Septembrie doarme în sângele meu
Cu strugurii lui, cu perele coapte.
Am primit veşti de taină de la soarele palid:
Undeva în spatele norilor, departe,
Oastea iernii se pregăteşte să dea năvală.
În lume se scutură frunzele,
Se întâmplă evenimente nefaste.
Tot mai multe maşini se ciocnesc;
Ne aruncă, zburători prin ferestre.
Asfaltul ne primeşte tăcut,
Palme peste obrazul său cenuşiu.
Undeva în munţii ce sfidează cerul
Soldaţii mor întrebându-se pentru ce, pentru cine.
Pedepsele nu întârzie să coboare.
Ne ard pădurile, casele,
Ne inundă aşteptările, visele, cu nămoluri murdare.
Visez la o toamnă în care ultimele griji
Să fie porumbul de cules, via de-ntors,
Sănătatea copiilor, liniştea bătrânilor, nunţile fetelor,
Și terminarea podului peste neînţelegerile anului
Care coboară spre somn.
…pai asta nu e asa intr’o doara, poem de prin taramurile poeziilor de toamna numai… asta e poem – manifest cu simtiri si ganduri pentru mai bine tie, mie, si tuturora celor care-l citesc nu numai cu ochi si urechi, ci si cu nitel suflet…
Multumesc, Itzhak.
Sa ia un An Nou bun si plin.
Poezia este buna, sau este rea. Cale de mijloc nu exista.
Comentariile sunt bune, sau sunt rele.
Ale tale sunt bune si au intotdeauna un miez de suflet visator clasic.