caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Chiar e nevoie de Partidul Socialiştilor în Republica Moldova?

de (14-10-2012)
13 ecouri

Igor Dodon – un comunist românofob în blană de socialist

Săptămâna trecută a fost marcată la Chişinău de un eveniment politic aparent important: alţi trei deputaţi ai Partidului Comuniştilor (PCRM) au demisionat din grupul parlamentar condus de Vladimir Voronin şi s-au alăturat celorlalţi patru plecaţi din partid pe parcursul ultimului an.

Cei şapte deputaţi au anunţat că formează o noua fracţiune parlamentară, fiind îndeplinit baremul de cinci membri.

Nu este însă clar dacă fracţiunea va fi denumită a deputaţilor neafiliaţi sau a Partidului Socialiştilor (PSRM), partid căruia i s-au alăturat foştii deputaţi comunişti, condus acum de Igor Dodon, fost ministru al economiei până în 2009.

PCRM, care a rămas acum cu 35 de deputaţi, din cei 42 (din totalul de  101, câţi numără Parlamentul) aleşi pe listele sale la 28 noiembrie 2010, contestă dreptul PSRM, care nu a obţinut locuri în parlament, să-şi creeze fracţiune parlamentară, pe uşa din dos.

Poziţia PCRM este susţinută şi de Partidul Liberal (PL), cu 12 deputaţi, al cărui lider, Mihai Ghimpu, este cunoscut pentru antipatia ce i-o poartă, lui Igor Dodon.

Cele două partide deţin majoritatea în comisia juridică, ce care va da avizul cu privire la această chestiune, nu şi în plen, care o va tranşa, unde, pe lângă cei şapte deputaţi “dodonişti”, mai sunt 31 de deputaţi ai Partidului Liberal Democrat (PLDM), condus de premierul Vladimir Filat, 15 deputaţi ai Partidului Democrat (PDM), al cărui lider este preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, precum şi deputatul independent Mihai Godea, demisionat anul trecut din PLDM.

PLDM, PDM şi PL formează coaliţia de guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), aflată la putere la Chişinău în ultimii trei ani.

PSRM cuprinde, pe lângă liderul Igor Dodon, şi foste “piese grele” ale PCRM, cum ar fi Zinaida Grecianîi, premier în perioada 2008 – 2009 (inclusiv pe timpul protestelor de stradă din aprilie 2009 care au jucat un rol important în oierderea puterii de către comunişti în alegerile din 29 iulie 2009), precum şi Vadim Mişin unul dintre cei mai influenţi deputaţi PCRM din ultimii 14 ani.

Deputaţii conduşi de Igor Dodon au avut o influenţă decisivă asupra curmării stării de interimat la preşedinţia Republicii când au votat în martie 2012 candidatura lui Nicolae Timofti. Funcţia de preşedinte fusese vacantă timp de doi ani şi jumătate ca urmare a eşecului Parlamentului de a-i alege un succesor lui Vladimir Voronin după 2009, ceea ce a dus la convocarea a două scrutine parlamentare anticipate.

Cu toate acestea, influenţa PSRM în Parlament nu pare să se fi extins şi în societate. În ultimul an, în niciun sondaj de opinie partidul lui Dodon nu a fost dat ca trecând de pragul electoral de 4%.

PCRM deşi îşi continuă declinul lent de după alegerile din 5 aprilie 2009, rămâne cel mai puternic partid din Republica Moldova, neafectat apparent de apariţia PCRM.

Igor Dodon este un politician extrem de agresiv şi a încercat să se prezinte ca o alternativă pe stânga spectrului politic la PCRM, condus de un Voronin ajuns acum la 71 de ani.

Nu pare să fi reuşit, dat fiind că doctrinar nu e nicio diferenţă între PSRM şi PCRM, ambele partied se adresează cu precădere electoratului rusofon şi practică acelaşi discurs românofob.

PSRM nu are prea mare trecere nici pe plan european unde PDM este deja asociat cu Partidul Socialiştilor Europeni, iar PCRM este afiliat Stângii Europene.

E greu de crezut că într-o ţară mică precum Moldova mai nevoie de un alt partid în spectrul politic între PCRM şi PDM.

Marian Lupu a făcut săritura de la PCRM la PDM în 2009 şi practic a înclinat balanţa puterii dinspre comunişti înspre AIE.

Ceea ce încearcă să facă acum Dodon şi grupul de foşti demnitari ai regimului Voronin este tardiv şi lipsit de orice credibilitate.

Ecouri

  • Ion: (15-10-2012 la 09:11)

    Moldova are nevoie de un partid de stinga care ar promova doctrina socializmului democratic, ar lupta pentru echitate sociala si s-ar baza pe cei care acum sunt electoratul PCRM. Buba este ca Moldova este un bazar mic si toti din elita moldoveneasca stiu ca Dodon nu este socialist dupa convingeri, nu-l doare pentru echitate sociala , si pedeasupra este necinstit, de neincredere si are gura sparta. Zinaida Greceanii a fost artificial trasa de urechi pe la posturi de Voronin pina a fost ridicata unde a fost. Misin este un mosneag cu trecut de ment(politist). Cebanu cu strigatele lui la mitingurile comunistilor i-a pus pe multi pe ginduri daca nu cumva este vorba de necesitatea unui doctor pentru el/ Babenco este un milionar care are in proprietate Universitatea slavona si mandatul de deputat i-i trebuieste sa-si acupere afacerile/ Si cine a mai ramas in fractiunia nou creata? Abramciuc, care tace dar care defapt are o experienta politica colosala – nu uitam ca a candidat la functia de Presedinte la alegeri directe…, si tot ea a stat in fruntea partidului la parlamentarele din 2005 cind socialistii au acumulat 5 procente. Cred ca tace deoarece intelege ca din Dodon nimic bun nu ese. Si mai este acolo o doamna Botnariuc care este de talie regionala.

  • Petru Clej: (15-10-2012 la 09:23)

    Experienață „colosală” a Veronicăi Abramciuc – la fel de românofobă ca toți colegii ei comuniști/socialiști – se rezumă la candidatura la singurele alegeri prezidențiale directe competitive din 1996, când a obținut 6619 voturi (locul 9 din 9 candidați) sau 0,42%.

  • STALIN: (16-10-2012 la 01:45)

    Lasaţi beliberdaua! Vă tremură chiloţii de frica lui Dodon, pentru că, la moment, doar partidul lui Dodon se arată a fi patriot adevărat al Moldovei, al Statatalităţii R.Moldova, al naţionalităţii moldoveneşti, a limbiii moldoveneşti şi a istoriei Moldovei.
    Sunt convins că, dacă PSRM cu Dodon va continua întradevăr să lupte pentru valorile moldovenilor, va fi susţinut la următoarele alegeri de toţi moldovenii, inclusiv alte naţionalităţi, care susţin statalitatea Moldovei, dar aceştea sunt circa 95 la sută.
    Consider că, la următoarele alegeri PSRM va lua o majoritate absolută în Parlament, ca şi comuniştii în 2001. Atunci vă cad chiloţii cu totul şi rămîneţi cu curul gol.
    Am văzut la o emisiune cum Igor Boţan mai nu cădea în genunchi în faţa lui Dodon, rugăndu-l să se dezică de ideia moldovenistă. iată unde-i frica voastră, nu cumva să înţeleagă moldovenii cu adevărat cine le doreşte apărarea ideilor naţionale.

  • Petru Clej: (16-10-2012 la 02:43)

    Excelent comentariu STALIN – care face propagandă moldovenistă (adică de fapt pro-rusească, grobiană și ignorantă). Problema e că n-are nicio legătură cu realitatea. PSRM nu apare în sondaje, cu toată gălăgia pe care o face Dodon, detinat lăzii de gunoi a istoriei.

  • STALIN: (16-10-2012 la 04:17)

    Dle Clej, da, corect, eu fac propagandă moldovenistă, dar dumneata faci propagandă anti-moldovenistă şi te temi să recunoşti deschis ca să nu fii judecat.
    Şi poate a venit vremea să înţelegeţi că a fi pro-moldovean şi a fi pro-rus sunt două lucruri diferite, chear dacă moldoveniii şi ruşii au acelaşi scop: de a nu permite anexarea Moldovei la Romănia şi deaceia luptăm în comun contra „unirii”.

  • Petru Clej: (16-10-2012 la 04:47)

    Observati cu „STALIN” bate campii di granda. Sa fiu judecat? Pentru ce? Pentru ca demasc prostia crunta? Si cine vorbeste – unul care cerseste bani pe situl de internet unde vorbeste de „Moldova Mare”, adica iredentism teritorial, cu pretentii fata de Romania si Ucraina (ce sa-i faci daca Stalin a ciuntit Moldova in 1940, luandu-i sudul si nordul). A propos, rusii sunt cei care au taiat Moldova in doua, atat in 1812 cat si in 1940 si apoi in 1944. Romania nu are oficial niciun scop unionist, este membra a Uniunii Europene ceea ce practic exclude unirea. In schimb Republica Moldova (practic urmasa RSSM, inventata de Stalin) este de facto o gubernie ruseasca.

  • STALIN: (16-10-2012 la 07:42)

    Să fii judecat pentru anti-moldovenism. Nu trebuie să te chinui să demaşti „prostii”, stai acolo în România şi lasă poporul moldovenesc în pace, să se numească el cum doreşte, să-şi numească limba cum doreşte, ce te amesteci, anume ceia ce faci dmneata se numeşte propagandă anti-moldovenească.
    Şi ca să înţelegi tu de acolo de peste Prut că, motivul din care Moldova din stănga Prutului după 1812 a fost divizată în mai multe teritorii, este că, să se asigure anexarea în viitor a acestor teritorii la România. Eu personal, fiind moldovean adevărat, da, mă doare inima de aceste nedreptăţi, totodată le accept, pentru a evita unirea cu România.
    Referitor la „Romania nu are oficial nici un scop unionist”. Hai să lăsăm aceaste gogoaşe pentru cei nepricepuţi. l-am auzit chear pe Iliescu cum a spus că, „au ratat posibilitatea unirii în 1990 pentru că Rusia a format Transnistria şi a întrodus armata”. Astfel, noi moldovenii, cum nu ne-ar părea de urîtă treba cu divizarea teritoriilor, dar înţelegem că aceasta s-a făcut şi se face pentru a evita anexarea lor de către România. Aşa că, încă mulţi ani o să vă chinuiţi voi să ne denumiţi pe noi – romăni, dar n-o să vă iasă nimic, pentru că poporul nu va dori aceasta niciodată.

  • Petru Clej: (16-10-2012 la 08:34)

    1. Care este textul de lege care pedespsete „anti-moldovenismul”?

    2. Cine v-a permis sa vorbiti in numele poporului „moldovenesc”?

    3. Unde nu am permis eu moldovenilor sa numeasca cum vor sau sa spuna ce limba vorbesc? Despre asta este acest articol?

    4. Are vreo importanta ce ar fi spus Iliescu acum 20 de ani? care este situatia acum cand Romania e membra UE?

    5. In 1812 exista Romania?

    6. In 1940 cine a anexat pe cine?

    7. De ce va comportati ca un badaran?

    8. De ce vorbiti gogomanii?

  • STALIN: (16-10-2012 la 09:02)

    Răspund foarte uşor:
    1. Textul se va găsi- fără îndoială.
    2. Nu-mi trebuie permisiunea unui popor pentru a-i apăra valorile naţionale.
    3. Articolul este contra lui Dodon, care apără limba MOLDOVENEASCĂ, dar cei care sunt contra – încearcă să intrzică moldovenilor să-şi numească limba aşa cum doresc ei.
    4. Are importanţă ce a spus iliescu, pentru că cele spuse de el arată poziţia oficială a Romăniei.
    Eu pot să aduc şi alte exemple, dar dacă dvs spuneţi că nu au importanţă, se vede că aveţi aşa o metotă de a diminua lucrurile.
    5. Sigur că în 1812 nu exista Romănia şi Rusia a eliberat Moldova de sub jugul Turcilor. Iar valahii tot timpul au luptat cu turcii contra moldovenilor, ţineţi minte că Ştefan cel Mare de două ori a dat foc Bucureştiului pentru aceasta şi că le tăia nasurile valahilor pe care-i prinde că luptau cu turcii împotriva mOldovenilor?
    6. În 1940 Moldova a fost eliberată de sub romăni, pentru că în 1918 aceasta a fost ilegal anexată de către romăni.
    Dle Clej, îmi pierd foarte mult timp pentru aceste discuţii, dar sper să înţelegeţi una că, în Moldova locuiesc în majoritate moldoveni şi nu aveţi nici un drept să le călcaţi în picioare valorile naţionale. Prin această metodă nu se face niciodată prietenia şi unirea.

  • Alexandru Leibovici: (16-10-2012 la 12:22)

    @Tovarăşului Stalin

    > 6. În 1940 Moldova a fost eliberată

    Curat eliberată, toarăşu’ ! Aşa eliberare vă dorim şi dumneavoastră: din mâna unor bandiţi pe mâna unor superbandiţi !

  • Petru Clej: (17-10-2012 la 13:53)

    Răspund foarte uşor:

    Raspunsuri usoare, dar tembele. Sa le luam la demontat.

    1. Textul se va găsi- fără îndoială.

    Poate in Codul Penal al URSS.

    2. Nu-mi trebuie permisiunea unui popor pentru a-i apăra valorile naţionale.

    Fanfaronada demagogico-patriotarda, care ma face sa vomit.

    3. Articolul este contra lui Dodon, care apără limba MOLDOVENEASCĂ, dar cei care sunt contra – încearcă să intrzică moldovenilor să-şi numească limba aşa cum doresc ei.

    Articolul este despre inutilitatea PSRM, exact asa cum ii spune titlul, de ce sa votezi cu o copie – Dodon, cand ai originalul – Voronin.

    4. Are importanţă ce a spus iliescu, pentru că cele spuse de el arată poziţia oficială a Romăniei.
    Eu pot să aduc şi alte exemple, dar dacă dvs spuneţi că nu au importanţă, se vede că aveţi aşa o metotă de a diminua lucrurile.

    Sigur ca da. Hai sa aducem exemple din Ceausescu, Dej, Antonescu, Carol al II-lea, poate chiar Cuza, ca oricum toti au vorbit in numele Romaniei. La ora actuala Romania este membra a Uniunii Europene, ceea ce gubernia ruseasca zisa si Republica Moldova nu va fi in vecii vecilor, si nu vorbeste nimeni de unire.

    5. Sigur că în 1812 nu exista Romănia şi Rusia a eliberat Moldova de sub jugul Turcilor. Iar valahii tot timpul au luptat cu turcii contra moldovenilor, ţineţi minte că Ştefan cel Mare de două ori a dat foc Bucureştiului pentru aceasta şi că le tăia nasurile valahilor pe care-i prinde că luptau cu turcii împotriva mOldovenilor?

    A „eliberat” Moldova? Fals. A „eliberat” numai jumatate din ea. Si nu a eliberat-o ci a castigat-o de la fostul imperiu colonial, care aoricum a fost de zeci de ori mai bland decat Rusia, care nu a eliberat niciodat pe nimeni si daca nu era imnvinsa in razboiul Crimeii (1853 – 1855) foarte probabil ar fi anexat principatele romane cu totul. Nu tin minte cand a dat foc Bucurestiului, eram plecat din oras la data respectiva.

    6. În 1940 Moldova a fost eliberată de sub romăni, pentru că în 1918 aceasta a fost ilegal anexată de către romăni.

    Aceasta fraza dovedeste fie ignoranta, fie oligofrenie. In primul rand, iar nu e vorba de Moldova (parca va laudati cu Moldova Mare pe situl cretin pe care-l pastoriti), ce i de partea ei de est. Si pe urma nu e vorba de „eliberare”, ci de o brutala anexare in urma protocolului secret la pactul dintre Hitler si Stalin (pact denuntat pana si de Rusia), doi dintre cei mai mari criminali din istoria omenirii. Frontierele Romaniei dinainte de 28 iunie 1940 au fost recunoscute oficial de Tratatul de Pace de la Paris din 1920.

    Dle Clej, îmi pierd foarte mult timp pentru aceste discuţii, dar sper să înţelegeţi una că, în Moldova locuiesc în majoritate moldoveni şi nu aveţi nici un drept să le călcaţi în picioare valorile naţionale. Prin această metodă nu se face niciodată prietenia şi unirea.

    Domnule las anonim si ignorant, care va ascundeti sub aliasul de Stalin (predestinat, se pare) va rog sa incetati sa mai postati ineptii pe acest sit. Nu aveti nivelul intelectual necesar si postati gogomanii moldoveniste.

    De asemenea, va rog sa incetati sa mai lansati acuzatii stupide. Cititi aceste articole si nu mai postati in viata dumneavoastra asemenea prostii:

    Ipotetica unire cu Republica Moldova luată la bani mărunți, http://www.acum.tv/articol/2256/

    Limba moldovenească 1 – Limba română 0 (dar câştigătoare e rusa), http://www.acum.tv/articol/58695/

  • STALIN: (5-11-2012 la 02:33)

    Nu am ce discuta cu o persoană din afara Republicii Moldova, care nu numai că nu cunoaşte realitatea de aici, dar şi îşi permirte insulte.

  • Petru Clej: (5-11-2012 la 05:35)

    Nu aveti ce discuta deoarece nu aveti argumente si nu sunteti o persoana reala ci un alias.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Rug de umbre

Mă legăm singur de stîlp şi aprindem focul.

Închide
18.226.150.246