H. Richard NiebuhrNu stiam nimic despre Niebuhr. Am aflat despre el citind ca daca vrei sa iti formezi spiritul ar trebui sa incepi prin a studia o limba clasica (latina sau greaca, la alegere se pare), iar daca vrei sa capeti o larga perspectiva religioasa, deasupra oricarei inchistari dogmatice, a oricarui provincialism, ar trebui sa il citesti pe Niebuhr.
De fapt sunt doi frati Niebuhr, si amandoi au fost mari teologi. Au trait in secolul trecut, in America, au apartinut bisericii prezbiteriene, Reinhold Niebuhr a fost cel mai celebru dintre ei – eu am inceput insa cumparand o carte a celuilalt frate, H. Richard Niebuhr – pentru simplul motiv (care poate parea meschin) ca era mult mai ieftina decat celelalte. Nu am regretat, si este una din cele mai importante carti de teologie pe care le-am citit.
„Christ and Culture” – se poate insa vorbi prin extensie de Credinta si Cultura. Care este raportul dintre credinta si cultura?
Niebuhr distinge patru tipuri (sigur ca nimeni nu poate fi incadrat exclusiv intr-unul din tipuri):
1. Credinta impotriva Culturii (Tolstoi) – credinta neaga cultura – trebuie sa alegi – riscul acestui tip de credinta, observa Niebuhr, este acela ca negarea culturii conduce la negarea lumii, deci la negarea Creatiei lui Dumnezeu – pe de alta parte negarea culturii este tot un fenomen de cultura, ceea ce conduce la paradox
2. Credinta incadrata in cultura (Jefferson, Renan) – credinta este socotita un fenomen al culturii, este explicata prin fapte de cultura, este rationalizata – si sigur ca se ajunge la negarea credintei de catre cultura – din credinta ramane numai ceea ce poate fi explicat prin cultura
3. Credinta in acord cu Cultura (Sf. Thomas Aquinatul) – credinta si cultura nu se neaga una pe cealalta (cum e cazul 2) – ele traiesc in acord si se sprijina una pe cealalta – exista domeniul relevat, care apartine credintei
4. Credinta si Cultura in raporturi de paradox (Luther, Kierkegaard) – credinta si cultura nu se neaga una pe alta (cum e cazul 1) dar orice manifestare in afara credintei (inclusiv indatoririle religioase, inclusiv faptele bune) sunt de fapt in contradictie cu credinta – toate (inclusiv cele religioase) sunt fapte de cultura (in sens larg, bine inteles) si ca atare sunt straine de divinitate, apartin lumii, sunt de fapt inchinare la idoli – credinciosului ii ramane sa recunoasca acest paradox tragic, sa isi dea seama ca se poate mantui numai prin credinta, continuind sa isi traisca viata in lume, deci in cultura, deci in paradox fata de credinta – el nu poate scapa de idoli, de pacat, de cultura – pentru ca trebuie sa traiasca – dar daca isi da seama, se va mantui prin credinta
5. Credinta ca forta transformatoare a Culturii (Calvin) – credinta ca misiune de a transforma cultura si de a o aduce spre divinitate.
Citez putin din cuvantul inainte, al lui Martin E. Marty: „Augustin ne-a lasat cele doua cetati, Pascal ni l-a lasat pe Dumnezeul lui Abraham, Isaac si Iacob, Kierkegaard ni l-a adus pe Either/Or – ei ne-au slefuit arhetipurile. In sec. XX avem I and Thou a lui Buber, Natura si Destinul Omului a lui Reinhold Niebuhr, Cristos si Cultura a lui H. Richard Niebuhr.”
Am incercat sa citesc Natura si Destinul Omului, am imprumutat-o dela biblioteca, dar nu eram „in the mood” – a trebuit sa o duc inapoi. Dar „Cristos si Cultura” am citit-o pe nerasuflate – pasionat si de notitele facute de un cititor anterior, care era chinez si nota pe marginea paginii ba cu grafie latina in engleza, ba cu hieroglife in chineza.
Cartile marilor teologi ortodocsi ai sec XX (Schmeman, Lossky, Evdokimov, si nu numai ei) le consider extraordinare si as putea sa vorbesc zile si nopti intregi despre rigoarea lor si despre frumusetea ortodoxiei – cartea lui Niebuhr este altceva – aduce alta perspectiva – si este si ea foarte necesara.
Poate intr-adevar trebuie inceput cu ea, pentru ca apoi sa poti avansa senin si echilibrat, eliberat de ingustimi parohiale, prin cartile care iti explica religia ta, in cazul meu ortodoxia.