de cancer, pentru copiii dezavantajati, pentru femeile cu cancer la san etc. Si noi oamenii de rand, absolut toti facem donatii pentru scopuri caritabie, care se scad de la taxe (impozite).
De cate ori ati facut dvs asta in tara? Sa-i intrebati pe Nastase sapte case, pe Dinu Patriciu, pe Crin si altii: cati bani ati dat pentru a ajuta copiii strazii? Sau copiii cu cancer?
Sau pe oricine care are nevoie acum de ajutor?
Iar cand respingeti asa ceva in numele faptului ca „patriotismul este ceva ce apartine canaliilor”, nu ajutati pe nimeni.
In final vreau sa lamuresc si alta problema ridicata de dvs. Scrieti:
„ar fi poate interesant de mentionat ca “domnul ziarist” scrie la Acum pentru aceia care sunt deja caractere. Nu cred ca Acum e un soi de revista de alfabetizare in acest sens. ”
Mie mi se pare ca sustineti ca pe acest site nu exista decat persoane „de caracter”.
Aferim! Mai ganditi-va!
Elitismul dvs s-ar putea sa iasa foarte sifonat daca trecem la descrierea unor prostii afirmate aici de-a lungul timpului. Cat despre caracterul moral al unora care se cred Buricul Universului, si i-au umilit ani de zile pe multi care au parasit acest site, nici nu vreau sa vorbesc.
Să fie clar: cui prodest? înseamnă „cui folosește?” și se folosește în drept sau în contexte unde se caută folosul ori avantajul unei fapte, unui gest, unei atitudini. Cui folosește afișarea cabotină a unor sentimente precum „patriotismul”? Multora, manipularea abilă a sentimentelor umane făcînd parte din armele politice și nu numai politice.
Intr-adevar, domnule Paliga, atunci cand spuneti „Cui folosește afișarea cabotină a unor sentimente precum „patriotismul”? Multora, manipularea abilă a sentimentelor umane făcînd parte din armele politice și nu numai politice” va cantonati in aceeasi prezentare a viciilor prezentate pe post de „patriotism”.
Dar acestea nu epuizeaza realitatea!
Daca va ganditi de exemplu numai la istoria Romaniei, sper ca veti recunoaste ca gestul lui A.I. Cuza de a nu mai reveni in tara dupa instalarea monarhiei la Bucuresti a fost un gest patriotic, pentru ca desi era iubit de popor, el nu a vrut sa produca tulburari politice, iar nu unul „patriotic”. Si multe altele!
Patriotismul adevarat nu este purtat la piept ca o insigna sovietica, sa te bati in piept cu …el. Unii mari intelectuali si patrioti romani nici nu au vorbit vreodata in viata lor despre patriotism, ci doar l-au practicat. Atunci cand devine apanajul lichelelor care au furat ca in codru in tara mai ales in ultimii ani, nu se mai cheama patriotism.
Domnule Anton Constantinescu,
Sa nu ne blocam in „cui prodest” ca ne prindem urechile (unii mai mult decat altii)… eu am vorbit despre asta in contextul in care dvs., scrupulos cu ghilimelele, nu sunteti egal de scrupulos si in ceea ce priveste acest „cui prodest”.
Sunt , insa, lucruri unde persistati in confuzie: in primul rand, nu eu am spus ca „patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii”. E scris in text, negru pe alb, si cine a spus-o, si in ce context a fost facuta afirmatia.
Apoi, dvs. mai spuneti ca, nu stiu ce grup de interese, citind articolul meu,nu va mai avea nicio jena sa fure. (Daca banda de hoti de acolo va citi ce scrieti, ca “patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii”, im momentul cand ei vor baga “spaga in buzunar” nici remuscari nu vor avea! )… E doar naivitate? Va imaginati ca un text poate crea fiori oamenilor despre care vorbiti?
Incercati, daca se poate, sa concentrati argumentele. Ati scris un comentariu poate egal cu cel al textului comentat si, realmente, e greu de urmarit si de raspuns la el.
Domnule Patriciu,
Textul asta nu e despre cosmopolitism, dar, oricum, pareti ca aveti raspunsul la intrebarea pe care ati adresat-o
Domnule Ivancu, este suficient faptul ca intregul text contine o serie de afirmatii fara acoperire.
„Patriotismul lucrează cu valorizarea unui grup de indivizi în dauna altora”.
Sa va dau eu un exemplu despre ce insemna patriotism pentru generatia tatalui meu, asa cum erau invatati ei in scoala.
Facand parte dintr-o familie saraca cu multi copii, tatal meu a fost dat la un liceu militar. Dupa care a fost trimis pe front pe linia intai atat la Stalingrad cat si mai tarziu contra Germaniei, in Tatra, unde a fost ranit grav.
El mi-a aratat o fotografie cu clasa lui si mi-a spus: vezi, baiatul acesta a fost seful clasei. Era cel mai bun dintre noi si s-a calificat pentru a fi trimis ca schimb pe elevi la liceuul Militar „Saint Cyr”, in Franta. Dar profesorii erau slugarnici si au vrut sa-l trimita acolo pe fiul unui ministru de la Bucuresti.
La care, ministrul respectiv a intervenit, venind la noi si a spus:
„nu este corect sa faceti asa ceva! Pentru ca acest baiat a fost cel mai bun din clasa, el va fi trimis din partea statului”
„Dar pentru ca si fiul meu a invatat bine si este la distanta mica de el, il voi trimite si pe el. Dar pe banii mei, nu din partea statului”.
Am toata admiratia fata de patriotismul si corectitudinea acestui ministru! Care si-a sfarsit zilele la Sighet in inchisoare!
As vrea sa vad care din odraslele potentatilor de azi are un tata atat de patriot! Sa fie vorba de…Eba? Nu cred. De fii lui Nastase sapte case? Nici atat poate sa fie vreo ruda de-a mogulului petrolier? hahaha!
In conditiile in care nu mai avem oameni de caracter cel putin ca politicieni si magnati financiari, razboiul dvs cu patriotismul seamana cu razboiul lui Don Quijote cu morile de vant.
Va luptati cu niste realitati care nu au nici in clin nici in maneca cu adevaratul patriotism.
Nu doresc sa mai continui disputa. Sper ca ati inteles punctul meu de vedere. Iar daca nu, nu.
Domnule Silviu Guga,
Am primit articolul dvs.
Domnule Anton Constantinescu,
Nu, nu am inteles punctul dvs. De vedere. Spuneti ca textul contine informatii fara acoperire. Imi pare rau, numele citate, datele de a acolo, toate au perfecta acoperire. Astea sunt informatiile. In rest, eu un text de opinie cu care puteti sau nu fi de acord. Deci, informatiile sunt absolut corecte, eventual concluziile sau argumentele pe care le manipulez acolo sunt sau nu convingatoare.
Nu am inteles exemplul dvs. Aveti darul de a spune povesti in care amestecati patriotismul cu Eba, Nastase si parintii fondatori ai SUA. Ce doriti sa spuneti? Ca exista patriotism? Aici suntem de acord. Ca el nu e intotdeuna nociv? Si aici suntem de acord. Nu inteleg exact cu care anume idee din text polemizati. Nu va organizati argumentele si nici nu le enumtati coerent, asa ca eu unul nu va pot urmari. Mea culpa, ca tot am inceput cu o disputa pe marginea unei expresii latinesti.
Vreau sa spun in mod clar ca in timp ce cred ca ar trebui promovat un patriotism sanatos, dvs alegeti negarea totala a patriotismului.
Toate exemplele date de dvs nu se refera la adevaratul patriotism ci la cel de pe vremea lui Tolstoi sau Rousseau.
Conducerile succesive ale Romaniei au dat dovada pana acum numai de fripturism, nu de patriotism. Din cate vad nici nu concepeti ca ele ar putea fi trase la raspundere pentru lipsa lor de patriotism adevarat. Le dati apa la moara. Va pot spune ca pe cand lucram in Romania nici nu stiam ca lucrez cu unele din cele mai scumpe instalatii si utilaje, cu reactoare care costau enorm in SUA. Aici in SUA a vazut ca nimeni nu a cheltuit atat de mult pentru reactoarele chimice. Toti cumpara reactoare de mana a doua sau a treia! Si ce s-a ales din avutia romanilor? Praful de pe toba! Nimic! Totul a fost taiat in bucati si vandut la fier vechi! Pentru ca unii ca dvs cred ca patriotismul nu are valoare.
Si dvs sustineti ideea ca patriotismul adevarat este ceva desuet.
In esenta sustineti punctul de vedere al celor care au vandut tara pe nimic.
Da asa a fot. Reactoare valorand sute de mii, milioane de dolari au fost date la…fier vechi!
In loc sa incurajati existenta unui patriotism responsabil, dati apa la moara escrocilor care conduc tara. Asta vad eu.
Cat despre ceea ce numiti dvs „patriotism”, sovinismul insotit de prostie, eu sustin ca nu are nimic in comun cu patriotismul adevarat.
Domnule Anton Constantinescu,
Spuneti ca „trebuie promovat un patriotism sanatos”. E o opinie, si ea trebuie respectata. Eu nu sunt de acord, prin urmare nu voi face asta.
In text, eu nu dau exemple. Nu exista nici macar unul singur. E un text de cam 1 000 de cuvinte care isi propune o abordare teoretica, minimala, a notiunii de patriotism. Povestea cu Tolstoi nu e un exemplu, ci doar un argument pe care am simtit nevoia sa il invoc tocmai pentru a arata ca ce spun eu aici nu e nici macar atat de original si scandalos. Sunt oameni care au gandit ca mine, si asta nu de ieri de azi.
Pentru exemplele date de dvs., nu patriotismul ar fi rezolvat problema, ci legi mai aspre si mai bine aplicate.Cu alte cuvinte, nu e nevoie sa fii patriot ca sa nu furi. Una-i una, alta-i alta! Faptul ca unii au vandut nu stiu ce reactoare scumpe la fier vechi e, pentru dvs., un gest antipatriotic. Nu!!! E un gest penal si atata tot. Credeti ca trambitand in stanga si in dreapta despre cum ar trebui sa ne iubim tarisoara ii va impiedica pe astfel de oameni sa vanda reactoare sau mai stiu eu ce pe viitor? Mira-m-as!
Cat despre „dati apa la moara escrocilor care conduc tara”, asta, daca n-ar fi spusa atat de incrancenat, ar fi chiar comic. Un text care isi propune sa vorbeasca despre patriotism trecand prin Rousseau, Tolstoi si Samuel Johnson va fi de acum incolo citit in sedinta de Guvern a Romaniei si, incurajati de el, „escrocii care conduc tara” nu vor mai avea nicio apasare in a fura. Asta e o dialectica a la Vadim Tudor, serios vorbind!
Tot incerc sa va inteleg punctul de vedere. Eu vorbesc despre notiunea de patriotism si despre faptul ca temperarea patriotismului (daca nu, la modul ideal, eliminarea lui!) nu ne-ar aduce niciun prejudiciu serios, dvs. ii dati inainte cu nu stiu ce reactoare chimice. Nu sesizati ca va aflati in plin paradox. Nebuniile care s-au intamplat in Romania, unele dintre ele incriminate aici, s-au petrecut tocmai pe fondul clamarii autohtonismului si patriotismului national. Un mecanism de control mai ferm si eficient, din afara, de exemplu (UE), ar fi avut alte rezultate. Patriotismul, insa, respinge prin insasi definitia lui, implicarea „in trebile tarii” a celor din afara. Iata inca un argument in favoarea ideii ca patriotismul e pagubos.
Daca romanii ar fi reactionat mai putin la discursurile „patriotice”, daca, deci ar fi fost lipsiti de patriotism, nu ar fi votat in atatea legislaturi PRM si Vadim Tudor. Am fi dus-o cu mult mai bine! Daca nu am fi atat de patrioti, poate am incerca sa vedem avantajele cedarii de suveranitate catre UE, caci discutia e actuala. In schimb, insa, noi privim toate astea ca pe o incercare a altora de a ne „coloniza”. Iata cate exemple se pot aduce! Haideti sa discutam despre lucruri serioase, lasati reactoarele chimice si discursul despre avutia bietei tarisoare, mancata de hulpavi fara pic de patriotism!
Domnule Constantinescu
Nu știu dacă gestul lui Cuza a fost patriotic și nici dacă înlăturarea sa brutală a fost tot un gest patriotic. Au fost calcule politice care vizau aducerea României spre structurile occidentale. De asemenea, nu știu dacă deciziile politice care se dovedesc ulterior bune, valabile sînt și patriotice, iar cele care eșuează sînt nepatriotice (care e antonimul lui patriotic? simplul derivat cu prefixul negativ ne-).
În general, realitatea, faptele îmi arată o disoluție a ideii de patriotism, migrarea sensului cuvîntului spre orice manifestare în care cineva se bate cu pumnii în piept că e patriot e luat ca atare, folosirea termenului în contexte preponderent violente (revoluții, războaie…). Nu se discută despre patriotismul contemporan în contextul UE, cum ar trebui el definit de europeni? Ce înseamnă patriotism acum? Doar o reacție la asasinatele în massă ale acelui norvegian care, evident, se autointitula drept patriot, cum altfel?
În sfîrșit, sînt împotriva formulelor excesiv generice gen „toată clasa politică”, „politicienii noștri” etc. care implică ideea că toți, absolut toți sînt la fel, toți sînt fie șmecheri, fie inculți, fie corupți, fie toate la un loc plus alte cîteva epitete negative, să fie. Mi se pare un mod inacceptabil de abordare, folosit tocmai de cei implicați în lucruri ilegale pt a le justifica globalizant.
Am dat exemplul unui ministru din Romania interbelica ce a preferat „sa fie patriot” desi putea foarte bine sa profite de situatie. Ati scris ca „nu ati inteles”. In schimb mi-ati dat exemplul parerilor lui Tolstoi, cu piperul de sub coada calului. Asta demonstreaza exact ce am sustinut eu: ca va referiti la patriotismul erei respective si nu la cel acceptat azi de popoarele civilizate.
In SUA in ziua de azi pozitia dvs ar fi considerata scandaloasa; oricum „a fringe position”.
Dar nu voi insita aici, mai ales ca Tolstoi (ca si Rousseau de altfel) reprezinta trecutul destul de indepartat. Chiar si altfe, se stie azi despre Tolstoi ca era foarte nesincer, (ma refer aici la continutul jurnalelor sale personale) dar nu insist in aceasta directie. Dvs vedeti paharul pe jumatate gol, e adevarat. Aveti tot dreptul.
Daca nu am avea si exemple care arata nenorocirile petrecute acolo unde nu s-a efectuat cultivarea unui patriotism sanatos, poate ca nu as reactiona atat de negativ la pozitia dvs.
Da, in fostul stat Iugoslavia, cu toate ca a existat o firava incercare de a forma un patriotism sanatos, aceasta incercare a esuat. Care e urmarea?
Oameni vorbind aceeasi limba (serbo-croata) s-au ucis intre ei pe motive religioasa si au umplut cimitirele de cadavre nenecesare!
Sunt foarte la curent cu mentalitatile care au condus la aceasta situatie si eu acuz in mod direct absenta patriotismului iugoslav de aceste crime.
Cand discut aici cu croati (care sunt foarte multi in zona) imi spun fara sa clipeasca ca ei „au o alta limba decat sarbii”. Amintesc ca la Belgrad s-a facut bascalie cand un film croat a fost subtitrat in …sarba! Pentru ca serbo-croata este o singura limba, indiferent de caracterele cu care este scrisa! Scandalul respectiv este ceva in genul dictionarului romanesc-moldovenesc al lui Stati!
Nu insist; credeti ce vreti; vad ca sunt minoritar in modul cum gandesc (sunt influentat de gandirea americana, recunosc).
Cat despre remarca dlui Paliga „Au fost calcule politice care vizau aducerea României spre structurile occidentale.” nici nu pot adauga altceva decat ca aceste mizerabile conspiratii occidentale „care in plus vor sa ne ucida copiii nostri cu vaccinuri”, (nu-i asa?) sunt la ordinea zilei nu numai aici dar si pe „unimedia”.
Domnule Constantinescu, citez: „Cat despre remarca dlui Paliga “Au fost calcule politice care vizau aducerea României spre structurile occidentale.” nici nu pot adauga altceva decat ca aceste mizerabile conspiratii occidentale “care in plus vor sa ne ucida copiii nostri cu vaccinuri”, (nu-i asa?) sunt la ordinea zilei nu numai aici dar si pe “unimedia”.” Asta ați înțeles dv. din ce am scris eu?! Bag sama că stau rău de tot cu limba română.
Scurta analiză dintre atitudinea sârbilor față de croați, și invers, surprinde, din păcate, o realitate: paranoia naționalistă, numai că la ei asta se cheamă patriotism.
Îmi notez în agendă absolut uluitoarea sintagmă „cadavre nenecesare”! Numai pt sintagma asta și aș mai vizita acest forum care, altfel, nu e foarte pe stilul meu, cu politețurile astea, dv. în sus, dv. în jos. Sînt obișnuit cu fora unde lumea se tutuie dar, mă rog, dacă așa s-a dat tonul, așa să fie. În general, dumneavoastrirea conduce la false relații și la false atitudini. Poate mă înșel însă.
Ubi bene ibi patria, prescurat din
Patria est ubicumque est bene
… noi geanta latina…
Citind atatea pareri despre „Patriotism” a inceput sa ma doara „neuronu'”
Leafa nu-mi permite sa fiu Patriot si sa cumpar doar produse made in RO. Colac peste pupaza mi-ati starnit si o nedumerire zoo-filozofica: de ce unele vietuitoare isi marcheaza teritoriul? Din Patriotism?
Din calcul politic nu vreau sa comentez mai departe…
Best regards
Gasesc exagerata asocierea dintre cele 2 afise, cel cu romani si tigani, si cel ipotetic, dintre francezi, fiind infatisati ca europeni, si romani, care nu ar fi infatisati in aceiasi ipostaza.
Asta pt ca si romanul si francezul, ca asezare geografica, ca mostenire culturala, genetica, etc, apartin aceluiasi areal, european, indiferent de ce ar crede unii sau altii. Pe cand incercarea romanilor de a fi disociati de tigani mi se pare fireasca, avand in vedere ca Occidentul este improscat cu ideea ca nu exista diferente intre noi si amintita etnie, nu doar ca apucaturi, ci si ca neam.
Mai nou si semantic, de cand cu denumirea de „rom”. Curat murdara gasesc aceasta asociere, chiar si ideea ca a fi patriot e ceva denaturat, gresit. Nu e nimic rau in a iti iubi istoria, inaintasii, tara, pamanturile, ideea de romanitate. Nu e nimic rau in a le apara atunci cand le vezi improscate cu noroi si minciuni de niste neica nimeni.
Problema este atunci cand sub masca patriotismului se ascund alte lucruri, mai putin onorabile, dar de aici a se pleca usor-usor spre ideea ca tot ce tine de patriotsim e deplasat, gasesc degradant. Cum spunea cineva „a nu fii patriot e ca si cum ai veni acasa de la serviciu si a nu-ti mai pasa nici cat negru sub unghie de casa pe care ai construit-o, de gradina cu flori, de livada din spatele gradinii pe care ai plantat-o cu mana ta. A nu simti nicicum apartenenta la o familie a ta, la un neam, a-ti fi scarba ca esti din Romania si a nu mai avea absolut deloc constiinta ca faci parte dintr-un popor, ci poate doar dintr-o populatie debusolata si fara identitate, toate astea au darul de a te aliena, de a te instraina fata de semenul tau, de vecin, de ruda si de coleg de serviciu”.
Acest articol nu este altceva decat o alta incercare bine pusa la punct de a-l determina pe roman sa nu adopte o pozitie de dragoste fata de tot ce inseamna tara asta, pt ca din aceasta pozitie va fi catalogat drept un excentric si-un ciudat…
@Marius
Dacă cineva n-are altă identitate şi valoare decât prin „apartenenţa la un popor”, atunci vai de capul lui.
> Acest articol nu este altceva decat o alta incercare bine pusa la punct de a-l determina
> pe roman sa nu adopte o pozitie de dragoste fata de tot ce inseamna tara asta…
Sunteţi foarte ager: v-aţi dat seama dintr-o privire că e vorba de un complot contra poporului român!
> Nu am sustinut nicaieri ca iubirea de tara trebuie sa-ti fie singura … identitate!
Eu am scris nu asta, ci că numai la oamenii de nimic identitatea provine exclusiv de la “apartenenţa la un popor”, adică de la alţii.
Părerea mea despre patriotism o găseşti aici. În esenţă, după mine, patria trebuie să merite respectul tău, şi nu e nici de departe cazul pentru toate patriile.
> Nu e nimic rau, atunci cand e cazul, in a cinsti memoria inaintasilor tai…
Exact, când e cazul!, deci sigur nu a *tuturor* înaintaşilor.
> sau a celor care au facut ceva pentru tara in care traiesti.
Asta da, sunt de acord, când aceştia au făcut ceva bun, adică ceva pe direcţia valorilor culturale reale şi a valorilor politice de genul respectarii şi să garantării drepturile tale individuale: dreptul la viaţă, libertatea, şi toate celelalte.
> Si in continuare sa se sustina ca patriotismul este ceva deplasat… Nationalismul,
> extremismul, sovinismul, da – dar patriotismul nu vad de ce.
Patriotismul este OK, dacă patria respectivă o merită, cf. referinţei de mai sus. Dacă n-o merită – acel „patriotism” este baterea cu pumnii în piept pentru realizările – care poate nici nu sunt realizări – altor indivizi, în care n-ai nici un merit (cum n-ai vină nici în insuccese acestora).
Numai bine. 🙂
@ Alexandru Leibovici
Ai o imaginatie tare bogata si ajungi astfel sa-ti dai replici la propriile idei! Nu am sustinut nicaieri ca iubirea de tara trebuie sa-ti fie singura preocupare si singura identitate! Dar, printre altele, ea face parte din noi, din identitatea noastra, ca romani! Nu e nimic rau, atunci cand e cazul, in a cinsti memoria inaintasilor tai, sau a celor care au facut ceva pentru tara in care traiesti. Daca tu vezi ceva rau in asta, sau incerci sa para ca e ceva rau si deplasat, e problema ta, dar in acest caz eu unul nu am ce discuta cu unul ca tine, sincer!
A nega istoria noastra, a neamului si a tarii noastre, sa plecam capul cand altii ne jignesc, ca natie, sau mai rau – cei care fac asta sa fie lingusiti si incurajati de fel de fel de trepadusi, nu mi se pare ca am ajuns intr-o situatie prea grozava! Si in continuare sa se sustina ca patriotismul este ceva deplasat… Nationalismul, extremismul, sovinismul, da – dar patriotismul nu vad de ce.
Multi altii sunt mandri de neamul si de tara lor, pe cand la noi se incearca pe orice cale subminarea numelui de roman si Romania. Iar cei care gandesc altfel sunt acoperiti de ridicol de catre o societate decadenta.
Toate cele bune!