îmi aştern buzele
în palme ce-mi rostesc
ademenirea
surâd şi strâng în pumn
mirificul buchet
se-ntinde arcul din sprâncene
ţinteşte sânul dezgolit
opreşte mersul
doar o vreme
de început
fără sfârşit.
îmi aştern buzele
în palme ce-mi rostesc
ademenirea
surâd şi strâng în pumn
mirificul buchet
se-ntinde arcul din sprâncene
ţinteşte sânul dezgolit
opreşte mersul
doar o vreme
de început
fără sfârşit.
Acest articol a fost publicat sâmbătă, 17 februarie 2007 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.
dialogul nu mai curge draga Abukir pentru ca ambrozia din care ne hranim noi viciosii si noi canibalii intelectuali e...