Decupez din zid o cărămidă
apoi alta și alta
și tot așa mai departe
pînă gaura aduce cu o gură stirbă.
Îmi pun ochelarii
și mă strecor în camera vecină:
scot rînd pe rînd
umbrele strămoșilor
plutind ca niște fetuși în borcane…
Le aliniez pe masă,
ridic steagul
și încremenesc în poziție de drepți…
A fost totdeauna o plăcere să te citesc, Nichita. Ce volume recente mai ai? Nu am mai citit de mult un volum de poezie, nici măcar pe ale mele, din junețe. 🙂