caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Fuziunea companiilor aeronautice EADS şi BAE se prăbuşeşte din motive politice

de (10-10-2012)

Companiile aeronautice EADS şi BAE au anunţat că plănuita lor fuzionare nu va mai avea loc datorită imposibilităţii guvernelor Franţei, Germaniei şi Marii Britanii de a surmonta divergenţele dintre ele.

Fuziunea ar fi creeat o mare companie capabilă să concureze de la egal la egal cu gigantul american din branşă, Boeing.

Directorii executivi ai celor două companii, Tom Enders şi Ian King, şi-au exprimat regretul că fuziunea nu s-a putut finaliza.

Era clar însă încă din ziua precedentă când miniştrii apărării ai celor trei ţări se întâlniseră la Bruxelles că înţelegerea nu va mai avea loc.

Potrivit corespondentului economic al BBC cauza fundamentală a eşecului a reprezentat-o intransigenţa guvernului Germaniei .

În esenţă, EADS este un consorţiu franco-german în care statul francez este implicat direct, iar statul german are un control prin intermediul acţionariatului la compania Daimler, care este implicată în EADS.

Statul britanic nu are o implicare directă în BAE, dar deţine dreptul de veto când vine vorba de fuziuni ca aceasta cu EADS.

Condiţia britanică, potrivit relatărilor, era ca guvernele Franţei şi Germaniei să nu deţină fiecare mai mult de 9% din acţiunile noii companii rezultate din fuzionare, ceea ce guvernul de la Berlin nu ar fi fost pregătit să accepte.

O altă condiţie venită din partea guvernului britanic ar fi fost aceea ca directorii numiţi de cele trei guverne să nu fie în vârful piramidei decizionale.

Compania ce ar fi rezultat din fuziunea EADS – BAE ar fi avut o cifră de afaceri de circa 33 de miliarde de euro şi ar fi fost aproximativ de aceeaşi mărime ca principalul său competitor american, Boeing.

Fuziunea ar fi avut raţiuni economice şi pentru BAE, care, datorită reducerii cheltuielilor de apărare din Statele Unite şi Marea Britanie, principalele pieţe de desfacere, şi-a văzut veniturile micşorându-se în ultimii ani.

Obstacolele politice au fost însă de nedepăşit. Eşecul fuziunii a fost anunţat miercuri, în chiar ziua discursului premierului David Cameron la conferinţa Partidului Conservator, al cărui lider este.

Un număr de circa 40 de deputaţi din aripa de dreapta a partidului pregăteau o moţiune în parlament în care se aduceau obiecţii fuziunii EADS – BAE.

Unii dintre aceşti deputaţi se temeau că fuziunea ar fi putut pune în pericol relaţia privilegiată din domeniul militar dintre Marea Britanie şi Statele Unite.

În ultimă instanţă, eşecul fuziunii este semnificativ şi pentru modul în care funcţionează Uniunea Europeană, cu motorul franco – german care privilegiază o mai mare implicare a statului în economie şi cu un guvern britanic care doreşte o redefinire a relaţiei Regatului Unit cu Europa în paralel cu păstrarea relaţiei speciale cu Washingtonul, mai ales în domeniul militar.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Rasism şi superficialitate

*De-a lungul timpului am ascultat sau am citit cu atentie pozitiile lui Madalin Voicu, Gigi Becali, Mihai Stoica, Dumitru Dragomir...

Închide
3.15.141.171