caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Diaspora



 

„Invazia” moldovenilor cu paşaport românesc – un tabloid londonez trage alarma

de (15-10-2012)
26 ecouri

Mii de persoane disperate să scape de sărăcia din Republica Moldova recurg la cetăţenia română pentru a veni să muncească în Regatul Unit, scrie cel mai mare cotidian tabloid britanic.

Potrivit lui The Sun (http://www.thesun.co.uk/sol/homepage/news/4588046/Thousands-of-Moldovans-queue-for-passports-to-UK-in-Euro-loophole.html), 10000 de moldoveni ar obţine lunar paşapoarte româneşti, avertizând că în ultima instanţă contribuabilii din ţările Uniunii Europene vor achita nota de plată pentru această politică a României.

În ediţia sa duminicală, cotidianul The Sun, cu un tiraj zilnic de trei milioane de exemplare şi cu o pagină de internet extrem de frecventată, publică un articol cu o poză care înfăţişează cozi la Consulatul României de la Chişinău, unde cetăţeni ai Republicii Moldova stau la coadă pentru depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.

Tabloidul britanic o citează pe studenta Cristina Munteanu, proaspăt beneficiară a unui paşaport românesc, care spune că lucrează în calitate de chelneriţă într-un restaurant din Londra şi s-a întors la Chişinău doar ca să-şi dea diploma de licenţă.

Ea plănuieşte să se mute cu totul în Marea Britanie şi spune că ei i se va alătura şi fratele său.

“Chiar şi salariul unui simplu lucrător din Marea Britanie e mai mare decât venitul pe care-l poţi câştiga aici”, spune Cristina, care adaugă: “dacă oamenii află despre alocaţii sociale, eu cred că asta-i va încuraja şi mai tare. Noi facem joburi pe care britanicii nu le fac, considerând că sunt sub statutul lor social. Noi nu suntem aşa de mândri ca să nu facem acea muncă şi să câştigăm bani”.

Cotidianul scrie că aproape fiecare cetăţean al Republicii Moldova are dreptul să-şi redobândească cetăţenia, dat fiind că descendenţii până la gradul III ai persoanelor care şi-au pierdut această cetăţenie nu din vina lor au dreptul să o recapete, potrivit legii cetăţeniei din România.

Pentru cetăţenii Republicii Moldova o viză de intrare în Regatul Unit este foarte greu de obţinut, dar, scrie The Sun, prin intermediul paşapoartelor româneşti, obţinute în ritmul de 10000 pe lună, mulţi dintre aceşti cetăţeni ajung în Marea Britanie.

Cotidianul londonez nu citează sursa acestei cifre, dar chiar dacă legea cetăţeniei a fost modificată şi din 2010 a înlesnit redobândirea cetăţeniei române de către persoanele din Republica Moldova, nivelul menţionat de The Sun este nerealist, potrivit biroului de presă al Agenţiei Naţioanale pentru Cetăţenie.

The Sun atrage atenţia că acest fenomen poate avea implicaţii majore la sfârşitul anului viitor, când expiră perioada de şapte ani de restricţii privind accesul la piaţa muncii al cetăţenilor români şi bulgari, riscând să ducă la o explozie a numărului migranţilor cu paşaport românesc în Marea Britanie.

De altfel, înaintea începerii săptămâna trecută a conferinţei anuale a Partidului Conservator de guvernământ, ministrul de interne, Theresa May, a declarat că Marea Britanie doreşte să solicite Uniunii Europene prelungirea acestor restricţii.

Ea nu a numit ţările de origine pentru cetăţenii cărora li s-ar aplica în continuare aceste restricţii, dar era clar că se referea la români şi bulgari.

Alarmismul din presa britanică cu privire la invazia moldovenilor cu paşapoarte româneşti nu este nou. Chiar înaintea aderării României la UE, în vara şi toamna lui 2006, ziare ca Daily Telegraph, Daily Mail sau Daily Express scriau despre valul de solicitări de redobândire a cetăţeniei române în Republica Moldova care riscă să umfle rândurile migranţilor economici în Marea Britanie.

Ceea ce este adevărat este că numărul cetăţenilor români aflaţi în Marea Britanie a sporit foarte mult, de la circa 50000 în 2008, la 130000 – 150000 anul acesta, potrivit estimărilor ambasadorului României la Londra, Ion Jinga.

În aceste condiţii, alarma trasă de The Sun cu privire la o presupusă invazie a moldovenilor cu paşapoarte româneşti poate avea ecou nu doar în rândurile cititorilor săi, dintre care o parte se simt ameninţaţi de concurenţa noilor veniţi, dar şi în rândurile Partidului Conservator, care se bizuie pe sprijinul politic al celui mai mare tabloid britanic.

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (15-10-2012 la 11:23)

    Stimate Domnule Petru Clej !
    Ştiu că aţi prezentat obiectiv situaţia moldovenilor, d.p.d.v. al presei britanice.Dar, nu simţiţi o compasiune pentru suferinţele materiale ale românilor de peste Prut ? Sunt ei mai prejos decât indienii şi africanii,care au o prezenţă şi mai numeroasă în Anglia ? Cel puţin, moldovenii nu aduc cu ei riscul terorismului fundamentalist islamic.
    Am un frate vitreg la Chişinău, inginer-pensionar, care dacă nu ar primi un ajutor de la Comunitate, ar muri de foame ! Norocul lui, că este pe jumătate evreu şi poate beneficia de un ajutor, dar nu în bani ci sub formă de cotă lunară de câteva kg. de cartofi şi sfeclă, şi uneori şi o pungă cu făină !!
    Moldovenii vin nu numai în Anglia, vin şi în România, unde cei cu studii superioare, îi înlocuiesc pe specialiştii români, care pleacă în Occident. La spitalul municipal din Oneşti,şi nu numai acolo, lucrează medici moldoveni.Nu exista oras din Romania, unde moldovenii sa nu fie prezenti cu piete tip „cu amanuntul”- numite impropriu „la rusi”.Sunt printre ei si oameni cu studii superioare, care stau sub ploaie si pe frig, cat e ziua de lunga, sa vanda cateva suruburi, sau alte nimicuri.Si multa lume cumpara de la ei,chiar daca nu au nevoie !

  • Petru Clej: (15-10-2012 la 11:32)

    Domnule Pincu Sfartz, nu înțeleg care e legătura între comentariul dumneavoastră și acest articol. Și mi se pare că miroase a rasism Sunt ei mai prejos decât indienii şi africanii,care au o prezenţă şi mai numeroasă în Anglia ? (Bănuiesc că vorbiți despre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) Vă referiți cumva la „indienii și africanii” care s-au născut pe teritoriul acestei țări și sunt cetățeni britanici? De imperiul britanic din care făceau parte indienii și numeroși africani ați auzit? Și ce obligație are Marea Britanie față de Republica Moldova, nu este de ajuns că contribuie la bugetul Uniunii Europene care acordă asistență anuală de milioane de euro acestei țări? Și de când este obligația mea ca jurnalist să „simt compasiune pentru suferințele materiale ale românilor de peste Prut” (numai ale românilor? ale celorlalți nu?) Nu vă faceți griji, domnule Sfartz, călătoresc la Chișinău mult mai des decât o faceți dumneavoastră și cred că articolele mele reflectă acest lucru.

  • Alex: (15-10-2012 la 18:07)

    Excelent puntat de dl. Sfartz şi nu, nu este rasism deloc.

  • Petru Clej: (16-10-2012 la 06:18)

    „Alex” – afirmatie total neargumentata.

  • Sfartz Pincu: (16-10-2012 la 12:51)

    Poti sa fii un jurnalist obiectiv, meseria o impune, dar nu se poate face jurnaliam adevarat fara pasiune si compasiune. Un om, un jurnalist, nu este un robot, un calculator. Daca sunteti roman (inteleg prin a fi roman, toate neamurile care au trait, traiesc, si vor trai, in teritoriile istorice romanesti), chiar daca aveti cetatenie straina, nu puteti trata drepturile romanilor in mod segmentar, diferentiat, mai multe pentru cei de aici si mai putine pentru cei de dincolo…

    La urma urmei, Basarabia nu a fost ruseasca niciodata, pana in 1812, cand prin tradarea negociatorului filo-rus Langeron, Basarabia – parte integranta a Moldovei, a carei integritate o garantase imperiul otoman, a fost data de turci rusilor ! Basarabenii sunt romani, indiferent din ce nationalitate fac parte, romani, gagauzi, rusi, evrei, greci, armeni, etc.
    Prin urmare, daca englezii admit sa lucreze la ei romani, nu trebuie sa se ofuscheze pentru romanii-basarabeni, care vor si ei o viata mai buna. Nu este suficient sa li se dea o pomana. Daca Basescu a facut ceva bun, acest lucru este fara indoiala, acordarea de cetatenie macar basarabenilor cu radacini romanesti.

  • Petru Clej: (17-10-2012 la 14:16)

    Domnule Pincu Sfartz, cand eu am sa incep sa va dau sfaturi despre ingineria chimica, atunci sa indrazniti dumneavoastra sa ma invatati cum sa fac jurnalism.

    Legea cetateniei, adoptata in 1991 (http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_cetateniei_romane.php), nu vorbeste nimic despre „basarabeni cu radacini romanesti”. Iar inainte sa vina Basescu la putere, peste 100000 de cetateni ai Republicii Moldova au capatat cetatenia romana.

    Oricum, nu vad ce legatura are asta cu articolul de fata.

  • Sfartz Pincu: (18-10-2012 la 01:36)

    Stimate Domnule Petru Clej, departe gandul de a da sfaturi unui jurnalist.Dar nu pot sa cred ,ca un jurnalist, nu are si pasiune si compasiune, cand e cazul, daca scrie despre suferinta.
    Si nu era vorba despre Domnia Voastra, ci despre atitudinea jurnalistilor de la The Sun, care se simt tare deranjati de venirea moldovenilor si in Anglia !!

  • Petru Clej: (18-10-2012 la 06:12)

    Am primit această situație de la Agenția Națională a Cetățeniei care dovedește că afirmația din The Sun cu 10000 de pașapoarte românești pe lună este mincinoasă.

    SITUAŢIE DEPUNERE JURĂMÂNT PERIOADA 01.01.2002 – 18.10.2012

    NR. CRT. ANUL ART.8 ART.10 ART.11
    1. 2002 147 32 –
    2. 2003 133 45 11
    3. 2004 281 56 109
    4. 2005 15 37 237
    5. 2006 25 52 724
    6. 2007 188 22 180
    7. 2008 192 63 1614
    8. 2009 373 95 2321
    9. 2010 235 44 4731
    10. 2011 344 41 5060
    11. 2012 224 30 2128
    TOTAL – 2157 517 17115

  • Sfartz Pincu: (18-10-2012 la 11:12)

    Foarte bine ca ati dat cifrele exacte, despre numarul de moldoveni care au primit cetatenia romana.
    Rezulta din aceste cifre:
    1.”Inainte de Basescu” au primit cetatenia-793 moldoveni
    „pe timpul lui Basescu” au primit cetatenia-18996 moldoveni
    Deci afirmatia Dvs. ca inainte de Basescu au primit cetat.romana 100.000 moldoveni, nu „tine”
    2.In total,au intrat in Romania, cf.tab. de mai sus-19789 mol;doveni, ceeace raportat la
    ultimii 5 ani, ne da o medie lunara de 329 moldoveni, si chiar daca toti ar fi plecat in Anglia, este o cifra foarte, foarte departe de cei 10.000 invocati de The Sun.
    Concluzie:Se apropie de realitate cifra data de ambasadorul roman, de crestere de la 50.000 la 100.000 a romanilor intrati in Anglia, in acest an, ceeace reprezinta o medie lunara de 8333 de romani .
    Dar e vorba de romanii din Romania, care au intrat in Anglia, si nu de cei din Republica Moldova !!

  • Petru Clej: (18-10-2012 la 12:02)

    Ca de obicei, ignoranta groasa a lui Pincu Sfartz se manifesta zgomotos.

    In dragostea lui oarba fata de Basescu, Pincu Sfartz considera ca istoria incepe in 2002, daca tabelul pe care l-am obtinut de la Agentia Nationala pentru Cetatenie incepe in acel an.

    In ignoranta lui groasa acest individ care in general nu are habar despre ce vorbeste dar are o nevoie maladiva de a-si da cu parerea pentru a fi bagat in seama, nu-si poate imagina ca cetatenia romana s-a redobandit si inainte de 2002, anul infiintarii acestei agentii.

    Si nu numai ca s-a redobandit ci s-a redobandit intr-un numar mult mai mare.

    Astfel in perioada 1991 – 2001 aproape 100000 de persoane din Republica Moldova au redobandit cetatenia romana, mult mai usor decat dupa 2002.

    Care e explicatia? Simplu. La 1 ianuarie 2002 a fost ridicat regimul vizelor de calatorie in UE pentru cetatenii romani. La 13 decembrie 2001, guvernul Nastase suspenda procedura accelerata de redobandire a cetateniei romane, de unde si numarul nesemnificativ de redobandiri in primii ani de dupa 2001.

    Altfel calculele stupide pe care le face Pincu Sfartz, care nu pricepe mai nimic din ce citeste, trebuie ignorate.

    The Sun n-a scris ca 10000 de moldoveni obtin pasapoarte romanesti si vin in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (acesta e numele statului, nu Anglia).

    Prin aceste dat am probat ca informatia din the Sun este eronata, iar calculele lui Pincu Sfartz si toate interventiile lui pe aceasta tema dovedesc nivelul sau foarte redus de intelegere.

    Ce ma mira este aceasta incapatanare fudula de a persista in postarea de comentarii eronate numai de dragul de a-si da cu parerea.

  • Sfartz Pincu: (18-10-2012 la 22:23)

    Cum este posibil, ca un jurnalist de talia lui Petru Clej, sa publice, mai intai, un articol cu infoematii preluate de la THE SUN, si abia dupa cateva zile, sa vina cu informatia „ca primele informatii” sunt mincinoase !!??
    De ce nu a spus,din start, ca informatiile „SUNT MINCINOASE” ?
    Petru Clej,nu se dezminte.

  • Sfartz Pincu: (19-10-2012 la 00:32)

    Si inca ceva, nu am nevoie de aprecierile Dvs., mie imi ajunge ca sunt inscris in cartea de onoare a mun. Onesti.
    Si inteleg, atitudinea Dvs. agresiva, ca pe o manifestare a unor inconveniente din copilaria Dvs.
    Incercati sa iubiti oamenii, asa cum sunt.

  • Petru Clej: (19-10-2012 la 03:18)

    Prins cu gogomăniile, prezente aproape în fiecare cometariu pe care-l scrie, Pincu Sfartz revine la ceea ce se pricepe mai bine: lăudăroșenia de sine. În cazul de față recurge la umor involuntar.

    „mie imi ajunge ca sunt inscris in cartea de onoare a mun. Onesti”. Stârniți hohote de râs prin afirmațiile pe care le faceți, domnule fudul din târgușorul de provincie Onești fost Gheorghe Gheorghiu Dej. Ați uitat să pomeniți de medaliile cu care ați fost distins și cu premiile din diverse școli prin care ați trecut.

    Cât despre articol, se pare că nu l-ați citit.Scriam.

    Pentru cetăţenii Republicii Moldova o viză de intrare în Regatul Unit este foarte greu de obţinut, dar, scrie The Sun, prin intermediul paşapoartelor româneşti, obţinute în ritmul de 10000 pe lună, mulţi dintre aceşti cetăţeni ajung în Marea Britanie.

    Cotidianul londonez nu citează sursa acestei cifre, dar chiar dacă legea cetăţeniei a fost modificată şi din 2010 a înlesnit redobândirea cetăţeniei române de către persoanele din Republica Moldova, nivelul menţionat de The Sun este nerealist, potrivit biroului de presă al Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie.

    Dacă nu înțelegeți, ceea ce este previzibil, dat fiind nivelul execrabil de care dați dovadă, vă pot explica.

  • George Gross: (19-10-2012 la 07:42)

    Știu că nu-i corectă comparația din punt de vedere britanic, dar totuși mi-o permit:
    De ce nu-i deranjează pe britanici masa de imigranți musulmani din Commonwealth, masa care pune multiple probleme, ca să numesc numai două sănătate și ideologie religios-juridică?
    Cel puțin românii și moldovenii nu vor să schimbe sistemul britanic în unul MUSULMAN,ci vor maximum să se integreze.
    Toată concepția Europeană de liberă circulație este problematică.
    Deschiderea granițelor a fost prematură, fără să aibă o bază juridică comună. Mă refer nu numai la problemele de muncă, ci și la asistența socială, medicală, criminalitate (înțelegînd prin criminalitate tot ce este legat de încălcarea domiciliului, furt, agresiune, etc., etc,), norme juridice ( aceelași act fiind condamnat juridic diferit în fiecrare din Statele Europene).
    Deși înțeleg problema britanicilor, nu pot să fiu neutru.

  • Petru Clej: (19-10-2012 la 08:06)

    George, cred ca ti-ai dat raspuns singur. Intrebarea este ousa dintr-un punct de vedere provincial si denota o necunoastere a realitatilor britanice (ca sa nu mai spun ca miroase a rasism si xenofobie de la o posta).

  • Petru Clej: (19-10-2012 la 08:18)

    Este de asemenea uimitoare confuzia care se face intre mobilitate – cetateni UE si imigratie – cetateni din afara UE.

    In primul caz, in care se includ si cetatenii romani din Republica Moldova, Marea Britanie nu are niciun control, este obligata sa-i primeasca pe teritoriul sau chiar daca (pana la 31 decembrie 2013) deocamdata piata muncii nu e complet deschisa.

    In al doilea caz, exista o poitica extrem extrem de stricta de reglementare a dreptului de rezidenta ci a celui de cetatenie care se poate obitine numai dupa indeplinirea unor conditii impuse de statul britanic.

    Deci aviz amatorilor: nu mai comparati merele cu perele, mai ales daca, asa cum este evident, nu va place culoarea si religia perelor.

  • George Gross: (19-10-2012 la 12:24)

    Știi că nu-mi plac polemicile, dar tot ce se întîmplă în Europa, nu numai în Anglia, datorită musulmanilor radicali, și nu numai, nu poate fi definită ca reacție iudeo-creștină rasistă.

    Cred că UK ar putea adopta ceva din sistemul Elvețian de control al intrărilor în țară, și urmărire a vizelor expirate. Sistemul britanic de control nu de loc ”înapoiat”.

    Când mă refer la integrare, mă refer la respectarea legislației UK, nu la căpătarea cetățeniei / rezidenței.

  • Petru Clej: (19-10-2012 la 12:55)

    Musulmani radicali? Iudeo-crestini? Si care-i legatura cu acest articol?

  • George Gross: (19-10-2012 la 13:28)

    Iudeo-creștenismul și musulmanii au apărut datorită replicii tale la primul meu comentariu.

    Eu mă refer că nu văd de ce se lamentează britanicii la ”invazia” moldovenilor pe piața muncii UK, și nu se lametează de cei veniți din aceleași motive din țările Commonwealth-ului.

  • Petru Clej: (19-10-2012 la 13:39)

    George comentariile tale nu au nicio legătură cu acest articol. Se vede foarte clar că ești islamofob. Ziarul the Sun nu este neapărat „britanicii” și faptul că- plasezi pe TOȚI musulmanii și pe cei din țările Commonwealth-ului aceeași oală dovedește o atitudine extremistă.

    Încă o dată îți spun, amalgamul pe care-l faci, mobilitatea forței de muncă (din UE) și imigrație (din afara ei), dovedește că nu înțelegi prea bine problemele din UK.

    Nu cred că un articol de ziar e suficient ca să poți trage concluzii de acest gen.

  • George Gross: (19-10-2012 la 15:33)

    Inteleg foarte bine mobilitatea fortei de munca in cadrul UE, atit cea legala cit si cea ilegala, ca si problemele cu care se confrunta Westul Europei cu aceste probleme.

    Amalgamul de care vorbesti se refera la paralela pe care am facut-o, si pe care tu nu o accepti.

    UK & Commonwealth a devenit pentru mine ceva de domeniul istoriei, lucru pe care nu-l cer nimanui sa mi-l accepte. De aceea imi permit sa remarc ca forta de munca care „invadeaza” Britania nu provine numai din Estul Europei (Polonia, Romania, Bulgaria, Moldova) ci si din Commonwealth.

  • Petru Clej: (20-10-2012 la 04:32)

    George, pari incapabil să înțelegi diferența între MOBILITATE (state UE) și IMIGRAȚIE (restul lumii, nu doar Commonwealth). Asupra celei dintâi Marea Britanie nu are control, asupra celei de-a doua are. În rest, chestiunea menționată de tine n-are absolut nicio legătură cu articolul. Este o reacție tipică pe care am mai întâlnit-o și la alți români.

  • Anton Constantinescu: (21-10-2012 la 21:05)

    Tabloidele din Marea Britanie ar face bine sa faca de fiecare data cand raporteaza aceasta situatie (bineinteles prezentata foarte exagerat!) o necesara referinta si la cauzele adanci care au produs-o. Dar ele au un singur interes: sa se vanda.

    Daca dl Churchil nu ar fi scris pe o bucata de hartie pe care i-a inmanat-o lui Stalin acel celebru „Romania – 90% control URSS; 10% control Marea Britanie” (sau ceva echivalent), evident ca Marea Britanie de azi ar putea sustine ca nu are nimic de a face cu cauzele acestei probleme. Dar asa cum ne arata istoria, lucrurile sunt foarte…diferite.

    Sunt sigur ca unii ar incerca sa-mi inchida gura rapid, spunandu-mi („noutatea”) ca Stalin ar fi facut oricum ce ar fi vrut el. Este si nu este adevarat.

    Nici macar cand a fost in viata, Stalin nu a reusit sa faca tot ce a vrut!
    Stalin a infiintat asa-zisa Republica Sovietica Socialista Autonoma Evreiasca in extremul Orient. De la Birobidjan, asa-zisa capitala a ei, a adus marmura rosie pentru mausoleul lui Lenin. Dar, desi a avut intentia de a-i deporta pe toti evreii din URSS acolo, nu i-a reusit planul. Uneori moartea dictatorilor pune punct unor planuri descreierate (ca si in cazul planurilor lui Ceausescu). Tot Stalin a facut un monument urias in Moscova in cinstea Republicii Sovietice Socialiste Karele, in care 90% din locuitori erau rusi (!), incercand sa faca aceeasi figura ca si cu RSSA Moldoveneasca de la Balta, dar nu i-a mers! Toti finlandezii din Karelia au fugit pe skiuri in Finlanda, asa incat in 1956 URSS a fost silita sa o desfiinteze.

    Nici cand era in viata, lui Stalin nu i-au reusit toate!

    Iar daca dupa moartea lui nu ar fi existat acea nota lasa si idioata al carei autor era Churchil, cu siguranta alta ar fi fost soarta Romaniei. Pentru ca Romania a avut totusi un regim special. Dupa ce a fost tocata marunt, a fost si taiata in bucati.

    Cuvintele nu au avut importanta pe cand Stalin traia. Dar dupa moartea lui si dupa decesul comunismului, au avut. In loc de „republici unionale” acum avem tari independente. Sau quasi-independente.

  • Petru Clej: (22-10-2012 la 03:04)

    Era de așteptat să apară și chestiunea cu Churchill. Este tipică de nivelul discuțiilor de la cercul microbiștilor din Cișmigiu. Se vede că scriu mai degeaba.

  • tanabe: (22-10-2012 la 16:15)

    „The Sun” e un tabloid neserios, la fel ca si „can-can” sau „libertatea”, asa ca informatia lor e nerelevanta. Mai mult, in 2010, dupa statistica ministerului de interne britanic, doar aprox. 70000 de persoane cu cetatenie romana lucrau legal in UK si mi-e greu, foarte greu sa cred ca or fi inca pe atat sa lucreze la negru. Am fost in Uk, in Londra, abia o singura data am auzit vorbindu-se romaneste, spre deosebire de Italia, de exemplu. UK are mult mai multe probleme cu rusi, cu polonezi dar, ami ales, cu africani, indieni s.a.m.d. proveniti din fostele colonii britanice. E o hohaiala din „The SUN” menita a face valuri, nu romanii sau moldovenii au facut atentate teroriste, altii, asa ca britanicii sa-si vada de alte probleme.

  • Petru Clej: (22-10-2012 la 16:26)

    „tanabe” v-aș recomanda să nu vindeți castraveți la grădinar. Ambasadorul României la Londra a afirmat că în Marea Britanie se aflau (în luna iulie) circa 130000 – 150000 de români – vezi: “Infracționalitatea românească a sporit cu 70% într-un an” – Ambasadorul României la Londra http://www.acum.tv/articol/55396/.

    Britanicii au MARI probleme cu românii vezi Infractorii români – medalie de argint printre cetățenii UE din Marea Britanie – http://www.acum.tv/articol/55044/. Infracționalitatea pe cap de român în Marea Britanie e mai mare decât cea pe cap de polonez (eventual vă mai pot da detalii în privat).

    Nu știu unde ați fost în Londra, în mod cert nu în Wembley, Harrow, Edgware, Burnt Oak, Kingsbury, Queensbury, Colindale, Cricklewood, Wood Green, Tottenham, Leyton, Walthamstow, Forest Gate, Stratford, Dagenham, Barking, în general în jumătatea de nord a capitalei, de la vest la est, unde se poate auzi vorbind românește pe stradă.

    În concluzie, un comentariu neinformat și chiar dezinformator.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
“Păruiala muierilor din USL” – misoginismul presei din România

Recent în cotidianul Evenimentul Zilei apărea un articol intitulat “Păruiala muierilor din USL”, semnat de Maria Irimescu. Subiectul articolului este...

Închide
3.145.105.15