Umanismul a fost înlocuit de Umanismul socialist, filosofia s-a redus la materialismul dialectic şi istoric marxist-leninist, istoria a fost reinterpretată şi un întreg sistem, format nu din analfabeţi, ci din absolvenţi ai facultăţilor de ştiinţe sociale are rolul să inoculeze în minţile oamenilor minciuna. Cei puşi să facă acest lucru nu-şi îndeplinesc sarcina neapărat din convingere. „Câştigă şi ei o pâine”, dar efectul muncii lor e cel dorit de Putere. Dacă nu reuşesc să convingă, reuşesc cel puţin să producă scârbă faţă de ideea de implicare în politică, reuşesc să înăbuşe dorinţa de cunoaştere, formând un „om nou”, slab, uşor de stăpânit. Te fac să crezi că există o singură filosofie, cea marxistă, dacă nu crezi în ea ajungi inevitabil la convingerea că filosofia e o porcărie, că nu are rost să-ţi baţi capul.
Pentru a uşura munca celor puşi să educe viitorii intelectuali, dar şi pentru a evita surpriza din partea vreunui slujitor sătul de minciună, pentru studiul disciplinelor de ştiinţe sociale au fost impuse manuale unice pe ţară.
Cred că profesorii de ştiinţe sociale pot fi clasificaţi astfel: Idioţi, Clasici, Moderni, Resemnaţi şi Inexistenţi.
— Idioţii cred orbeşte în minciunile pe care le vehiculează (aceştia sunt foarte puţini). Sunt fanatici, vor să convingă.
— Clasicii îşi dau seama de minciună, dar o recită fără mustrări de conştiinţă. Nu ţin neapărat să convingă. Îşi spun poezia şi la examen trebuie să reciţi tu. Limbajul lor e dogmatic, limba de lemn convenţională. Sunt sobri.
— Modernii îşi dau seama de minciună şi ştiu că metoda clasică, dogmatică nu dă rezultate. Nu au probleme de conştiinţă şi caută să convingă folosind metode noi, creatoare. Pozează în snobi, mimează deschidere, toleranţă, dar îşi urmăresc atent ţelul. Au inventat limba de lemn poetică. La examen trebuie să reciţi poezia prevăzută în programă. Unii sunt foarte exigenţi, alţii îşi fac pomană cu cei care nu prea au învăţat, umilindu-i însă.
— Resemnaţii s-au săturat de minciună, dar nu au curaj să renunţe la meserie. Adesea îşi îneacă necazul în alcool. Cursurile şi seminariile sunt hazlii, dar în nici un caz subversive. La examen sunt foarte îngăduitori, adesea, în cazul lucrărilor scrise, divulgând cu o zi înainte subiectul.
— Inexistenţii sunt cei care s-au săturat de minciună şi au renunţat la meserie, părăsind catedra sau folosind-o ca tribună de propagare a adevărului. O astfel de atitudine ar fi avut ca urmare cel puţin concedierea. Nu cred că a existat un singur caz real în ultimul deceniu. Inexistenţii reprezintă o categorie teoretică.
Cei pe care i-am cunoscut se încadrau în celelalte categorii. După revoluţie au fost reciclaţi peste noapte şi acum în loc să predea socialism ştiinţific, economie politică, filosofie, istorie, predau democraţie, umanism, marketing, respectiv filosofie şi istorie care de această dată se afirmă că nu sunt falsificate, deşi aceiaşi oameni pretindeau şi înainte că spun adevărul.
*
În anul I, la primul seminar de filosofie, tema a fost: „Ce este filosofia? Rolul ei…?”
Am întrebat dacă e moral să impui o anumită filosofie cu forţa, dacă ai dreptul să faci crime în numele ei, dacă ai dreptul să falsifici istoria, pentru a deveni credibilă. Şi dacă, după ce ai făcut toate astea, ai dreptul să vorbeşti de filosofie făcând abstracţie de realitate, pentru că realitatea nu corespunde teoriei.
Profesoara, surprinsă, nu şi-a găsit cuvintele pentru a răspunde la întrebările mele. Era pe punctul să izbucnească în plâns (în sala de seminar atmosfera era foarte încordată), dar un coleg, Piţurcă, a salvat-o. A sărit în picioare strigând:
— Nu trebuie să confundăm greşelile din trecut cu prezentul !…
Am vorbit cu el la cămin şi a încercat să mă convingă, ca şi profesorul Damian, doi ani mai târziu, că nu trebuie să spui ceea ce gândeşti (atât Piţurcă, cât şi profesorul Damian, s-au stabilit după revoluţie în Occident).
Gândeşti ce vrei şi spui ce trebuie pentru că aşa fac toţi, la orice nivel!