caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Poarta Mugrabi (Mugrabi Gate)

de (12-2-2007)

Jerusalem este al III-lea oraş Sfînt al musulmanilor, după Mecca şi Medina. Poarta Mugrabi este principala intrare turistică în perimetrul Al-Haram al-Qudsi al-Sharif (the Noble Sanctuary) cum este cunoscut în lumea Arabă şi Musulmană, sau Har ha-Bayit (the Temple Mount) cum este cunoscut în lumea Evreiească şi Creştină.
Între esplanada Zidului Plîngerii [Wester (Wailing) Wall; Ha-Cotel] şi esplanada the Noble Sanctuary este o diferenţă de nivel de cca 10.00 metri. Zidul Plîngerii (Zidul de west al Marelui Templu distrus de către Romani în 70 A.D. – în timpul domniei lui Vespasian) este zidul de sprijin al esplanadei the Noble Sanctuary.
În urma cutremurului de pământ din primăvara lui 2004, o parte din drumul de acces (construit de cîteva secole) s-a surpat parţial. Autorităţile israeliene în consens cu Wakf (Consiliul Musulman ce administrează the Noble Sanctuary) şi cu Autorităţile iordaniene, au construit un drum provizoriu de acces între cele două esplanade. Între timp s-a proiectat şi avizat de către toate forurile competente – atît israeliene cît şi iordaniene, inclusiv Wakf, proiectul de restaurare şi modificare al vechiului drum, drum aflat în afara incintei the Noble Sanctuary.
Noul proiect, astăzi în construcţie se execută pe teritoriu arheologic, deci implicit se fac şi excavaţii arheologice, excavaţii aprobate atît de de forurile israeliene cît şi de cele iordaneze. Statutul arheologic al zonei Mugrabi este de interes pentru toate comunităţile evrei, creştini, musulmani (comunităţile fiind enumerate istoric).
Este cazul să menţionăm că toate lucrările de întreţinere şi restaurare în the Noble Sanctuary, Zidul de Est al Old Jerusalem, Lucrările din Grajdurile lui Solomon aflate în perimetrul the Noble Sanctuary s-au executat sub supravegherea arheologilor iordanieni.
Nici un moment autorităţile israeliene nu au permis manifestaţii extremiste din partea sectelor evreieşti; acelaşi lucru se întîmplă astăzi faţă de extremişti musulmani, care nici măcar nu cunosc şi nici nu vor să cunoască realitatea.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Testament

uneori vomit intr-o punga de plastic si dau la pesti continutul vietii de dupa apoi. am inceput sa cobor o...

Închide
3.139.93.242